Comori Nemuritoare

Duh sfânt al Oastei, vino în noi şi te aşază,
la cumpăna aceasta de lupte şi de ani,
adu-ne tu, în noaptea singurătăţii-o rază;
se zbate-al nostru suflet ca prins între duşmani.

Ierusalim al Oastei, ţi-e fiica alungată
şi lepădată plânge pe drumul părăsit,
cu jalea-n ochi spre fiii ei dragi pe care-odată
i-a învăţat iubirea la sânul ei iubit.

Şi ea-i ca şi Rahela cea nemaimângâiată,
căci prea cu dor şi lacrimi, şi jertfă i-a hrănit.
Alături, printre gloate, marama ei curată,
doar ea-Ţi mai şterge plânsul, Iisus cel Răstignit.

…Sfânt Înger al Lucrării, dezvăluie-ne taina
cu zvon de veşnicie şi dor nepământean
aflată de iubirea ostaşilor ce-n haina
de Nuntă-s azi, cu-n Mire, pe un ceresc liman…

Şi-mbracă-ne, Sfânt Înger, în haina de lumină
şi-n răstignirea Crucii cuprinde-ne deplin,
ca rostul sfânt al Oastei şi taina ei divină
un rod ceresc să crească, prin noi, spre câţi mai vin.

Ovidiu Rus

Priveşte, Doamne, spre Lucrarea pe care-ai vrut-o pe pământ,
cum ai pornit-o Tu, Iisuse, şi azi cărările-i cum sînt…

Cum au ajuns, Iisuse-aceia ce vrednici Ţi i-ai vrut în ea,
cum i-ai dorit pe urma-Ţi sfântă, şi cum merg ei pe urma Ta!

Cum ne-ai lăsat porunca sfântă în care-ai vrut să umble-ai Tăi,
ce pildă ne-ai lăsat, Iisuse, iar noi umblăm pe alte căi…

Ce rod măreţ de fapte sfinte ni l-ai dorit de la-nceput,
dar ce poţi Tu culege astăzi din roadele ce le-am avut?

Trezeşte-ne, Iisuse Doamne, până n-ajungem la sfârşit,
Lucrarea, roadele, viaţa ne fie-aşa cum le-ai dorit.

Fr. Viorel BAR, Săucani

Viorel  Bar – Săucani, Bihor

Să cercetaţi ce duhuri în gând şi-n glas vă vin,
să nu primiţi cu grabă ce-i rău şi ce-i străin.

Să cercetezi, să cercetezi
pe cine-asculţi şi crezi
să nu te afli înşelat
de cel ce l-ai urmat.

Căci răul vine-n taină strecoară-să furiş
trăgând pe nesimţite spre-al morţii povârniş.

Când cel rău, vechiul şarpe vă-ncântă uşurel ,
o sută de-ochi deschideţi, să nu fiţi prinşi de el.

Veghere necurmată s-aveţi la orice pas,
nu-i ascultaţi îndemnul şi nici vicleanul glas.

Cu gândul totdeauna la-al Domnului Cuvânt,
vă-mpotriviţi ispitei, fiţi plini de Duhul Sfânt!

de Traian Dorz, din vol. «Cântarea Cântărilor mele»

Undeva-ntr-o odăiţă lacrimile nu mai curg,
undeva-ntr-o odăiţă cineva nu se mai roagă,
nu mai stă-n genunchi şi-n taină nu mai cântă în amurg,
dragostea, cândva fierbinte, nu-i curată, nici întreagă.

Undeva nu se mai cântă astăzi psalmii minunaţi,
undeva, sub praf uitată, zace Biblia iubită,
împrejurul unei mese nu se mai adună fraţi,
la o uşă încuiată stă iubirea neprimită.

Cândva, cum curgea aicea caldul lacrimii izvor,
cândva, cum veghea iubirea la fereastra luminată,
cum sunau de cald şi dulce psalmii sfântului fior,
cum era această Carte de cu drag şi mult căutată…

Nicicând n-am crezut c-această uşă va avea zăvor,
nicicând n-am crezut c-această casă va ajunge mută,
c-o s-ajungă sec de lacrimi al iubirii cald izvor,
focul stins, calea pustie, vatra rece şi tăcută.

O, cum a putut fi harul şi de-aicea alungat,
alungaţi iubiţii oaspeţi, dragostea îndepărtată,
curăţia pângărită, legământul sfânt călcat?
– Vinovată odăiţă, cum vei arde tu odată!

Traian Dorz

Mi-este frate orişicine are duhul rugăciunii,
care are-o sfântă groază de-apărările minciunii,
care pentru-o vorbă slabă se căieşte ani de zile,
care pentru orice greşuri plânge, lepădându-şi-le.

Mi-este frate orişicine îşi câştigă-o pâine-amară,
învăţat cu nedreptatea şi cu vorba de ocară,
care nu râvneşte-avutul nimănui pe nici o cale,
ci-şi îndură cu-nfrânare crucea curăţiei sale.

Mi-este frate cine rabdă, cine-aşteaptă, cine tace,
cine plânge, cine-asudă, cine luptă, cine face,
cine poartă pentru alţii vini de care nu-i de vină,
încrezându-se-n Dreptate, Înviere şi Lumină.

Mi-este frate îndrăzneţul şi eroul, şi zdrobitul
de la unde-ncepe-Apusul, până unde-i Răsăritul,
căci acela, doar acela, este-un har pentru noroade,
nu se teme nici de moarte, nici de viaţă, nici de roade!

de Traian DORZ, din vol. «Cântarea Veşniciei»

Când n-am puteri să-mi birui
al inimii amar,
Iisuse,-adu-mi aminte
de-amarul Tău Calvar!

Doamne,-ndreaptă-mi inima
spre răbdarea Ta,
ca să-mi pot şi eu purta
crucea mea!

Când n-am puteri să-mi mustru
cuvântul meu greşit,
Iisuse,-adu-mi aminte
ce scump l-ai ispăşit.

Când n-am suspin să-mi ardă
a vieţii slăbiciuni,
Iisuse,-adu-mi aminte
de-a Tale rugăciuni.

Când n-am curaj să sufăr
loviri de la duşmani,
Iisuse,-adu-mi aminte
de Tine-n Ghetsimani.

Când n-am tăria jertfei
de-a duce şi-a tăcea,
Iisuse,-adu-mi aminte
c-aşa pot învia!

Traian Dorz

Despăgubeşte, Doamne, iubirea jertfitoare,
iubirea care tace purtându-şi crucea grea,
iubirea care arde şi suferă, şi doare
– că numai Tu ştii Singur ce lupte duce ea!

Despăgubeşte, Doamne, iubirea-nsingurată,
ascunsă şi lăsată să sufere-ntre spini,
că ea-şi deschide rana ferită şi curată,
în ceasul tainic, numai spre ochii Tăi divini.

Despăgubeşte, Doamne, iubirea tăinuită
ce-şi arde-ascuns în sine tot mirul ei frumos,
iubirea ce rămâne adânc ne-mpărtăşită,
că ea păşeşte-n lume mai greu după Hristos.

Despăgubeşte, Doamne, iubirea cheltuită
în lacrimă şi-n jertfă spre cel nedemn de ea,
iubirea ce se frânge călcată şi zdrobită,
– c-aceasta-i cea mai sfântă iubire şi mai grea!

de Traian Dorz, din vol. «Cântaţi Domnului»

Vino-n ajutor, o Doamne, căci se duc cei credincioşi,
tot mai rari sunt printre oameni oamenii evlavioşi.
Oamenii îşi spun întruna unii altora minciuni,
au pe buze linguşire, iar în duh, înşelăciuni.

Nimiceşte Domnul toate buzele ce linguşesc,
toate inimile mândre ce-ngâmfându-se vorbesc.
Pentru că săracul plânge şi cei asupriţi se tem,
Domnul zice: Iată, astăzi am să scap pe cei ce gem.

Ale Domnului cuvinte sunt ca aurul curat,
ca argintul care-n flăcări e de şapte ori cercat.
Doamne, Tu pe-ai Tăi păzi-i-vei şi în veci vor fi-apăraţi;
cei răi mişună-n tot locul când domnesc cei blestemaţi.

Traian Dorz, «Scumpele noastre surori»

Surori de cruce şi răsplată, însoţitoare-n plâns şi-n har,
părtaşe-aceleiaşi credinţe, jertfind aceluiaşi altar,
– cinstire-n veci îndreptăţită şi semn al sfintei preţuiri,
recunoştinţa noastră, vouă, v-aduce-a ei adânci simţiri.

Voi aţi purtat cu noi alături povara luptei lui Hristos,
dar voi aţi dus, deşi mai slabe, ca mulţi solia mai frumos;
voi n-aţi trădat rupând Lucrarea cu duh potrivnic şi-ngâmfat,
nici n-aţi vândut pe fraţi ca Iuda pe ban străin şi vinovat,
nici n-aţi adus prilej de certuri, de dezbinări şi poticniri,
– ci-aţi plâns cu suflet plin de jale în ceasul grelelor loviri.

Voi n-aţi schimbat învăţătura, smintind credinţa nimănui,
ci L-aţi urmat mereu pe Domnul, statornice-ascultării Lui.
Voi n-aţi luat o altă cale, călcând întâiul legământ,
decât puţine, când ori râvna, ori vina altora v-a-nfrânt.

Aţi stat în rugăciuni şi-n jertfă cu duhul strâns şi-ndurerat,
răbdând statornice-n credinţă, când mulţi „viteji“s-au lepădat,
iar pentru toată jertfa voastră şi pentru tot ce-aţi pătimit
voi nu v-aţi lăudat la nimeni, nici vreo răsplată n-aţi voit.

O, scumpe suflete chemate de-Acelaşi Duh, spre-Acelaşi Ţel,
Hristos vă binecuvântează iubirea ce-o suiţi spre El.
El, Care v-a chemat alături de noi, pe calea sfintei vieţi,
să crească şi-n noi o credinţă cu-a voastră de acelaşi preţ,
cu-acelaşi rod şi duh statornic, cu-acelaşi mers şi chip frumos,
să ne-ncunune-odată crucea cu-aceiaşi trandafiri, Hristos.

Traian Dorz, din vol. «Cântarea cântărilor mele»

Fii larg la inimă şi darnic, fă binele cu pas tăcut,
că n-ai făcut, vei plânge-odată, dar n-ai să plângi c-ai prea făcut!

Ascultă sfatul şi-ndurarea, îndreaptă-te când eşti mustrat,
că nu asculţi, vei plânge-odată, dar n-ai să plângi c-ai ascultat.

Mergi fericit în orice vreme, oriunde te-ar chema Iisus,
că nu te-ai dus, vei plânge-odată, dar n-ai să plângi că prea te-ai dus.

Fii răbdător până la moarte, oricât de-adânc ai fi brăzdat,
că n-ai răbdat, vei plânge-odată, dar n-ai să plângi c-ai prea răbdat.

Iubeşte cald întotdeauna chiar şi pe-acei ce te-au zdrobit,
că n-ai iubit, vei plânge-odată, dar n-ai să plângi c-ai prea iubit.

Şi iartă plin de bunătate tot răul pe nedrept purtat,
că n-ai iertat, vei plânge-odată, dar n-ai să plângi c-ai prea iertat.

Din ce-ai văzut, să ai credinţă şi pentru tot ce n-ai văzut,
că n-ai crezut, vei plânge-odată, dar n-ai să plângi c-ai prea crezut!