Comori Nemuritoare

Traian Dorz,  CÂNTAREA ÎNVIERII

Cei ce-au mărturisit pe Mielul
şi-au fost junghiaţi ca nişte miei,
fiind mutaţi la Domnu-n slavă
cu El în ceruri sunt şi ei.

Fie-n veci fericit
cel ce moare mântuit,
fie-n veci cu Hristos
cel ce moare credincios!

Cei ce-au umblat pe calea strâmtă
prin chinuri şi cu jugul greu
au moştenit făgăduinţa
şi sunt acum cu Dumnezeu.

Cei ce-au trecut până la moarte
prin orice ape şi-orice foc,
dar nu s-au despărţit de Domnul
– acuma-s în acelaşi loc.

Cei ce s-au despărţit de lume
unindu-şi viaţa cu Iisus
au şi ajuns moştenitorii
Ierusalimului de Sus.

Cei ce-au răbdat smeriţi ocară
şi suferinţi pentru Hristos
sunt fericiţi în Sfânta Ţară
cu Domnul lor Cel Credincios.

Traian DORZ

Azi, când anul vechi, Iisuse, de la noi se duce iară
şi când Anul Nou aşteaptă
mâine-n prag să ne răsară,
ca de-atâtea ori, şi-acuma, în genunchi, cu umilire,
noi Ţi-aducem printre lacrimi
rugăciuni de mulţumire.

…Mulţumire, că şi-n anul ce se duce, Tu, Iisuse,
ne-ai adus îmbelşugare bucuriilor nespuse
şi ne-ai ocrotit viaţa cu puterea Mâinii Tale,
să putem urca spinoasa, dar slăvita Crucii cale.
Mulţumire, că pe umeri ne-ai pus dulcea Ta durere
să putem simţi duioasa Mâinii Tale mângâiere,
c-ai făcut mereu să trecem văi de moarte şi tristeţe
să putem privi pe urmă Slava Sfintei Tale Feţe…

Mulţumiri şi pentru-acele lacrimi grele şi amare
care ne-au făcut mai dulce
şi mai scumpă-a Ta cărare,
mulţumiri şi pentru umbra de necaz
şi de urgia
care ne-a făcut pe urmă mai gustată bucuria
şi că ne-ai lăsat pe-o clipă
în a lumii joasă pleavă
numai ca să poţi pe urmă
să ne-nalţi pe culmi de slavă. | Continuare »

Traian DORZ

Clopoţel din turlă veche,
cântăreţ fără pereche,
de ce dormi în miez de noapte,
când în aer sună şoapte,
când din cer coboară-n zbor
ceata îngeraşilor
şi se duc pe la păstori,
să-i deştepte până-n zori,
să le spună bucuria
că azi S-a Născut Mesia…

Când trei magi se duc grăbiţi
şi de Stea călăuziţi,
ducând darurile lor
Bunului Mântuitor,
– când, de bucurie sfântă,
Cerul şi pământul cântă,
spune, clopoţele mic,
tu de ce nu zici nimic?
Ori te prinse somnul iară,
colindând prea mult aseară,
iar acuma dormi chitic,
– spune, clopoţele mic!… | Continuare »

M-ai chemat cândva, Iisus,
dintr-un nimb de cruce
şi de-atunci mai sus, mai sus
inima mi-aş duce.

M-ai înduplecat s-alerg
de-orice căi deşarte
şi de-atunci tot merg şi merg,
şi-ncă-s tot departe.

Mi-ai întins cândva să-Ţi iau
sfintele-Ţi versete
şi de-atunci tot beau şi beau,
şi mi-e tot mai sete.

Mi-ai aprins fiorul sfânt
de-o iubire-adâncă
şi de-atunci tot cânt şi cânt
şi mai este încă. | Continuare »

Traian Dorz,  MINUNE ŞI TAINĂ

Binecuvântată Maica
Celui Care-L adorăm,
pentru-a ta chemare sfântă,
noi te binecuvântăm.

Preacinstită fii tu, Maica
Celui ce ne-a mântuit,
nimeni pe pământ, ca tine,
pe Iisus n-a mai iubit.

Mulţi au mai crezut în Fiul
după ce L-au cunoscut,
dar tu ai crezut nainte,
până nici nu L-ai născut.

Mulţi L-au mai slăvit pe Domnul,
marile-I minuni văzând,
dar tu L-ai slăvit când încă
El era copil plăpând.

Mulţi L-au mai slujit în urmă,
când El, ca Stăpân, cerea,
dar tu L-ai slujit când încă
El neputincios părea.

Mulţi şi-au mai jertfit o parte
din viaţă pentru El,
dar tu ţi-ai jertfit-o toată,
într-un sfânt şi unic fel.

Mulţi vor fi pe veci în Slavă
lângă El, ce-L adorăm,
însă nimenea ca tine.
…Noi te binecuvântăm.

– după II Timotei 2, 14 –

Pe patul morţii mele voi spune tot aşa:
uniţi, păstraţi iubirea, nimica nu-i ca ea!
…Nu-ngăduiţi credinţe şi-nvăţături ce vin
s-aducă-n adunare şi-n suflete dezbin,
nu mai primiţi în casă şi nici un loc nu daţi
la cei ce fac lucrare străină printre fraţi,
ca de tâlhari ce umblă cu gânduri de omor,
aşa feriţi Lucrarea de ei şi toţi ai lor.

Priviţi ce fac acolo pe unde au intrat,
ce dezbinări, ce jale şi prăpăd au lăsat
între acei ce-odată erau cu duh unit
– şi veţi vedea mai bine ce duh i-a-nsufleţit.
Cuvântul lor, ce dulce şi bine-l potrivesc
să pară adevărul cel mai înalt, ceresc,
ce „dragoste curată“, ce râvnă, ce zâmbiri,
ce nemaiauzite şi-adânci „descoperi“;
de stai s-asculţi, îţi pare că noi lumini ţi-apar,
curând le cazi în curse prin „adevărul clar“.

Apoi uşor te lepezi de tot ce pân-acum
fusese părtăşie cu fraţii tăi de drum
şi-ncepi să calci cu ură, satanic de-ndrăzneţ
pe tot ce-aveai ’nainte mai scump şi mai de preţ,
batjocoreşti Lucrarea în care-ai cunoscut
pe Domnul şi lumina, şi harul la-nceput, | Continuare »

Sfârşit în suferinţi şi-n munci,
cu lacrimile-n gene,
eram când m-ai găsit atunci,
căzut, Samaritene!
M-ai ridicat milos din drum,
pe-asin m-ai pus la Tine,
iar eu, plângând, Ţi-am spus:
„De-acum, fă orice vrei cu mine!“

Uitat de toţi şi chinuit,
am plâns apoi departe,
Tu însă iarăşi ai venit
şi m-ai scăpat din moarte.
M-ai prins de mână şi mi-ai spus
să Te urmez pe Tine,
eu Te-am urmat mereu supus:
„Fă orice vrei cu mine!“

Târziu, într-un spital, uitat,
zăceam în chinuri grele
şi numai Tu m-ai cercetat
în chinurile mele.
La Sânul Tău iubit m-ai strâns,
durerea să se-aline;
înviorat, Iisuse-am plâns:
„Fă orice vrei cu mine!“

| Continuare »

Dacă scriind puţin umplut-ai cu hrană bună sacii goi,
dacă din buna vistierie scoţi pietre scumpe, vechi şi noi,
dac-ai fost pom lângă izvoare cu dulce rod la vremea lui,
atunci mai nalt şi mai puternic vei străluci cu cât apui.

Dac-ai putut iubi vrăjmaşul cu toată inima iertând,
dac-ai putut s-ajuţi săracii mereu, cu glasul cel mai blând,
dac-ai ştiut tăcea la vreme, dac-ai ştiut vorbi cu miez,
atunci, cu cât te-ascunzi mai tare, cu-atât mai luminos te vezi!

Dac-ai putut cu cele slabe să biruieşti pe cele tari,
dac-ai trudit spre roada bună crescând frumoşi şi drepţi lăstari
şi dacă slujba-ncredinţată smerit şi harnic ţi-ai plinit,
atunci în Veşnicele Corturi ţi se va spune: «Bun venit!» (Traian DORZ)

S-alergăm cu stăruinţă
către ţinta mântuirii,
ca s-ajungem la cununa
şi la slava răsplătirii.

S-alergăm, s-alergăm, s-alergăm,
să veghem, să muncim, să luptăm,
că-n curând Domnul Sfânt ne va da
plata Sa, Ţara Sa, slava Sa.

Urmele pe care mergem
sunt frumoase şi curate,
ele către cer ne-ndeamnă,
de Hristos ne sunt lăsate.

Pe aceste urme sfinte
ne-au mers fraţii şi părinţii,
şi eroii, şi martirii
spre Cununa Biruinţii. | Continuare »

Traian DORZ

Cu Tine-am învăţat să duc
frumoasa-mi cruce cu răbdare,
să izvorăsc şi să usuc
sfinţite lacrimi dulci şi-amare;
şi greul jug să-l port cântând,
şi toate să le fac mai bine,
nimic să nu simt greu nicicând,
– Iisus, ştiu numai de la Tine.

Cu Tine-am învăţat să cânt,
psaltire mi-am simţit fiinţa,
spre cerul drag, cu dorul sfânt
mereu mi-ai îndemnat credinţa;
durerea şi iubirea Ta
mi-au fost a’ harfei corzi senine,
tot ce-am putut mai sfânt cânta,
– Iisus, ştiu numai de la Tine.

Cu Tine-am învăţat să cresc
în orice loc un pom şi-o vie,
să văd ieşind izvor ceresc
din orice stâncă de pustie;
să văd uscatul loc rodit,
să-l simt ca frate pe-orişicine,
să cred etern tot ce-am trudit,
– Iisus, ştiu numai de la Tine.