Traian DORZ
Nimeni n-o să poate spune
că el n-a putut să vină,
că el n-a ştiut Cuvântul
şi el n-a putut să-l ţină,
– căci la fel de călduros
ne-a chemat pe toţi Hristos.
Nimeni n-are să se poată
dezvinovăţi pe sine
că el n-a avut prilejul
a iubi şi-a face bine,
– căci la fel de luminos
ne-a vorbit la toţi Hristos.
Nimeni n-are să-ndrăznească
a grăi că-n neputinţă
a fost viaţa pământească
a trăi-o prin credinţă,
– căci la fel de generos
ne-a dat har la toţi Hristos. | Continuare »
Traian DORZ
Se cerne printre gratii zăpada viscolită
precum se cern pe tâmple şuviţele-argintii,
precum se cern pe suflet din viaţa răvăşită
regretul şi tristeţea supusei bucurii.
Trec anii rând pe rând etern
şi-n scurgerea-ncetinitoare,
pe ochi, pe gând, pe vis se cern
tăceri de dus şi de uitare.
Suntem de veacuri parcă aici între zăbrele,
de ne-am uitat şi fiii şi mamele cum sunt,
de nu mai ştim cum este un liber cer cu stele,
de nu mai ştim de-i soare sau plouă pe pământ…
Suntem bătrâni, dar nu mai ştim
nici nu vedem la noi schimbarea,
spre locurile ce iubim
de mult am şi uitat cărarea… | Continuare »
Traian DORZ
Doamne, cum am îndrăznit
să cad lângă Tine
când păcatul s-a-ncălzit
moleşit spre mine?
Doamne, cum nu s-a deschis
vatra să ne-nghită
când, în faţa Ta, am zis
DA către ispită…
Nu-mi ştiam păcatul meu
ieri făcut spre soare,
n-am căzut destul de greu
ieri spre sărbătoare?
– trebuia şi-un alt păcat
să-l fac, şi spre lună,
să-mi calc şi-al meu post curat,
– două împreună?
Cum credeam că n-ai să-mi vii
chiar atunci la mine,
cum credeam că n-ai să ştii
ce fac lângă Tine?
– Doamne, cum nu s-a deschis
noaptea să ne-nghită
când, în faţa Ta, am zis
DA către ispită!
Ai mila noastră, Doamne, atunci când Tu lucrezi
spre binele iubirii ce-o binecuvântezi;
învaţă-ne răbdarea şi-ncrederea tăcând,
ca să-Ţi vedem minunea şi dragostea lucrând.
Ai mila noastră, Doamne, când, după ce-am cerut,
Ţi-mpiedicăm lucrarea cu plânsul prea durut;
învaţă-ne-nfrânarea şi postul suferind,
la sfânta Ta răbdare cu-ncredere privind.
Ai mila noastră, Doamne, când lupta e în toi,
coboară-Te şi creşte puterea sfântă-n noi,
învaţă-ne-aşteptarea pe cruce şi pe jar,
căci este-un preţ de jertfă pe orişicare har.
Ai mila noastră, Doamne, tot timpul cât lucrezi
spre binele iubirii ce-o binecuvântezi,
învaţă-ne Cântarea, oricât de greu plângând,
în dulcea noastră taină crezând, crezând, crezând… (Traian DORZ)
Traian DORZ
Dorinţa după Tine, Doamne, şi năzuinţa de-a Te-avea
e cea mai strălucită ţintă, – dar cere lupta cea mai grea.
E-adevărat că-i grea şi lungă această luptă pas cu pas,
– dar ce frumos e răsplătită de-al izbăvirii unic ceas!
Ce sfinţitoare-i osteneala de-a năzui spre-acest Model,
ce dulci sunt caznele suirii s-atingem fericitul ţel!
Căci harul ce ni-l dai, Iisuse, e-atât de ’nalt, de strălucit
şi-atât de-mbelşugat, că-ntrece de mii de ori ce-am pătimit!
Privind la Faţa Ta, Iisuse, cu toate-a inimii dorinţi,
luptăm şi suferim s-ajungem Credinţa Sfinţilor Părinţi.
În cea mai fericită stare, uneşte-Te cu noi pe veci,
divina-Ţi taină creatoare şi-asupra noastră să Ţi-o treci.
Traian DORZ
Tu să rămâi în Calea şi dragostea dintâi,
chiar de-ai rămâne singur, acolo să rămâi.
Să-ţi ţii învăţătura ce-o ştii de la-nceput,
oricâte drumuri aspre mai ai de străbătut.
Să stai în locul unde Hristos te-a aşezat,
chiar toţi de-ar fi să poată călca ce s-au jurat.
Să crezi la fel ca-n clipa din sfântul legământ,
cu prima ta credinţă să intri în mormânt.
Să lupţi în rând cu fraţii din primii vieţii paşi,
fiind la fel şi-n jertfe şi-n bucurii părtaşi.
Să mori cum ţi-a fost viaţa, statornic cu Iisus,
El să te ia de-acolo de unde-ntâi te-a pus.
Traian DORZ
Steagul Biruinţei Tale, Dumnezeule Slăvit,
prin ce lupte, câte veacuri şi-n ce fel a strălucit!
De când l-a nălţat Golgota peste şarpele înfrânt,
ce puteri şi ce potrivnici a zdrobit înaintând!
Ce mâini sfinte-l înălţară şi-l purtară până az’
tot mai nalt şi tot mai sigur, mai frumos şi mai viteaz!
L-au stropit cu sânge sfinţii şi martirii fericiţi,
arşi pe rug sau traşi pe roată, dar în veci nebiruiţi!
L-au scăldat în lacrimi ochii sfintelor fecioare, mii,
– toţi cei ce-au murit privindu-L pentru veci de veci sunt vii.
– El e Steagul Oastei noastre, după El suim luptând,
cu El vom intra-n Cântarea Biruinţei în curând!
Traian DORZ
Fiindcă am trăit frumseţea dispreţuiesc ce-i grosolan,
fiindcă ştiu ce-i josnicia mi-e milă de-orişice duşman,
Fiindc-am cunoscut adâncul doresc nălţimile mereu,
fiindc-am cunoscut povara caut sărăcia, ca Zacheu.
Fiindcă ştiu ce grea e bezna caut strălucirea ne-ncetat,
ştiind a lacrimii văpaie m-aplec spre cel însângerat.
Cum m-aş împărtăşi din harul ce dăruie seminţei spic
de n-aş fi lângă Cel mai Mare alăturea de cel mai mic?
Traian DORZ
Har şi lumină-ncunună mereu
faţa-ndreptată spre Cruce,
viaţa ascunsă-n Hristos-Dumnezeu
slavă şi pace aduce.
Sus să te-ndrepţi, spre lumină, voios,
faţa având-o spre Cruce,
suie, că-ntruna ţi-e Cerul mai jos
mâna-ţi cununa s-apuce!
Noaptea aproape-a trecut, dragul meu,
faţa mai sus către Cruce;
lanţul când arde şi doare mai greu
ceresc ca lumina străluce.
Sus să rămâi, în lumină, oricând,
faţa lucind de la Cruce,
punte de raze pe spaţii, curând,
Crucea la Cer te va duce!
Site Creștin Ortodox cu specific al Oastei Domnului
