Comori Nemuritoare

Calea Ascultării, Cale de Lumină,
arătată-n Cartea Harului divină.
Doamne dă-mi puteri din Tine
paşii mei s-o ţină.

Să nu mi se-abată ochii într-o parte,
gândul spre-Ascultare pururi să mă poarte.
Doamne să nu mă atragă
lucrurile moarte.

Nici o jertfă-n lume nu Ţi-e mai dorită
decât Ascultarea simplă şi dorită,
Doamne să mă-nveţi s-o dărui
tot mai liniştită.

Roadele-Ascultării dulci să crescă-n mine
ca să-Ţi placă Doamne să ne iei la Tine,
Fă-le-n harul Tău să fie
sfinte şi depline!

Autor necunoscut

Câţi ne-am atins de Domnul
şi El ne-a vindecat
datori suntem să spunem
aceasta ne-ncetat!

Să spunem, să spunem mereu
ce mult ne-a făcut Dumnezeu,
să spunem mereu, da, mereu şi mereu,
noi şi voi – tu şi eu,
cât de mult, cât de mult
ne-a iubit Dumnezeu!

Toţi câţi zăceam în moarte
şi El ne-a înviat
datori suntem să spunem
aceasta ne-ncetat.

Toţi cei ce-am fost în lanţuri
şi El ne-a liberat
datori suntem să spunem
aceasta ne-ncetat.

Toţi cei ce-am fost robi lumii,
iar El ne-a înfiat
datori suntem să spunem
aceasta ne-ncetat.

Recunoştinţa noastră
să strige-n lung şi-n lat,
cu slava Lui să umplem
pământul ne-ncetat!

Traian Dorz, cântarea Învierii

E ziua Învierii, Hristos a Înviat!
Şi slava umple-ntregul pământ transfigurat,
Şi din mormânt răsună al biruintei cânt,
Şi şarpele rămâne pe veci de veci înfrânt.

E Ziua Învierii şi universul tot
Se pleacă să-L slăvească pe Domnul Savaot,
Pe Cel ce Viu Se nalţă peste-ale morţii porţi,
La veşnică viaţă, să-i ducă pe cei morţi.

E Ziua Învierii, tresaltă-al ierbii rost,
Adam cel Nou Şi-asumă ce-Adamul vechi a fost
Şi în potir Îşi curge calvarul Său cel greu
Pe om să-l facă-asemeni, ca-ntâi, cu Dumnezeu.

E ziua Învierii şi iadul geme mut
Căci, iată, Cel pe Care în moarte l-a crezut,
Pe veci puterea morţii cu moartea Sa zdrobind,
Se nalţă ca un Soare, din moarte înviind.

E Ziua Învierii şi morţii nu mai mor,
Hristos din morţi se nalţă pe veci biruitor,
Căci piatra de pe uşa mormântului căzând
Pecetea morţii sparge, viaţă izvorând.

Sculaţi-vă, popoare, Hristos a Înviat!
Al morţii bold să cadă, de-a pururea călcat.
Golgota-nvinge: viaţă, nu moarte, aducând
Spre-acei ce vor urma-o ca şi Hristos răbdând.

Lidia Hamza

Din nou e ziua răstignirii
şi cerul tot e-nvolburat,
de greutatea ispăşirii
pământul s-a cutremurat.

Uimită, firea-ntreagă plânge
şi soarele-a fugit de sus,
curg picăturile de sânge
din trupul sfânt al lui Iisus.

Cad peste fruntea-mi din ţărână
şi peste sufletul meu stins
şi parcă cea mai moale mână
uşor şi dulce m-a atins.

Da, numai spinii de la cruce
pot izvorî aşa alin,
că orice chin de-al meu se duce
cum nu l-ar arde nici un spin.

Din orice rană-mi creşte-o floare,
din orice plâns, un cântec sfânt:
că-a învierii sărbătoare
răsare numai din mormânt.

O, Dumnezeule-al iubirii,
aşa-mi ajută, necârtind,
pe crucea grea a pătimirii
şi jertfa mea să Ţi-o întind.

Vlad Gheorghiu

Traian DORZ

O, fericit biruitor,
grăbeşte spre cunună,
Iisus Te-aşteaptă iubitor
şi pe-al tău cap s-o pună;
mai luptă-te, nu te lăsa,
mai sus privirea ţine,
Hristos, în strălucirea Sa,
te-aşteaptă şi pe tine;
– nu te lăsa, nu te lăsa,
Hristos, în strălucirea Sa,
te-aşteaptă şi pe tine.

O, încercat biruitor,
veghează-n rugăciune,
balaurul ispititor
pândeşte-a te răpune
şi lenea şi mândria vrea
lumina să-ţi doboare,
– numa-n genunchi te poţi ’nălţa
cel mai frumos spre soare;
– nu te lăsa, nu te lăsa,
numa-n genunchi te poţi ’nălţa
cel mai frumos spre soare. | Continuare »

Traian DORZ

Oricine va vrea să fie
cel mai mare dintre voi,
a zis Domnul, să se lase
cel mai jos şi mai ’napoi;
cine vrea s-ajungă-ntâiul
fie robul tuturor.
Asta-i calea înălţării
în al Domnului popor.

Pentru că nici Domnul nostru,
când în lume a venit,
n-a vrut alţii să-L slujească,
ci El pe-alţii i-a slujit;
n-a vrut să-şi dea alţii viaţa
pentru ca să scape El,
ci Şi-a dat-o El, ca alţii
să se mântuie astfel.

Cel care tot vrea să-şi scape
viaţa asta pe pământ
şi-o va pierde pe aceea
de la Dumnezeu cel Sfânt.
Dar cel care-şi dă viaţa
cea de-acum pentru Hristos
îşi va câştiga viaţa
cea din Veacul Glorios.

Traian DORZ

Nu te ruşina de lacrimi,
suflet scump şi credincios,
nu S-a ruşinat de ele
nici Stăpânul tău Hristos,
nu s-au ruşinat de ele
nici preasfinţii tăi părinţi
– vai de cei ce nu pot plânge
lacrimi sfinte şi fierbinţi!

Nu vă ruşinaţi de lacrimi,
ci vă-nvinuiţi când nu-s;
cei ce plâng sunt totdeauna
mai aproape de Iisus,
sute de versete sfinte
fericesc pe cei ce plâng
– vai de cei ce nu pot plânge
că-n porniri fireşti se frâng!

Vai de cei ce pot să râdă
sau să cânte peste tot,
care pot vorbi de toate
– dar să plângă nu mai pot!
Nu-i mai mare osândire
ca a celui ce nicicând
n-are lacrimi, nici când toate
cer să nu fii neplângând!

Tu, care-ai aflat lumina
fericitei căi,
zboară-n valurile lumii,
scapă-ţi fraţii tăi!

Nu lăsa să se-odihnească
trupul tău nicicând,
spune-le de moartea care
va veni curând!

Spune-le de Judecata
care va veni,
de osânda, de pierzarea
care-o va-nsoţi!

Spune-le de-Acela singur
Care i-ar scăpa,
spune-le să-L cheme astăzi,
pân’ vor mai putea!

Spune-le cu lacrimi, strigă-i,
ţine-te de toţi,
roagă-i – ei se duc la moarte –
nu-i lăsa, cât poţi!

Ştii c-a’ mântuirii haruri
ţie ţi s-au dat
şi pentru-a ajuta să scape
alţii din păcat?

Cum cauţi tu a lor salvare
de pe-a’ morţii căi,
ce vei spune la-ntrebarea:
„Unde-s fraţii tăi?“

Traian DORZ

Traian Dorz,
din volumul «Minune şi Taină»

Maică Preacurată, din inima toată,
de-a ta sărbătoare, ţi-nălţăm cântare.

Tu, ce-ai fost aleasă
Cerului Mireasă,
fii de lumea toată
binecuvântată,
Maică Preacurată;
fii de toţi cinstită,
Maică Fericită!

Mai presus de lună, stele te-ncunună,
soare te-nveşmântă, îngerii te cântă.

Fiul tău te ţine veşnic lângă Sine
şi pe tron de rază lângă El te-aşază.

Maică din Mărire, să dea mântuire,
Fiului te roagă, pentru lumea-ntreagă.

Maică Preacurată, omenirea toată
cântă şi te-adoară, Pururea Fecioară.

O, lacrimile-acestea vărsate pentru voi,
ce ard şi azi scăldându-mi obrajii trişti şi goi,

Ce ard în rugăciunea gemută în ascuns
ca-n voi să se trezească a-ntoarcerii răspuns

Şi ard în blânde-ndemnuri, mai dese şi fierbinţi
să nu călcaţi solia rămasă din părinţi,

Şi ard purtând mustrarea cu-ndurerat cuvânt
că v-aţi călcat iubirea şi primul legământ,

Şi ard în stăruinţa să nu vă dezbinaţi,
să nu-nlesniţi credinţe străine printre fraţi,

Să nu slăbiţi din râvnă, din post şi rugăciuni,
nici lumea să v-atragă spre vechile-i minciuni,

Nici să nu fiţi ocară Lucrării lui Hristos,
nici Sfintei Lui Biserici, povară şi ponos,

Nici fraţilor iscoade, nici nimănui vrăjmaşi,
ci sinceri şi statornici, şi-adevăraţi ostaşi… | Continuare »