Comori Nemuritoare

Traian DORZ

Astăzi când cobori, Iisuse, iară-n lumea păcătoasă,
ca să baţi la orice poartă şi s-aştepţi la orice casă,
Baţi şi la palat cu cântec, baţi şi la bordei cu jale,
baţi la toţi şi-aştepţi să facă loc şi poposirii Tale!

Duci cu Tine bucurie pentru inimă şi casă,
să dai tuturor acelor ce Te-ascultă şi Te lasă!
Dar ’năuntru-i veselie, cântece şi vorbe multe
şi la Tine n-are vreme nimeni azi să mai asculte.

Nu e parcă nici o casă, nici o inimă creştină
să Te-aştepte, ca odată, cu cântări şi cu lumină!
Prea eşti parcă altfel astăzi şi în glasul Tău răsună
prea tot dragoste şi milă şi îndemn la faptă bună!

Şi nu-i place lumii, astăzi, la de-acestea să asculte,
în aşa de multe locuri Te întâmpină insulte.
Căci e „cultă“ lumea astăzi, de-al Tău Nume i-e ruşine.
…Cum vor bate ei odată şi se vor ruga de Tine!

Demult, din frageda pruncie,
dureri adânci m-au încercat…
Prea multe-au fost numai urgie
şi prea puţine, bucurie,
prea rar de tot eu am cântat,
– din frageda copilărie,
prea multe lacrimi am vărsat!

Prea mult amar,
prea lacrimi grele
şi prea nemângâiat le-am plâns,
în adâncimea vieţii mele
o mare s-a-nchegat din ele
acolo toate când s-au strâns,
– şi-n marea lacrimilor mele,
atâtea bucurii s-au stâns.

Dar în adâncul lor odată,
când am privit, într-un apus,
– de străluciri înconjurată,
dumnezeiască,
neuitată,
cum sori de strălucire nu-s,
şi blândă,
şi iubire toată
– văzut-am faţa Ta, Iisus! | Continuare »

Traian DORZ, din  MINUNE ŞI TAINĂ

Cântă, Maică,-n ceasul sfânt
lui Iisus cel Dulce
ce-a venit pe-acest pământ
pentru-un veşnic legământ,
spre-a muri pe Cruce.

Cântă-I lui Iisus
psalm din Cer adus,
alinând
cu graiul blând
chinul Lui nespus.

Cântă-I, Maică, lăcrimând,
căci cu drag s-alină
umbra Chipului plăpând
răstignirea prevăzând
când prin somn suspină.

Cântă-I, Maică,-nduioşat
lui Iisus cel Dulce
Care Tatăl ni L-a dat
Domn şi Mire, şi-Mpărat,
Raiul a ne-aduce.

Cântă-I, Maică, lui Iisus
cântecul iubirii,
că-n curând, pe Cruce pus
de Iubire, va fi-adus
Preţul Mântuirii.

Şi iar Te naşti din nou, Iisuse,
şi iarăşi vii, ca alte dăţi,
în lumea urii neapuse,
cărarea păcii s-o arăţi.

Spre-a’ Tale zări de pace pline,
pe-ai urii fii îi vei chema,
dar, vai, îndemnul spre mai bine
aşa de greu îl vor urma…

Din Slava dragostei nespuse,
cobori în lumea Ta să-i iei,
cu drag îi chemi spre ea, Iisuse,
dar ei se sfâşie-ntre ei.

O Doamne, lumea-i astăzi plină
de patimi şi de farisei
şi totuşi mila Ta divină
mai vine şi mai stă-ntre ei.

Mai vii, chiar dacă Sfântu-Ţi Nume
din nou un an Îl vor huli…
…Ce dragoste Te-aduce-n lume,
cu ce putere-o poţi iubi! | Continuare »

Traian Dorz

Suprema cântare Iubirii-de-Sus,
în Fiul Iubirii-ntrupată,
când coruri cereşti, osanând, ne-au adus
sărutul Cerescului Tată.

Suprema cântare Iubirii – umblând
să caute, să ierte, s-ajute,
lumină, viaţă şi dragoste dând
făpturii şi lumii căzute!

Suprema cântare Supremei Iubiri
pe Crucea-mpăcării jertfită,
să meargă în cerul deschisei primiri
c-o nouă iubire-nmiită.

Suprema cântare iubirii-de-jos,
în fiii Iubirii-ntrupată,
să-ntoarcă spre ceruri, divin, prin Hristos,
sărutul Cerescului Tată.

Suprema cântare Iubirii – doar ea,
pe ei, ca pe El ‘i-ncunună,
punând şi pe-a lor frunţi cereşti, şi pe-a Sa
mărirea eternă-mpreună.

O, nu există moarte, priviţi la tot ce-i sus
sau tot ce-i jos şi încă la tot ce parcă nu e,
alt răsărit urmează la orişice apus,
din orişice cădere, e altceva ce suie.

O, nu există moarte, nici morţii n-au murit,
sunt lângă noi, alături, doar dup-un văl subţire
şi-n orice clipă vălul ni-e tot mai desluşit,
şi-n orice-apropiere tot mai împărtăşire.

O, nu există moarte, ce pare că-i nimic
e numai golul nostru de dincoace de vamă,
nu spuneţi că e moarte, toţi morţii vă dezic,
e numai altă viaţă ce după ea ne cheamă.

O, nu există moarte, ce pare e un prag
şi-o punte ce uneşte viaţa, n-o desparte,
dar Dincolo sunt ceruri şi drumuri ce se-atrag
spre capătul ce veşnic şi veşnic li-e departe.

Traian Dorz, Cântările din urmă

Ce zi a fost aceea,
ce taină şi răscruce,
când Ţi-am simţit puternic
a dragostei porunci,
când viaţa mea o altă
cărare-avea s-apuce,
– ce rază strălucită
m-a străbătut atunci!

Slăvit să fii, slăvit,
Tu, Cel care-ai venit
şi minunat m-ai izbăvit
– Iisuse Preaiubit!

Fiinţa mea-ngheţată
şi frântă, şi zdrobită,
fiinţa mea călcată
atât de nemilos
mi-a înviat, Iisuse,
atunci într-o clipită
cum ar pătrunde-o-ntreagă
un fulger luminos!

Ce-a fost atunci, – nici astăzi
eu nu pot înţelege,
c-a fost o Înviere,
un Praznic, un Mister,
de-atunci a mea viaţă
în două părţi s-alege
– că-n iad eram ’nainte,
iar astăzi sunt ca-n cer!

Traian DORZ

Traian Dorz

Ce grea e lupta sfântă s-o duci pân’ la sfârşit,
pe-atât de mulţi, ispita pe drum i-a prăbuşit,
pe-atât de mulţi, vreo cursă cu zâmbet şi cu jind
i-a-nfăşurat cu flăcări
– şi i-am văzut pierind…

O, nu-i uşoară crucea s-o duci cum vrea Iisus,
cât de puţini mai suie,
– şi cât de mulţi s-au dus…
cât de puţini mai luptă,
ce mulţi s-au lepădat
ori duşi de-o rătăcire, ori morţi de vreun păcat.

Câţi am plecat odată pe calea lui Hristos
cu steaguri şi mulţime, pe scurtul drum frumos,
ce nume lăudate, ce promisiuni, – ce lei…
– iar azi, după furtună, ce-a mai rămas din ei?…

Ce scumpă-i mântuirea pe care-o dă Iisus,
dar ce puţini o află, ducând-o până Sus!
A lumii „mântuire“ uşor o poţi avea,
dar nimeni, niciodată n-a mers în cer cu ea!

…O, sufletul meu, ţine-ţi cuvântul ce l-ai spus,
du-ţi scumpa mântuire cum fraţii sfinţi şi-au dus,
cărarea dreaptă ţine-o pe mijlocul ei sfânt.
Hristos te-aşteaptă-n capăt
cu cel mai drag veşmânt…

Traian Dorz,
din volumul «MINUNE ŞI TAINĂ»

Marie, Maică Fericită
a Fiului lui Dumnezeu,
tu ne eşti pilda cea mai naltă
în toate, tuturor, mereu;
în curăţie, în răbdare,
în dragoste şi-n trai sfinţit,
tu, lui Hristos, nedespărţită
şi ţie, El, nedespărţit.

Fii binecuvântată,
o, Maică Preacurată,
tu eşti acuma Sus,
la dreapta lui Iisus;
– aşa să fim mereu
şi noi cu Dumnezeu.

Învaţă-ne pe toţi întruna
cum să-L urmăm şi noi la fel,
cu toţi să dobândim cununa
vieţii veşnice la El!
Şi-ajută-ne cu rugăciunea
şi pilda ta pe toţi, mereu,
ca să putem trăi minunea
de-a fi pe veci cu Dumnezeu.