Comori Nemuritoare

Atunci când ai văzut, Iisuse, Mântuitorule-ndurat,
cum tot poporul Îţi aduse femeia prinsă în păcat,
Tu-ai cunoscut durerea toată ce bietul suflet i-apăsa
şi că pârâşii ei din gloată erau mai vinovaţi ca ea!

Şi Te-ai plecat să scrii pe vatră cuvântul greu şi-nfiorat
s-arunce-ntr-însa prima piatră acela fără de păcat!
Ei au simţit a Ta mustrare şi, ruşinaţi, Te-au părăsit,
căci să arunce piatra-n stare nici unul nu s-a socotit.

Dar azi, „creştina“ noastră gloată şi fiece pârâş din ea
se crede-n stare prima dată oricând cu piatra el să dea!
Se crede-n stare să arunce întâi chiar cel mai păcătos.
…O, de-ai mai scrie ca şi-atunce, Iisuse, un cuvânt pe jos! (Traian DORZ)

O, ce deşertăciune-s toate
ce după moarte nu rămân;
a lor cuprinderi vinovate
vor arde ca o gheaţă-n sân!

Păreri şi amăgire-s toate
ce vezi cu ochii cei de lut,
din lupta lumii zbuciumate
te-ntorci mai gol cum te-ai născut.

Ce goană după vânt sunt toate
necontenitele-alergări,
tot ce cuprinzi sunt necurmate
prilejuri noi de-ndurerări.

De câte-ţi legi iubirea, toate,
când pleci, zdrobesc adâncul tău,
chiar ce-ai mai drag pe lume poate
să-ţi facă cel mai mare rău. | Continuare »

Chiar dac-ar fi să-ndur din greu
dureri şi lanţuri, şi ruşine,
ajută-mi, Dumnezeul meu,
să nu pot să mă las de Tine!

Chiar dac-ar fi să fiu răpit
şi-n noapte dus de mâini haine,
oricât închis şi chinuit,
să nu pot să mă las de Tine.

Chiar dac-ar fi să mi se ia
tot ce-am avut pe lângă mine,
sărac şi gol de-aş rămânea,
să nu pot să mă las de Tine.

Chiar dac-ar fi să zac flămând,
bolnav şi-uitat la uşi străine,
lovit şi alungat, nicicând
să nu pot să mă las de Tine.

Chiar dac-ar fi cei dragi ai mei
răpiţi şi duşi de lângă mine,
zdrobit de dorul după ei,
să nu pot să mă las de Tine. | Continuare »

Traian DORZ

O, har ceresc, prin tine am
avut puteri să-ntorc spre Bine
şi-nspre Adevăr, când rătăceam
prin locuri de-ntuneric pline!

O, har ceresc, prin tine sunt
în stare să-nţeleg Misterul
că Sângele şi Trupul Sfânt,
prin Cruce, m-a-nfrăţit cu cerul!

O, har ceresc, prin tine pot
răbda-ncercările şi sila,
s-ating izvorul şi să-mi scot
iertarea, dragostea şi mila!

O, har ceresc, prin tine-nving
ispita, temerea şi ura
când flăcările ce mă-ncing
întrec puterea şi măsura! | Continuare »

Traian DORZ

Voi, cei chemaţi să duceţi Solia lui Iisus,
păstraţi cu vrednicie cuvântul ce l-aţi spus,
trăind în curăţie, sfinţiţi un loc frumos,
virtutea voastră fi-va podoaba lui Hristos,
cinstirea lui Hristos, frumseţea lui Hristos,
virtutea voastră fi-va frumseţea lui Hristos.

Rămâneţi în aceeaşi credinţă care-a pus
în voi întâiaşi dată iubirea lui Iisus
şi mergeţi pân’ la moarte pe drumu-i luminos,
statornicia voastră e cinstea lui Hristos,
e voia lui Hristos, e slava lui Hristos,
statornicia voastră e slava lui Hristos.

În faţa suferinţei, plecând un duh supus,
fiţi gata şi de jertfă alături de Iisus,
senini urcând calvarul, sfârşitu-i glorios,
răbdarea voastră fi-va triumful lui Hristos,
mărirea lui Hristos, izbânda lui Hristos,
răbdarea voastră fi-va izbânda lui Hristos.

Atunci, mărturisirea ce-n lume aţi adus
purta-va-ncredinţarea peceţii lui Iisus,
vestindu-I Adevărul puternic şi duios
vorbirea voastră fi-va Cuvântul lui Hristos,
solia lui Hristos, porunca lui Hristos,
vorbirea voastră fi-va porunca lui Hristos. | Continuare »

Text: Traian DORZ

Erai căzut, căzut în patimi rele,
zăceai în groapa negrului păcat
când te-am căutat… când lacrimile Mele
şi Sângele Iertării te-au scăpat.

Erai căzut, căzut, dar Bunul Tată
n-a vrut să pieri pe veci nemântuit
şi te-a chemat – şi dragostea Lui toată,
prin Jertfa Mea, spre tine a venit.

Erai căzut, dar Duhul Sfânt în tine
lumina Lui cerească a aprins
şi te-a văzut… şi te-ai întors la Mine
şi eşti pe veci în Harul Meu cuprins!

Erai căzut, căzut, dar o iertare
deplină Dumnezeu ţi-a dăruit.
De-acum mereu
slujeşte-I cu-ascultare
şi vei primi cât nici vei fi gândit!

Să dau oricui ce-mi cere,
chiar dacă darul meu
îl va sluji să-mi facă
urcuşul şi mai greu.

Să dau toiag acelui
ce merge şchiopătând,
chiar dac-o să-l întoarcă
a mă lovi curând.

Să-ntind frânghia celui
căzut în groapa grea,
chiar dacă el pe urmă
lega-mi-va mâna-n ea.

Să-i fac un loc la mine
de-aproapelui pribeag,
chiar dacă el, din casă,
m-aruncă peste prag.

Să-i dau din pâine-oricărui
mi-o va cerşi mereu,
chiar dacă mi-ar plăti-o
cu plânsul cel mai greu. | Continuare »

Traian DORZ

Atuncea când am fost căzut
în mâini de sânge pline,
atâţia, Doamne, au trecut
mereu pe lângă mine.

Cu jale unii m-au privit
căzut acolo-n cale,
dar, vai, nici unii n-au venit
din moarte să mă scoale.

De-a’ mele răni înduioşat,
iubirea Te aduse,
cu-atâta har, şi Te-ai plecat
să mă ridici, Iisuse.

Şi-a’ mele răni adânci le-ai uns,
durerea să se-aline,
o Doamne, lângă Tine-ajuns,
pe veci rămân cu Tine.

– după Efeseni 2, 10 –

Păziţi credinţa ce-aţi primit
întâi pe totdeauna,
căci Dumnezeu v-a dăruit
aceasta, numai una.

Păstraţi întocmai şi trăiţi
învăţătura dată,
căci doar aşa vă mântuiţi
– de-o ţineţi neschimbată!

Aţi pus odat-un legământ,
şi-acesta-i mărturie,
căci legământul este sfânt
şi stă pe veşnicie.

Într-o Lucrare-aţi fost chemaţi,
cu Domnul s-aveţi parte,
în ea rămâneţi şi luptaţi
statornici pân’ la moarte.

Aşa e pentru viu Hristos,
Biserică, Credinţă
şi Cale, care ne-ndoios
sfârşeşte-n biruinţă. | Continuare »