NAŞTEREA DIN NOU

Vorbirea fratelui Traian Dorz la nunta de la Şoimeni – 5 octombrie 1981

Aşa de frumoasă pildă a fost pilda lui Zacheu! El L‑a întâlnit pe Hristos nu când s-a înălţat, ci când s-a smerit. „Zachee – zice Domnul, coboară-te!”… Căci numai când te cobori te înalţi cu adevărat în faţa lui Dumnezeu. În faţa oamenilor există o înălţare obişnuită prin laude, prin publicitate, prin slavă lumească, – dar în faţa lui Dumnezeu este invers. Cu cât cineva se poate smeri mai adânc, cu atâta este mai înălţat în faţa lui Dumnezeu.

În Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin.
Dăm din toată inima slavă Domnului nostru şi Numelui Său sfânt şi tot ce începem şi tot ce sfârşim, dorim să fie cu lauda, cu slava, cu binecuvântarea, cu bucuria şi cu ajutorul Numelui Său.
De aceea, tot ce începem şi tot ce continuăm şi tot ce sfârşim dorim să facem totdeauna în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh.
Tot ce începem în felul acesta va fi binecuvântat, însoţit de Dumnezeu, apărat de El, întărit de El, răsplătit de El, încununat de El.
Sărbătoarea de azi rămâne pentru noi toţi o sărbătoare plină de adânci şi de puternice înţelesuri duhovniceşti. De nişte dovezi puternice date de harul lui Dumnezeu în mijlocul nostru, spre a ni le aminti întotdeauna.
La bucuriile acestea să cugetăm mereu! La cuvintele acestea, la întâmplările petrecute aici în această dimineaţă de duminică, vom avea încă mult timp de cugetat şi de gândit. Ştim că, pentru oricine vrea să asculte Cuvântul lui Dumnezeu şi să-l împlinească din toată inima sa, cele auzite astăzi şi cele întâmplate astăzi vor folosi spre mult învăţământ şi spre multă lumină, şi spre mult ajutor pe calea vieţii. Fiindcă tot ce a făcut Dumnezeu, şi tot ce ne-a spus Cuvântul Domnului Dumnezeu şi tot ce a rânduit El să se petreacă astăzi aici n-a fost întâmplător. | Continuare »

Zaheu_25Vorbirea fratelui Traian Dorz
la o nuntă din Bihor – 1 martie 1981

S-a citi aici despre întâlnirea lui Zaheu cu Mântuitorul. Nu era întâmplare. Nici o întâmplare nu este întâmplătoare. Dumnezeu rânduise această întâlnire. Şi nu numai Zaheu a fost acolo un om care avea nevoie să se întâlnească cu Hristos.

Ne închinăm în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin.
Noi suntem un popor creştin. De la naştere, poporul nostru s-a născut creştin. Poporul nostru nu s-a încreştinat după ani, după secole de păgânism, ca alte popoare. Faţă de poporul nostru, Dumnezeu a avut o milă, o bunătate, o grijă deosebite. De la naşterea noastră din părinţii noştri trupeşti şi din cei sufleteşti, din Cuvântul şi din Duhul lui Dumnezeu, noi ne-am născut creştini. Mărturisim dreapta noastră credinţă, care a cuprins căsătoria, nunta, printre cele şapte Taine ale ei, [aceasta fiind] considerată sfântă nu numai din Cuvântul lui Dumnezeu, ci din toate învăţăturile care ne-au rămas nouă de la părinţii noştri drept-cre¬dincioşi şi care au lăsat pe tot întinsul patriei noastre semnele marii lor credinţe şi ale adâncii lor încrederi în Dumnezeu.
Am fost aşezaţi aici de înţelepciunea lui Dumnezeu şi de lucrarea cea tainică a Lui, care a rânduit viaţa nu numai fiecărui om şi fiecărei familii, ci fiecărei naţiuni.
Am fost aşezaţi la răscrucea asta a istoriei şi a geografiei, în care n-am avut, de-a lungul istoriei poporului nostru, nici un aliat adevărat şi statornic, decât pe Dumnezeu. Părinţii noştri au simţit aceasta, că peste poporul nostru şi peste acest pământ sfânt, presărat cu morminte şi cu dovezi ale dragostei şi credinţei lor, au trecut la fel de sălbatici şi prietenii, şi vrăjmaşii. Şi numai Dumnezeu a fost Singurul lor aliat. În cele mai grele împrejurări, părinţii noştri şi-au îndreptat inima şi gândurile spre Dumnezeu şi au spus: „Doamne, nu mai avem pe nimeni! Toţi cei care ne-au promis ajutorul ne-au trădat. Toţi cei care s-au fălit că sunt prieteni ne-au înşelat. Şi, la vremea celei mai cumplite răscruci din viaţa noastră, ne-au părăsit.”
Marii noştri înaintaşi, aceia care şi-au pus viaţa în joc pentru apărarea fiinţei poporului nostru, au spus prin glasul lui Ştefan cel Mare: „Eu nu apăr aici numai existenţa şi fiinţa neamului meu, ci apăr aici credinţa în Iisus Hristos!”. | Continuare »

CHIPUL TRIMISULUI CERESC

Vorbirea fratelui Opriş Ioan (Batiz) la nunta de la Vălani – 20 mai 1978

Iubiţilor fraţi şi surori şi mult preţuiţi prieteni şi rude ce aţi venit în acest loc! În Sfântul Cuvânt al lui Dumnezeu, Sfântul Apostol Pavel spune aşa, în Epistola către Evrei 10, 37: „Încă puţină vreme, foarte puţină, şi Cel ce vine va veni şi nu va zăbovi. Dar cel ce dă înapoi, sufletul Meu nu găseşte plăcere în el”.
În capitolul 13, Sfântul Pavel spune: „Iisus Hristos ieri, astăzi şi în veci”… Deci aceia care s-au legat de El, aceia care s-au predat Domnului, aceia nu s-au înşelat nici în veacul acesta şi cu atât mai puţin în veacurile veşniciei.
Sfântul Cuvânt al lui Dumnezeu, punând faţă în faţă pe Domnul Iisus şi pe Sfântul Ioan Botezătorul, ne spune: „Au ce-aţi ieşit să vedeţi? O trestie bătută de vânt? Ce-aţi ieşit să vedeţi? Om îmbrăcat în haine moi? Aceştia sunt în casele împăratului!…”
Suntem noi în stare să-I mulţumim lui Dumnezeu că aici toţi suntem îmbrăcaţi în haine moi? Toţi suntem parcă împăraţi şi împărătese, toţi suntem parcă prinţi şi prinţese.
Cine ne-a ridicat pe noi aici? Cine ne-a dat nouă acest drept? Cine ne-a ajutat din toate punctele de vedere, şi trupeşte, şi sufleteşte? Cine? – decât El, Domnul Iisus!
„Pe cine aţi ieşit să vedeţi?… O trestie bătută de vânt?” Pe Ioan Botezătorul? Vreţi să-l vedeţi pe Ioan Botezătorul în mijlocul frăţiilor voastre? | Continuare »

[…îngropaţi împreună cu Hristos prin botez şi înviaţi împreună cu El prin credinţă]

…Sfântul Cuvânt al lui Dumnezeu ne porunceşte la capitolul 4 din Efeseni, de la versetul 1 la 3, o purtare vrednică de chemarea pe care am primit-o. Iar purtarea aceasta vrednică să se arate în toată smerenia şi blândeţea, cu îndelungă răbdare şi îngăduinţă frăţească, în dragoste, căutând şi păstrând unirea duhului. Adică asta înseamnă ascultarea de fraţi prin legătura păcii; iar asta înseamnă: prin ascultarea de învăţătură. În versetul 4 din acelaşi capitol, ni se porunceşte unitatea frăţească a tuturor mădularelor în singurul Duh, prin care am fost chemaţi la singura nădejde, care ne este mântuirea tuturor sufletelor noastre. În versetul 5 ni se spune puternic că, după cum este un singur Domn, Iisus Hristos, tot aşa, pentru noi nu poate fi decât o singură credinţă, aceea pe care am primit-o prin învăţătura pe care ne-au dat-o nouă înaintaşii noştri şi în care ne-am născut noi din nou. Şi un singur botez: acela prin care am fost cufundaţi în Hristos, primind semnul Crucii Lui şi dovada intrării noastre în poporul lui Dumnezeu.
Botezul este, în Noul Testament, ceea ce era tăierea împrejur în Vechiul Testament. Şi după cum, la primirea poruncii tăierii împrejur în Vechiul Testament, toţi au trebuit să primească acest semn în trupul lor, la orice vârstă erau în clipa primirii acelei porunci dumnezeieşti, iar mai târziu s-a statornicit datoria de a primi acest semn la vârsta de opt zile (iată, aşa este scris la Facere 17, 23-27 şi la Luca 2, 21), tot aşa s-a urmat şi cu Botezul Noului Testament. Căci şi cu botezul a fost tot aşa. La intrarea în creştinism, cei de la început au fost botezaţi la orice vârstă erau când auzeau Evanghelia Harului lui Hristos. Dar după aceea, Botezul s-a statornicit, în tot poporul creştin, tot aşa ca tăierea împrejur în poporul evreu: în primele zile după naşterea copilului. | Continuare »

Predică la Sărbătoarea Sfântului Serafim de Sarov

Sfântul Ioan Maximovici

Anevoioasă este calea către Împărăţia Cerurilor, căci păcatul a pus stăpânire pe firea omului şi a stricat-o. Fiecare dintre noi are păcatele lui proprii, personale. Dar există şi păcate colective, pentru care este vinovat întregul popor.

În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin.
„În timpul verii se vor cânta cântece de Paşti” – s-a spus odinioară în Sarov. Au trecut 70 de ani de la moartea aceluia care a rostit aceste cuvinte. Pe 19 iulie 1903, întreaga Rusie s-a adunat într-un singur glas în cântări de laudă, proslăvind pe Dumnezeu şi pe bine plăcutul Său.
Într-adevăr, întreaga Rusie jubila atunci ca de Sfintele Paşti, ba chiar mai mult. Apoi au venit vremuri groaznice pentru Rusia, dar amintirea Cuviosului Serafim nu s-a stins şi nici nu s-a împuţinat.
La fel vin la el ruşii şi îl proslăvesc atât pe pământul sfâşiat al patriei, cât şi în toate colţurile lumii pe unde s-au împrăştiat. Şi alte popoare încep să cunoască viaţa Cuviosului Serafim; viaţa lui este tradusă în diferite limbi, stârnind nu numai însufleţire, ci şi dorinţa multora de a aplica în propria lor viaţă învăţăturile pe care le aflăm din biografia Cuviosului Serafim.
Astfel, în pofida tuturor schimbărilor produse în lume, amintirea Cuviosului Serafim nu numai că nu slăbeşte, ci rămâne ca o făclie luminând din ce în ce mai puternic omenirii. | Continuare »

OMUL CEL MAI RĂBDĂTOR

Vorbirea fratelui Popa Petru de la o adunare din Bihor – revelion 1984

(…) [Atât de mulţi s-au rugat] pentru ca voi, în această noapte, să fiţi aici şi să puteţi asculta Cuvântul lui Dumnezeu, care-i viu şi care vă poate mântui sufletele voastre. Nu ne dăm seama acum ce prilej minunat trăim noi. Odată ne vom da seama poate, când n-o să-l mai avem. Dacă Dumnezeu a îngăduit ca în această seară să fiţi aci, El a avut un plan cu noi şi cu voi. El n-a vrut numai până aici să veniţi, ci să ajungeţi în cer. În locul acela fericit despre care s-a spus.
Păstorii au ascultat. S-au dus şi L-au văzut pe Iisus. Fiindcă au ascultat. Dacă ei n-ar fi ascultat, nu L-ar fi văzut niciodată pe Domnul.
Aşa de puţină ascultare este astăzi pe pământ… Aşa de puţine suflete sunt ascultătoare… Nu mai ascultă nimeni de nimeni. Tinerii nu mai ascultă de cei bătrâni, elevii nu vor să asculte de profesori, copiii nu mai ascultă de părinţi, soţiile nu mai ascultă de soţi, soţii nu mai ascultă de soţii, ba până acolo [s-a ajuns] că chiar fraţii nu mai ascultă unii de alţii.
Dragii mei, păstorii au ascultat. Vrem noi să ajungem să L vedem pe Iisus? Haideţi să fim ascultători! Ce frumos e să fii ascultător în mijlocul unor neascultători! Cum străluceşte ascultarea ta ca o lumină în întuneric!
Magii L-au văzut pe Iisus fiindcă s-au ostenit şi au venit de departe. Câtă osteneală au depus ei ca să-L vadă pe Dumnezeu, să-L afle pe Iisus, să-L afle pe Mântuitorul lor cel drag! Dacă nu s-ar fi ostenit, oare ar fi ajuns ei vreodată să-L vadă pe Iisus? Niciodată! Numai fiindcă ei s-au ostenit în urma credinţei lor, [L-au văzut]. | Continuare »

Vorbirea fratelui Traian Dorz la adunarea de revelion 1986, de la Sibiu

Traian-Dorz-11

În Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin.
Slăvit să fie Domnul!
Din Sfântul Cuvânt al lui Dumnezeu vom citi, din Evanghelia de la Ioan capitolul 7, versetele 37, 38 şi 39: „În ziua de pe urmă, care era ziua cea mare a sărbătorii, Iisus a stat în picioare şi a strigat: «Dacă însetează cineva, să vină la Mine şi să bea. Cine crede în Mine, din inima lui vor curge râuri de apă vie, cum zice Scriptura». Spunea cuvintele acestea despre Duhul pe Care avea să-L primească cei ce vor crede în El. Căci Duhul Sfânt nu fusese dat, fiindcă Iisus nu fusese încă proslăvit”. Amin.
Într-adevăr, se cuvine să mulţumim din toată inima Domnului şi, mai ales, noi, cei bătrâni, ai căror ani acum sunt din ce în ce tot mai mulţi în urmă şi zile tot mai puţine înainte, când vedem că Lucrarea aceasta sfântă în care Dumnezeu ne-a chemat şi pe noi din cei dintâi ani ai tinereţii şi ai vieţii noastre continuă încă atât de minunat; şi Dumnezeu are atât de minunate suflete, alese, tinere, chemate şi înscrise în Lucrarea Lui sfântă. | Continuare »

LUMINA CHEMĂRII MÂNTUITOARE

Un fragment din vorbirea fratelui Traian Dorz de la o adunare – ianuarie 1982

(…) Din toată inima mulţumim Domnului şi Dumnezeului nostru pentru fiecare prilej pe care nu i-l dă când doi sau trei putem să ne întâlnim împreună în Numele Lui, să ne îmbărbătăm, să ne îndemnăm la dragoste şi la fapte bune, după sfânta Sa poruncă şi după Cuvântul Său cel Sfânt.
Cu atât mai mult în prilejurile deosebite, cum e cel de astăzi, când Dumnezeu ne dă, împreună cu bucuria revederii noastre, şi fericita ocazie de a ne aduce aminte de unele dintre cele mai însemnate datorii şi binecuvântări pe care ni le-a rânduit nouă Dumnezeu.
Am fost şi între fraţii din noaptea Domnului şi am dorit şi împreună cu ei să ne amintim că, la sărbătoarea aceasta, se împlinesc 59 de ani din noaptea minunată când a strălucit şi peste câmpiile patriei noastre lumina care a strălucit peste câmpiile Betleemului atunci când, de sus de la Dumnezeu, îngerii aducători de veste bună au spus păstorilor care vegheau: „Bucuraţi-vă! Vi S-a născut un Mântuitor, Care este Hristos Domnul!”. Vestea aceasta fericită a adus lumina şi a adus bucuria şi fericirea tuturor celor care, de atunci şi până astăzi, au avut ochii deschişi să vadă această lumină şi au avut sufletul deschis să o primească. Şi şi-au deschis viaţa, fiinţa şi puterea lor pentru a urma lumina aceasta şi îndemnul care a venit o dată cu ea. | Continuare »

Fragment dintr-o vorbire a fratelui Popa Petru, Săucani – 1981

… Şi când a sosit plinirea vremii, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său, născut din femeie, născut sub Lege, ca să-i răscumpere pe cei ce erau sub Lege, pentru ca să căpătăm înfierea (Gal 4, 4-5).

Cerul începe să se însenineze. Iadul se cutremură. Îngerii vin să aducă păstorilor vestea dulce a izbăvirii. Şarpele se duce la Irod şi vrea să înceapă lupta cu al doilea Adam, Care-l va zdrobi şi-l va birui. Vine la Irod – unealtă mai puternică decât Eva cea dintâi, biruită – cu gelozia, cu ura: „Vezi, Iroade, ce ai făcut! Împărăţia ta, scaunul tău, titlul tău sunt în mare primejdie! (Mincinosul nu zice: „împărăţia mea”, ci „a ta”). S-a născut un Împărat! Vezi unde şi cum, până nu-i târziu. Caută să lichidezi cu El”.

Irod-uciderea-pruncilor-14000
Iar Irod se dă îndată în mâna diavolului şi începe lupta împotriva lui Dumnezeu. Şi, folosind toate metodele, caută să lupte, să nimicească şi să-L biruie pe Dumnezeu, Care vine să salveze făptura căzută în lupta cu şarpele. În ura lui înverşunată, se foloseşte de puterea pe care o aveau soldaţii cu săbii, dar nu numai de atât. Se foloseşte de sinceritatea magilor, de la care află vremea Naşterii. Se foloseşte de oamenii legii şi ai religiei, pe care îi aduce şi de la care află locul unde era [profeţit] să Se nască noul Împărat. | Continuare »

[Aşteptăm Naşterea Fiului lui Dumnezeu]

Fragment din vorbirea fratelui Traian Dorz la botezul de la Buciumi – 28 noiembrie 1981

Acuma suntem în postul Crăciunului, aşteptăm Naşterea Mântuitorului, aşteptăm Naşterea Fiului lui Dumnezeu, Care a venit în lume să-i mântuiască pe cei păcătoşi, Care a venit în lume să ridice păcatele lumii, Care a venit în lume să-Şi dea viaţa pentru toţi oamenii.
Toţi copiii se nasc ca să trăiască…
El S-a născut ca să moară!… Să moară pentru noi toţi. Dacă El n-ar fi murit, noi nu ne-am fi putut ridica niciodată ochii cu nădejde spre mântuirea lui Dumnezeu. El a venit să moară pentru noi toţi, în locul nostru, şi El Şi-a dat Viaţa ca să avem iertarea şi răscumpărarea păcatelor.
Cel mai mare lucru este iertarea păcatelor.
Suntem în vremea postului… Foarte mulţi s-au mărturisit şi s-au împărtăşit, poate că… Alţii poate că vor face acest lucru, pregătindu-se spre întâmpinarea sărbătorii minunate a Naşterii Domnul Iisus. Dar oare ne-am pus noi întrebarea cu adevărat: în mărturisirea aceasta, în această Taină a Pocăinţei, am pus noi cu adevărat tot sufletul nostru, lacrimile noastre, gândul nostru hotărât de a ne întoarce la Dumnezeu şi a ne mărturisi cu adevărat în faţa lui Dumnezeu, ca să căpătăm iertarea păcatelor?
Pentru că numai în urma unei mărturisiri adevărate şi-n urma unei pocăinţe adevărate se capătă iertarea păcatelor. | Continuare »

„Doamne, vreau să văd”

Părintele Vasile Ouatu, la adunare a Oastei Domnului – Potlogi, judeţul Dâmboviţa (martie, 1935)

… Este la rând tocmai Evanghelia cu orbul din Ierihon (Lc 18, 35-42). O potrivire minunată. Parcă Dumnezeu anume a rânduit lucrurile pentru astăzi. Evanghelia însăşi mărturiseşte pentru Oastea Domnului şi rosturile ei în lume. E vorba de un orb care se întâlneşte cu Iisus. În clipa când aude că Iisus e acolo, prezent, el uită de toate, aleargă la Iisus şi-I strigă cât poate de tare: „Iisuse, Fiul lui David, al milă de mine”. Iisus Se apropie de el, îl vindecă, după ce aude chiar din gura lui mărturisirea categorică şi hotărâtă: „Doamne, vreau să văd”. „Credinţa ta te-a mântuit”, îi zice Iisus şi orbul îndată a văzut. A mers apoi după Iisus şi-L slăvea pe Dumnezeu.
Iisus coboară în Ierihon, spre a-Şi strânge oiţele rătăcite. El era păstorul care nu obosea căutând pe ale Sale. Cu inima Lui divină, ştia că acolo în marginea Ierihonului, în valea păcatului, este cineva uitat, dispreţuit şi alungat de lume. Era orbul cerşetor. Sufletul lui însă ardea după Iisus. De aceea şi Iisus Se îndreaptă într-acolo. Lume multă era în jurul Lui şi-l însoţea pe tot parcursul, dar nu spre a-L urma cu duhul, ci din alte gânduri şi alte planuri omeneşti. Două inimi care se iubesc de-odată se găsesc faţă în faţă. Orbul aude zgomot mare. E semn că vine lume multă. „Prilej de-a strânge bani mulţi”, ar fi putut zice orbul. Dar la vestea că trece Iisus, el uită de bani şi de toate şi strigă cât îl ţine gura: „Iisuse, ai milă de mine! Iată-mă, sunt orb şi vreau să văd. M-am săturat cerşind. Nu-mi mai place viaţa aceasta. Eu vreau să văd. Tu singur mă poţi vindeca. Tu eşti Hristosul, Tu eşti Mântuitorul, Tu eşti salvarea mea. | Continuare »

ORBIILE ŞI LUMINA

Vorbirea fratelui Popa Petru (Săucani) de la o adunare

În Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin. „Pe când trecea Iisus, a văzut un orb… cerşetor”.

Slăvit să fie Domnul!
Scumpii mei, iubiţi fraţi şi surori! Ce binecuvântată este trecerea lui Iisus pe-acolo pe unde trece El! Ce binecuvântată este cetatea aceea pe unde trec paşii Lui! Ce binecuvântat e sufletul şi casa aceea pe unde se opreşte Iisus, pe unde trece El! Ce binecuvântare avem noi în ziua de astăzi, că trece Iisus din nou şi pe-aci, prin această cetate şi pe lângă inimile fiecăruia dintre noi! Binecuvântat să fie El în veci! El ştie unde este o suferinţă, unde este o durere, unde este o rană, El ştie, fraţii mei, El ştie… aduceţi-vă aminte că El ştie. Aduceţi-vă aminte şi spuneţi-I Lui, şi nu vă pierdeţi nădejdea niciodată când vă vor plânge ochii sau când inima vă va fi zdrobită de una sau de alta. Spuneţi-I lui Iisus, că El ştie; şi El va veni şi va trece, şi vă va aduce mângâiere şi alinare.
Trecea Iisus şi l-a văzut pe un orb. Ce stare nenorocită, iubiţilor, este starea de orbie! Ce stare dureroasă este starea aceea! Câţi, în jurul nostru, sunt în dureri şi în lipsuri, dragii mei! Câţi nu sunt atinşi de suferinţă şi noi nu ştim! Câţi nu sunt fără ochi, câţi nu sunt fără mâini, câţi nu sunt fără de picioare, câţi nu sunt în jurul nostru, atâţia şi atâţia, dragii mei, care sunt în dureri şi sunt în suferinţă…
Dar oricum, chiar dacă ar fi cineva fără o mână, dar dacă are lumina ochilor, zice: „Binecuvântat să fie Dumnezeu că pot să-i văd pe cei dragi ai mei cu aceşti doi ochi. | Continuare »

SĂ CEREM LUMINA!

O vorbire a fratelui Traian Dorz, de la o adunare

În Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin.
Pentru că duminica aceasta este o duminică aşa de însemnată, pentru că în această duminică a fost o Evanghelie aşa de minunată, pentru că această Evanghelie aşa de minunată cuprinde în ea însăşi istoria lumii, istoria omenirii, istoria fiecăruia dintre noi, e bine să ţinem minte acest mare şi sfânt adevăr. Şi, după ce şi această zi fericită se va sfârşi – că toate zilele se sfârşesc –, să cugetăm adânc asupra acestor lucruri auzite astăzi. Ele să ne fie nouă o aducere aminte plăcută şi nişte învăţături din care să tragem totdeauna sfătuirea cea bună, îndrumarea cea sănătoasă de care fiecare dintre noi avem nevoie în drumul celorlalte zile, în care nu vom avea astfel de prilejuri. În care numai aducerea aminte a celor petrecute astăzi ne va mai putea aduce în inimă mângâiere, bucurie şi înviorare sufletului nostru.
Şi, pentru că această Evanghelie conţine aşa de mult, am dori s-o mai citim o dată, cu toţii împreună, şi să gândim ceva mai adânc şi ceva mai apăsat fiecare dintre noi la starea sa sufletească cu privire la înţelesul acestei sfinte Evanghelii. Pentru că adevărat este Cuvântul lui Dumnezeu şi fiecare dintre aceste cuvinte sunt pline de miez şi sunt pline de putere pentru fiecare dintre noi. Şi, cum am spus că în Evanghelia de astăzi este conţinută istoria creaţiei, istoria omenirii şi istoria fiecăruia dintre noi în parte, să gândim la toate aceste lucruri şi să tragem din ele învăţătura cea mântuitoare pentru sufletele noastre. | Continuare »

A FI ŞI A NU FI…

Din vorbirea fratelui Popa Petru (Săucani)
la nunta de la Cajvana – 10 septembrie 1977

[…] Când Dumnezeu vrea să facă o lucrare, atunci, de bună seamă, Îşi caută pe cineva cu care să lucreze împreună, să poată face acea lucrare.
Când Dumnezeu s-a gândit să trimită lumii un Mântuitor, s-o izbăvească din moarte şi din pierzarea cea veşnică, a trebuit, înainte de a trimite un Mântuitor, să trimită pe cineva pentru ca, în braţele acelui „cineva”, să poată veni acel Mântuitor binecuvântat. Înainte de naşterea lui Iisus, s-a născut Sfânta Fecioară Maria.
Priviţi o clipă în Nazaret. Părinţii ei erau acolo nişte oameni sărmani şi bătrâni, dar credincioşi, copii ai lui Dumnezeu cu adevărat. Ce rare sunt pe pământ astfel de suflete! Ei cereau mereu lui Dumnezeu prin rugăciunile lor: „Doamne, dăruieşte-ne şi nouă un copil! Dăruieşte-ne şi nouă un fiu, ca să Ţi-l dăruim Ţie, ca Tu să Te poţi bucura şi să Te poţi folosi de acest fiu”.
Mulţi ani şi multă vreme a trecut şi parcă rugăciunea lor n-a fost ascultată. Parcă cerul era prea departe şi ei erau prea jos. Dar iată că odată, iubiţilor, rugăciunea lor este ascultată şi Dumnezeu le dăruieşte un copil. Dumnezeu le dăruieşte o copilă. N-a ştiut Nazaretul atunci când s-a născut Sfânta Fecioară Maria cine se naşte în Nazaret şi cum Se va folosi Dumnezeu de această copilă, încât chiar ea să fie aceea care să-L poarte pe Dumnezeu printre oameni pe braţele ei. N-a ştiut.
Haideţi să privim o clipă la această fiinţă dumnezeiască. Haideţi să privim o clipă la această copilă, s-o vedem crescând, s-o vedem cum umbla sfioasă, cum umbla blândă, cum umbla smerită. Pe toate căile şi drumurile ei, parcă medita mereu ceva. Gândul ei nu era niciodată pe pământ. Faţa ei senină şi curată, îmbrăcămintea ei curată… | Continuare »

ÎNGERII CARE NE ÎNSOŢESC LA ADUNĂRI

Fragment dintr-o vorbire a fratelui Traian Dorz

… Tot ce au spus buzele Lui sfinte a fost numai adevăr. Buzele noastre mai şi mint uneori; mai spunem lucruri pe care nu le credem sau care nu sunt adevărate. Dar buzele Lui n-au spus decât ceea ce era adevărat. Şi de aceea a zis El: „Cerul şi pământul poate să treacă şi vor şi trece; dar cuvintele Mele nu vor trece”. Pentru că tot ce-a spus El este adevărat.
Aşa că, dacă a spus El: „Când doi sau trei vă veţi aduna, când douăzeci sau treizeci veţi fi adunaţi, când două sau trei sute veţi fi adunaţi, când două sau trei mii veţi fi împreună, Eu voi fi în mijlocul vostru, pentru că voi vă adunaţi în numele Meu”. El este aici. Să ştiţi şi să credeţi: Hristos este aici, în mijlocul nostru. Şi nu numai El, ci mii de duhuri slujitoare binecuvântate sunt. Şi nu numai duhuri bune; sunt şi mii de duhuri rele. Oriunde se adună credincioşii Domnului, acolo-i însoţesc îngerii Domnului, pentru că este scris: „El va porunci îngerilor Săi să te însoţească în toate căile tale”. Mai ales când mergi pe căile lui Dumnezeu, câţi îngeri ai Domnului te însoţesc! De-atâtea ori s-au pus piedici în calea noastră spre adunare, în calea noastră spre fraţi, în calea noastră spre biserică, în calea noastră spre facerea binelui. Cine a înlăturat piedicile? Cine a înlăturat vrăjmaşii? Cine a înlăturat accidentele şi nenorocirile din calea noastră? Acei îngeri binecuvântaţi cărora Domnul le-a poruncit să ne însoţească în toate căile noastre. Ei, acei care ne-au însoţit pe fiecare în calea noastră spre adunare sunt aici lângă noi.
O veche carte sfântă scrie: „Cel puţin doi îngeri însoţeşte totdeauna pe orice suflet care merge la auzirea Cuvântul lui Dumnezeu. | Continuare »

Vorbirea fratelui Traian Dorz la adunarea de la Săucani – octombrie 1981

demonizatii din gadaraÎn numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin.
Despre Sfânta Evanghelie de astăzi s-a amintit mereu şi e bine să ne amintim totdeauna despre Cuvântul Domnului şi despre faptele Domnului nostru Iisus Hristos, pentru că tot ce s-a scris acolo pe paginile Sfântului Cuvânt ne priveşte pe fiecare dintre noi şi este istoria fiecăruia dintre noi.
Începutul Evangheliei de astăzi nu-i în Luca la versetul 26 din capitolul 8, ci-i la versetul 22, unde se spune că Mântuitorul i-a silit pe ucenicii Săi să se suie în corabie şi să treacă marea de partea cealaltă… Acolo unde îi aştepta un bolnav.
Cât de mare este dragostea lui Dumnezeu faţă de toţi cei care suferă! Nimeni nu se mai gândea şi la acest nenorocit de la care toţi se întorceau cu groază şi pe care toţi îl uitaseră, părăsindu-l pentru totdeauna. Nici o speranţă nu mai era pentru el. Toţi îşi întorceau feţele cu groază şi se depărtau de la acest om, de acest suflet nenorocit.
Numai Domnul se gândea la el. Domnul nu-l uitase. Din dragoste pentru el, a părăsit ţărmul şi ucenicii, şi prietenii, şi pe toţi cei care Îl înconjuraseră cu dragoste şi a înfruntat furtuna şi valurile apelor, şi primejdia morţii… ca să treacă dincolo, pe ţărmul gadarenilor, unde aştepta acest nenorocit care dorea şi care suspina, şi care suferea aşteptând mântuirea Lui.
Dragii mei fraţi şi surori! În istoria acestui om nenorocit eram fiecare dintre noi. Şi noi am fost robii atâtor duhuri străine şi depărtate de Dumnezeu, şi potrivnice lui Dumnezeu. Şi atâtea fapte rele câte făcea acel nenorocit suflet am făcut mulţi dintre noi, câtă vreme eram stăpâniţi de toate valurile şi ispitele, şi patimile, şi duhurile potrivnice Voii lui Dumnezeu. Atât de mulţi dintre noi îşi pot aminti despre anii vieţii lor cei atât de străini şi depărtaţi, în câte lucruri şi locuri nefericite i-a dus păcatul şi câte fapte urâte şi nevrednice sau vrednice de pierzare i-a făcut duhul străin care-i stăpânea să facă – toate împotriva Voii lui Dumnezeu. | Continuare »

VREMEA SEMĂNATULUI…

din vorbirea fratelui Traian Dorz la adunarea de la Ogeşti – octombrie 1981

[…] Astăzi am avut în toate bisericile noastre Evanghelia cu pilda semănătorului. E vremea semănatului, e vremea când pământul aşteaptă sămânţa şi sămânţa caută pământul. Da, în timpul existenţei noastre, al unui an din viaţa noastră, toamna este anotimpul semănatului de grâu.
Dar în cuprinsul vieţii noastre duhovniceşti, vremea semănatului nu ţine numai un anotimp, numai o lună, numai o săptămână, numai o zi. Vremea semănatului duhovnicesc ţine toată viaţa noastră şi pentru primirea Cuvântului, şi pentru semănat. Dumnezeu ne-a făcut în aşa fel, încât fiecare dintre noi să fim şi semănători, şi primitori ai Cuvântului Sfânt.
Fiecare avem şi o inimă în care să primim Cuvântul, şi o gură cu care să-l semănăm. Cuvântul lui Dumnezeu ne face pe noi plini de datorii şi de obligaţii şi de a-l primi, şi de a-l semăna.
Nu numai cei care se pot ridica în fruntea altora, care pot mărturisi cu glas puternic în mijlocul mulţimii Evanghelia sunt semănătorii… Ci fiecare dintre noi, toţi cei care am fost chemaţi la El suntem semănători. De la cel mai mic până la cel mai mare, de la cel dintâi până la cel din urmă. […]

S-a aşezat citirea Evangheliei cu semănătorul acum, în vremea semănatului, şi s-a mai spus – de la început – şi bine facem mereu dacă ne-amintim de acest lucru de fiecare dată când la biserică este o Evanghelie, că uneori se explică, alteori nu se explică. Însă noi avem nevoie totdeauna ca, din Evanghelie, să tragem înţelesul cel mântuitor pentru viaţa noastră. Şi pilda cu semănătorul e ca o oglindă vie, ca un îndrumător pe care Dumnezeu a vrut ca să ni-l lase nouă pentru viaţa noastră de fiecare zi şi a fiecăruia dintre noi. | Continuare »

Fragment dintr-o vorbire a fratelui Traian Dorz de la o adunare – înainte de 1983

… Dumnezeu ne mai păstrează un viitor fericit. Vine vremea unui mare har! Peste lumea întreagă, Dumnezeu va aduce, cât mai curând, o vreme de larga libertate şi pace. Tot ce pare acum nori ameninţători, Dumnezeu îi va spulbera.

De ce suntem slabi? De ce n-avem putere şi n-avem curaj să-L mărturisim pe Domnul? De ce nu avem putere să postim o zi, să ţinem o zi de jertfă şi de rugăciune fără să ne certăm, fără să ne enervăm, fără să fim nemulţumiţi, fără să cârtim, cu o inimă plină de pace şi de linişte? De ce? Pentru că lipseşte din viaţa noastră pecetea pe inima noastră, care să fie Hristos. Lipseşte meditaţia asupra Cuvântului, lipseşte rugăciunea, lipseşte împărtăşirea cu El, chiar şi prin Sfintele Taine, care sunt Trupul şi Sângele Său. Pentru că El ne-a lăsat acestea ca o dovadă de părtăşie cu El şi ca un mijloc de întărire şi de sfinţire a vieţii noastre.

predica-de-pe-munte_17_05De ce nu avem putere să-i iubim pe vrăjmaşii noştri? De ce n-avem putere să-l primim cu bucurie pe un cerşetor care ne vine? Şi de fiecare dată, chiar dacă nu ne exprimăm, ne simţim nemulţumiţi: „Iară vine… şi iar să-i dau…”. Şi găsim o mie de motive să cârtim şi să nu-i dăm. De ce n-avem putere să iubim pe fraţi? De ce n-avem putere să ne facem timp să mergem la adunare? De ce nu avem timp să cercetăm un bolnav? De ce nu avem timp să-l ajutăm pe un lipsit? De ce nouă nu ne ajung nici banii, nici timpul, nici puterea pentru nimic? Ci totul, numai pentru noi… Şi nu zic că nu trebuie. Dar aşa cum trebuiesc aceste lucruri, tot aşa nu trebuiesc lăsate nici celelalte. Şi împlinindu-le pe acestea, să nu le lăsăm neîmplinite nici pe celelalte, pentru că toate sunt poruncile lui Dumnezeu şi de împlinirea celorlalte este condiţionată reuşita noastră în acestea. | Continuare »

Vamesul-si-fariseul-6Vorbirea părintelui Teodor Heredea (Gavriş)
de la biserica din Poienile Izei, —  28 septembrie 1980

Aceasta ne trebuie, socotesc, cel mai mult: să ne smerim, să învăţăm de la Mântuitorul Iisus Hristos să ne smerim şi să nu mai zicem niciodată ca fariseul: „Doamne, eu sunt bun, eu nu sunt ca celălalt”. Ci totdeauna să zicem: „Doamne, fie-Ţi milă de mine păcătosul şi iartă-mă pe mine”.

În Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin. (…)
Iubiţii mei!
Când vă văd însetaţi după Cuvântul lui Dumnezeu şi când văd că Hristos coboară peste noi, aş dori să nu vă îndreptaţi privirile spre noi. Suntem doar nişte vase de lut şi noi, de care Se foloseşte Hristos. Ridicaţi-vă privirile spre Hristos, Care este în mijlocul nostru, ca să puteţi înţelege ce vrea să ne spună şi ce are de gând să facă cu noi.
Iubiţii mei, Dumnezeu ne-a dăruit în ziua aceasta harul acesta. Vor fi martori şi morţii din morminte [împotriva] tuturor celor ce nu vor şti preţui prezenţa lui Dumnezeu astăzi aci [peste] mulţimea adunată să asculte Cuvântul lui Dumnezeu.
Iubiţii mei, Dumnezeu ne-a ales şi pe noi şi ne-a făcut pescari de oameni. De atunci, de mult, de când, căzuţi şi prăbuşiţi la picioarele Crucii, când Hristos a venit şi în casa noastră, am zis: „Doamne, ieşi de la noi, că suntem oameni păcătoşi”. Atunci când cu sinceritate am mărturisit: „Doamne, sunt un păcătos! Sunt cel mai păcătos om de pe pământ! Primeşte-mă…”, atunci Iisus Hristos, Mântuitorul lumii, ne-a dat cel mai mare drept, prin credinţă şi prin puterea harului Său, de a ne numi şi de-a ne face copii ai lui Dumnezeu, născuţi nu din sânge, nici din carne, nici din firea vreunui om, ci din Dumnezeu. Şi de-atunci ne-a spus: „Duceţi-vă şi voi, de-acum sunteţi pescari de oameni”.
E grea slujba aceasta, dragii mei, să fii pescar de oameni. E grea slujba să chemi sufletele la Dumnezeu. Când parcă toată firea trage spre pământ, e aşa de greu şi-i aşa de mare răspundere să vorbeşti în Numele lui Hristos. Adesea mă gândesc la Mântuitorul când a spus: „Tatăl Care M-a trimis M-a învăţat ce să spun şi cum trebuie să vorbesc”. Noi suntem vase slabe şi adesea poate greşim şi în ce spunem, şi cum vorbim în Numele lui Hristos, în Numele Fiului lui Dumnezeu. | Continuare »