Comori Nemuritoare

Când eşti trimis să-i cauţi pe alţii şi să-i aduci la Dummnezeu,
atunci şi-n fruntea lor se cere şi-n urma lor să fii, mereu;
să fii în frunte, îndrumându-i, şi-n urmă, să-i ajuţi pe toţi;
stăpân poţi fi oricum la oameni, părinte doar aşa le poţi.

Când eşti trimisul mântuirii, atunci tu trebuie să ştii
să treci prin tot ce-ai tăi pot trece, de la bătrâni, pân’ la copii;
şi-n orice stări pot ei s-ajungă, tu să le simţi, să le trăieşti,
ca de la starea lui pe-oricare spre Dumnezeu să-l străluceşti.

Să fii mai ’nalt ca cel mai vrednic şi mai prejos ca cel mai mic,
să fii desăvârşit c-un meşter şi-ncepător c-un ucenic;
să poţi să-nveţi pe-un sfânt lumina, să poţi să gemi c-un păcătos,
de la nivelul lui pe-oricare să-l ’nalţi mai sus, pân’ la Hristos.

Să ştii trăi şi-n stări înalte cum numa-n ceruri se trăiesc
şi-n stări ce pot trăi doar porcii, în cel mai josnic fel lumesc;
să cânţi cum numa-n rai se cântă, să plângi cum plâng doar cei din iad,
spre-a da avânt la cei ce zboară, spre-a da curaj la cei ce cad.

Nu poţi fi prieten, şi părinte, şi frate, şi îndrumător,
când nu poţi să te faci asemeni cu suferinţa tuturor,
ca de la starea lor, pe-oricare, pân’ la Hristos să-i duci, pe toţi;
orice poţi fi oricând la oameni, părinte doar aşa le poţi.

Traian Dorz, Cântările căinței

Împărate ceresc…, Sfinte Dumnezeule…, Preasfântă Treime…, Tatăl nostru…, Că a Ta este împărăţia…, Doamne miluieşte (de 12 ori), Veniţi să ne închinăm… (de 3 ori)

Psalmul 87: Doamne, Dumnezeul mântuirii mele, ziua am strigat și noaptea înaintea Ta. Să intre înaintea Ta rugăciunea mea; pleacă urechea Ta spre ruga Mea, Doamne, Că s-a umplut de rele sufletul meu și viața mea de iad s-a apropiat. Socotit am fost cu cei ce se coboară în groapă; ajuns-am ca un om neajutorat, între cei morți slobod. Ca niște oameni răniți, ce dorm în mormant, de care nu Ți-ai mai adus aminte și care au fost lepădați de la mâna Ta. Pusu-m-au în groapa cea mai de jos, întru cele întunecate și în umbra morții. Asupra mea s-a întărit mânia Ta și toate valurile Tale le-ai adus peste mine. Depărtat-ai pe cunoscuții mei de la mine, ajuns-am urâciune lor, Închis am fost și n-am putut ieși. Ochii mei au slăbit de suferință. Strigat-am către Tine, Doamne, toata ziua întins-am către Tine mâinile mele. Oare morților vei face minuni? Sau cei morți se vor scula și Te vor lăuda pe Tine? Oare, va spune cineva în mormânt mila Ta și adevărul Tău în locul pierzării? Oare, se vor cunoaște întru întuneric minunile Tale și dreptatea Ta în pământ uitat? Iar eu către Tine, Doamne, am strigat și dimineața rugăciunea mea Te va întampina. Pentru ce, Doamne, lepezi sufletul meu și întorci fața Ta de la mine? Sărac sunt eu și în osteneli din tinerețile mele, înălțat am fost, dar m-am smerit și m-am mâhnit. Peste mine au trecut mâniile Tale și înfricoșările Tale m-au tulburat. Înconjuratu-m-au ca apa toată ziua și m-au cuprins deodată. Depărtat-ai de la mine pe prieteni, și pe cunoscuții mei, și cei de aproape ai mei s-au făcut nevăzuți.

Dumnezeu este Domnul şi S a arătat nouă, bine este cuvântat Cel ce vine întru Numele Domnului

Întru mânia Ta, Dumnezeule, adu Ţi aminte de îndurările Tale, că praf şi ţărână suntem, duh ce iese şi nu se mai întoarce; şi să nu ne pedepseşti cu urgia Ta, ca să nu pierim de tot, ci fereşte sufletele noastre, ca un iubitor de oameni (de două ori).

Slavă… Şi acum…,
Ceea ce ești păzitoarea creștinilor nebiruită, și rugătoare neîncetată către Făcătorul, nu trece cu vederea glasurile cele de rugăciune ale păcătoșilor; ci sârguiește ca o bună spre ajutorul nostru, care cu credință strigăm către tine: Grăbește spre rugăciune și te nevoiește spre îmblânzire, apărând pururea pe cei ce te cinstesc pe tine, Născătoare de Dumnezeu.

Apoi Psalmul 50: Miluieşte mă, Dumnezeule…

Cântarea 1

Stih: Doamne, nu cu mânia Ta să ne mustri, nici cu urgia Ta să ne cerţi.

Slava cea atotlucrătoare şi de o fiinţă şi împreună pe scaun şezătoare şi într o putere şi în trei străluciri, Părinte necuprins şi Fiule şi Duhule Sfinte, de cumplita boală izbăveşte pe robii Tăi, ca să Te slăvim cu bună mulţumire.

Stih: Doamne, nu cu mânia Ta să ne mustri, nici cu urgia Ta să ne cerţi. | Continuare »

În 2017 se împlinesc 1230 de ani de  la desfăşurarea Sinodul VII Ecumenic din anul 787, când a fost discutat şi aprobat cultul sfintelor icoane.

Sinodul VII Ecumenic s-a întrunit pe 24 septembrie al anului 787 la Niceea Bitiniei, în Sfânta Biserică a Sfintei Sofia, pe vremea domniei împăratului Constantin al VI-lea și a mamei sale Irina cea din Atena. S-au adunat 216 arhierei și 132 de egumeni și monahi dintre protagoniștii și martirii luptei de păstrare a sfintelor icoane.

La acest Sinod, Părinții au dogmatizat că acela care divinizează icoanele este străin și despărțit de credința creștinilor ortodocși, că ”cinstea icoanei trece la prototip” și că acela care se închină și cinstește icoana se închină la ipostasul sfintei persoane sau la sfântul eveniment reprezentat în aceasta. ”Icoana este o amintire”, după cuvântul Sfântului Ioan Damaschin. ”Și ceea ce este cartea pentru cei învățați este icoana pentru cei neînvățați, ceea ce este cuvântul pentru auz este icoana pentru vedere”.

În urma hotărârii insuflate de Dumnezeu mai sus înfățișate a Sinodului VII, în anul 843 a avut loc reașezarea cinstirii sfintelor icoane de către binecredincioșii împărați, Theodora și fiul ei Mihail al III-lea, și de către Patriarhul Constantinopolului, Sfântul Meletie Mărturisitorul. Însemnătatea acestui sinod constă în faptul că a ferit Biserica de noi schisme și erezii și astfel a păzit Ortodoxia.

Sinodul al şaptelea Ecumenic de la Niceea (787): Despre cinstirea sfintelor icoane

Împotriva prigonitorilor icoanelor

Sfântul şi Marele Sinod Ecumenic care prin harul lui Dumnezeu şi datorită hotărârii dreptcredincioşilor şi iubitorilor de Hristos, împăraţii noştri Constantin şi mama sa Irina, s-a adunat pentru a doua oară la Niceea, slăvita metropolă a provinciei Bithinia, în sfânta biserică a lui Dumnezeu numită Sfânta Sofia, urmând predaniei Bisericii Soborniceşti, a hotărât cele ce urmează: | Continuare »

Când Ţi-am înţeles chemarea,
eu de toate m-am lipsit
şi-am venit să stau cu Tine,
căci, Iisuse, Te-am iubit.

M-am desprins din hora lumii,
din păcatul ei m-am smult
şi-am venit să stau cu Tine
şi, Iisuse, să Te-ascult.

Despărţitu-m-am de prieteni,
de plăceri m-am despărţit,
şi m-am alipit de Tine,
căci, Iisuse, Te-am iubit.

Azi iubirea Ta mi-e lege
şi Cuvântul Tău mi-e crez,
căci doresc să fiu cu Tine
şi de-a pururi să-Ţi urmez.

Fă ce vrei de-acum cu mine,
viaţa mea Ţi-o dăruiesc,
vreau pe veci să fiu cu Tine,
căci, Iisuse, Te iubesc!

Traian Dorz, Cântările dintâi

Traian Dorz, Cântări îndepărtate

O, nu-s mai tari ispitele ca harul
ce-l vei primi ca să le poţi răbda,
căci nu se cere-ntâi să urci calvarul,
ci-ntâi primeşti putere a-l urca.
…Credinţă, se cere credinţă –
şi orice ispite-ai să-nvingi;
credinţă, atâta credinţă,
puterea ispitei s-o stingi.

O, nu-s mai tari durerile-ntâlnite
decât puterea care-o vei primi,
că nu-s întâi poverile sporite,
ci-ntâi primeşti putere-a suferi!
…Nădejde, se cere nădejde –
şi orice dureri ai să-nvingi;
nădejde, atâta nădejde,
puterea durerii s-o stingi.

O, nu-s mai tari vrăjmaşii niciodată
decât iubirea gata a-i ierta,
că-ntâi nu vine ura-nverşunată,
ci-ntâi se va mări iubirea ta.
…Iubire, se cere iubire –
şi orice vrăjmaşi ai să-nvingi;
iubire, atâta iubire,
cât ura întreagă s-o stingi!…

În gândul lui Dumnezeu, profetul şi preotul au fost fraţi şi au rămas fraţi. Slujbele lor sunt surori şi trebuie să rămână surori, pentru că ele se întregesc fericit una pe alta, aşa cum cei doi soţi binecuvântaţi de Dumnezeu devin unul, întregindu-se reciproc.
Şi profetul şi preotul sunt mari. Totuşi, dintre acestea două, slujba profetului este cea mai mare. Însuşi Mântuitorul S-a arătat mai întâi ca Profet, apoi ca Preot.
Profet a fost totdeauna, Preot a fost doar o singură dată, când S-a adus ca Jertfă pe Sine Însuşi pe altarul Crucii de pe Golgota, pentru ispăşirea tuturor păcatelor întregii lumi (Evrei 9, 24-26).

Un adevărat preot al lui Hristos, având cele două însărcinări, va şti, la fel, întotdeauna, să dea prima însemnătate slujbei de profet… Să o facă pe cea de a doua ascultătoare de cea dintâi.
Pe cea mai mică, ascultătoare de cea mai mare… Pe cea a celor văzute, ascultătoare de cea a celor nevăzute.
Aşa a făcut Părintele Iosif Trifa. El a înţeles bine voia lui Dumnezeu şi a urmat cu o deplină ascultare pilda şi porunca lui Hristos în privinţa aceasta.
Prin tot cuvântul său, acest trimis al lui Hristos a ţinut să arate acest mare adevăr pe care el l-a înţeles prin descoperire dumnezeiască. El s-a adresat mai ales fraţilor săi, preoţilor, pentru a-i trezi la această cerească datorie… În mărturisirile sale despre cum şi-a înţeles el datoria de preot, sunt arătate în chip zguduitor aceste adevăruri. Toată slujba lui preoţească a fost, în cea mai mare parte a ei, o slujbă de profet. Adică el a ştiut să-i dea acestei slujbe întâietatea voită de Dumnezeu.
Prin aceasta n-a dispreţuit-o pe cealaltă, ci abia atunci şi-a împlinit-o cu adevărat. | Continuare »

Când călătoreai, Iisuse, din cetate în cetate,
în Tir şi Sidon ajuns-ai să le ierţi şi-a lor păcate.

Tu ştiai că şi acolo-s oameni care au nevoie
Izbăvindu-i de Satana, să-Ţi cunoască a Ta voie.

Astfel vine o femeie având fiica îndrăcită
stăruind la Tine, Doamne, cu credinţă neclintită.

Ca şi câinilor, cerşeşte, din noianul Tău de slavă,
O fărâmă să-i dai fiicei, că-i sărmană şi bolnavă.

Şi văzând credinţa-i mare, deşi-i din alt neam venită,
îi faci fiica sănătoasă şi de rele mântuită.

Te rugăm să vii, Iisuse, şi la noi, şi-n sat, şi-n casă.
Sunt atâtea suferinţe care-atât de greu ne-apasă.

Cel rău chinuie în patimi, în dureri şi-n suferinţe
pe copiii noştri, Doamne, doborâţi de neputinţe.

Tu şi sufletul, şi trupul cu iubire-l izbăveşte
dă-ne Tu credinţă mare şi pe toţi ne mântuieşte.

Viorel Bar

Traian Dorz, din HRISTOS – PUTEREA APOSTOLIEI

Meditaţii la Apostolul din duminica Canaanencii

Ceea ce Sfântul Pavel avea atunci de mustrat la credincioşii din Corint este astăzi nespus mai mult de mustrat la noi.
Şi ceea ce era de mirat cum se împacă la ei este mai de mirat cum se poate împăca la noi, după atâta propovăduire a Evangheliei şi după atâtea secole de creştinism.
Cum de se poate împăca Templul lui Dumnezeu cu idolii? – se întreabă cu durere omul lui Dumnezeu, privind la viaţa creştinilor adunării lui Hristos, când, în fiecare cuvânt sfânt, se spune atât de limpede că Hristos nu poate avea nici o legătură cu Satan. Că Duhul Sfânt nu poate locui nicidecum la un loc cu păcatul. Şi că sfinţenia trebuie să fie podoaba Casei lui Dumnezeu, cât vor ţine veacurile. Iar sfinţenia nu poate locui într-o viaţă amestecată cu tot felul de necurăţii.
Şi totuşi ţi se rupe inima de durere, ţi se umple faţa de ruşine şi ţi se zdrobeşte sufletul de apăsare când vezi şi când auzi cum în multe suflete şi în multe familii, ba chiar şi în multe biserici şi adunări, Templul lui Dumnezeu a început să se împace de-a binelea cu idolii… Evanghelia cu păcatul şi credinţa cu lumea şi cu felul ei nelegiuit.
Îţi vine să nici nu crezi despre câte un frate pe care l-ai crezut un sfânt în viaţa lui şi un om predat total lui Dumnezeu… că, la anumite ocazii, el bea ca lumea… Ba că face el însuşi băuturi îmbătătoare şi dă sau chiar vinde altora să bea, când el ştie bine porunca lui Dumnezeu, care zice: „Nu vă înşelaţi: nu puteţi bea paharul Domnului şi apoi şi paharul dracilor. Nu puteţi lua parte la Masa Domnului şi apoi şi la masa dracilor“ (unde se vorbeşte urât, se fac gesturi scârboase, se petrec lucruri nelegiuite)…
Şi, de asemenea, este scris: „Vai celui care dă aproapelui său să bea… Vai ţie care îi torni băutură spumoasă şi-l ameţeşti, ca să-i vezi goliciunea. Te vei sătura şi tu de ruşine, în loc de slavă. Bea şi tu şi dezveleşte-te. Îţi va veni şi ţie rândul să iei paharul mâniei din dreapta lui Dumnezeu şi va veni ruşinea şi peste slava ta“ (Habacuc 2, 15-16).
Şi apoi ce să mai zici şi de alte şi alte asemenea idolatrii!… | Continuare »

La ceasul pocăinţei mă cercetez în tot
adâncul vieţii mele – şi fără părtinire,
să-mi aflu orice vină, orice păcat să-l scot,
să-l osândesc, să-l leapăd, să-mi aflu liniştire.

… N-am otrăvit pe nimeni, dar buzele-mi de jar
şi ochii de dorinţe n-au biruit ispite…
N-am omorât pe nimeni, n-am ars pe nimeni, dar
prea des şi cu plăcere am mers pe căi oprite.

Prea m-am temut de ochii tâlhari şi prefăcuţi,
lumina cea din mine nu le-a învins trufia
şi n-am luat în seamă duşmanii cei tăcuţi,
nici vulpile mărunte ce-mi nimiciră via!

Prea multă nepăsare am dat la cele mici,
prea multă grijă celor ce le-am crezut de frunte
şi-azi văd că nu-i nimica de lepădat şi nici
nu sunt pe lumea asta păcate prea mărunte.

Nu-n orice timp blândeţea smerită m-a-nsoţit,
iertarea şi tăcerea n-au fost mereu senine,
adeseori în noapte nu m-am sculat grăbit
să chem din drum străinul, să-l ospătez la mine.

A stat atâta vreme pe uşa mea zăvor
şi n-am spălat picioare spre Domnul prăfuite,
n-am dat cu bucurie oricând la cerşetor,
prea slobozi mi-au fost câinii prin curţile-ngrădite.

… La ceasul Pocăinţei mă cercetez în tot
şi-mi cer zdrobit iertare, plecând smerita frunte,
căci toate sunt păcate de moarte câte-mi scot,
iar cel mai greu e-acela că le-am crezut mărunte!

Traian Dorz, Cântarea anilor

O, vouă celor umili, v-aduc o veste nouă,
ce voi, împovăraţii, pân’ azi n-aţi auzit:
Iisus Hristos, prin Crucea şi Jertfa Lui, şi vouă,
iertare, mântuire şi har v-a dăruit!

Mulţimea de păcate atât de mari şi grele,
cu care viaţa-ntreagă mereu v-aţi încărcat,
El le-a luat asupra-Şi, S-a-mpovărat cu ele,
şi sus pe lemnul Crucii cu sânge le-a spălat.

El, din osânda morţii, din veşnica pieire,
cu Jertfa Lui, prin Cruce, Iertare v-a adus,
căci, prin credinţa-ntr-Însul, viaţă, mântuire
şi pacea Lui cea dulce v-a dăruit de Sus.

Primiţi pe Domnul vostru!… Cu lacrimi de iubire
şi inima şi casa deschideţi-I deplin,
căci unde intră Domnul, cereasca-I strălucire
din casa jalei face un colţ de rai senin!

Primiţi pe Domnul vostru, voi, cei ce-aţi tras cu trudă
şi fără vreo nădejde amarele poveri, –
şi-atunci, în ochii voştri, pe faţa voastră udă
va străluci lumina cereştii înfieri. | Continuare »