Tu să rămâi la ce ai învăţat

Traian Dorz, HRISTOS – PUTEREA APOSTOLIEI 
(din meditaţii la Apostolul din Duminica a 33-a după Rusalii)

TDorz1În agitaţia îngâmfată şi neascultătoare cu care diavolul împinge şi îmboldeşte mereu pe unii oameni, nespus de mulţi devin nemulţumiţi şi neliniştiţi cu învăţătura lor de la început, cu credinţa lor dintâi, cu felul şi cu adunarea în care L-au cunoscut pe Hristos. Dornici după un loc mai înalt, după o întâietate mai mare, după o publicitate şi o laudă mai largă, ei scornesc învăţături noi, crezuri noi, păreri noi, pentru a deveni ceva mai deosebiţi decât toţi ceilalţi. Cu o îngâmfare satanică pe care nici nu mai încearcă să şi-o ascundă, oamenii aceştia, care până mai ieri nu erau nimic, acum se pretind, dintr-o dată, cu obrăznicie şi neruşinare, mai înţelepţi decât înaintaşii, mai vrednici decât părinţii lor, mai pricepuţi decât cei care i-au învăţat, croind prosteşte căi noi care n-au nici o ieşire nicăieri, şi ducând spre pierzare, după ei, pe cei care au acelaşi duh de neascultare şi prostie, ca al lor.
Se spune că, odată, a fost o mare întrecere de zbor printre păsări. S-a anunţat că pasărea care va putea zbura mai sus va fi socotită împăratul păsărilor. Atunci toate păsările au pornit deodată ca nişte săgeţi spre cer, de la cea mai mică, până la cea mai mare. Păsărica numită Ochiul-boului era cea mai mică, iar vulturul, cel mai mare. Dar ce s-a gândit Ochiul-boului?
„Mă voi ascunde sub aripile vulturului şi voi sta acolo, odihnindu-mă; el nu mă va simţi. Şi, când el va osteni zburând şi nu va putea să se înalţe mai sus, eu voi ţâşni de acolo, odihnită şi mă voi înălţa cu uşurinţă îndată mai sus ca el… Şi, astfel, voi deveni eu împărat. Căci toate celelalte vor fi rămas mult înapoia mea.“
Şi aşa a şi făcut. Când vulturul care o dusese sub aripile lui nu mai putu să zboare mai sus, îndată ţâşni odihnită de sub aripile lui, unde stătuse ocrotită licheaua nevrednică, şi se ridică deasupra lui, declarându-se singură împăratul păsărilor. | Continuare »

Tu să rămâi

Tu să rămâi în Calea
şi dragostea dintâi,
chiar de-ai rămâne singur,
acolo să rămâi.

Să-ţi ţii învăţătura
ce-o ştii de la-nceput,
oricâte drumuri aspre
mai ai de străbătut.

Să stai în locul unde
Hristos te-a aşezat,
chiar toţi de-ar fi să poată
călca ce s-au jurat.

Să crezi la fel ca-n clipa
din sfântul legământ,
cu prima ta credinţă
să intri în mormânt.

Să lupţi în rând cu fraţii
din primii vieţii paşi,
fiind la fel şi-n jertfe
şi-n bucurii părtaşi.

Să mori cum ţi-a fost viaţa,
statornic cu Iisus,
El să te ia de-acolo
de unde-ntâi te-a pus.

Traian Dorz, Cântări nemuritoare

Zacheu

Zacheu

Preot Iosif TRIFA

Ce frumoasă şi plină de învăţătură este această evanghelie! Să cercetăm înţelesul ei. Să cercetăm viaţa lui Zacheu, căci în jurul lui se învârte înţelesul acestei evangheliei.
În patru stări ni-l arată evanghelia pe Zacheu.
1. Întâi, ni-l arată ca pe un om putred de bogat şi de păcătos.
2. Apoi în a doua, ni-l arată cuprins de dorul şi dorinţa să-L vadă pe Iisus.
3. În a treia, ni-l arată suindu-se într-un dud să-L vadă pe Iisus.
4. În a patra, ni-l arată primindu-L pe Iisus în casa lui.
Să cercetăm pe rând aceste stări.
Zacheu era „mai marele vameşilor“ – spune evanghelia – iar vameşii erau păcătoşi vestiţi, care îşi făceau averi cu fel de fel de cămătării, nedreptăţi, înşelăciuni şi furturi din averea statului. Zacheu era, aşadar, mai marele păcătoşilor şi mult va fi trebuit să fure şi să înşele până a ajuns la acest rang.
Dar ce-i păsa lui de acest lucru? El era bogat, el era putred de bogat şi nu ducea lipsă de nimic.
Totuşi, lui Zacheu îi lipsea ceva ce nu-i putea da banii; îi lipsea ceva în sufletul lui. În sufletul său, Zacheu simţea o greutate, simţea o nelinişte, o nemulţumire. Din adâncul sufletului său, auzea tot mai lămurit mustrarea: „Vai de tine, Zacheie, şi de banii tăi făcuţi cu strâmbătate şi vicleşug!… Lasă această cale…“
Această greutate şi tulburare sufletească l-au făcut într-o zi să-şi lase vama şi câştigul şi să plece să-L vadă pe Iisus. Pe Zacheu l-a făcut să plece de acasă nu numai vestea ce I Se dusese lui Iisus, ci l-a mânat mai ales greutatea ce o simţea în sufletul său. L-au mânat dorul şi dorinţa ce se trezise în el după o înnoire a vieţii. Zacheu simţea că-i lipseşte ceva şi acest ceva îl suia pe el – om bogat – într-un dud din marginea drumului. Oricât de păcătos era, în sufletul său mai rămăsese ceva care-l făcea să suspine după o altă viaţă. | Continuare »

Pentru păcatul tău…

Pentru păcatul tău…

Traian DORZ, Cântări Îndepărtate

Pentru păcatul tău, tu singur,
tu singur trebuie să plângi,
nu poate nimeni, nimeni altul,
tu singur, inima să-ţi frângi!

Pentru păcatul tău, tu singur,
tu singur trebuie să gemi,
pe-Acel ce-ţi poate da iertarea
tu singur, suspinând, să-L chemi!

Pentru păcatul tău, tu singur,
plângând, să spui că-ţi pare rău,
tu singur, că pe lume nu e
să spună nime-n locul tău!

Tu, singur numai…
şi-auzi-vei
iertarea blândă-n glasul Lui,
cu-o fericire negrăită
cum vei vedea că-n lume nu-i!

Tu, singur… căci pe lume nu e
nici ochi să plângă mai amar,
nici duh să simtă ca şi tine
cum e-al iertării tale har.

I. Setea de înnoire duhovnicească

Sfântul Luca al Crimeei, CUVÂNT ÎN DUMINICA LUI ZAHEU

123207_duminica-zaheuIisus, intrând, trecea prin Ierihon. Şi iată, un bărbat cu numele Zaheu, şi acesta era mai-marele vameşilor şi era bogat; şi căuta să vadă cine este Iisus, dar nu putea de mulţime, fiindcă era mic de statură. Şi alergând înainte, s-a suit într-un sicomor ca să Îl vadă, căci pe acolo avea să treacă (Luca 19, 1-4).
„Vameşi“ se numeau strângătorii impozitelor. Ei puteau dobândi bani pe cale nedreaptă la strânsul impozitelor, şi o făceau. Erau cruzi şi lacomi, jefuiau poporul, iar acesta îi ura. Însuşi cuvântul „vameş” ajunsese pentru popor totuna cu “păcătos”.
Zaheu era mai-marele vameşilor, şi asupra lui apăsa şi mai greu ura poporului decât asupra vameşilor de rând – dar iată că omul acesta păcătos s-a aprins de dorinţa de a-L vedea pe Domnul Iisus Hristos, despre Care auzise atât de multe.
Când Domnul a trecut pe lângă pomul unde şedea Zaheu, S-a oprit deodată şi a grăit: Zaheu, coboară mai repede din pom şi mergi acasă, fiindcă astăzi trebuie să vin la tine! Pentru ce Domnul, trecând printr-o mulţime uriaşă de popor, Şi-a întors dintr-o dată luarea-aminte asupra lui Zaheu? Pentru ce l-a chemat pe nume? Fiindcă Domnul, Atoateştiutor fiind, cunoştea nu doar numele lui Zaheu, ci şi inima lui, şi dorinţele lui.
Dar ce s-a întâmplat în sufletul lui Zaheu? Cum se simt oamenii care, asemenea lui, trăiesc în nedreptate, de Dumnezeu nu se tem şi nu se ruşinează de nimeni (v. Luca 18, 2)? Sufletul lor păcătos nu cunoaşte odihna nici ziua nici noaptea. Cât de greu este pentru ei să îndure dispreţul şi ura poporului! Propria conştiinţă le roade fără încetare, ca un vierme crunt, inima – dar patima banilor înăbuşă totul. „N-au decât să ne dispreţuiască, spun ei, în schimb suntem bogaţi. Avem de toate”. | Continuare »

Nimeni să nu-ţi dispreţuiască tinereţea

TDorz1

Traian Dorz, HRISTOS – PUTEREA APOSTOLIEI
(Meditaţii la Apostolul din Duminica a 32-a după Rusalii)

Cine este un trimis al lui Dumnezeu şi are peste el semnele şi dovada acestei trimiteri, acela n-are vârstă omenească, nici stare omenească, nici funcţie omenească; toate acestea ale lui sunt şi trebuie să fie privite şi socotite ca şi cum ar fi cereşti. În acest înţeles a spus Sfântul Pavel cuvintele de mai sus despre tânărul Timotei, soţul său de lucru şi încredinţatul său vrednic să-l înlocuiască în lucrarea lui Hristos.
Când Hristos Domnul Şi-a trimis Apostolii Săi în lume, a spus lumii: Cine îi primeşte pe ei pe Mine Mă primeşte. Şi cine Mă primeşte pe Mine primeşte pe Cine M-a trimis pe Mine, adică pe Tatăl… Tot aşa au spus şi Apostolii pentru cei trimişi de ei: Primeşte-l ca pe mine însumi (Filim 1, 17; II Cor 8, 22-24). Căci cine vă nesocoteşte pe voi pe Mine Mă nesocoteşte, şi cine Mă nesocoteşte pe Mine nesocoteşte (sau dispreţuieşte) pe Cel ce M-a trimis pe Mine – adică pe Tatăl (Lc 10, 16).
Iată ce limpede se vede aici învestitura divină a celui trimis de Dumnezeu. Desigur numai a celui peste care se vede limpede, prin roadele sale şi prin puterea sa, că este cu adevărat un trimis al lui Hristos. Căci nu cel care se laudă singur şi se pretinde el însuşi este lăudat, ci acela pe care Dumnezeu îl laudă (II Cor 10, 18). Şi lauda lui Dumnezeu se simte peste cine este, prin bunăvoinţa pe care i-o arată Dumnezeu. Prin înţelepciunea pe care i-o dă. Prin sprijinul cu care îl ajută în lucrările lui. Prin izbăvirea pe care i-o aduce în necazuri. Prin dragostea cu care face să fie iubit şi înconjurat de fraţi. Prin inspiraţia pe care i-o revarsă prin Duhul Sfânt în descoperirea voii lui Hristos. Prin lumina pe care i-o dă în cunoaşterea adevărului. Prin căldura şi dărnicia inimii lui. Prin răbdarea în necazuri. Prin roadele curate ale Duhului Sfânt. Prin propăşirea Lucrării lui Dumnezeu în mâinile sale… | Continuare »

O, tineri dragi…

Lidia Hamza

O, tineri dragi, al vostru măreţ e viitorul
de-l veţi lega puternic de începutul sfânt,
de veţi porni la luptă în rânduri plini de-avânt
sub flamura măreaţă: Iisus Biruitorul.

Apocaliptic este prezentul fără nume,
cu minţi interesate s-ascundă drumul drept,
cu frunţi bolnave care numesc a fi-nţelept
tot ce-i murdar şi josnic şi prefăcut pe lume.

Nu-ngăduiţi minciunii să nalţe steag în frunte,
părute adevăruri se nasc la orice pas,
sub false flamuri strânge vicleanul într-un ceas
falşi luptători cu scopuri nedemne şi mărunte.

Dar voi, cu braţ puternic şi veghetoare minte,
descoperiţi al vostru şi loc, şi steag, şi rost
şi duceţi lupta voastră cum mai nainte-a fost:
cu voluntari în frunte spre ţelurile sfinte!

| Continuare »

TINERI DRAGI

purtarea-crucii-5Tineri dragi, aleşi de Domnul
să-I slujiţi mergând în sus,
lepădaţi ce vă dă lumea
şi luaţi ce dă Iisus.

Să alegeţi calea crucii,
urmând Domnului Hristos,
fiecare, după Domnul,
ducând crucea bucuros.

Dacă-o să vă-nţepe spinii,
fericiţi priviţi în sus,
pilda voastră va fi-ndemnul
pentru mulţi către Iisus.

Cel ce va cădea sub cruce
se ridice bucuros;
ridicarea lui e-ndemnul
pentru alţii spre Hristos.

Fericiţi mărturisiţi-L
până veţi ajunge Sus,
slujba voastră-ncununată
va fi-n slavă de Iisus.

Tineri dragi, aleşi de Domnul
să-L vestiţi în lume jos,
lepădaţi ce vă dă lumea
şi iubiţi ce dă Hristos!

(TRAIAN DORZ, din vol. «Osana, Osana»)

Așa-zisa „Săptămână de rugăciune pentru unitatea creștinilor“

vecernie ecumenistăDe joi, 18 ianuarie 2018, a început așa-zisa „Săptămâna de rugăciune pentru unitatea creștinilor“ în care se promovează și se practică  pe față ecumenismul. Numai cei care nu vor nu văd cum se calcă în picioare și se terfelește învățătura noastră de credință prin aceste acțiuni amestecate. Și mai pot numi această săptămâna una de „rugăciune“.

Anul acesta predestinat parcă, provocator şi iscoditor, ca şi cum ar vrea să vadă cât poate răbda Dumnezeu, au ales ca temă: „Dreapta Ta, Doamne, și-a arătat tăria“ (Ieșire 15, 6).

Evenimentul zilei specifică participanţii la acest eveniment şi numele celui care a rostit cuvântul de învăţătură în seara de deschidere a acestei săptămâni de amărăciune, la vecernia oficiată în Catedrala romano-catolică Sfântul Iosif, unde s-a oficiat o slujbă prezidată de Arhiepiscopul Ioan Robu: „Cuvântul de învăţătură a fost rostit de episcopul ortodox Varlaam Ploieșteanul, vicar al Patriarhiei romane. La săptămâna de rugăciune pentru unitatea creştină participă Bisericile Ortodoxă, Catolică, Evanghelică, Reformată, Calvină, Armeană şi Luterană“ (http://evz.ro/rugaciune-unitatea-crestinilor.html).

Asociaţia ecumenică a bisericilor din România detaliază şi programul acestei săptămâni de amestecată  lucrare (http://www.aidrom.ro/proiecte/saptamana-de-rugaciune-ecumenica/):
Joi, 18 ianuarie, ora 17.00: Catedrala Romano-Catolică „Sfântul Iosif”, str. G-ral Berthelot, nr. 17 (Cuvântul de învăţătură este ţinut de către Biserica Ortodoxă Română)
Vineri, 19 ianuarie, ora 17.00: Biserica Reformată Calvină, str. Luterană, nr. 13 bis (Cuvântul de învăţătură este ţinut de către Biserica Luterană Germană)
Sâmbătă, 20 ianuarie, ora 17.00: Catedrala Episcopală Armeană, str. Carol I, nr. 43 (Cuvântul de învăţătură este ţinut de către Biserica Romano-Catolică)
Duminică, 21 ianuarie: Rugăciuni în toate Bisericile
Luni, 22 ianuarie, ora 17.00: Catedrala Episcopală Greco-Catolică, str. Polonă, nr 50 (Cuvântul de învăţătură este ţinut de Biserica Anglicană)
Marți, 23 ianuarie: Biserica Evanghelică Lutherană Germană, str. Luterană, nr. 2 (Cuvântul de învăţătură este ţinut de către Biserica Armeană)
Miercuri, 24 ianuarie. Biserica Anglicană, str. Xenopol, nr. 2 (Cuvântul de învăţătură este ţinut de către Biserica Reformată)
Joi, 25 ianuarie: Biserica Ortodoxă Română -Biserica Zlătari, Calea Victoriei 12 D (Cuvântul de învăţătură este ţinut de Biserica Greco-Catolică).

Nu am menționat aceste date și locații pentru ca frații să știe unde să meargă la slujbă, ci pentru a sublinia gradul maxim de amestecătură ecumenistă pe care-l promovează și ierarhia Bisericii Ortodoxe Române. 

Cei care drept învaţă Cuvântul Adevărului, fraţilor, să ne înteţim nevoinţele şi rugăciunea, ca să nu-şi întoarcă Dumnezeu faţa de la neamul nostru.

Sursă şi mai multe fotografii aici: stranaortodoxa.wordpress.com https://stranaortodoxa.wordpress.com/2018/01/19/varlaam-ploiesteanul-pseudoepiscop-vicar-patriarhal-a-participat-la-o-celebrare-liturgica-papistasa-si-a-tinut-cuvant-de-invatatura-in-catedrala-papistasa-cu-ocazia-deschiderii-saptamanii-de-promova/

Te rugăm, primeşte, Doamne

Traian DORZ, din DOINA GOLGOTEI

leprosul-recunoscatorTe rugăm, primeşte, Doamne,
mulţumirea ce Ţi-o dăm,
slava inimilor noastre,
care Ţie Ţi-o ’nălţăm.
Te rugăm, primeşte, Doamne,
mulţumirea ce Ţi-o dăm.

Cu recunoştinţă-adâncă
al Tău Nume lăudăm,
binefacerile Tale
fă nicicând să nu uităm…
cu recunoştinţă-adâncă
Numele să-Ţi lăudăm.

Fă ca-n mulţumirea noastră
cu un cuget bun să stăm,
ca să poţi primi curată
mulţumirea ce Ţi-o dăm;
fă ca-n mulţumirea noastră
cu un cuget bun să stăm.

Slavă şi mărire Ţie
din tot sufletul cântăm,
cu bunăvoinţă-ascultă
mulţumirea ce-Ţi ’nălţăm;
slavă şi mărire Ţie
din tot sufletul cântăm.

ASCULTARE? CATEGORIC, DA! Dar de cine?

ASCULTARE? CATEGORIC, DA! Dar de cine?

Un material de:
Culiță Mihăilă, Ovidiu Rus, Iosif Ciobanu

În cadrul adunării anuale de la Bacău, din 27 decembrie 2017, precum şi al celei de la Comăneşti din 2 ianuarie 2018, a fost prezentată cartea ieromonahului Vasile Nica, intitulată Am cunoscut că este omul lui Dumnezeu, lucrare apărută recent la Editura Oastea Domnului.
Atât mesajul acestei cărţi, dar mai ales declaraţiile făcute la prezentarea ei ne-au determinat să ne simţim obligaţi în conştiinţa noastră la alcătuirea acestui material, la publicarea acestor mărturisiri; obligaţii atât faţă de Oastea Domnului, în general, cât şi, în special, faţă de memoria fratelui Traian Dorz, cel care ne-a fost şi ne-a rămas nu doar înaintaş al Lucrării Domnului, ci şi părintele nostru sufletesc. Fiindcă am făcut legământ cu Dumnezeu în această Lucrare pentru ca să ne mântuim sufletele, nu ca să ne jucăm de-a mântuirea.
Prin aceste rânduri nu ne-am propus să facem o recenzie a cărţii, ci dorim să ne exprimăm foarte limpede şi hotărât convingerea asupra unor adevăruri pe care le-am primit în suflet de la începutul credinţei noastre, de la înaintaşii noştri, adevăruri cărora ne luptăm rugându-ne să ne ajute Domnul să le rămânem credincioşi definitiv. Indiferent de condiţii sau de consecinţe.

În prezentarea de la Bacău, pr. Petru Roncea anunţă fără ocol, spunând: „[Este] o carte foarte importantă, care ne-a produs multă bucurie. Pentru că ea este un început al unei lucrări pe care suntem datori s-o facem noi, cei de astăzi. După ce până acum editura noastră de la Sibiu a scos toate cărţile fratelui Traian (…); după toată opera lui scoasă şi citită de noi, se cuvenea să începem un nou capitol în editarea noastră duhovnicească: anume să vorbim şi să facem consideraţii şi aprofundări ale gândirii acestui mărturisitor…”. | Continuare »

TĂMĂDUIREA CELOR ZECE LEPROŞI

TĂMĂDUIREA CELOR ZECE LEPROŞI

Pr. Iosif TRIFA

Duminică avem la rând evanghelia celor zece leproşi pe care i-a tămăduit Iisus Hristos, dar numai unul dintre ei s-au întors să-I mulţumească. „Dar cei nouă unde sunt?” – a întrebat Domnul. (Citiţi pe larg această evanghelie la Luca 17, 12-19).
Lepra era o boală cumplită. Lepră mai este şi azi pe unele locuri; şi e doar cea mai cumplită boală. Nici până azi nu i s-a găsit leacul. Ea atacă mai întâi pielea cu răni grele. Pătrunde apoi înăuntru şi roade oasele, măduva… roade totul, făcând din om un schelet, un mort viu, până ce moartea se îndură şi îl cheamă în pământ.
Ce boală teribilă este lepra! Dar tot atât de teribilă este şi cealaltă lepră, lepra cea sufletească, lepra sufletului: păcatul. Şi păcatul este o lepră grozavă ce cuprinde şi roade sufletul tot mai mult şi mai mult, până ce omul ajunge un mort viu (Ef 2, 1). Lepra îl roade de viu pe cel apucat în ghearele ei; tot aşa face şi păcatul cu cei apucaţi în ghearele lui.
Lepra este o boală lipicioasă. În vremile vechi, leproşii erau scoşi afară din sate şi oraşe. Ei umblau rătăcitori. Şi azi, leproşii sunt izolaţi în spitale – în leprozerii – anume făcute pentru ei. Avem şi noi, în ţară, o leprozerie la Lărgeanca .
Cei mai temuţi oameni sunt leproşii. Ei poartă o boala lipicioasă şi incurabilă şi toata lumea se fereşte de ei ca de moarte. De la Lăr¬geanca au fugit anul trecut doi leproşi şi s-au dus direct la Ministerul Sănătăţii Publice din Bucureşti, să se plângă de răul tratament ce li se dă. Când s-a dat de veste despre aceşti solicitanţi, toţi slujbaşii s-au încuiat prin cănţălării, iar alţi au tulit-o spre casă. Nimeni nu voia să dea faţă cu ei. | Continuare »

DESPRE CONDUCĂTORI ŞI ÎNDRUMĂTORI

Ce spune Părintele Iosif

„Ţin deci să o spun cu apăs: Oastea Domnului este a Domnului, şi Conducătorul ei – Cel Nevăzut – este Domnul, Cel care a pornit-o la drum!
Şi acum, să vedem cum stăm cu conducătorii văzuţi ai Oastei Domnului! Cine sunt şi cine pot fi conducătorii văzuţi ai Oastei Domnului?
Spun adevărat că tremur sub greutatea acestei întrebări. O mare şi grea răspundere sufletească apasă pe toţi cei ce sunt şi vor să fie conducătorii şi îndrumătorii acestei Mişcări. Eu, clipă de clipă, tremur sub greutatea acestei răspunderi. Domnul mi-a încredinţat o Lucrare şi tremur sub teama şi răspunderea ca nu cumva, prin unele îndrumări greşite, să încurc mersul acestei Lucrări. Domnul mi-a încredinţat un „vin” curat, şi tremur sub teama şi răspunderea ca nu cumva să bag „apă” în el şi să-l slăbesc.
Sub greutatea acestei răspunderi voi preciza următoarele: îndrumător şi conducător al Oastei Domnului poate fi numai un ostaş al Domnului, adică numai unul care trăieşte în regulile şi rânduielile acestei Mişcări; oricine ar fi acesta.
Din toate părţile, ni se spune că preoţii trebuie să fie îndrumătorii şi conducătorii Oastei Domnului. Foarte bine! Domnul Însuşi a ales un preot prin care a pornit această Mişcare. Preoţii sunt cei mai indicaţi a sta în fruntea Mişcării; a o îndrepta în căile cele bune şi a o feri de alunecări. Însă cu o condiţie: preotul însuşi să fie atras în curentul acestei Mişcări! El însuşi să fie în fruntea luptei ca un brav şi însufleţit ostaş al lui Hristos! | Continuare »

„Trimiterea şi misiunea“

Iată că noul an debutează cu grăbite schimbări.
Cine, ce anume grăbeşte schimbarea aceasta? Parcă cineva trebuie să încheie o urgentă dare de seamă…

Dragi fronturi ostăşeşti, către voi se îndreaptă aceste rânduri… Deși mă tem că mulţi dintre fraţii mei le vor ocoli datorită semnatarului lor, care face parte din grupul de fraţi consideraţi lepădaţi, eliminaţi din Oaste.
Vă rog cu durere de moarte, nu vă opriţi la persoana care spune, ci deschideţi ochii la ceea ce se spune şi, ascultându-vă propria conştiinţă, răspundeţi la următoarea întrebare: Voi, fraţii mei, cum era Lucrarea Oastei atunci când aţi cunoscut-o? Ultimile adunări de la Bacău şi Comăneşti sunt tocmai dovada unui derapaj nimicitor pentru care cineva va trebui să răspundă amar în faţa lui Dumnezeu. Fac apel și la cei care au participat la cele nouă Sărbători literare: Aşa am cunoscut noi Oastea? Ne-amintim cu drag acele sărbători. Acolo nu am învăţat numai elemente de prozodie sau note muzicale, ci mai ales cum să devii ostaş lucrător prin creştere duhovnicească.
Predica de la Bacău, mai întâi: https://www.youtube.com/watch?v=NUB_au08QkI.
Începe după minutul 3:35:00 şi DEFORMEAZĂ cu bună ştiinţă tot specificul curat şi sfânt al Oastei Domnului. Şi mulţi fraţi ostaşi prezenţi acolo, sau de prin ţară, sau răspândiţi prin diaspora, ascultă orbeşte, crezând că veteranii din ţară care acceptă această stare de lucruri, chiar îşi şi dau acordul tacit pentru ea, aceşti tineri formându-se intenţionat şi ireparabil, din start greşit. | Continuare »

Paranteză

Paranteză

Traian Dorz

Un lucru central în toată publicitatea aceasta din ziare împotriva mea este învinuirea că eu mă autointitulez conducătorul pe ţară al Oastei Domnului şi că pretind acest titlu.
Din toate învinuirile nedrepte care mi se aduc, aceasta este însă învinuirea cea mai nedreaptă şi cea mai neadevărată.
Am spus de la începutul acestor mărturisiri ce origine săracă, în toate privinţele, am avut. Ce nepregătit şi ce slab am fost şi sunt, ce nevrednic pentru orice funcţie de conducător m-am socotit şi mă socotesc eu însumi, mai ales într-o lucrare duhovnicească atât de uriaşă şi de sfântă cum este Oastea Domnului. Când rostesc numele acestei Lucrări sfinte, eu totdeauna mă cutremur, gândindu-mă cu frică la Dumnezeul cel Atotputernic care este Împăratul acestei Oştiri divine, la Domnul Iisus Hristos, care este Conducătorul ei. Şi la Duhul Sfânt, Care este Îndrumătorul ei puternic şi adevărat… Cum atunci să îndrăznesc eu, un praf şi o nimică, să mă ridic din genunchi şi din pulberea pământului unde sunt – şi să-mi închipui că aş putea – nu eu să pretind, dar nici că alţii ar putea să mă numească sau să mă creadă un conducător al acestei dumnezeieşti Lucrări? Aceasta ar fi o închipuire peste măsură de vinovată. Oastea Domnului nu a avut niciodată un alt conducător, decât pe Domnul Iisus Hristos. Ea este a Lui, fiindcă El a răscumpărat-o, El a adunat-o, El o conduce şi El o va purta şi în viitor cu biruinţă şi putere, până îşi va împlini voia Sa şi planul Său cu ea, atât pe pământ, cât şi în cer. Îndrumătorul şi Ocrotitorul ei este acum Duhul Sfânt, Cel căruia i-a încredinţat-o Domnul ei când a zis: „Nu vă voi lăsa orfani. Vă voi trimite pe Mângâietorul, Duhul Adevărului, Care va fi cu voi, Care vă va călăuzi în toate lucrurile şi vă va aduce aminte de tot ce v am spus Eu…”. | Continuare »

CUVÂNT TESTAMENTAR

„Aşa vorbeşte Domnul: «Staţi în drumuri, uitaţi-vă şi întrebaţi care sunt cărările cele vechi, care este calea cea bună: umblaţi pe ea şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre!» Dar ei răspund: «Nu vrem să umblăm pe ele!»
Am pus nişte străjeri peste voi: «Fiţi cu luare-aminte la sunetul trâmbiţei!» Dar ei răspund: «Nu vrem să fim cu luare-amin­te!» (Ier. 6, 16-17)

În Ziua Crucii, 14 septembrie, 1986, mă găseam la fratele Moise din Arad, în drumul de la unii fraţi spre alţii… Mă simţeam mai rău încă de mai înainte cu câteva zile, în urma prea marilor eforturi şi oboseli pe drumuri, prin frig şi înghesuială, după multe nopţi nedormite şi lungi stări de vorbă pentru aplanarea frământărilor şi a neînţelegerilor care bântuiau încă în unele părţi. Şi pentru deplina armonie de care aveam nevoie cât mai urgent.
Dar în noaptea şi în dimineaţa acestei zile mi-a fost foarte rău. O criză îndelungată de inimă m-a ţinut tot timpul în sufocări, palpitaţii şi ameţeli. Când voiam să mă ridic din pat, mă clătinam gata să cad în toate părţile. Capul mă durea şi îmi vuia puternic. Un ţiuit metalic strident îmi asurzea urechile… Eram ca un om mort de beat care nu se mai poate ţine pe picioarele lui – aşa cum mă simţeam în ultimele zile în închisoarea de la Satu Mare. | Continuare »

Atât de mult…

Atât de mult…

Atât de mult,
atât de mult,
atât de mult, atât
iubit-a Dumnezeu, iubit-a lumea asta-ncât
Şi-a dat pe Singurul Său Fiu,
ca toţi câţi cred aşa
să nu se piardă,
ci să aibă-n veci viaţa Sa.

Atât de mult, atât de mult,
Părinte-Ţi mulţumim,
că Vestea Bună ai făcut
şi noi s-o auzim!

Atât de mult,
atât de mult
El ne-a iubit, c-a dat
pe Fiul Său,
ca noi, crezând,
să ştim că ne-a iertat…
O, fii slăvit,
Te preamărim, Părinte Preaiubit!
O, fii slăvit,
Îţi mulţumim, Iisus cel Răstignit!

Atât de mult, atât de mult,
Iisuse-Ţi, mulţumim
că Harul Tău, Tu ai făcut
ca şi noi să-L primim.

Traian DORZ

Acatistul Botezului Domnului

Acatistul Botezului Domnului

Troparul Botezului Domnului, glasul 1:
În Iordan botezându-Te Tu, Doamne, închinarea Treimii s-a arătat; că glasul Părintelui a mărturisit Ție, Fiu iubit pe Tine numindu-Te; și Duhul în chip de porumbel a adeverit închinarea Cuvântului. Cel ce Te-ai arătat, Hristoase Dumnezeule, și lumea ai luminat, slavă Ție.

Condacul 1
Pe Tine, Împăratul cerului și al pământului, Luminătorul nostru, văzându-Te în Iordan, botezat de robul Tău, cerurile s-au înfricoșat și tot pământul s-a înfiorat, îngerii s-au mirat și toată făptura s-a bucurat. La păcătoși și la vameși ai venit ca să speli cu ape păcatele oamenilor. Iar noi, nevrednicii, cu mulțumire Îți cântăm: Slavă Ție, Fiul lui Dumnezeu, Cel ce în Iordan Te-ai botezat și lumea întreagă ai luminat, slavă Ție!
Icosul 1
Veniți în grabă astăzi, puteri îngerești, văzând pe Stăpânul Hristos, venit la repejunile Iordanului să curețe păcatul lui Adam, și cunoscând dumnezeiasca taină, cu frică proslăviți marea Sa coborâre, că Dumnezeu S-a făcut om și neștiind de păcat vine ca un Miel al lui Dumnezeu să ridice păcatele la toată lumea. Pentru aceasta, cei ce proslăviți dumnezeiasca arătare a lui Hristos, cântați Lui, ca și la Betleem, aceste laude:
Slavă Ție, Fiul lui Dumnezeu, că din cer de la Tatăl ai venit în această lume;
Slavă Ție, Dumnezeule Cel Preaînalt, Care Te-ai coborât chiar până la chipul de rob; | Continuare »

La Botezul Domnului

La Botezul Domnului

La Botezul Domnului, Duhul în chip de porumb S-a arătat. Botezul Domnului este şi praznicul Duhului Sfânt. Câţi însă cunosc cu adevărat pe Dumnezeu-Duhul Sfânt? Trăim un creştinism ce şi-a pierdut puterea, tocmai fiindcă lipseşte din el „porumbelul“ Duhului Sfânt.
Cred oamenii într-un Dumnezeu, ştiu cum S-a născut şi cum a murit Iisus Hristos, dar n-au pe Duhul Sfânt prin Care se revarsă în lume şi în suflete darurile cerului de Sus. Voi spune o asemănare.
Soarele ne dă lumină, căldură şi viaţă. Fără darurile lui, pământul şi oamenii s-ar prăpădi. Dar acest dar al soarelui ni se dă nouă prin atmosferă. Pământul e înconjurat de un strat de aer de 8-9 mii de kilometri. Acest strat de aer, această atmosferă, preface razele soarelui în căldură, lumină şi viaţă. Atmosfera restrânge razele soarelui şi le preface în lumină şi căldură potrivită. Atmosfera ne dă şi ploaia cea binefăcătoare. Fără de această atmosferă n-ar putea trăi pe pământ nici un vierme şi nici un fir de iarbă. Dacă n-ar fi stratul de aer, ziua soarele ar arde tot, iar noaptea ar îngheţa tot. Pământul nostru ar fi o lume pustie şi fără viaţă, aşa cum e luna.
Sunt planete care n-au atmosferă. Spun astronomii că cele mai multe planete n-au atmosferă. Ele sunt nişte lumi pustii şi fără viaţă. Soarele luminează şi pentru ele, dar n-au atmosferă care să le prefacă acest dar în viaţă.
Ce minunată icoană este această rânduială a firii şi pentru rânduiala cea tainică a mântuirii sufletului!

Părintele Iosif Trifa, fragment din Tâlcuirea Evangheliilor duminicilor de peste an

Rugăciune către Sfântul Serafim

Rugăciune către Sfântul Serafim

O, preasfinte Cuvioase și de Dumnezeu purtătorule Părinte Serafim, caută din slava ta cea de sus către noi cei smeriți și neputincioși, împovărați cu multe păcate, care cerem de la tine ajutor și mângâiere. Apropie-te de noi cu inima ta cea plină de bunătate și ajută-ne ca să păzim fără de prihană poruncile Domnului, să ținem cu tărie credința ortodoxă, cu sârguință să-I aducem lui Dumnezeu pocăință pentru păcatele noastre în evlavie creștinească, cu harul bine să sporim și să fim vrednici de ajutorul și mijlocirea ta pentru noi înaintea lui Dumnezeu. O, Sfinte al lui Dumnezeu, Serafime, auzi-ne pre noi, cei ce cu credință și cu dragoste ne rugăm ție și nu ne trece cu vederea pe noi, cei ce avem nevoie de ocrotirea ta. Acum și în ceasul sfârșitului nostru ajută-ne și apără-ne cu rugăciunile tale de săgețile cele pline de răutate ale diavolului, ca să nu ne stăpânească puterea lui ci, cu ajutorul tău, să ne învrednicim a moșteni fericirea lăcașurilor Raiului. Căci în tine ne punem astăzi nădejdea, Părinte milostive, fii pentru noi cu adevărat călăuză spre mântuire și adună-ne la lumina cea neinserată a vieții veșnice prin mijlocirea ta cea bineplăcută, la Tronul Sfintei Treimi, ca să slăvim și să cântăm împreună cu toți Sfinții Numele cel vrednic de închinare, al Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, în vecii vecilor. Amin.

LUMINA CHEMĂRII MÂNTUITOARE

LUMINA CHEMĂRII MÂNTUITOARE

Un fragment din vorbirea fratelui Traian Dorz de la o adunare – ianuarie 1982

(…) Din toată inima mulţumim Domnului şi Dumnezeului nostru pentru fiecare prilej pe care nu i-l dă când doi sau trei putem să ne întâlnim împreună în Numele Lui, să ne îmbărbătăm, să ne îndemnăm la dragoste şi la fapte bune, după sfânta Sa poruncă şi după Cuvântul Său cel Sfânt.
Cu atât mai mult în prilejurile deosebite, cum e cel de astăzi, când Dumnezeu ne dă, împreună cu bucuria revederii noastre, şi fericita ocazie de a ne aduce aminte de unele dintre cele mai însemnate datorii şi binecuvântări pe care ni le-a rânduit nouă Dumnezeu.
Am fost şi între fraţii din noaptea Domnului şi am dorit şi împreună cu ei să ne amintim că, la sărbătoarea aceasta, se împlinesc 59 de ani din noaptea minunată când a strălucit şi peste câmpiile patriei noastre lumina care a strălucit peste câmpiile Betleemului atunci când, de sus de la Dumnezeu, îngerii aducători de veste bună au spus păstorilor care vegheau: „Bucuraţi-vă! Vi S-a născut un Mântuitor, Care este Hristos Domnul!”. Vestea aceasta fericită a adus lumina şi a adus bucuria şi fericirea tuturor celor care, de atunci şi până astăzi, au avut ochii deschişi să vadă această lumină şi au avut sufletul deschis să o primească. Şi şi-au deschis viaţa, fiinţa şi puterea lor pentru a urma lumina aceasta şi îndemnul care a venit o dată cu ea. | Continuare »

[Peştera care Îi adăpostise Naşterea Sa nu I-a putut folosi Domnului ca adăpost decât un timp foarte scurt]

Fuga-in-Egipt-4… Domnul nostru Iisus Hristos a venit în lume pentru a fi Lumina lumii şi Mântuitorul oamenilor. De la începutul vieţii Sale pământeşti din Betleem până la sfârşitul acestei vieţi în Ierusalim, El n-a încetat a fi şi a lucra zi de zi şi pas de pas pentru această slăvită şi dumnezeiască menire. Din orice loc în care a ajuns, Domnul Iisus a vestit lumina şi a lucrat mântuirea.
Dacă a fost primit pentru o zi într-o casă, dacă I S-a dat pentru un ceas o luntre, dacă S-a oprit pentru o noapte într-o grădină – El toate le-a pus în slujba misiunii cereşti pentru care venise pe pământ…

Peştera care Îi adăpostise Naşterea Sa nu I-a putut folosi Domnului ca adăpost decât un timp foarte scurt. El a trebuit să părăsească Betleemul pentru totdeauna. S-a oprit mai târziu în Nazaret, unde locuia bunul Iosif, cel folosit de Dumnezeu pentru ocrotirea Pruncului Sfânt. Dar tot pentru o scurtă vreme. Curând a fost alungat şi de acolo… După moartea bunului Iosif, Pruncul Sfânt şi Mama Lui nu mai aveau acolo pe nimeni, decât o cetate vrăjmaşă, prin mâinile căreia diavolul va căuta să facă acelaşi lucru ca prin mâinile lui Irod: mereu, să-L omoare pe Iisus (Lc 4, 29). Atunci Iisus şi Mama Lui s-au mutat pentru o altă vreme scurtă în Capernaum, la sora Mamei Lui, Maria, nevasta lui Cleopa (In 19, 25) – şi au locuit o vreme acolo (Mt 4, 13). | Continuare »

Scrisoare de Crăciun

în lectura autorului Traian Dorz

…Lumea aceasta pe care a iubit-o Dumnezeu atât de mult, lumea aceasta pe care a răscumpărat-o Hristos cu preţul atât de mare al Sângelui Său sfânt, lumea aceasta se leapădă acum pe faţă şi în chip aşa de vinovat de către Hristos, Dumnezeul şi Mântuitorul ei şi se lipeşte atât de desfrânat de satana, vrăjmaşul lui Dumnezeu, care I-a luat locul lui Iisus în casa Lui, locul lui Dumnezeu în moştenirea Sa, locul Duhului Sfânt în lăcaşul Său, scoţând afară pe Dumnezeu şi spunându-I: „Tu nu mai ai loc aici!”.
Scumpii mei fraţi şi surori, iată gânduri la care trebuie să medităm adânc fiecare dintre noi. Şi, cu prilejul acestei sărbători, să învăţăm de la îngeri cât să fim de curaţi. Şi de la păstori, cât să fim de veghetori. Şi de la magi, cum să ostenim de credincioşi pentru aflarea Mântuitorului. Dar şi mai mult să învăţăm de la Simeon cum să-L aşteptăm cu o viaţă sfântă, temătoare de Dumnezeu şi cu o nădejde neclintită şi puternică, iubitoare şi trează, fierbinte şi mereu proaspătă, până ce-L vom vedea, până ce-L vom întâmpina, până ce se va striga: „Binecuvântat este cel care vine! Osana, Împăratul şi Dumnezeul nostru!”. Căci El, Iisus Cel ce vine, va veni în ceasul în care nu ne gândim şi răsplata Lui va fi nebănuită şi strălucită pentru toţi acei care L-au iubit şi L-au aşteptat în curăţie.