Comori Nemuritoare

Lume, negustor de rele,
cum m-ai înşelat cu ele,
mi-ai promis de toate cele
şi mi-ai dat amar şi jele.
Mi-ai promis mare şi sare
şi mi-ai dat lacrimi amare,
mi-ai promis averi şi strâns
şi mi-ai dat amar şi plâns,
mi-ai promis şi mi-ai promis,
dar minciună-i tot ce-ai zis;
c-ai zis până te-am crezut
şi-apoi m-ai lăsat căzut,
ai zis cât ţi-am fost pe plac
şi-apoi m-ai lăsat sărac,
ai zis până m-ai minţit
şi-apoi m-ai lăsat zdrobit.
Lume, negustor de rele,
tu strâmbaşi căile mele,
să mă duci la iad cu ele,
să mă-ngropi în chinuri grele.

…De n-ar fi-avut Dumnezeu
milă de sufletul meu,
unde-aş fi ajuns să zac,
n-ar şti nime-n veac de veac.
Fie Domnul lăudat,
c-a fost bun şi m-a scăpat,
fie Domnul preamărit,
c-a fost bun şi n-am pierit.

Traian Dorz, Cântările din urmă

Vlad Gheorghiu

Să nu rosteşti uşor nici un cuvânt;
adeseori, acesta-i o săgeată
ce, slobozită, ţinta-n timp, şi-o cată
şi sigur lasă-n capăt un mormânt.

Şi, vai, ce iute zboară vorba rea!
Vai, ce uşor zici vorba de ocară!
Cuvântul cel cu care râzi, ce-amară
scursură lasă-n gura care-l vrea!

Nici vorba bună nu se pierde-n vânt…
şi peste ani, ea-şi caută împlinirea.
Chiar dacă nu-i întrezăreşti rodirea,
sămânţa ei nu moare pe pământ.

O mângâiere, un alean, un cânt,
un legănat de maică ce dezmiardă,
oricât ar vrea vrăjmaşul să le piardă,
puterea lor e ca un legământ.

Dar şi cuvântul vinovat, mereu
tot mai crescândă, patima şi-o strânge,
s-o scuipe-apoi spre cel murdar de sânge…
Puterea lui e ca un blestem greu. | Continuare »

Traian Dorz, Cununile slăvite

1. Încă o dată: abia orbia urii este şi prostie.
Vrăjmaşii şi proştii spun uneori adevăruri pe care cei dintâi nu le pot primi, iar ceilalţi nu le pot înţelege.
Fariseii I-au zis lui Iisus: Tu mărturiseşti despre Tine Însuţi!
Ce mare adevăr au spus ei în aceste cuvinte! Dar ei, neprimindu-l, s-au nenorocit pe totdeauna. În zadar l au spus.

2. Soarele mărturiseşte singur despre el însuşi. Nimeni n-ar mai putea mărturisi astfel despre soare cum el însuşi mărturiseşte despre sine.
Căci mărturisirea aceasta a lui este strălucitoare ca şi puterea şi viaţa pe care le arată el. Nici o mărturisire nu-i mai puternică decât aceasta.
Toate celelalte mărturisiri despre soare se întemeiază pe ea.
Aşa este şi mărturisirea Mântuitorului Hristos despre Sine Însuşi.
3. Mărturia despre Hristos era şi este El Însuşi.
El Însuşi mărturiseşte despre El.
Lucrarea Lui, Viaţa Lui, Lumina şi Puterea Lui,
simţite şi văzute de mii de ani, de milioane de oameni, | Continuare »

Vlad Gheorghiu

Te-aştept pe potecuţa singurătăţii mele
şi-mi tremură privirea de drag când Te zăresc,
precum lumina lină din licărul de stele
şi raza rubinie a zorilor ce cresc.
Iisuse drag, Iisus iubit,
e raza ruginie şi zorii, iată-i, cresc.

Şi-mi freamătă iubirea ca frunza-n plopi uşoară;
se-avântă şi se-opreşte… şi iarăşi ar zbura
să-Ţi iasă înainte. Dar parcă o-nzăvoară
nedesluşit fiorul chemărilor din ea…
Iisuse drag, Iisus iubit,
Nu-mi desluşesc fiorul chemărilor din ea.

Ce-adâncă şi ce plină de sfântă-nmiresmare
e clipa revederii cu-mbrăţişări de jar,
când peste răni uitate îmi ningi îmbălsămare.
Iar peste-amare lacrimi, ce albe flori răsar!
Iisuse drag, Iisus iubit,
peste-ale mele lacrimi, ce albe flori răsar!

Ce rugăciuni divine-mi inundă răsăritul
şi ce cântări izvoară din plânsul zbuciumat,
de mi se umple-n ceruri cu slavă infinitul
singurătăţii grele din care Te-am chemat.
Iisuse drag, Iisus iubit,
s-a dus singurătatea din care Te-am chemat.

Sunt bunuri mai de preţ ca viaţa
şi trebuie privite-aşa.
Acestea, fiul meu, să-ţi fie
mai dragi ca tot ce vei avea.
Nimic să nu le-ntreacă-n tine,
căci pentru preţul lor cel greu
te va lovi şi conştiinţa,
te va lovi şi Dumnezeu…

Sunt clipe mai de preţ ca vecii
şi tu să ştii să le-nţelegi.
Pe-acestea, fiul meu, se cere
cel mai dintâi să le alegi.
Căci dacă una o vei pierde
ai să te-nvinui cel mai greu,
te va mustra şi conştiinţa,
te va mustra şi Dumnezeu…

Sunt oameni mai de preţ ca lumea.
Şi trebuie să-i ştii când sânt.
Pe-aceştia, fiul meu, să-i cauţi,
mai mult ca aurul cel sfânt.
Căci de se duc şi tu nu-i afli
să le urmezi cuvântul greu,
te va-nfrunta şi conştiinţa,
te va-nfrunta şi Dumnezeu…

Traian Dorz, Cântări noi

Sf. Ioan gură de Aur, Problemele vietii (Ed. Egumenita)

Porunca milosteniei nu a fost dată numai pentru cei bogaţi, ci şi pentru cei care au puţin, ba chiar şi pentru cei care abia reuşesc să-şi câştige pâinea cea de toate zilele. Pentru că nimeni nu este atât de sărac, încât să nu aibă cei doi bani ai văduvei din Evanghelie (Marcu 12, 42). Celui care dă ceva din puţinul pe care îl are, se poate să i se socotească mai mult decât celor care dau mult, din multele lor bogăţii. Valoarea milosteniei nu depinde de cât dăm, ci de gândul cu care dăm. De aceea, nu trebuie să ne uităm la văduvă, care a dat numai doi bani, ci la faptul că deşi nu i-a mai rămas nici un ban, nu i-a părut rău pentru jertfa ei. În felul acesta, ea şi-a dat toată averea.
Pentru a face milostenie, nu avem nevoie de bani, ci de bunăvoinţă. Atunci când avem bunăvoinţă, nu contează că suntem săraci. Iar când ne lipseşte bunăvoinţa, nu ne ajută cu nimic faptul că suntem bogaţi. Bogaţii nemilostivi vor primi o pedeapsă mai mare decât săracii nemilostivi, pentru că au bani mulţi şi cu toate acestea, nu îşi înmoaie inima. „Dar ei fac milostenii”, îmi spui tu. Să ştii că dacă mărimea milosteniei lor nu este după mărimea averii pe care o au, nu vor scăpa de iad. Cu cât sunt mai bogaţi, cu atât sunt mai datori să-i ajute pe cei săraci, fără să se teamă că averea lor se va împuţina.
Şi cu adevărat, să ştiţi că atunci când facem milostenie, averea noastră nu se împuţinează, ci sporeşte. Cheltuim, dar avem mai mulţi bani. Dând milostenie, facem cea mai bună investiţie. | Continuare »

Vorbirea fratelui Titus Neculcea de la nunta de la Leorda – 26 iulie 1981

În Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin.
Slăvit să fie Domnul!
Ne bucurăm din toată inima pentru marele şi frumosul număr de fraţi pe care-l vedem. Aşa cum spune şi în Apocalipsa: „Am văzut o gloată mare, pe care nimeni n-o putea număra, care venea de pe pământ… care şi-au spălat hainele în Sângele Mielului”. Credem cuvintele acestea, prin faptul că vedem şi aici pe pământ asemenea mişcări, asemenea dorinţe, asemenea credinţă, potrivit cu Cuvântul lui Dumnezeu, pe care cu toţii l-am citit şi-l credem. Deci numărul acesta care ne împresoară şi ne mişcă dă de înţeles că tot ce e scris, prin Duhul Sfânt, în Sfintele Scripturi este un mare adevăr, care trebuie crezut. Şi ne bucurăm şi vrem şi noi să fim părtaşi la aceleaşi bucurii veşnice care sunt pregătite acolo pentru cei ce-L iubesc pe Domnul Iisus.
Înainte de toate, aş vrea să citesc doar câteva versete din Ezechiel capitolul 9, după care vom căuta să scoatem în evidenţă realitatea lucrurilor aşa cum trebuie să se petreacă practic în viaţa fiecăruia dintre noi, ca să ştim şi noi ce avem de făcut, dacă cu adevărat suntem întorşi la Dumnezeu. Să ne verificăm noi înşine starea şi viaţa noastră, pentru ca acolo unde într-adevăr nu corespund să putem zice şi noi: „Începând din seara aceasta, Doamne, ajută-mă să pun un început bun” – lucru care se cere să-l zicem totdeauna în rugăciunile noastre, în orice zi. Dimineaţa, când începem lucrul, să zicem şi aceasta: „Doamne, ajută-mă să pun un început bun. Nu numai în lucrurile pământeşti, ci şi în lucrurile duhovniceşti”. Şi, în felul acesta, să putem cu toţii creşte în har, în cunoştinţă, în puterea de trăire, de înfrânare şi de ascultare, ca să mergem din putere în putere, spre slava lui Dumnezeu şi spre mântuirea noastră.
Vă rog să mă urmăriţi. O să citesc mai rar, căci nu văd prea bine, dar vrem să înţelegem taina din acest text, felul cum trebuie să-l înţelegem, aşa cum a fost el scris în Scripturi. Şi zice aşa, începând cu versetul 1: „Apoi a strigat cu glas tare la urechile mele: «Apropiaţi-vă voi, care trebuie să pedepsiţi cetatea, fiecare cu unealta lui de nimicire în mână!». Şi iată că au venit şase oameni de pe drumul porţii de sus, dinspre miazănoapte, fiecare cu unealta lui de nimicire în mână. În mijlocul lor era un om îmbrăcat într-o haină de in şi cu o călimară la brâu. | Continuare »

O, blid de lut, tu, inimă aprinsă,
îţi ard pe faţă lacrimile-n jar
şi-ţi picură în candela nestinsă
a arderii de sine pe altar.

Biet blid de lut cu aripile arse,
ce-nmiresmat ţi-e rugul ispăşind!
Chiar dacă-n vremuri cuibul ţi se sparse,
acasa ta-i în ceruri strălucind.

Tu, blid de lut, să nu-ţi pierzi untdelemnul,
să nu te sfarmi nainte de Popas,
ci-aşteaptă-ntâi s-apară iarăşi Semnul,
c-aşa puţine clipe-au mai rămas…

Nu-ţi pară-acum că-i mult prea greu sfârşitul,
că-s prea departe zorii să-i aştepţi.
Atât de grabnic vine Răsăritul
când înspre Domnul ochii ţi-i îndrepţi.

Şi-aşa de-aproape eşti de biruinţă!
…O-ntindere de aripi şi-ai sfârşit.
Uita-vei tot ce-ai ars în suferinţă.
În cer te-aşteaptă Meşterul iubit.

Vlad Gheorghiu

Frumoasă ni-e cu Tine, Iisuse, orice cale
pe orişiunde-am trece şi orişiunde-am sta,
prin orice întuneric vedem urmele Tale,
prin orice strălucire cunoaştem umbra Ta,
Iisuse, Iisuse, Iisuse, cunoaştem umbra Ta,
prin orice strălucire cunoaştem umbra Ta.

În cântecele noastre e-amara Ta durere,
pe lacrimile noastre e dulcele-Ţi sărut,
când Tu ne dai întruna mai mult decât ştim cere
şi noi Ţi-ntoarcem Ţie la fel ce ne-ai cerut,
Iisuse, Iisuse, Iisuse – la fel ce ne-ai cerut,
şi noi Ţi-ntoarcem Ţie la fel ce ne-ai cerut. | Continuare »

Sfântul Ierarh Dosoftei s-a născut în anul 1624 la Suceava în familia Barilă. Părinţii săi Leontie şi Misira, binecredincioşi creştini, români de neam, aveau rudenii în Transilvania şi în ţinutul Liovului. La botez, pruncul a primit numele Dimitrie, pentru că se născuse în preajma zilei de 26 octombrie, când Biserica sărbătoreşte pe sfântul martir din cetatea Tesalonicului de la începutul veacului al IV-lea.
Tânărul Dimitrie Barilă a învăţat carte de la cei mai renumiţi dascăli din Moldova şi la şcoala Frăţiei Ortodoxe de la Mănăstirea Adormirea Maicii Domnului din Liov. Dăruit de Dumnezeu cu o inteligenţă deosebită şi-a agonisit încă din anii copilăriei şi ai tinereţii multă ştiinţă de carte. A studiat cu multă râvnă Sfintele Scripturi şi învăţăturile dumnezeieştilor Părinţi ai Bisericii şi a deprins cu mult drag meşteşugul tâlcuirii textelor sfinte în limba română, pentru că învăţase a vorbi şi a scrie în alte limbi ca să transmită tezaurul sfintei Ortodoxii: greacă, latină, slavonă bisericească, polonă şi ucraineană.
Pe lângă învăţătura adunată cu migală de la mulţi dascăli, la şcoala mănăstirii Probota a deprins şi învăţătura cea duhovnicească: rugăciunea, ascultarea, smerenia şi nevoinţele ascetice. A primit îngerescul chip în această sfîntă mănăstire la anul 1649, cu numele de monah Dosoftei. Iubitor de înţelepciune şi vrednic împlinitor al nevoinţelor călugăreşti, Cuviosul Dosoftei a sporit în dragoste şi rugăciune, devenind părinte duhovnicesc şi începător al obştii de la Probota. Într-o însemnare în limba română el scrie la 14 septembrie 1649: „Ieromonah Dosoftei de la Pobrata, feciorul lui Leontar Barilovici”, iar alături, în limba greacă: „Dositheos, ieromonah, fiul lui Leontar Barila şi al Misirei”.
Timp de mai mulţi ani învăţatul egumen a călăuzit pe monahi la Hristos, întărindu-i în buna nevoinţă şi în cunoaşterea Sfintei Scripturi. A dezvoltat mult şcoala mănăstirii Probota şi a crescut mulţi ucenici luminaţi, aducând în obştea sa o adevărată înnoire duhovnicească. | Continuare »