Pe cei bogaţi fă-i, Doamne, să vadă cât de goi
rămânem toţi când Mâna Ţi-o-nchizi de către noi.
Pe cei săraci fă-i, Doamne, să vadă ce bogaţi
putem cu toţii-ajunge de mila Ta purtaţi.
Pe cei trufaşi fă-i, Doamne, să afle tremurând
măsura ce uitată nu trebuie nicicând.
Pe cei smeriţi fă-i, Doamne, să afle fericiţi
ce mari sunt cei ce umblă cu-adevărat smeriţi.
Pe cei nălţaţi fă-i, Doamne, să caute şi spre jos,
pe cei căzuţi, să caute spre Cer mai curajos,
pe câţi le merge bine, să nu prea râdă-acum,
pe cei zdrobiţi fă-i, Doamne, să nu prea plângă-n drum,
Ci toţi să-şi amintească, în orice stare sunt,
că toate trec, – nimica nu-i veşnic pe pământ!
Să caute-a face bine, cât pot şi au prilej,
căci prea curând şi sigur îi spulberă-un vârtej! (Traian DORZ)
Traian DORZ
Când se lasă înserarea
şi Te-aştept să vii,
revederea Ta îmi umple
zările pustii.
Ce plăcut mă iei de mână
şi mă ţii aşa,
liniştind învolburarea
din fiinţa mea!
Mângâierile din glasul
gurii Tale-mi sunt
liniştea şi-mbărbătarea
pentru drumul sfânt.
Bucuria mea se face
lacrimă şi vis,
lângă Tine văd tot largul
cerului deschis. | Continuare »
Un foc, de câte ori se stinge
şi iar l-aprinzi când ai folos
– şi-un suflet bun, când lupta-l frânge,
să nu-l aprindă iar Hristos?
Un miez, când iar în coji recade,
de câte ori îl scoţi mereu
– şi-un suflet bun căzut sub roade
să nu-l ridice Dumnezeu?
Un miel, de câte ori se pierde
şi iar te duci, şi iar l-adui
– iar Dumnezeu să lase oare
pierdut pe-un suflet bun de-al Lui?
Cel bun, de câte ori să cadă,
de-atâtea ori se scoală iar,
acelui fără de prihană
Hristos i-arată-un veşnic har.
Spre orice om, nespusă milă
Hristos Şi-arată necurmat,
dar omul care ispiteşte
pe Dumnezeu e-un blestemat.
Minunea este-adevărată
şi Dumnezeu o face – dar
se-nşală-adesea cel ce crede
că ea se-ntâmplă iar şi iar. (Traian DORZ)
Traian DORZ
Frumoasă tinereţe a duhului creştin
ferice de aceia care-n Hristos te ţin,
ferice de aceia în care creşte El
şi-n care El rodeşte în cel mai dulce fel!
Voi cei ce-aveţi pe Domnul la anii cei de foc
iubirea Lui nălţaţi-o în cel mai dulce loc,
vestirii Lui jertfiţi-i cel mai înalt avânt
– nu este ţel în viaţă mai nobil şi mai sfânt.
Hristos să vă aprindă să ardeţi ca un far,
credinţa Lui vă fie fierbinte ca un jar,
curajul Lui să-nvingă şi moarte, şi vrăjmaşi,
– aşa I-aţi fi mai vrednici şi-adevăraţi ostaşi!
O, lumea are-atâta nevoie de Hristos
când totul se scufundă în iadu-ntunecos,
voi trebuie să-L duceţi pe El la cei ce pier,
căci fără ei voi n-aveţi ce să căutaţi în cer!
Traian DORZ
Bun e tata, bun
cât nu pot să spun,
suflet ca al lui
nu-i al nimănui,
dar mai bun ca tatăl meu
este Tatăl-Dumnezeu.
Bun în orice fel
este numai El,
bun, nespus de bun mereu
este numai Dumnezeu,
slavă Lui mereu!…
Bună-i mama mea,
nimeni nu-i ca ea,
glasu-i e duios,
duhu-i credincios,
dar mai bun ca ea, ştiu eu,
este Tatăl-Dumnezeu…
Buni sunt toţi ai mei,
mult ţin eu la ei,
mult vreau să-i iubesc,
mult le mulţumesc,
dar mai mult şi mult mereu
ţin la Tatăl-Dumnezeu…
Spune, Maică, spune
lui Iisus Copil
taină şi minune,
legănându-ţi-L;
spune-I, Maică, profeţia
îngerului Gavriil.
Spune-I tu, să ştie
sfânta profeţie
ce L-a rânduit
spre a fi jertfit;
dar prin Crucea Sa,
lumea va salva.
Spune-I cum pe iarnă,
când El S-a născut,
nici ce să-I aştearnă
Maica n-a avut;
spune-I că numai prin chinuri
are-n lume de trecut. | Continuare »
Traian DORZ
Cu cine mergi pe calea vieţii către veci,
cu cine-a tale zile şi-a tale nopţi petreci,
cu cine-ţi duci povara şi cui dai tot ce ai?
Lui Dumnezeu? Răspunde! Ori lui satan te dai?
Răspunde, o, răspunde, cui sufletul ţi-l dai?
Nu mâine,-n ziua morţii, ci astăzi să răspunzi
cui îi arăţi tu taina şi cui ţi-o tot ascunzi,
cui îi tot dai iubirea şi cui i-o tot retragi?
Cu Domnul tragi? Răspunde! Ori cu satana tragi?
Răspunde, o, răspunde, cu cine vrei să tragi?
Răspunde nu la alţii, ci sufletului tău,
spre unde vrei să meargă, spre bine, ori spre rău?
Cu cine-ai vrea-mpreună alături să petreci?
Cu Dumnezeu? Răspunde! Ori cu satana-n veci?
Răspunde, o, răspunde, cu cine vei fi-n veci?
Răspunde-acum şi-alege din clipa asta chiar
dorinţa-nspre Lumină şi calea înspre Har
şi mergi cu hotărâre cu-ai lui Hristos copii,
cu Dumnezeu de-a pururi, nu cu satan să fii.
Cu Dumnezeu, cu Dumnezeu de-a pururea să fii.
Traian DORZ
Iisuse, cântecele mele
sunt psalmi duioşi crescuţi din plâns,
şi-s boabe de mărgean din funduri
de adâncimi de dor nestâns.
Ţi le-am cules din noaptea jertfei
şi din viaţa mea le-am rupt,
ca să le-aduc la poala Crucii
Acelui pentru Care lupt.
Cu dulcele izvor de lacrimi
ale iubirii le-am udat,
când din condei şi când din suflet
eu, rând pe rând, le-am revărsat.
Dar cu atâta drag, Iisuse,
azi la picioare Ţi le-aşez,
când Tu-mi eşti Singura Iubire
şi Dor de Care însetez!
O, împlineşte-mi-le toate
şi fă să lase-n câţi le-ai dus
lumina, dragostea şi pacea
şi mântuirea Ta, Iisus.
Traian DORZ
De n-ai fi Tu, n-ar fi nici ziua
cu toate razele-i divine,
nici semănatul, nici culesul,
căci toate sunt şi cresc prin Tine.
De n-ai fi Tu, n-ar fi nici seara
cu dulci întoarcerile-acasă,
nici Toamna şi nici Primăvara,
căci totul Mâna Ta ni-l lasă.
De n-ai fi Tu, n-ar fi nici Noaptea
cu odihnirea-nnoitoare,
nici trecerea ce primeneşte,
căci toate sunt a Ta lucrare.
De n-ai fi Tu, n-ar fi nici zorii,
nici Dimineaţă şi-Nviere,
nici Tinereţea, nici Cântarea,
căci tuturor eşti Tu putere.
Dar toate-acestea, toate-toate
şoptesc şi strigă spre-orişicine
c-ai Fost, că Eşti şi vei Fi Veşnic
Frumos şi Adevăr, şi Bine.
Traian DORZ
Până nu-ţi zideşti căldura
inimii la temelii,
zidurile se dărâmă,
vetrele-ţi rămân pustii.
Până nu-ţi îngraşi cu lacrimi
glia-n care-ai semănat,
ne-ncolţită-ţi stă sămânţa
în pământ nedezgheţat.
Până nu-ţi uzi cu sudoarea
frunţii tale-orice răsad,
florile uscate-ţi pică,
roadele necoapte-ţi cad.
Până nu-ţi îngropi comoara
ce te ţine mai legat,
aripile-ţi zac legate,
duhu-ţi geme subjugat.
Până nu-ţi jertfeşti fiinţa
pe al slujbei tale-altar,
orice flacără se stinge,
orice-avânt recade iar.
– Frate, nu-ţi cruţa fiinţa,
ci jertfeşte-o curajos,
dacă vrei să ’nalţi statornic
templu vrednic de Hristos.
