Comori Nemuritoare

Traian DORZ

O, să nu mai pot uita
Crucea de pe Golgota,
că mult, Doamne, ne-ai iubit
şi ce blând ai suferit!

Scump Iisus,
Miel Supus,
ce smerit
ai murit
pentru mine răstignit!
Te iubesc
şi doresc
şi eu Ţie să-Ţi trăiesc!…

Iată, mamă, cum Îi scot
mâna Lui cu cui cu tot,
iată, mamă, cum Îl iau
de pe cruce jos Îl dau…

Iată, L-au înfăşurat
într-un giulgi de in curat.
Iată, mamă, Trupu-I Sfânt
Îl coboară în mormânt…

Traian DORZ

Iisuse, noi copiii
cu dragoste venim,
dorim cu bucurie
în cor să Te slăvim.
În cor cântăm cu toţii,
în cor cântăm, în cor,
mărire Ţie, Doamne,
Mărit Mântuitor!

Veniţi, copii, cu toţii,
veniţi să-L lăudăm,
noi Domnului din ceruri
în cor, în cor cântăm.
În cor cântăm cu toţii,
în cor cântăm, în cor,
mărire Ţie, Doamne,
Mărit Mântuitor!

Din gura noastră, Doamne,
Tu laude să-Ţi scoţi,
să Te slăvim pe Tine
în cor, copiii toţi.
În cor cântăm cu toţii,
în cor cântăm, în cor,
mărire Ţie, Doamne,
Mărit Mântuitor!

Osana, slavă Ţie
în cer şi pe pământ,
cântăm cu bucurie,
în cor, Iisuse Sfânt.
În cor cântăm cu toţii,
în cor cântăm, în cor,
osana, slavă Ţie,
Măreţ Mântuitor!

Toate miile de forme ale-ispitei pe pământ
sunt de una dintre cele trei ispite care-au fost
folosite de vrăjmaşul împotriva lui Iisus
în pustie,
unde Domnul l-a respins şi biruit.

Prima formă a ispitei sunt ispitele trupeşti
care vin din trebuinţa
şi din pofta cea din trup,
ele-s marfa cea mai proastă a vrăjmaşului şiret
care-o cumpără mulţimea cea mai mare pe pământ,
ce, pentru plăceri de-o clipă,
pentru trupul ne-nfrânat,
îşi vând scumpa mântuire şi viaţa cea de veci.
Căci satan le-arată pietre şi le spune că sunt pâine,
iar apoi pe veci le face „pâinea“ lor în piatră grea.

Altă formă de ispite sunt acele sufleteşti,
sunt: dorinţa de mărire,
setea slavei trecătoare,
foamea de celebritate,
fuga după-un scaun înalt,
lăcomia-ntâietăţii,
lupta pentru stăpânire…
– Şi cu-acestea amăgeşte diavolul destui pe lume,
căci din lupta pentru ele ies atâtea mii de crime,
de-apăsări, de nedreptate, de trădări şi suferinţi. | Continuare »

Ce mult ai plâns atâta viaţă,
udând amara lumii cale,
ce mult ai plâns şi ce zadarnic,
– păcat de lacrimile tale.

Ce greu ai plâns iubiri deşarte
şi prietenii de vorbe goale,
şi-atâtea promisiuni pierdute,
– păcat de lacrimile tale.

Ai plâns – şi cât mai plângi şi-acuma,
trecând prin a minciunii vale,
nu după cer, ci după lume,
– păcat de lacrimile tale.

…Să nu mai plângi, adu-ţi aminte
chiar dacă eşti zdrobit de jale:
nu merită iubirea lumii,
– păcat de lacrimile tale!

Ci plângi spre Dumnezeu şi plânge-ţi
povara multelor greşale,
plângi să fii mântuit – căci altfel,
păcat de lacrimile tale. | Continuare »

Traian DORZ
din volumul  Cântarile Dintâi

Am fost copilul rătăcit
prin lumea cea pustie,
prieteni mulţi eu am găsit,
dar nu şi prietenie.

Când însă prietenii-au plecat
şi-a lor iubire-apuse,
abia atuncea Te-am aflat
pe Tine, Drag Iisuse…

De-acuma nu mai sunt pribeag,
nici singur, niciodată;
Iisuse, vreau Prieten Drag
să-mi fii pe viaţa toată.

Sunt fericit, ah, fericit
cum nu se poate spune;
Lumina ce mi-ai răsărit
în veci nu mai apune.

TRAIAN DORZ,  LA GOLGOTA

Prin multe ţări frumoase în viaţă am trecut
şi-atâtea văi şi dealuri frumoase am văzut,
dar nici un deal din lume nu m-a atras aşa
ca cel al cărui nume se cheamă Golgota.

Acesta nu se ’nalţă cu vârful pân’ la nori,
pe culmea lui, zăpada nu cerne albe flori,
dar nici pe-un deal din lume nu m-am simţit aşa
de Dumnezeu aproape ca sus pe Golgota.

Nu-s brazi înalţi pe-acolo, nici iarbă verde jos,
dar este sus pe dânsa un lucru preţios:
e Crucea Răstignirii, şi Jertfa de pe ea
ne-a dăruit viaţa – aceasta-i Golgota.

Acolo nu-s izvoare de apă, cât priveşti,
nici râuri curgătoare de ape pământeşti,
dar iese de sub Cruce Izvorul minunat
ce tot păcatul lumii l-a şters şi l-a spălat.

De-acolo şi tâlharul se-ntoarce credincios
şi mântuit se-ntoarce căitul păcătos,
acolo-L vezi pe Domnul, când plângi sub Crucea Sa,
acolo-i har şi pace, aceasta-i Golgota.

O, suflete ce-n lume suspini nemângâiat,
înalţă-te spre locul acela minunat,
acolo mântuirea şi pacea vei afla,
acolo-i fericirea… aceasta-i Golgota!

Traian DORZ

Tot ce-i pe lume rânduit
e-ntemeiat pe ascultare,
din Cel Etern Desăvârşit,
desăvârşit e tot ce-apare.

De la-nceput El a creat
în toate ordinea deplină
şi-o lege veşnică le-a dat
– de-aceasta toate să se ţină.

Rămânerea pe-al ei temei
e bucurie şi cântare,
iar părăsirea căii ei
e prăbuşire şi-ntristare.

Prin cel dintâi neascultător,
dezordinea putu să vină,
iar fiii lui, prin răul lor,
mereu pământu-l învenină.

Ce fericire-i să urmezi
a ascultării armonie,
în tot ce simţi şi-n tot ce vezi,
atunci e har şi bucurie.

O, fugi de duhul răzvrătit
şi ţine-ţi viaţa-n ascultare,
că nu-i păcat mai scump plătit
ca cel făcut de dezbinare.

Traian Dorz, din «Cântări Îndepărtate»

Aş dori să pot trimite pentru tine,
plin de cântec,
de lumină
şi de dor,
Adevărul Frumuseţilor Divine
împletit în bucuriile senine,
minunat, iubit şi veşnic mărţişor.

Şi-aş dori ca mâna mea să ţi-l aşeze
nu pe inimă,
ci-acolo-adânc în ea,
ca frumoasă şi curată s-o păstreze,
ca un soare minunat să-ţi lumineze
şi să-ţi facă fericită viaţa ta!

C-Adevărul e podoaba minunată,
mai de preţ decât oricare talisman,
care nu se învecheşte niciodată
şi din ce în ce-i mai binecuvântată,
şi din ce în ce-i mai scumpă, an de an.

Iar în ziua Răsplătirii fericite,
când vedea-vom Veşnicia răsărind,
când ca miile de stele strălucite
străluci-vor inimile preaiubite,
cerurile minunat împodobind,

Printre ele, şi-al tău suflet să răsară
minunat şi binecuvântat odor,
strălucind ca prima zi de primăvară
pe frumosul sân a cerului, comoară,
un curat,
iubit,
şi veşnic mărţişor.

Traian DORZ, din CÂNTAREA BIRUINŢEI

De ce-aţi tăiat finicii din care odrăsleau
acele ramuri albe a păcii şi-a iubirii?
– acei ce vin în urmă acuma nu mai au
cu ce să-şi facă semnul iertării şi-nfrăţirii.

De ce-aţi călcat măslinii, gonind pe porumbel
şi-ngăduiţi toţi corbii ce sfâşie şi pradă,
– cum aşteptaţi pe Domnul şi ce-o să zică El
când morţii şi ruina Oştirii o să-Şi vadă?

De ce cântaţi cu iuda şi-urmaţi pe absalom,
nu le vedeţi otrava şi nu le ştiţi răsplata?
– de ce uitaţi de roade când vreţi să ştiţi un pom?
Sau credeţi că nu vine odată Judecata?

Vreţi oare şi voi plata acelor care vând
şi nimicesc Lucrarea cu sânge sfânt plătită?
– sau credeţi că Hristosul Ce-aşteaptă-acum răbdând
n-o să-i lovească-odată cu plata Lui cumplită?

Nu-ntărâtaţi pe Domnul şi nu-L batjocoriţi,
nu vă uniţi cu fiii trufiei şi minciunii,
că orice-aţi fost nainte şi orişicâţi să fiţi,
în Ziua Răzbunării nu veţi scăpa nici unii!

Traian DORZ

Aştepţi să vină Domnul? şi tot deşert vorbeşti,
aştepţi să vină moartea? şi tot pierdut trăieşti!
să vină Învierea? şi tot nepregătit!
să vină Judecata? şi tot nemântuit!
să vină Veşnicia cu focul inamic,
iar plâns şi pocăinţă nimic, nimic, nimic!…

Ce-aştepţi tu de la Domnul sau de la moartea ta?
ce-aştepţi de la-nvierea sau Judecata Sa?
ce-aştepţi în veşnicie, ce crezi c-ai să primeşti
când toate bat la uşă şi nici nu te gândeşti?
O, viaţa ta se pierde zadarnic, pic cu pic,
iar plâns şi pocăinţă nimic, nimic, nimic!

Ascultă-nştiinţarea, ascultă măcar az’,
nainte de-a ajunge în Marele Necaz,
întoarce-te la Domnul cât este Timp şi Har,
de mâine, poate, totul pe veci va fi-n zadar!
O, iată Secerişul, tu n-ai dat nici un spic
şi n-ai în veşnicie nimic, nimic, nimic!…