Comori Nemuritoare

Traian DORZ, Eternele poeme

Tu ne-arăţi, Iisuse, Calea către frumuseţi cum dai
numai celor care caută cel mai sfânt şi dulce rai.

Când pe treptele de raze vine-al îngerilor cor,
fericiţi ne-mbrăţişează şi ne ia-n plutirea lor.

Tatăl dulce ne sărută şi ne leagănă divin
când miresmele-nchinării se preling pe gânduri lin.

Şi covoare moi de rouă şi de raze ni se-aştern
spre odihna-ncântătoare a Edenului etern.

Tu ne-mbrăţişezi, Iisuse, cu-al Tău Trup şi Sânge Sfânt,
închegându-ne-ntr-o Taină cu un veşnic legământ.

Tu ne-adapi la Râul Veşnic, dulce, limpede şi lin,
care udă-n cântec veşnic şi în Har tărâm divin.

Duhul Sfânt ne luminează cu un fericit răspuns
toate tainele al căror înţeles ne-a fost ascuns.

Adevărul ni se face tot mai strălucit mereu,
dându-ne împărtăşirea şi odihna-n Dumnezeu. | Continuare »

Traian DORZ

Binecuvântare,
pentru Timotei,
Doamne-a Ta-ndurare
fie-al lui temei,
Doamne-a Ta iubire
fie-al lui avut,
Doamne-a Ta-nsoţire
fie-i veşnic scut!

Timotei, – tu să vrei
să-L iubeşti pe Hristos,
Timotei, – tu să creşti,
să-L slujeşti credincios!

Binecuvântare,
peste el mereu,
paza lui cea tare
fie-i Dumnezeu,
sfânta Îndrumare
fie-i Duhul Sfânt,
fie-i dulce soare
Dulcele Cuvânt.

Binecuvântare,
pentru el oricând,
umble-n ascultare
credincios şi blând,
slujba fericită
împlinind supus,
slava nesfârşită
să i-o dea Iisus!

Traian DORZ, LA GOLGOTA

Când eram copil, Iisuse,
gata-n lume să mă duc,
şi din două căi opuse
una trebuia s-apuc,
m-ai chemat să vin la Tine,
eu că vin Ţi-am spus smerit,
dar m-am dus pe căi străine,
n-am venit.

M-ai oprit odată-n cale
şi, milos, mi-ai arătat
ce prăpastie-i în vale,
că drum rău am apucat,
şi mi-ai spus să-ntorc cu Tine
pe-al Tău drum spre răsărit,
dar n-am vrut să-ntorc spre bine,
n-am venit!

…Şi-am ajuns deasupra gropii,
însă când era să cad,
Te-am simţit că Te apropii
şi m-ai izbăvit de iad!
Ah, de-atunci pe totdeauna
Te urmez, Iisus iubit,
fă, curat să-Ţi fiu întruna,
fiu smerit.

Dacă mai trăieşte încă tatăl tău
sau mama ta,
capetele-acestea albe unice pe lume-ţi sunt.
Vor mai fi puţine zile lângă tine,
nu uita,
datoria către dânşii fă-ţi-o până la mormânt!

Dacă mai trăieşte încă binefăcătorul tău,
nu uita recunoştinţa ce-i eşti mai dator ca toţi,
sfânt să-ţi fie totdeauna numele şi chipul său,
cu respect şi cu iubire să-i întorci napoi
cât poţi!

Cu ce poţi plăti iubirea şi durerea jertfei lor,
cu ce poţi plăti viaţa şi lumina ta, cândva?
– dacă-ţi mai trăieşte încă vreun binefăcător
numai prin recunoştinţă
poţi să-i mai întorci ceva.

Când nu vor mai fi pe lume, în curând, ai tăi părinţi,
când nu va mai fi pe lume binefăcătorul tău
nu vei mai avea prilejul unicei recunoştinţi
şi-n zadar vei plânge-atuncea
prea târzii
păreri de rău!

Traian Dorz – Cântarea roadelor

O, Eternă Milă a lui Dumnezeu,
cu puterea toată ne-agăţăm de tine,
tu ne eşti nădejdea pentru mântuire,
singura nădejde unde s-alergăm!
– Doar la uşa-ţi sfântă îndrăznim a bate,
doar prin ea mai credem să intrăm în Cer…

O,-ndurare-adâncă a lui Dumnezeu,
cât de mult depinde tot ce-avem de tine,
unica-ţi nădejde,
singura ta uşă
este cel din urmă mijloc pentru noi!…

Cine, prin Dreptate
sau Neprihănire,
cine prin sfinţire ar putea veni?
Dintre oameni, cine ar putea vreodată
a intra prin merit în Lăcaşul Sfânt?
– Doar prin tine, Sfântă Milă Nesfârşită,
cel din urmă vameş poate-a se sfinţi!

Dacă şi-a ta uşă cuiva se va-nchide
ce-i va mai rămâne celui lepădat? | Continuare »

Traian DORZ

Păcatului şi firii să nu-i dai viaţa ta,
că tot ce-i dai îngroapă sub gheaţa cea mai grea.

Desfrâului şi lenei să nu te laşi nicicând,
că toţi câţi le iubiră s-au deşteptat plângând.

Nu-ţi aminti întruna de răul din trecut,
căci ura-ţi roade-n suflet ca viermele tăcut.

Nu plânge lacrimi false şi nu-nşela zâmbind,
căci ghearele vânzării aşa pândesc şi prind.

Ci-ndatorează-ţi fraţii cu tot mai dragi iubiri
şi strânge-ţi din bordeie comori de mulţumiri.

Căci goii şi orfanii, cei plânşi şi cei săraci
îţi pot da cea mai scumpă podoabă să te-mbraci.

Traian DORZ, din CÂNTĂRI DE SUS

Nu atunci e liber omul când trăieşte în păcat
şi când poate după voie a umblat ne-mpiedicat,
ci atunci e omul liber când, mai drept şi mai frumos,
conştient şi ’nalt, trăieşte ascultarea de Hristos.

Nu acolo-i bună viaţa unde-noată-n desfătări
şi-unde numai flori şi zâmbet poate-avea pe-orice cărări,
ci acolo-i viaţa bună, unde-aduce ne-ndoios,
pentru Dumnezeu şi oameni, rod mai vrednic în Hristos.

Nu atâta-i fericire cât poţi să trăieşti cât vrei
şi tot ce-ţi doreşte trupul poţi să ai şi poţi să iei,
ci e fericire-atâta cât, cu sufletul voios,
poţi trăi şi-n gând, şi-n faptă, şi-n duh una cu Hristos.

Lumea asta nu-i o ţintă, moartea nu-i sfârşit de drum,
nu ne-a fost viaţa dată numai pentru ce-i acum,
ci ni-e lumea câmp de luptă, moartea-i pragul ne-ndoios
ori lângă Hristos de-a pururi, ori în veac fără Hristos.

Traian DORZ, din CÂNTĂRI DE SUS

Îţi mulţumim cu lacrimi, Părinte-Adevărat,
de cele mai alese din daruri ce ne-ai dat,
prin ele-avem lumină, putere şi-ajutor
s-ajungem al credinţei sfârşit biruitor.

Ce har ne-ai dat Cuvântul – cunoaştere şi zel,
ştiindu-l şi purtându-l, să Te-ascultăm din el;
lumina lui ne-arată cărarea ce-o iubim,
mai sfântă şi curată trăirea să-i sfinţim.

Ce har ni-e rugăciunea, prosternere şi-avânt,
despovărare, slavă, curaj şi legământ;
cerească-mpărtăşire cu Tine-n tot ce-am vrea,
ne leagă şi ne ţine în Tine numai ea.

Ce har ni-e adunarea cu Tine şi cu-ai Tăi,
– Biserica-n lumina cereştilor văpăi;
acolo-n părtăşia de lacrimi şi simţiri
rodeşte frumuseţea cereştilor trăiri.

Ce haruri ni-s acestea, ce-avânt şi ce-ajutor,
să mergem spre lumină pe-un drum strălucitor!
Spre cea mai mare slavă a Ta le-am vrea mereu;
– revarsă-ni-le darnic, Preadarnic Dumnezeu.

Opreşte-te o clipă, tu suflete, în drum
şi cugetă puternic la tot ce-auzi acum:
– Crezi tu că este Moarte?
– Da, nu poţi să nu crezi,
când numai cimitire-s şi cruci oriunde vezi!

De crezi că este moarte şi vezi că-i pentru toţi,
ştii c-a scăpa de moarte, oricât ai vrea, nu poţi,
– atunci ce-i mai cuminte ca a căuta de-acum
să-ţi scapi eterna viaţă de blestem şi de scrum!

Opriţi-vă o clipă, voi fraţi şi voi surori,
priviţi spre Jertfa Crucii şi treacă-vă fiori,
ştiţi voi ce-nseamnă asta?
– de n-aţi ştiut, să ştiţi,
prin Ea primiţi ori raiul, ori iadu-l moşteniţi!

De-aici, din faţa Crucii, voi nu mai sunteţi voi,
nu mai puteţi tot astfel să-ntoarceţi înapoi,
ori credeţi şi vă-ntoarceţi alţi oameni către cer,
ori vă-mpietriţi – şi mergeţi spre veşnice dureri!

Traian Dorz, Cântarea Biruinţei

Lidia Hamza

Iisuse Doamne, Te slăvesc
cu tot ce am în mine,
dar tot ce am e prea puţin
să Te slăvesc pe Tine.

Coboară Tu-n sufletul meu
şi fă-l o catedrală,
din totul meu să-Ţi faci, Iisus,
intrarea triumfală.

Din orice umbră, fă-Ţi o stea
şi-adâncul meu fă-l soare
şi dorul meu Ţi-l fă altar,
şi plânsul – sărbătoare,

şi tristele-mi îngrijorări
să le prefaci osane,
şi cu-ale mele răni, buchet
de-mpodobit icoane.

Tot ce-a fost teamă şi urât,
fă-mi văl de cununie,
în templul sufletului meu
doar slava Ta să fie.

Şi numai Tu să dăinuieşti
în inima-mi pribeagă,
cu tot ce am, doar voia Ta
s-o împlinesc întreagă. | Continuare »