Comori Nemuritoare

Traian DORZ

Preabunul meu Mântuitor,
de dragul Tău a-rândul,
cutreierat-am călător,
pământul străbătându-l.

Trecând ca valul pe ocean,
cu mâini spre ţărm întinse,
purtat-am gânduri an de an
spre piscuri neatinse.

Am mers purtat de-un dor aprins,
urmând fără oprire
un drum, un dor, un Chip desprins
din Cântec şi Iubire.

Şi când o clipă pot privi
Lumina Lui de-aproape,
plângând m-aplec, cum aş simţi
tot soarele-n pleoape.

Iar când mă-nvrednicesc să pot
trăi a Lui sfinţire,
îmi pare că mă umple tot
oceanul de iubire.

Şi nu ştiu, nici nu pot să spun
ce har trăiesc a-rândul,
cât risipesc şi cât adun
în inimă, avându-L.

Bisericuţă Transilvană,
tu pari un psalm sfios şi sfânt,
uitat de îngeri pe-o sprânceană
mai mult de cer ca de pământ.

Ce sfinţi ţi-au măiestrit fiinţa,
din ce divini stejari şi brazi,
că tu ne-nveşniceşti credinţa
şi dragostea ne-o ţii şi azi!

Ce Soare ţi-a sfinţit aúra
din vârful unghiului divin,
că şi-azi, lumina şi căldura,
întregi în noi, din El ne vin!

Ce taină-i orişice icoană,
ce jertfă-i orişicare dor,
că-n orice zid, când plânge-o Ană,
moare-un Manole-ntr-un izvor!

Ai numai lacrimi şi iubire
la orice-ncheieturi de trunchi;
spre sfânta ta alcătuire
nu pot să vin, numa-n genunchi.

…Bisericuţă Transilvană,
azi pari un grai tăcut şi frânt,
a-nştiinţare şi-a dojană
că noi uităm un legământ…

Traian Dorz, Locurile noastre sfinte

Puterea rădăcinii din care-ai odrăslit
te face să fii rodnic, înalt şi neclintit,
prin ea învingi furtuna,
prin ea te nalţi frumos;
când ea e sănătoasă,
şi tu eşti sănătos!

Desprins de rădăcină şi rupt de naintaşi
nici tu n-ai nici o vlagă şi nici ai tăi urmaşi,
– căci rupt de rădăcina din care-ai odrăslit,
de-acei ce pân’ la tine prin veacuri au venit,
te rupi de ai Credinţei părinţi şi naintaşi,
de marile-adevăruri ce ei le-au fost ostaşi,
te rupi de viţa sfântă, prin ei, de Dumnezeu
din Care, pân’ la tine, vin roadele mereu…
Desprins de-acestea nu poţi în veac să mai rodeşti,
c-o viaţă ai, doar una, o alta nu primeşti!

Şi-un fir de iarbă-şi are strămoşii lui
– ca el,
rămas cu-ai tăi dai roade,
dar rupt, te stingi la fel!

Traian DORZ

Ce grai adânc au pentru noi
însemnele lăsate
de-ai noştri sfinţi martiri-eroi
în urma lor, prin toate.

Pe orice zid,
pe orice lemn,
pe orice colţ de stâncă
e-un nume,
un răboj şi-un semn
c-o taină-atât de-adâncă.

Când treci prin timp
şi ştii s-asculţi
o cale şi-o fântână
– auzi ce-ţi spun părinţii mulţi
din cer şi din ţărână.

Un glas de clopot depărtat,
o toacă ori o cruce
ce timp şi grai de mult uitat
aminte îţi aduce… | Continuare »

Dacă nu-i acuma vremea
să-ţi speli sufletul plângând
şi să-ţi mântui veşnicia,
atunci când e, spune când?

Dacă nu vii azi la Domnul,
unde-ai să te poţi ascunde
mâine de a Lui osândă,
spune, unde, unde, unde?

Dacă nu-i aşa-ndreptarea,
să se vadă c-ai alt drum,
alte vorbe şi-alte fapte –
atunci cum e, spune cum?

De nu pe Hristos Îl cauţi,
să Se-ndure El de tine,
cine crezi c-o să se-ndure,
spune cine, cine, cine? | Continuare »

De la nunta cea din Cana,
pe oriunde ai umblat,
pân-la Golgota, Iisuse,
de mulţime-ai fost urmat…

În pustie Te-nsoţiră,
urmărindu-Ţi ochii blânzi,
Tu le-ai dat Cuvânt şi pâine
la-nsetaţi şi la flămânzi.

Lângă mare-au fost cu Tine,
ascultând nesăturaţi,
Tu le-ai dat Cuvânt şi apă
la flămânzi şi la-nsetaţi.

Sus pe munte, când Cuvântul
cuprindea pe fericiţi,
cum se bucura mulţimea
celor goi şi asupriţi!

Când le vindecai bolnavii
şi-nviai pe morţii lor,
Te înconjura mulţimea
nesfârşită de popor. | Continuare »

Traian DORZ

Veniţi cu-a voastre multe sarcini
şi-al vostru mult păcat, veniţi
la Golgota, cădeţi sub Cruce,
Iisus pe toate vi le duce,
doar El vă face fericiţi
– dacă veniţi.

Iertarea Lui e-o bucurie
cum alta-n lumea asta nu-i
şi El o dă pe veşnicie
acelor ce-n statornicie
rămân în ascultarea Lui
– şi-n voia Lui.

O, nu mai rătăciţi prin lume
purtaţi de orice val şi vânt,
Iisus Hristos Mântuitorul
vă fericeşte Viitorul
de-aici şi până-n Cerul Sfânt
– pe drumu-I sfânt.

Veniţi la El cu bucurie,
predaţi-vă cu totul Lui
şi veţi vedea că pe vecie
rămâne-a Lui credincioşie
şi dragostea – cum alta nu-i
– spre toţi ai Lui.

E mult de când e noapte şi lumea-i bântuită
de mii de duhuri rele cu ucigaş tumult,
ni-e dor de Dimineaţa de-odihnă fericită,
– străjerule, străjere, mai e din noapte mult?

Plâng inimi sfâşiate de-o lungă depărtare,
le ard atâtea rane şi-au suferit atât,
şi-aşteaptă obosite un ceas de uşurare,
– străjerule, străjere, o, cât mai este, cât?

Atâţi din cei ce-aşteaptă sunt doborâţi de jale,
gemând sub greutatea ce inima le-a smult,
şi-aşteaptă izbăvirea înştiinţării tale,
– străjerule, străjere, mai este oare mult?

E-atât de grea vegherea când noaptea se lungeşte,
când zarea e pustie şi sufletul e jar,
când nu mai e putere, iar greul tot mai creşte,
– străjerule, străjere, ah, zorii nu răsar? | Continuare »

Traian DORZ

Cu cât mai strâns te ţii de Domnul,
cu-atât te rupi de toţi cei răi,
cu cât ţi-s mai străini străinii,
cu-atât mai fraţi ţi-s fraţii tăi.

Cu cât mai drept ţii calea bună,
te-ndepărtezi de calea rea,
cu cât mai dragi ţi-s alte case,
ţi-e mai urât de casa ta.

Cu cât ţi-e mai ’nnoptat pământul,
cu-atât ţi-e cerul mai senin,
cu cât mai mult gândeşti la alţii,
priveşti la tine mai puţin.

Cu cât te poţi smeri mai tare
şi poţi din dreptul tău să laşi,
cu-atâta-ţi pregăteşti cu fapta
mai vrednici şi mai buni urmaşi.

Cu cât mai sfânt trăieşti Cuvântul,
cu cât te rogi mai credincios,
cu cât iubeşti mai dulce fraţii,
eşti mai aproape de Hristos.