Comori Nemuritoare

Traian Dorz

Voi, cei ce-aţi ascultat Cuvântul
din guri de sfinţi şi de martiri,
voi cei care-aţi crescut cu pâinea
unei cereşti împărtăşiri,
voi cei care-aţi avut apostoli
cu grai ceresc şi umblet greu
– voi veţi avea mai mult ca alţii
să daţi răspuns lui Dumnezeu!

Voi aţi văzut ca nimeni alţii
ce jertfe pentru voi s-au dat,
voi v-aţi hrănit c-o mană sfântă
cum nimeni alţii n-au gustat,
voi v-aţi suit pe-aşa Taboruri
cum nimeni alţii n-au ajuns
– de-aceea voi veţi da odată
lui Dumnezeu un greu răspuns.

Căci, iată, voi plecaţi la alţii
cu mult mai napoiaţi ca voi,
voi puneţi pe-alţi hristoşi în cinste,
iar pe al vostru-L daţi napoi,
voi vă huliţi părinţii voştri
şi fraţii-i dezbinaţi mereu,
şi vă uniţi cu prădătorii…
– ce-I veţi grăi lui Dumnezeu?…

Traian DORZ

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, Fecioară,
te bucură, tu, ceea ce plină eşti de dar,
Marie Sfântă, Domnul cu tine este, iară
tu, binecuvântată între femei cu har!

Marie Sfântă, Maica
lui Dumnezeu-Hristos,
te roagă pentru mine,
cel slab şi păcătos,
să capăt mântuire
la Fiul tău Divin
acum şi-n ceasul morţii,
şi-n veci de veci, amin!

E binecuvântată a Sânului tău Roadă,
căci tu-ai născut pe Domnul Iisus Hristos, Cel Sfânt
al sufletelor noastre şi-al celor ce-au să creadă,
cinstindu-te pe tine, din suflet, pe pământ!

Să laşi un semn pe unde treci
şi ştii că nu mai vii în veci,
ca cei ce duc solia ta
s-o poată mai uşor purta.

Să laşi un umblet mai frumos
cu crucea ta după Hristos,
ca cei ce vin cu crucea lor
s-o poată duce mai uşor.

Să laşi un fel mai ’nalt adus
de-a suferi pentru Iisus,
ca cei ce-ajung în anii grei
să sufere frumos şi ei.

Să laşi o pildă de urmat
la cei pe care i-ai chemat,
pe-acei ce-au ascultat ce-ai spus
să-i duci mai drept după Iisus. | Continuare »

Traian DORZ

Părtăşia adunării
unde ne-a născut Cuvântul
să ne-o ţinem cum ne-a dat-o
prima dată legământul;
naşterea din nou ce-acolo
am primit-o prima dată
să ne-o ducem pân’ la moarte,
sfântă, trează şi curată.

Ţine-ne, Iisuse Sfânt,
în întâiul legământ,
treji şi vrednici să ne ştii
până când va fi să vii…

Duhul cel smerit şi sincer
cel aveam întâia oară
să ne fie-ntotdeauna
scumpa inimii comoară;
naşterea din nou s-arată
şi rămâne, şi rodeşte
numai unde duhu-acesta
sincer şi smerit domneşte.

Dumnezeule-al Credinţei
şi-al iubirii-adevărate,
dăruieşte-ni-le-acestea
şi păstrează-le curate;
naşterea din nou în ele
ne-o sfinţeşte şi ne-o ţine,
ca să poţi cu bucurie
să ne vezi rodind în Tine.

Naşterea din nou,
aceea care-i naşterea din nou,
nu al doilea… sau cine ştie-al câtelea botez,
e primirea promisiunii mântuirii prin credinţă,
e-nfierea ascultării şi-nnoirii-n Duhul Sfânt!

Cel ce-o are pe aceasta n-are lipsă pân’ la moarte
decât să-şi trăiască viaţa în lumina căpătată,
să urmeze cu iubire şi smerenie pe Domnul
în sfinţenia ’nnoirii dăruită de Hristos.
Cel ce-o are pe aceasta nu mai are nici nevoie,
dar nici voie
să-şi mai schimbe locu-n care s-a născut,
să nu-şi schimbe-nvăţătura şi biserica, şi fraţii
adunării lui, în care l-a născut din nou Hristos.

Cultul poate să şi-l schimbe cel necredincios
când vrea,
căci şi-n cel în care trece el e tot necredincios.
Va rămâne şi acolo cu nimic mai bun,
ci numai
cu alt nume,
însă fără nici un conţinut de preţ. | Continuare »

(NUMERI 14, 13-19)

Doamne, toţii vrăjmaşii ştiu c-ai fost cu noi,
c-ai fost Călăuza noastră prin nevoi,
c-ai fost stâlp de flăcări şi-ai fost stâlp de nor,
umbră şi lumină la al Tău popor.

De ne pierzi acuma, cei răi vor grăi
că Tu n-ai putere a ne izbăvi
şi că nu poţi duce, Doamne-al Tău popor
până-n ţara care le-ai promis-o lor.

Doamne, fă puterea-Ţi să se-arate iar,
cum ai spus Tu Însuţi că eşti plin de har,
încet la mânie, bun şi iertător
şi plăteşti cu dreptul fapta tuturor.

Iartă-ne păcatul cum, de la-nceput,
ne-ai iertat tot răul care l-am făcut,
cum de când ne-ai scos Tu, Doamne-ndurător,
ai fost până astăzi cu al Tău popor.

Traian DORZ

Traian DORZ

Nu te ruşina de lacrimi,
suflet scump şi credincios,
nu S-a ruşinat de ele
nici Stăpânul tău Hristos,
nu s-au ruşinat de ele
nici preasfinţii tăi părinţi
– vai de cei ce nu pot plânge
lacrimi sfinte şi fierbinţi!

Nu vă ruşinaţi de lacrimi,
ci vă-nvinuiţi când nu-s;
cei ce plâng sunt totdeauna
mai aproape de Iisus,
sute de versete sfinte
fericesc pe cei ce plâng
– vai de cei ce nu pot plânge
că-n porniri fireşti se frâng!

Vai de cei ce pot să râdă
sau să cânte peste tot,
care pot vorbi de toate
– dar să plângă nu mai pot!
Nu-i mai mare osândire
ca a celui ce nicicând
n-are lacrimi, nici când toate
cer să nu fii neplângând!

Traian DORZ

Dacă voieşte cineva
pe Domnul să-L urmeze,
cel mai dintâi viaţa sa
de el şi-o libereze.
Numai când scapi de vechiul eu
prin naşterea cea nouă
faci primii paşi cu Dumnezeu,
pe căi cu sfântă rouă.

Atunci, luându-ţi crucea ta,
sui după El prin soare
şi-n stropi de mir se vor schimba
toţi stropii de sudoare.
Şi sui cu El prin orice spini,
şi dragostea te strânge,
şi se prefac în stropi divini
toţi stropii tăi de sânge.

Şi-ajungi odată – tot suind
pe urmele slăvite –,
pe neaşteptate întâlnind
privirile-I dorite;
şi Mâna Lui îţi va lua
povara ta de cale,
şi Gura Lui va săruta
sudoarea frunţii tale.

Traian DORZ

Ce-ai mai de preţ pe lume ca sufletul din tine,
la ce-ai putea cu-atâta putere a mai ţine?
– Şi totuşi ce netrebnic ţi-l dai deşertăciunii,
trăind în necredinţă şi slugărind minciunii!

De sufletul şi timpul tău
să-ţi pară-n lume cel mai rău,
pe-al mântuirii tale preţ
dă-ţi aurul întregii vieţi!

Ce-ai mai de preţ acuma ca timpul scurt prin care
poţi să-mplineşti cereasca şi veşnica-ţi lucrare?
– Şi totuşi ce pierzi oare mai nebunesc pe cale
şi mai fără-ntristare ca timpul vieţii tale!

Ce-ai mai de preţ în moarte ca harul mântuirii,
spre ce-ai mai pune-asemeni tot aurul trăirii,
ce-ai mai pe veşnicie, mai scumpă – şi mai una?
– Şi totuşi, cum nu-ţi pasă c-o pierzi pe totdeauna!

Traian DORZ

Cât de curată înfloreşte lumina inimii atunci
când poate-nfăptui-a iubirii
dumnezeieşti şi-adânci porunci,
când Adevărul, care este frumseţea conştiinţei, blând
şi măsurat, călăuzeşte credinţa gândului urcând,

Când Frumuseţea, care este al vieţii adevăr divin,
îşi varsă peste duhul nostru şuvoaiele cereşti din plin
neprihănind fiinţa noastră cu chip de îngeri şi de prunci,
– cât de curată înfloreşte lumina inimii atunci!

Când poate face fără plată tot binele desăvârşit,
când poate-a-şi milui vrăjmaşul, cu gând cucernic
şi grăbit,
când poate îndura-n tăcere, iertând a nedreptăţii munci,
cât de curată înfloreşte lumina inimii atunci.

O, n-aştepta aici răsplata pentru nimic ce dăruieşti,
atunci, pe urma ta adâncă răsar seminţele cereşti
şi-n cât e mai pieziş urcuşul suit spre sfintele porunci
îţi va-nflori şi mai curată lumina inimii atunci!