Comori Nemuritoare

Cât de minunată
este apa dulce,
câtă stâmpărare
setei ea ne-aduce,
– dar mai dulce, Doamne,
este Apa Vie,
care ne adapă
viaţa-n veşnicie.

Dă-ne, Scump Iisus ,
Apa cea de Sus,
s-o primim,
ca să trăim,
să Te preamărim!

Orişice făptură
caută Apa Ta,
nimeni nu trăieşte,
Doamne, fără ea;
Tu le-adapi pe toate
plin de dărnicie
– Doamne, Apa Vieţii
dă-mi-o pururi mie. | Continuare »

Vlad GHEORGHIU

Tu ai dorit să-Ţi pun la picioare
Măcar nepriceperea mea.
Şi încrederea.

O, ce frumos lucrai Tu cu acestea!
Mie-mi tremura mâna şi inima de teamă.
Şi-mi ascuţeam auzul,
Şi-mi aţinteam privirea,
Şi-mi linişteam inima
ca să-nţeleg ce doreşti să fac.
Şi Tu lucrai prin nepriceperea mea.
Iar eu mă minunam de frumuseţea Ta.

Când am început să învăţ câte ceva
Din ce vroiai Tu de la mine,
Când am aflat „priceperea“…
– Te-am pierdut pe Tine.

Şi-am învăţat atunci
Că numai Tu poţi fi PRICEPERE.
Cât caut să Te am pe Tine,
Ştiu ce vrei de la mine.
Cum mi se pare că „ştiu“ ce vrei de la mine,
Cum Te pierd pe Tine.

Şi de-aceea, acum nu mai fac nimic!
Doar mă rog ca în mine să trăieşti Tu!
Cel ce ştii ce vrei să fac eu – să fii Tu.
Şi când mă chemi să lucrez,
Eu să nu ştiu decât să-Ţi spun: Da.
Şi să mă minunez de Frumuseţea Ta.

Traian Dorz, Cântarea roadelor

Ce mari sunt veşnic, Doamne, trimişii Tăi smeriţi,
dar nici o vreme-n lume şi neam nu i-a-nţeles,
în nici un rând de oameni n-au fost urmaţi de lume
deşi ei duc solia ce Însuţi Tu le-ai dat,
deşi Cuvântul Vieţii în gura lor e unic
ei sunt mereu de semeni adânc necunoscuţi,
fiindcă cei ce-alături trăiesc sunt orbi şi surzi,
urechile şi ochii li se deschid târziu…
– Când se deschid devreme, atunci, prea tulburaţi
din lene şi păcate – în contra lor uniţi –
se scoală să-i trimită cât mai curând napoi
la Dumnezeul Care la dânşii i-a trimis.

… O, lumea nu iubeşte Cuvântul Celui Sfânt
– şi-oricine i-l aduce e osândit de ea!
Trimişii totdeauna plătesc cu jertfe grele
curajul mărturiei aduse lui Hristos. | Continuare »

Traian DORZ

Suflete fără credinţă,
roabe duhului ateu,
cine-o să vă mântuiască
dacă n-aveţi Dumnezeu?

Când priviţi spre munţi ori ape,
ori spre cer un curcubeu,
cui vă revărsaţi uimirea
dacă n-aveţi Dumnezeu?

Când o să strigaţi din chinuri
disperaţi, gemând mereu,
cine oare-o să v-audă
dacă n-aveţi Dumnezeu?

Când cărarea vă va trece
prin abisul morţii greu,
cine-o să vă dea lumină
dacă n-aveţi Dumnezeu? | Continuare »

de Traian Dorz, din vol. Cântări Nemuritoare

Mărire Îndelung-răbdării Tale,
Iisus, Cerescul Miel Ispăşitor,
Tu ne-ai scăpat de-a’ noastre mari greşale
dând preţul jertfei noastre-a tuturor.

Mărire Ţie, mărire Ţie,
Iisus, Cerescul Miel Ispăşitor!

Mărire Îndelung-răbdării Tale
Îţi vom cânta pe veci, mărturisind
că din adânc de moarte şi de jale
ne-ai izbăvit, cu Sânge Sfânt plătind.

Mărire Îndelung-răbdării Tale
şi Jertfei Tale-aduse pentru noi,
din ea ne umplem sufletele goale,
prin ea, primim Viaţa de Apoi.

Mărire Îndelung-răbdării Tale,
Mărire Dragostei ce Te-a trimis,
Mărirea Ta e-a slavei noastre cale
şi-n Crucea Ta ni-e Cerul nou deschis.

Lidia Hamza

Cutremuratu-s-a pământul,
scârbit de-al lumii greu păcat;
pe cer şi-a-nsângetat veşmântul
al nopţii astru întristat.

Şi soarele-a fugit cu groază,
în umbra negrei nopţi ascuns,
pe-al Vieţii Soare să nu-L vază
pe cruce atârnat, străpuns.

Văzduhul tot, cu ploi de lacrimi,
pe-al cerului Stăpân jelea –
şi numai omul, prins în patimi,
nepăsător sărbătoarea.

Sărbătorea o liberare
de-un incomod Acuzator,
crezând că va avea scăpare
şi că va fi biruitor.

O, numai omul – pentru care
trimis-a cerul ce-avea sfânt – | Continuare »

Traian DORZ

Tu, Cel Atotputernic, Doamne, ce-ai ocrotit poporul Tău,
eşti Cel ce şi pe noi ne aperi de toţi cei ce ne-ar face rău.

O, fii cu noi, o, fii cu noi oricând vom trece prin nevoi.

Tu, Cel ce-ai rupt în două marea, făcând la-ai Tăi un drum uşor,
eşti Cel ce-ai să ne faci şi nouă prin luptă drum biruitor.

Tu, Cel ce-ai liniştit furtuna şi-ai izbăvit pe-ai Tăi urmaşi,
eşti Cel ce ne vei fi şi nouă scăpare de la cei vrăjmaşi.

Tu, Cel ce-ai înviat pe Lazăr şi plânsu-n cântec l-ai schimbat,
eşti Cel ce-ai să ne-nvii şi nouă tot ce-am iubit şi-am îngropat.

Tu, Cel ce-ai vindecat pe-atâţia câţi Te-au chemat în ceasul greu,
eşti Cel ce-i poţi scăpa şi astăzi pe-acei ce Te rugăm mereu.

Tu, Cel ce Te-ai Nălţat la Ceruri şi şezi de-a dreapta Celui Sfânt,
eşti Cel ce poţi nălţa şi-a noastră viaţă din orice mormânt.

Când n-am puteri să-mi birui
al inimii amar,
Iisuse,-adu-mi aminte
de-amarul Tău Calvar!

Doamne,-ndreaptă-mi inima
spre răbdarea Ta,
ca să-mi pot şi eu purta
crucea mea!

Când n-am puteri să-mi mustru
cuvântul meu greşit,
Iisuse,-adu-mi aminte
ce scump l-ai ispăşit.

Când n-am suspin să-mi ardă
a vieţii slăbiciuni,
Iisuse,-adu-mi aminte
de-a Tale rugăciuni.

Când n-am curaj să sufăr
loviri de la duşmani,
Iisuse,-adu-mi aminte
de Tine-n Ghetsimani.

Când n-am tăria jertfei
de-a duce şi-a tăcea,
Iisuse,-adu-mi aminte
c-aşa pot învia! (Traian DORZ)

Cum creanga-mbobocită de cais
deschide primăverii porţi de vis,
cum mugurii în soare înfloresc,
din legământ, cântarea să mi-o cresc!

Cum şopotul izvorului în munţi,
cum adierea vântului pe frunţi,
cum fâlfâitul aripei în zbor,
ca-n rugăciune, cântul mi-nfior.

Cum necuprinsul curcubeu pe cer,
cum picurile ploii-n soare pier,
cum frunza-şi soarbe roua de pe ea,
ca-n lacrimi, cântul rugăciunii-aş vrea.

Cum buciumul răsună peste zări
cum turmele se strâng de pe cărări,
ca-n sunete de cântece fierbinţi
îmi nalţ ecoul sfintei juruinţi.

Cum taina se-nfiripă pe Tabor
cum zorile minunii se cobor,
ca-n locul sfânt picioarele-mi descalţ
cântarea rugăciunii să-mi înalţ.

Cum Golgota a Crucii Taină-a dus,
cum Sângele din Jertfa ei a curs,
cum toţi prin ea am fost răscumpăraţi,
genunchi ai mei, în rugăciune staţi!

Lidia Hamza

Traian DORZ

Aici, în pustiul acesta, Hristos
a vrut să mă cheme cu El dimineaţă,
să-I fiu până-n seară alături, voios,
la jug şi cântare – spre rod şi viaţă.

În ceasul chemării nimic n-am avut,
nici graiul, nici plugul, nici harfa, nici spada,
Hristos mi le dete în ceasul cerut,
să-Şi nalţe cântarea, să-Şi are livada…

Azi cântă izvoare din stâncă ţâşnind,
miresme şi grâne-s pe deal şi câmpie
şi-n umbra iubirii mi-e cortul dorind
chemarea să plece, străinii să vie.

Flămânzii iubirii, voi singuri veniţi,
al vostru-i sărutul cu dulce primire,
al vostru-i ospăţul cu tot ce doriţi,
ca-n veci să nu plângeţi decât de iubire.

Străluce-n pustiuri belşug de Hristos,
izvoare şi cântec, şi roade slăvite.
– O, sfânta-mi sudoare cu veşnic folos,
ascunde-te-n umbra iubirii smerite…