RUGĂCIUNE

a fratelui Traian Dorz la adunarea de Rusalii din Sibiu – 6 iunie 1982

În Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin.
Tatăl nostru care eşti în ceruri, sfinţească-se Numele Tău; vină Împărăţia Ta, facă-se voia Ta precum în cer, aşa şi pe pământ. Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum iertăm şi noi greşiţilor noştri. Şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăveşte de cel rău. Că a Ta este Împărăţia şi puterea, şi slava, a Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh, acum şi-n veci. Amin.

Doamne Dumnezeul şi Tatăl nostru, cum să-Ţi mulţumim noi, Doamne, în această sărbătoare binecuvântată, că, după atâţia şi atâţia ani de când a încetat glasul trupesc al acestui sfânt profet al Tău trimis poporului nostru şi Bisericii noastre, glasul lui sufletesc continuă să grăiască şi să ne vorbească şi nouă, şi tuturor celor care trec pe-aici, şi celor care au urechi de auzit şi aud, şi care au minte de înţeles şi înţeleg, şi care au inimă de primit şi primesc această solie a Ta care n-a-ncetat, cum n-a-ncetat lumina soarelui Tău şi glasul sfântului Tău Cuvânt, care, din partea dragostei Tale, cheamă mereu sufletele depărtate să se‑ntoarcă la Tine. Şi, prin toate mijloacele pe care le-ai rânduit Tu, de sus din Cer şi de pe pământ, ne îndeamnă încă şi încă; şi că dragostea Ta aşteaptă mân­tuirea noastră, întoarcerea noastră, lacrimile noastre, ascultarea sufletului nostru. | Continuare »

Vorbirea fratelui Popa Petru (Săucani) la nunta de la Corocăieşti – 14 mai 1978

Domnul Iisus a zis: „De aceea, pe oricine aude aceste cuvinte ale Mele şi le face, îl voi asemăna cu un om cu judecată care şi-a zidit casa pe stâncă. A dat ploaia, au venit şuvoaiele, au suflat vânturile şi au bătut în casa aceea, dar ea nu s-a prăbuşit pentru că avea temelia zidită pe stâncă.
Însă orişicine aude aceste cuvinte ale Mele şi nu le face va fi asemănat cu un om nechibzuit care şi-a zidit casa pe nisip. A dat ploaia, au venit şuvoaiele, au suflat vânturile şi au izbit în casa aceea; ea s-a prăbuşit şi prăbuşirea i-a fost mare” (Mt 7, 24-27).

Slăvit să fie Domnul!
Ce mare har este să asculţi Cuvântul lui Dumnezeu!
Înainte de a fi Cuvântul lui Dumnezeu, nu era soarele, nu era lumea. Când s a auzit pentru prima dată: „Să fie lumină!”, prin Cuvânt a fost!
Înainte de a auzi noi Cuvântul lui Dumnezeu, inima noastră era pustie şi întunecoasă. Dar prin auzirea Cuvântului lui Dumnezeu, s-a făcut lumină în sufletele noastre.
Ne bucurăm din suflet, dar ne şi cutremurăm!… Pentru ce? Pentru că spune că cineva ar putea să audă Cuvântul lui Dumnezeu şi totuşi să nu-L păzească… Atunci întâmplarea din versetele citite mai sus se poate să se potrivească unora dintre noi.
Dar se poate, frate? Cineva să audă Cuvântul lui Dumnezeu şi să nu-L păzească?
Dar se poate, frate? Cineva să spună Cuvântul lui Dumnezeu chiar cu buzele lui şi să nu-L păzească?
Se poate! Dacă nu s-ar putea, nu s-ar vedea aşa des! | Continuare »