Comori Nemuritoare

Traiab DORZ

Voi, cei orbi
(căci orb e-acela ce trăieşte-n fapte rele),
voi, ce-a cugetului haină
v-aţi pătat cu-a urii vină,
dacă vreţi al vostru suflet
să vi-l izbăviţi de ele,
o, veniţi,
Iisus de-a pururi la toţi orbii dă lumină!

Iar voi, cei la care Domnul
cu lumina Lui cea mare,
luminând al vostru suflet,
viaţa v-a făcut senină,
fiţi şi voi lumină celor
care-alunecă-n pierzare,
cu lumina voastră calea
le-arătaţi către lumină!
Iar voi, cei ce-n lume ardeţi
cu o flacără aprinsă,
luminând cărarea celor
care-n noaptea grea suspină,
arătaţi la cei orbi drumul
spre lumina cea nestinsă,
Jertfa Golgotei – lumina
ce dă tuturor lumină!

Îţi mulţumim, Lumină,
că ochii ne-ai deschis;
azi noi trăim aievea
tot ce părea doar vis!

Îţi mulţumim, Iubire,
că azi ne faci s-avem
comori ce numa-n ceruri
credeam să le vedem.

Îţi mulţumim, Tăcere,
că tu ne-ai dat atât,
că nu-s pe lume lacrimi
şi grai să spună cât.

Îţi mulţumim, Cântare,
că tu ne duci în zbor,
prin cele şapte ceruri,
ca Duhul de uşor. | Continuare »

O, creşte-mi, Rugăciune,
aripi de sfânt mister,
să zbor peste genune
spre cel din urmă cer!

Străluminate trepte
urcând mereu, urcând,
la capăt să m-aştepte
iubirea lăcrămând.

Să-mi cadă frântă firea
de dincoace de vis,
să-mi treacă doar sfinţirea
prin cerul larg deschis.

La dulcile izvoare
a’ Dragostei, sosit,
să-mi aflu-ntr-o cântare
popasul nesfârşit.

– Ajută-mi, Rugăciune,
cât încă lupt şi sui,
să trec orice genune,
sfinţit iubirii Lui,

Iubirii şi cântării
din care cred şi sper
spre clipa-ncununării
din cel din urmă cer.

Traian Dorz, Cântări Nemuritoare

Maria şi Marta sunt două surori
Alese din lumea cea largă,
Maria-i credinţa ce-nvaţă din zori,
Iar Marta-i credinţa ce-aleargă.

Maria stătea ascultând şi simţea
Că Ceru-şi desferecă poarta.
Să stau ca Maria întruna aş vrea
– Dar Domnul iubea şi pe Marta.

Maria şi Marta sunt două surori
Ce-n Rai îşi petrec veşnicia,
dar eu pe pământ parc-aş vrea uneori
Când Marta să fiu, când Maria.

Iisus pe-amândouă surori le iubea
Şi azi laolaltă li-e soarta,
– O, fă-mă, Iisuse, în dragostea Ta,
Să fiu şi Maria, şi Marta!

Să cântăm Domnului, nr. 993

Eu ştiu că ştii, Iisuse, ce mult Te pot iubi
şi totuşi Ţi-aş tot spune de mii de ori pe zi,
şi Ţi-aş cânta întruna, şi Ţi-aş şopti mereu,
căci doar aşa-mi astâmpăr cât foc e-n sânul meu.

Te iubesc, Te iubesc, Te iubesc,
Dorul meu, Domnul meu cel ceresc,
fă mereu, Domnul meu, să-Ţi şoptesc cât trăiesc:
Te iubesc, Te iubesc, Te iubesc.

Eu ştiu că eşti aicea cu mine, Drag Iisus,
şi totuşi pari departe, la mii de leghe dus;
eu ştiu c-auzi şi gândul cel tainic ce-l şoptesc
şi totuşi parcă-mi vine să urlu: Te iubesc.

Eu ştiu că vezi cât sufăr de dorul Tău şi-acum,
dar parc-aş vrea mai bine să ştii şi cât, şi cum,
ca să-nţelegi că-i vremea să nu mai întârzii;
eu ştiu că ştii, Iisuse – dar vreau mai mult să ştii.

Traian Dorz, Cântări noi

O, bucuraţi-vă de ziua de-astăzi,
cântaţi şi veseliţi-vă în ea,
puterea dragostei ce vă-nconjoară
lăsaţi să vă cuprindă inima!
Cântaţi, cântaţi cu toată bucuria,
trăind al fericirii har deplin,
şi v-adunaţi în suflete comoară
cât cerul vostru încă e senin!

Vă umpleţi inimile cu lumină
ca să aveţi belşug în noaptea grea,
mai strâns uniţi să v-alipiţi de Domnul,
când vine greul, să-l puteţi răbda!
Trăiţi, trăiţi puternic orice clipă
din fericita, dulce zi de az’,
zidiţi în voi credinţă şi răbdare,
să biruiţi în vreme de necaz!

Căci zile ca acestea nu sunt multe
şi ne sunt date doar ca mângâieri, | Continuare »

Purtătoarele Luminii sfinte şi curate,
răbdătoarele poverii pentru toţi purtate,
rare suflete de jertfă şi de rugăciune,
– cât vă datorăm noi vouă, cine poate spune!

Mame şi surori de lacrimi şi de priveghere,
păstrătoarele Comorii Tainei în tăcere,
ochi în care totdeauna bunătatea-i nouă,
– câtă roadă-şi datorează Sfânta Muncă, vouă!

Inimi mari,
senine gânduri,
minţi pătrunzătoare,
luminos v-a fost întruna Adevărul soare
scut şi-ncurajare sfântă frunţii-nsângerate
– câte-ascunse binefaceri vouă-s datorate!

Miluita voastră mână,
inima duioasă,
grija voastră iubitoare,
calda voastră casă,
toate-s partea fără care n-ar mai fi cântarea,
– ce-ar fi fără voi pustiul, calea şi lucrarea?

Purtătoarele Comorii sfinte şi curate,
mame şi surori, şi fiice binecuvântate,
Domnul ne va da-mpreună slava totdeauna
– ce-ar fi fără voi răsplata, raiul şi cununa?

Traian Dorz, Cântarea anilor

Voi, purtători ai steagurilor sfinte
spre-acel măreţ şi veşnic Viitor,
voi, făclieri de slove şi cuvinte,
fiţi voi întâi la înălţimea lor!

Tu, care-ai prins în mâna ta condeiul
şi vrei să dai lumină la mulţimi,
o, nu uita că pilda ta-i temeiul
izbânzii-n ridicarea spre ’nălţimi!

Tu, care porţi în gura ta Cuvântul
şi-ndemnul spre mai bine şi frumos,
o, nu uita că pilda ta-i avântul
spre-o slujbă mai curată lui Hristos!

Tu, care ceri poporului putere
de jertfă pentru minunatul Ţel,
tu ce-ai jertfit, ce drept şi ce plăcere,
să poţi fi-un far şi-o pildă pentru el?

O, nu uita că vorba ta-i scânteia,
dar fapta ta e focul uriaş!
Doar pilda ta-i va ridica pe-aceia
ce vrei să-i vezi mai fericiţi urmaşi! | Continuare »

de Traian Dorz, din vol. Cântările Eterne

Credinţa-ncununată
cu premiul ceresc,
din inima mea toată,
Iisuse, mi-o doresc.

Credinţa-ncununată
cu veşnica răsplată
mi-o dă, Iisus iubit,
în cerul fericit.

Credinţa-mplinitoare
a Sfântului Cuvânt
să-mi ducă până-n slavă
întâiul legământ.

Credinţa înfrânată
cu posturi şi vegheri
mi-o dă, Iisuse Doamne,
aşa cum Tu mi-o ceri.

Credinţa răbdătoare
prin orice jertfă grea
Te rog, ajută-mi, Doamne,
mereu s-o pot avea.

Credinţa iubitoare
vreau, Doamne, mai presus,
căci ea va sta în ceruri
la Sânul Tău, Iisus.