doctori-fara-de-argintiTraian DORZ, din CÂNTAREA ÎNVIERII

Binecuvântează-i veşnic, Dumnezeul meu, pe-acei
care Te-au slujit statornic, de-ai putut să crezi în ei,
care-au mers frumos şi rodnic, vrednici în cuvânt şi-n crez
– Dumnezeul meu, pe-aceia să-i mai binecuvântezi!

Răsplăteşte-i pe vecie, Dumnezeul meu, pe câţi
Ţi-au luptat cu vitejie, rămânând nedoborâţi,
ce-au primit mai bine crucea decât scaune şi-arginţi
– Dumnezeul meu, pe-aceia pune-i între cei mai sfinţi!

Fericeşte-i pe vecie, Dumnezeul meu, pe-acei
ce-au purtat printre ispite dragostea-Ţi curată-n ei,
ce, prin anii de surghiunuri, şi-au ars cel mai tainic foc
– Dumnezeul meu, pe-aceia du-i în cel mai dulce loc!

Străluceşte-i pe vecie, Dumnezeul meu, pe-acei
ce-au trecut lumini prin lume, purtând Semnul Tău pe ei,
ce-au sfârşit frumos tot lucrul care Tu le-ai rânduit
– Dumnezeul meu, pe-aceia nalţă-i cel mai strălucit!

Steag-1-webSteagul Biruinţei Tale,
Dumnezeule Slăvit,
prin ce lupte, câte veacuri
şi-n ce fel a strălucit!

De când l-a nălţat Golgota
peste şarpele înfrânt,
ce puteri şi ce potrivnici
a zdrobit înaintând!

Ce mâini sfinte-l înălţară
şi-l purtară până az’
tot mai nalt şi tot mai sigur,
mai frumos şi mai viteaz!

L-au stropit cu sânge sfinţii
şi martirii fericiţi,
arşi pe rug sau traşi pe roată,
dar în veci nebiruiţi!

L-au scăldat în lacrimi ochii
sfintelor fecioare, mii,
– toţi cei ce-au murit privindu-L
pentru veci de veci sunt vii.

– El e Steagul Oastei noastre,
după El suim luptând,
cu El vom intra-n Cântarea
Biruinţei în curând!

Traian Dorz, Cântarea biruinţei

mucenici1. Ceea ce ai cerut Tu din totdeauna, Dumnezeul meu, a fost şi va fi mereu nespus de greu pentru puterea firii mele omeneşti.

2. Înţelegerea tainei iubirii Tale cu hotare fără margini, cu adâncimi fără sfârşit, cu înălţimi fără limită, cu felurimi necuprinse de nici un număr – înţelegerea acestora, zic – cere stări de răpiri divine, urcuşuri dureroase şi îndelungi.

3. Sau adâncuri în a gândi, până la care se poate ajunge numai cu preţuri nespus de grele. Numai pe drumurile unor cumplite renunţări sau cerinţe. Numai prin usturătoare arderi şi mistuiri interioare.

4. Nevoiţi-vă să urcaţi pe calea cea strâmtă – ai zis Tu, Domnul meu, arătându-mi cu ce fel de moarte şi mortificare zilnică trebuie să-mi port eu paşii mei după lumina Ta, ca să pot lăsa urme luminoase.
5. Omorâţi mădularele voastre – este porunca Ta, care m-a înspăimântat nu pentru sfinţenia ei, ci pentru mulţimea şi puterea celor condamnate în mine.

6. Pentru marea greutate cu care trebuie să fiu zilnic un ucigaş al propriilor mele porniri. Al fiilor propriei mele însuşiri carnale.

7. Cât de cruntă este, Doamne, această luptă între duh şi fire, care totdeauna trebuie să sfârşească cu o ucidere. | Continuare »

dreptul iovOricât de lovit
vei zăcea zdrobit,
chinuit şi răpus,
– nu-nceta a-L iubi,
a-L ruga şi-a-L sluji
pe Iisus, pe Iisus, pe Iisus!

El ţi-aude-oricând
inima strigând
şi-ţi va da-nmiit
tot ce-ai suferit;
să-L urmezi supus
pe Iisus, pe Iisus, pe Iisus!…

Oricât de-ncercat
vei umbla apăsat
şi pribeag de-ai fi dus
nu-nceta a-L urma,
cât de grea-i calea ta,
pe Iisus, pe Iisus, pe Iisus.

Oricât de hain
te-ar lovi cel străin,
chiar pe rug de-ai fi pus,
– nu-nceta a-I cânta,
crede-aşa, mori aşa,
cu Iisus, cu Iisus, cu Iisus!…

Traian Dorz, Cântarea biruinţei

zaheuToate-averile din lume sunt un fum, sunt un fum,
tot ce ai poţi pierde astăzi, chiar acum, chiar acum.
Singura avere care n-are-apus, n-are-apus
e Iisus, e Iisus, e Iisus, e Iisus…

Să-L câştigi, să-L câştigi pe El,
vinde casă, uită masă, totul lasă
numai să-L câştigi, numai să-L câştigi pe El!

Nu-i mărgăritar pe lume, aur nu-i, aur nu-i,
nu-i nimic, nimic să aibă preţul Lui, preţul Lui.
Lucrul care trebuieşte mai presus, mai presus
e Iisus, e Iisus, e Iisus, e Iisus.

Toată slava lumii piere cum e scris, cum e scris,
toate-s trudă şi durere, scrum şi vis, scrum şi vis.
Doar o slavă ţine veşnic jos şi sus, jos şi sus
e Iisus, e Iisus, e Iisus, e Iisus…

Traian Dorz, Cântarea Învierii

Sfantul-Grigorie-Teologul(25 ianuarie) – Sursa: paginiortodoxe

Patria Sfântului Grigorie, Cuvântătorul de Dumnezeu (Teologul), era a doua parte a Capadociei, cetatea Nazianz, de unde se numeşte şi Nazianz. Părinţii lui erau de bun neam şi cinstiţi, tatăl său avea acelaşi nume de Grigorie, iar maica lui se numea Nona. Însă tatăl său era mai înainte în necredinţă, fiind născut de părinţi necredincioşi, din tată elin şi din maică evreică, şi amândurora le urma în parte, atât cu rătăcirea elinească, cât şi cu necredinţa iudeilor, precum este credinţa cea rea a ipsistarilor.

Iar maica Sfântului Grigorie, fericita Nona, era creştină drept-credincioasă, născută din părinţi creştini, crescută din scutece întru dreapta credinţă şi în frica de Dumnezeu, care este începutul înţelepciunii; ea era bine învăţată, iar prin judecăţile lui Dumnezeu a fost însoţită cu bărbat necredincios, ca să-l aducă şi pe acela la sfânta credinţă şi să se sfinţească bărbatul necredincios, după cuvântul apostolului, prin femeia credincioasă, care lucru s-a făcut.
Fericita Nona, sfătuind totdeauna pe bărbatul său cu cuvinte de Dumnezeu înţelepţite şi cu dinadinsul rugându-se lui Dumnezeu pentru dânsul, l-a dus la creştinătate. Cu ajutorul lui Dumnezeu, i s-a făcut bărbatului ei o vedenie în vis ca aceasta: i se părea cântând cuvinte din psalmul lui David, pe care niciodată nu le avea în gura sa, decât numai le auzea cândva de la soţia sa, care adeseori se ruga; el nici nu ştia cum să se roage şi nici nu voia aceasta. Iar cuvintele care se cântau de dânsul în vis, erau acestea: Veselitu-m-am de cei ce mi-au zis: În casa Domnului vom merge. Cu cântarea aceea a simţit în inimă o mare plăcere; apoi, deşteptându-se, se veselea şi a spus soţiei sale. Iar ea înţelegând că singur Dumnezeu cheamă pe bărbatul ei la Sfânta Biserică, a început mai cu dinadinsul a-l învăţa credinţa creştină şi a-l povăţui la calea mântuirii.
Într-acea vreme, s-a întâmplat că Sfântul Leontie, episcopul Cezareei Capadociei, care mergea la sfântul sobor a toată lumea, cel din Niceea, să vină în cetatea Nazianz; la acela a dus Sfânta Nona pe bărbatul ei. Deci, a fost botezat Grigorie chiar de mâinile arhiereului. Iar după primirea Sfântului Botez, a început viaţa cea curată şi plăcută lui Dumnezeu, precum se cade creştinului celui adevărat şi desăvârşit. | Continuare »

„Ecumenismul? Erezia tuturor ereziilor! Căderea Bisericii prin slujitorii ei. Cozile de topor ale apusului. numai putregaiul cade din Biserica Ortodoxă, fie ei: arhierei, preoţi de mir, călugări sau mireni, înapoi la Sfânta Tradiţie, la Dogmele şi Canoanele Sfinţilor Părinţi ale celor şapte Soboare Ecumenice, altfel la iad cu arhierei cu tot. Ferească Dumnezeu!“ (Părintele Arsenie Boca)

program-rug-ecumenistica-web

Iată că nu întâmplător, chiar înainte de a se readânci an de an această rană a ortodoxiei (săptămâna de rugăciune ecumenistică), în Biserica noastră se sărbătoreste Sfântul Marcu Eugenicul (vezi aici viaţa şi lupta sfântului Marcu împotriva ecumenismului), cel care – singurul – nu a semnat unirea cu catolicii. Poate că ar trebui, cu cât mai mult se dezvoltă acest mod de rugăciune ecumenistă, cu atât mai mult şi noi să înteţim rugăciunea şi nevoinţa, pentru a contrabalansa, pentru a împiedica desfăşurarea acestei acţiuni de otrăvire şi îmbolnăvire a ortodoxiei. Chiar dacă acest microb se propagă de la însuşi vârful Bisericii, tocmai prin cei rânduiţi să apere Biserica de molima ecumenistică. Tema aceasta: „Oare s-a împărţit Hristos?“ este de-a dreptul naivă. Cum să Se împartă Hristos? Sau cum să se despartă? Numai păcatul desparte. Dar cine se vrea unit cu Hristos, se şi îmbracă în Hristos. Se înveşmântă cu învăţătura cea adevărată ca şi cu o haină (cum spune Psalmistul). Nu trebuie să-şi cârpească haina cu tot felul de petice (învăţături). Din învăţătura cea dată o dată pentru totdeauna sfinţilor se poate face în chip minunat haină pentru nunta veşnică. E veşmânt împărătesc, învăţătura cea curată. Haină de mireasă nu se poate face din petice. Însăşi haina Mântuitorului a fost fără nici o cusătură. Oare întâmplător Maica Sa I-a ţesut această haină dintr-o singură bucată? Se ştie că, în simbolistica biblică, femeia reprezintă învăţătura…

Pentru unitatea de credinţă, nu trebuie să fie oamenii uniţi, ci învăţătura. Să se păstreze unită – adică una – învăţătura primită. Nu adunate la un loc şi unite tot felul de învăţături, aşa ca într-o salată frumos garnisită, ci pe oamenii de tot felul (mai mult sau mai puţin trăitori), să-i unească una şi aceeaşi învăţătură, prin păstrarea ei în duhul curat şi prin urmarea ei, fiecare după putinţa lui… Dar nu schimbând-o sau amestecând-o. Prea mulţi ierarhi s-au molipsit de acest duh de amestecătură… Se întinde această boală precum lepra în întreaga Biserică Ortodoxă.

Din dorinţa de a nu face reclamă lucrurilor greşite, nu vom nominaliza pe nimeni dintre cei care şi anul acesta au slujit şi s-au rugat împreună cu eterodocşii, nici nu vom afişa vreo fotografie. Ci vom pune cu toţii genunchii la rugăciune sinceră şi smerită, ca să nu cadă nenorocirea pedepsei lui Dumnezeu peste tot poporul binecredincios, deşi ştim cu toţii că însuşi Cuvântul lui Dumnezeu vorbeşte despre plăgile apocaliptice care se pregătesc sfârşitului acestui veac. Cu toţii ştim că acestea vor veni… Şi nu foarte târziu… Dar să nu încetăm rugăciunea cea curată, nu aceea ecumenistică, pentru ca Dumnezeu să se mai îndure încă…

Vlad Gheorghiu

Sculaţi, voi toţii fiii Credinţei
de Adevărul Sfânt aprinşi,
şi datoria conştiinţei
să vă-ntărească neînvinşi.

Vă lepădaţi de necredinţă,
descătuşaţi către Hristos,
urâţi cu-ntreaga-vă fiinţă
tot ce-i nedemn şi ruşinos.

Deplin crezând, nălţaţi privirea
şi inima spre Dumnezeu,
îndepărtând din voi pornirea
de robi ce trag păcatul greu.

Deschideţi ochii viu, să vază
şi să urmeze ce-i frumos –
şi până viaţa nu-ncetează,
nu staţi din lupta lui Hristos!

Ne-nvinşi în Numele luminii,
luptaţi în sfântul Crucii Semn,
nu staţi cât încă-n marea vinii
mai piere-un singur om, nedemn.

Traian Dorz, Cântări luptătoare

NU-S NUMAI…

Copii_XTraian DORZ

Nu-s numai copii fericiţi pe lume,
mai sunt şi copii fără taţi şi mume;
nu-s numai copii care râd şi sar,
mai sunt şi copii care plâng amar…

Mila lor,
grija lor
s-o purtăm,
prietenoşi – şi duioşi
să-i căutăm;
la Hristos, mai frumos
să-i chemăm,
fericiţi – şi-nfrăţiţi
să cântăm…

Nu-s numai copii sănătoşi şi-avuţi,
mai sunt şi copii orbi şi surzi, şi muţi;
nu-s numai copii care-au casa lor,
mai sunt şi copii ce de foame mor…

Nu numai la viaţa noastră să gândim,
ci pe-acei ce sufăr mai mult să-i iubim.
Domnul e-n fiinţa celor chinuiţi;
suferind cu dânşii, suntem fericiţi…

Lidia Hamza

guarigione lebbrosoMulţumesc nespus,
dragul meu Iisus,
pentru-a Ta lumină
ce mi-o dai deplină;
dorul mi se-alină,
inima se-nchină,
pentru-a Ta lumină,
mulţumesc, Iisus.

Mulţumesc nespus,
dragul meu Iisus,
pentru Jertfa mare
ce mi-a dat iertare:
plânsul mi-e cântare,
binecuvântare,
pentru Jertfa mare,
mulţumesc, Iisus.

Mulţumesc nespus,
dragul meu Iisus,
pentru pacea lină
ce mi-o laşi să vină:
sufletu-mi se-anină
de vocea-Ţi divină, | Continuare »

cei-10-leprosiCurăţeşte-ne, Doamne, de lepra nemulţumirii
Sf. Ignatie Briancianinov

Recunoştinţa este o faptă bună rară la oameni. Din nefericire, se tot aude între noi, însotit de un hohot triumfător, următorul strigăt de biruinţă: „Am smuls cutare lucru de la cutare!“ Printr-un asemenea strigăt se dă în vileag un suflet înfricoşător de stricat. Ce să însemne acest strigăt? El înseamnă că o binefacere a fost dobândită prin linguşire, prefăcătorie şi alte mijloace de acest soi, înseamnă că cel care a fost amăgit şi a făcut un bine este supus batjocurii chiar pentru binefacerea arătată.
În unele boli trupeşti se bagă de seamă o dispoziţie capricioasă inexplicabilă. La fel se întamplă şi în bolile sufleteşti. Adeseori, binefacerile seamană în cel ce le-a primit un simţământ de ură neîmpăcată, înverşunată, faţă de cel ce le-a săvârşit. Atât de des se întâlneşte această ciudăţenie potrivnică firii, încât de aici a luat naştere în popor o zicătoare: „N-ai hrănit, n-ai adăpat, vrăjmaş nu ţi-ai căpătat“. Puternică este otrava păcatului cu care suntem otrăviţi: cei atinşi de ea sunt în stare să urască nu doar pe oamenii care le-au făcut bine, ci şi pe Dumnezeu, precum au şi dovedit prin nenumărate fapte.

vindecarea-celor-zece-leprosi-11Te înspăimânţi de boală
şi-ai vrea să fugi de ea?
– dar de păcat
nu tremuri
şi plata lui cea grea?
căci boala e urmarea
păcatului făcut;
de el te înspăimântă,
e şi mai de temut!

De moarte te cutremuri
şi veşnicia ei?
– dar de păcat
te teme
şi plata ce-o să iei!
Căci moartea e urmarea
păcatului făcut,
pe el să cauţi a-l şterge
de peste-al tău trecut.

Hristos, numai El Singur,
te poate ajuta,
doar Sângele Lui poate
păcatul a-ţi ierta
când Îi primeşti iertarea
se face-n veci senin
– şi-n boala ta,
şi-n moarte
prin El îţi afli-alin!

Traian Dorz

leprosii-recunostintaAu fost tămăduiţi zece leproşi, dar numai unul singur s-a întors să-I mulţumească Domnului. Oare nu acesta este, îndeobşte, procentul celor recunoscători dintre oamenii care au primit binefaceri de la Domnul? Cine n-a căpătat de la Domnul lucruri bune sau, mai bine zis, ce n-a făcut El bun în noi şi în jurul nostru? Dar toţi sunt, oare, recunoscători lui Dumnezeu şi toţi îi dau mulţumită pentru toate?
Unii îşi îngăduie chiar să întrebe: „Pentru ce ne-a dat Dumnezeu viaţă? Ar fi fost mai bine să nu fim“. Dumnezeu ţi-a dat viaţă ca să ai parte de fericirea veşnică; te-a adus la fiinţă fără să urmărească vreun câştig, tot fără să urmărească vreun câştig te-a înzestrat şi cu toate mijloacele de a ajunge la fericirea veşnică; totul ţine de tine: nu trebuie decât să te osteneşti puţin pentru asta. Tu spui: „Dar n-am parte decât de amărăciuni, de necazuri, de suferinţe, de nevoi“. Păi cum, şi astea sunt mijloace de a dobândi veşnica fericire, rabdă. Toată viaţa ta nu e nici cât o clipă faţă de veşnicie. Chiar dacă ar trebui să pătimeşti viaţa întreagă, fără curmare, asta tot nu înseamnă nimic înaintea veşniciei, dar tu ai şi clipe de mângâiere. Nu te uita la cele de acum, ci la cele care ţi se gătesc în viitor; îngrijeste-te să te faci vrednic de acest viitor şi atunci nu vei mai băga în seamă amărăciunile: toate vor fi înghiţite de nădejdea neîndoielnică a desfătărilor veşnice şi recunoştinţa nu va înceta să se vădească pe buzele tale.

Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an

Mitropolitul Augustin de Florina

cei_10_leprosi…Aşadar, zece astfel de leproşi, care trăiau izolaţi şi deznădăjduiţi, când L-au văzut de departe pe Hristos trecând pe drumul public şi mergând într-un sat, imediat, toţi împreună au început să strige şi să-I ceară ajutor. Strigau: „Iisuse, Învăţătorule, miluieşte-ne!” (Luca 17, 13). Strigau aceste cuvinte cu credinţă. Credeau că Hristos, aşa cum a vindecat mii de bolnavi, care pătimeau de diferite boli, doar El ar putea să-i facă şi pe ei bine. Şi Hristos i-a făcut bine doar prin cuvântul Său cel atotputernic. Într-o secundă, trupul lor s-a curăţat. N-a rămas asupra lor niciun semn al groaznicei boli. O, Hristoase, cât de mare este puterea Ta! Preoţii, care în acea vreme se îngrijeau şi de supravegherea medicală a leproşilor, au certificat că cei zece leproşi erau de-acum sănătoşi şi puteau să comunice liberi cu restul lumii. Şi iată-i. Plini de bucurie aleargă la casele lor, ca să-i vadă pe ai lor. Dar, în braţele femeilor şi copiilor lor, Hristos a fost uitat. Doar unul singur, pe care-l dispreţuiau, pentru că nu-l considerau iudeu autentic, ci fals, un samarinean, acesta, înainte de a se duce acasă, a considerat de datoria lui să meargă mai întâi la Hristos şi să-I mulţumească. A venit, deci, la Hristos, a căzut la picioarele Lui şi, cu lacrimi în ochi, I-a mulţumit Binefăcătorului său. Şi atunci Hristos a spus: „Nu s-au curăţit de lepră toţi zece? Unde sunt ceilalţi nouă? Doar unul a venit să-I mulţumească şi să-L slăvească pe Dumnezeu? Şi acesta nu este iudeu, ci samarinean“. | Continuare »

D.-a-24-Crucea-webDomnului, întotdeauna,
mulţumirea să I-o dăm,
tot ce-avem mai bun întruna
numai Lui Îi datorăm;
– dar şi celor dragi prin care
El ne dă de-atâtea ori
trebuie fără-ncetare
să le fim mulţumitori!

Domnului, recunoştinţă
pentru toate, de-orice fel,
tot ce-avem cu prisosinţă
vine numai de la El;
– dar şi celor dragi prin care
ne ajută Dumnezeu,
faţa recunoscătoare
să le-o arătăm mereu.

Domnului, nemărginită
dragostea să I-o purtăm,
toată viaţa fericită
numai Lui i-o datorăm;
– dar şi celor dragi prin care
de Hristos ne-mpărtăşim,
dragostea, şi-n Cer datoare,
până-n veci s-o dăruim.

Traian Dorz, Cântări nemuritoare

Rămâi cu noi

TRAIAN DORZ, din Cântarile Dintâi

Emaus_22Ni s-au dus cu vremi apuse
bucuriile şuvoi,
prietenii, frăţii de-o clipă
ce-am crezut
pe veci că se-nfiripă
ni s-au dus aşa de-n pripă
au trecut
şi-n al lacrimii şuvoi
ai rămas doar Tu, Iisuse,
Tu cu noi!…

Fraţi de amintiri nespuse
din cerescul Tău război,
fraţi de care strâns ne leagă
dor şi gând,
din frăţia ce se-ncheagă
câte unul se dezleagă,
rând pe rând,
şi-n al Tău ceresc război
mai rămâi doar Tu, Iisuse,
Tu cu noi.

Şi-alte prietenii aduse
de s-ar duce iar ’napoi,
dacă fraţi de-ai noştri iară
ne-ar lăsa,
ca să scape de ocară
şi de ura lumii-amară
ar pleca,
orişicâţi vor da ’napoi,
Te rugăm, rămâi, Iisuse,
Tu cu noi!

rugaciune copilSocietatea nu suferă din lipsă de afacerişti abili, nu suferă din lipsă de oameni învăţaţi sau cultivaţi, ci suferă din lipsă de oameni virtuoşi. Suferă pentru că a fost năpădită de oameni necinstiţi, care pentru a-şi înmulţi bogăţiile şi pentru a-şi asigura bunul trai nu se dau înapoi de la nimic. Suferă pentru că cei însetaţi de putere, în încercarea lor de a urca pe scara socială, răvăşesc totul în cale. Suferă pentru că dobândirea de case luxoase şi de confort a devenit unicul ţel în viaţă. De aici vine nenorocirea societăţii, aceştia sunt cei ce distrug convieţuirea paşnică în societate, iar nu cei ce trăiesc în virtute şi sfinţenie.
Între cei mai mari pedagogi ai tuturor veacurilor se află Sf. Ioan Gură de Aur, fiul şi rodul cetăţii Antiohiei, cel prin care s-a slăvit tronul patriarhal al capitalei Bizanţului. Acest lucru este adeverit nu doar de recunoaşterea sa ca pedagog de către cercetătorii specialişti în viaţa şi opera lui, ci şi de faptul că, în spaţiul Ortodoxiei, numele lui este legat de cel al educaţiei. El este unul dintre cei Trei Ierarhi, pe care la 30 ianuarie îi sărbătorim în şcolile noastre ca ocrotitori ai învăţământului, ca modele de pedagogi şi de învăţători, ca purtători şi exponenţi ai aşa-numitului ideal creştin de educaţie.

Creşterea copiilor atunci şi acum. Cele trei iubiri

Ca să ne încredinţăm însă de actualitatea învăţăturilor pedagogice ale acestei opere hrisostomice, trebuie să ne oprim puţin asupra atmosferei duhovniceşti din acea perioadă, asupra atmosferei duhovniceşti din Antiohia, despre care vorbeşte Sf. Ioan Gură de Aur. Adică, să vedem cu ce idealuri îşi înzestra în acea vreme Antiohia tinerii. Dacă această înzestrare este asemănătoare cu cea pe care noi o dăm astăzi tinerilor, atunci judecata făcută de Sfântul Părinte se aplică şi vremii noastre, se aplică şi lucrării noastre pedagogice ca învăţători sau părinţi. Elementele necesare pentru cunoaşterea acestei atmosfere le vom lua atât din opera pe care o prezentăm, cât şi din alte opere ale sfântului. | Continuare »

Fiului meu

rugaciune-mama-si-copilCe să-ţi doresc, copile drag, în viaţă
când nici nu ştiu ce-i bine să-ţi doresc?
Ceas după ceas se schimbă-a lumii faţă,
cele de ieri azi, nu-ţi mai folosesc.

Prea iute lumea-şi pierde strălucirea,
prea grabnic cade frunza de pe ram,
nu-i timp aici să cauţi fericirea,
nici bucuriei nu-i poţi pune ham.

Dar sub această trecere grăbită,
ascuns, stă adevărul strălucind.
Aceasta ţi-e comoara moştenită
pe cele pieritoare-nveşnicind.

Ridică-te, copile drag, şi prinde
cu braţ întins al cerului îndemn,
ieşi din noroiul lumii şi-ţi aprinde,
pe-oriunde treci, curat şi veşnic semn.

Prin valea umbrei morţii de vei trece,
Cuvântul sfânt lumina să ţi-o dea,
Genunchii, rugăciunea să-ţi aplece
sub Crucea sfântă-n zbuciumarea grea.

De-ţi iei Scriptura Sfântă far în viaţă,
Tu n-ai să rătăceşti pe drumul sfânt.
Copile drag, ascultă-a mea povaţă
Şi-ai să primeşti al cerului veşmânt.

Lidia Hamza

O, florile Lucrării sfinte,
ce-ncununaţi un chip slăvit,
spre cinstea Celui ce v-aşteaptă,
purtaţi-vă desăvârşit.

Dac-aţi primit chemarea sfântă
să fiţi podoabe la altar,
frumos în suflet ca lumina
păstraţi al curăţiei har.

Păziţi mai mult ca ochii voştri
al sufletului alb veşmânt,
mai bine renunţaţi la viaţă
decât cădeţi din legământ.

Dac-aţi ajuns cununa Celui
în veci Ales şi Preaiubit,
pentru cinstirea Lui eternă,
purtaţi-vă desăvârşit!

Traian Dorz, Cântări luptăroare

Predica-de-pe-munteSfântul Teofan Zăvorâtul
Editura Sophia, Bucureşti, 2006

 Ieri, Apostolul l-a înarmat pe creştinul care păşeşte pe calea mântuirii cu toate armele duhovniceşti; iar acum arată care sunt călăuzitorii lui în această luptă şi care este ţelul ultim şi luminos al tuturor acestor nevoinţe, spre a-1 îmbărbăta în ostenelile sale. Aceşti călăuzitori sunt păstorii şi învăţătorii pe care Domnul i-a dat Bisericii şi prin ale căror guri El însuşi grăieşte povaţa trebuincioasă fiecăruia, atâta vreme cât oamenii vin la ei cu credinţă şi întorşi către Domnul în rugăciune.
Adevărul acesta este cunoscut de către cei care merg cu lepădare de sine pe calea Domnului şi duc lupta cu vrăjmaşii mântuirii fără a se cruţa pe sine. Aceştia află întotdeauna ajutor şi povaţa la păstorii lor, în vreme ce pentru privitorul din afară acest ajutor pare că n-are de unde veni. Aceştia nu la oameni vin, ci la Domnul, Care pururea este gata să călăuzească şi să povăţuiască prin aceşti păstori şi învăţători pe oricine caută ajutor la Dânsul cu credinţă şi fără făţărnicie. Ţelul cel luminos şi ultim este „măsura vârstei deplinătăţii lui Hristos”, vârsta „bărbatului desăvârşit”. Ce înseamnă un bărbat desăvârşit în înţelesul obişnuit, ştim cu toţii; şi este cu neputinţă să găsim un om căruia nu i-ar plăcea să atingă această desăvârşire; dar ce înseamnă a fi bărbat desăvârşit în Domnul nu ştie nimeni, afară de cei care au ajuns la această vârstă. Acest lucru nu trebuie totuşi să răcească râvna nimănui de a atinge şi el această vârstă, ci trebuie, dimpotrivă, să o aprindă încă şi mai mult; căci această neştiinţă vine din înălţimea cea mare a acelei desăvârşiri duhovniceşti care se numeşte în viaţa cea după Dumnezeu „vârstă bărbătească”. Apostolul arată această „vârstă” ca fiind însuşirea de către om a plinătăţii darurilor pe care le-am văzut la Domnul şi Mântuitorul nostru. Oricine poate vedea că avem bună pricină ca să ne dăm, chemaţi fiind de sus, „toată sârguinţa”.

De nu poţi face-o bucurie
cât întristarea ce-ai făcut,
atât de-adâncă şi de-ntinsă
– păcatul tău e netrecut.

De nu despăgubeşti asemeni
pe-acel ce l-ai nedreptăţit,
cu preţ cât cel pierdut de mare
– păcatul tău e neplătit.

De nu-ţi mărturiseşti păcatul
atâta cât ai şi stricat
şi nu ţi-l laşi pe totdeauna
– păcatul tău e neiertat.

De nu poţi lepăda păcatul,
urându-i chipul lui hidos,
ci mai gândeşti la el vreodată
– păcatul tău e tot nescos.

De nu te lupţi s-alungi păcatul,
ţinându-i sufletul închis,
ci-l tot mai ţii ascuns în tine
– tot de păcat vei fi ucis.

Şi-i drept ca nici să nu se uite
ce nu-i lăsat şi nu-i plătit.
Hristos îţi iartă doar păcatul
lăsat şi îndreptat cinstit.

Traian Dorz, Cântări de sus

Traian Dorz, Cântări de sus

Pastorul-ce-bun-22Un credincios nu poate minte,
dacă rămâne credincios;
sau, dacă poate, el se rupe,
pentru minciună, de Hristos.

Un tată ce-şi iubeşte fiii
nu-i poate despărţi de Cer;
sau, dacă poate, nu e tată,
ci-i un călău şi-un temnicer.

O mamă nu-şi ucide fiul
nici dac-ar fi să moară ea;
sau, dacă-l poate, nu e mamă,
ci este fiara cea mai rea.

Un bun păstor nu-şi lasă turma
la lupi, privind nepăsător;
sau, dac-o lasă, e-un netrebnic
şi-un ucigaş, dar nu-i păstor.

Un frate-n veci nu-şi lasă fraţii
cu care l-a unit Hristos;
ori, dacă-i lasă, n-a fost frate,
ci-un vânzător şi-un mincinos.

Acel ce piere doar el singur
va fi de-o vină pedepsit;
un frate şi-un păstor, şi-o mamă
au însă vina înmiit.

Traian DORZ

Numai Cuvântul Tău mă face
să-mi pot vedea păcatul meu,
ca să-mi ’nnoiesc mărturisirea
şi pocăinţa mea mereu.

Numai Cuvântul Tău mă poate
sub Cruce-ngenunchea plângând,
să-mi pot afla despovărarea
şi pacea inimii-ascultând.

Numai Cuvântul Tău mă creşte
senin, puternic şi smerit,
de-orice păcat şi neascultare
şi de-orice rătăciri ferit.

Numai Cuvântul Tău mă poartă
curat prin orişice noroi,
dând luptei mele spre sfinţire
mereu puteri şi trepte noi. | Continuare »

Crucea-002Am cu Hristos un legământ
şi nimeni nu mi-l poate frânge;
născut în plâns, crescut în cânt,
pecetluit în foc şi-n Sânge.

Am cu Hristos un legământ
chiar decât sufletul mai sfânt,
un legământ am cu Iisus
chiar decât viaţa mai presus.

Pe nume-l port, pe chip mi-e scris,
în trup îl ard şi-n duh m-apasă,
el mi-e cuvânt, şi gând, şi vis,
şi-avut, şi dragoste frumoasă.

Nu-i prieten pe pământ să-mi ia
povara Lui de peste mine,
cât m-ar iubi şi cât m-ar vrea
ea-ncătuşat şi rob mă ţine.

Şi nu-i vrăjmaş atât de-avar
să-mi ia lumina lui din zare;
ea-mi este-avut, şi cer, şi har,
şi cinstea mea nemuritoare.

Nimic nu-l poate înnopta,
nimic nu-i poate da lumină,
nici chinui, nici mângâia,
decât o vină sau ne-vină.

Am cu Hristos un legământ
mai lung decât o veşnicie;
nu-i chin ori har, nu-i plâns ori cânt
mai greu sau mai uşor să-mi fie!

Traian Dorz, Cântări nemuritoare