b'LOGOS — Comori Nemuritoare

Astfel anul 1951 se prefăcu în 1952 fără ca necazurile să scadă. Deşi măsurile de prigoană şi nimicire pentru Oastea Domnului veneau din aceleaşi locuri pentru toată ţara şi pentru toată Biserica, totuşi aceste măsuri nu se aplicau peste tot cu aceeaşi necruţare. Dar în cele mai multe părţi răutatea unor preoţi care îi dădeau pe fraţi pe mâna autorităţilor şi apoi ura acestor autorităţi împotriva fraţilor au întrecut orice măsură…
Din mijlocul adunării, fraţii lucrători erau luaţi şi bătuţi de miliţie, apoi trimişi în judecată şi condamnaţi. Măsurile nimicitoare mergeau până la acte de răzbunare fără pereche. Iată, ca un exemplu, cazul fratelui Moruz din Volovăţ, Bucovina:
În 6 decembrie, de Sfântul Nicolae, a fost găsit la adunarea din Româneşti, unde fusese chemat de către nişte fraţi care îşi serbau aniversarea. Aproape de miezul nopţii a fost luat de către un ofiţer de securitate şi un civil. În drum era o sanie cu un cal, iar în sanie, două femei. L-au dus pe fratele până afară din sat, iar acolo cei doi s-au năpustit asupra lui, bătându-l. După aceea l-au legat alături de cal, iar ei s-au suit în sanie şi au dat bice la cal, lovind când în animal, când în om. În fuga mare au ajuns la şoseaua care vine de la Suceava spre Rădăuţi. Acolo s-au oprit şi din nou l-au luat la bătaie. L-au lovit cu pumnii, cu picioarele, l-au trântit jos şi l-au călcat cu cizmele până l-au umplut de sânge şi au obosit. Apoi din nou l-au legat alături de cal şi aşa, lovind când în cal, când în om, au venit în fugă până aproape de podul de la Milişăuţi, care trece peste râul Suceava. Acolo s-au oprit, l-au dezlegat de cal şi i-au spus să plece. Dar fratele Moruz de-abia a mai putut trece podul, târându-se sângerând zăpada şi zdrobit, până la casa fratelui Gheorghe, care era aproape. Acesta l-a dus de-abia viu până acasă, cu sania…
De pe urma acestei bătăi, fratele Ioan nu s-a mai refăcut până la moartea care i s-a petrecut curând.
S-a aflat în urmă cum îl chema pe ofiţerul care l-a bătut. Era fiul unuia de altă credinţă şi tatăl său îl îndemnase să facă acest lucru din cauză că nu-i putea ademeni cultul aceluia pe fraţii noştri. Nu mult după aceea chinuitorul fratelui a fost găsit mort. Se împuşcase singur pentru nişte alte păcate. Sau chiar pentru acesta – Dumnezeu ştie.

Traian Dorz, din «HRISTOS – MĂRTURIA MEA»

Iubiţi-vă-unii pe-alţii
din inimă, din toată,
nimic a rupe fraţii
deolaltă să nu poată.

Iubiţi-vă-unii pe-alţii
în Domnul, totdeauna,
părinţii, soţii, fraţii
să fiţi în totul una!

Iubiţi-vă-ntre-olaltă
preadulce-n orice vreme,
iubirea cea înaltă
de nimeni nu se teme.

Iubiţi-vă cu milă
în ceasuri de durere,
credinţa cea umilă
e-o veşnică putere.

Iubiţi-vă cu lacrimi
în vremuri de-ncercare,
răbdarea-ţi dă în patimi
nădejdea-nvingătoare.

Iubiţi-vă cu fapta
mereu fără-osebire,
aceasta-i înţeleapta
şi unica iubire.

Traian Dorz

Renumele lui Boca se răspândeşte rapid, la început în zona Făgăraşului, apoi în cea a Ardealului de Sud, ajungând, în curând, în toată ţara. Imaginea sa este construită pe mărturiile celor care îl cunoscuseră direct, închegate pe o combinaţie de exaltare şi senzaţia de a fi atins, chiar şi pentru o secundă, promisiunile din Sfintele Scripturi. „Îţi dădea impresia că este un cuvios venit din lumea sfinţilor. Vederea lui te atrăgea şi te cucerea. Ceea ce spunea era ca şi un cuvânt de Evanghelie“, ne-a spus părintele Ioan Sofonea, din Sibiu. La statura de duhovnic cu har, pe care o dobândise din partea credincioşilor din zonă, contribuie şi câteva istorii personale, redate, în general, de către cei care i-au fost ucenici în acea perioadă. Aspazia Oţel Petrescu, deţinut politic pe vremea comuniştilor, povesteşte cum l-a văzut pe părinte sfidând legile fizicii: obişnuia să ia flacăra unei lumânări direct pe deget ca să aprindă cu ea altă lumânare. Tot Aspazia l-a văzut pe Arsenie Boca, într-o noapte, purtând prin furtună o lumânare aprinsă. „Era de groază, bubuia furtuna, iar sălciile pur şi simplu măturau aleea cu coroanele lor. Părintele a luat din sfeşnic o lumânare groasă şi ne-a ţinut-o nouă, să avem lumină. La vijelia aia, flăcările lumânării se învolburau în toate felurile, se ridicau, cădeau pe lumânare, mergeau în dreapta, în stânga, în tot felul de vârtejuri, dar reveneau tot pe lumânare. Apoi mi-a spus: «Ţine şi tu lumânarea asta şi nu te mai mira atât». La mine, lumânarea s-a stins imediat.

| Continuare »

1959. Pe urmele sale sunt, constant, peste 10 informatori, unii aduşi din provincie, câţiva dintre ei chiar feţe bisericeşti. Lui Boca îi este cenzurată corespondenţa, îi sunt refuzate sute de scrisori şi acatiste şi i se cercetează periodic locuinţa, în lipsa sa.
Este angajat, la Bucureşti, să picteze altarul Bisericii „Sfântul Elefterie“. Simptomatic pentru situaţia sa din acea perioadă, pe tot parcursul muncii, Boca poartă un ecuson pe care scrie: „Nu răspund la întrebări“.
Este angajat la atelierele Patriarhiei de la Schitul Maicilor din Bucureşti, iar în 1968 iese la pensie. În acelaşi an, începe pictura bisericii parohiale de la Drăgănescu, Giurgiu, nu departe de Bucureşti. Avea să fie ultima urmă majoră a trecerii sale prin viaţă. Astăzi, biserica de la Drăgănescu este supranumită „Capela Sixtină a Ortodoxiei Româneşti“.

Celebra pictură „Iisus în zeghe“, de la Biserica „Sfântul Elefterie Nou“, din Bucureşti

| Continuare »

Paraclisul Prea Cuviosului Părinte Arsenie Boca

Acatistul Sfântului Prea Cuviosului Părinte ARSENIE BOCA

Predică a Părintelui Arsenie Boca la Duminica a noua după Rusalii

PĂRINTELE ARSENIE BOCA – Scurtă biografie

Vameşul şi fariseul … sau smerenia şi trufia

O minune «furată»

Despre Post 

Întruparea lui Dumnezeu între oameni -În Fii învierii

SFARSITUL LUMII SI JUDECATA DE APOI…

Mă dăruiesc Luminii, spre-a arde necurmat
acolo unde jertfa se cere mai curat!

Lumina să mă facă-o flacără pe-altar,
adeverind Misterul din Pâine şi Pahar.

Şi să mă facă rază de candelă,-nsoţind
gemuta rugăciune din duhul suferind.

Şi să mă facă-un soare strălucitor şi-aprins,
mărturisind Iubirea pe cât pământ m-a-ntins.

Şi să mă facă-al nopţii luceafăr îndreptar
spre Adevărul Unic, din orişice hotar.

Şi să mă facă farul ce-arată luminos
Limanul şi Salvarea eternă în Hristos.

Şi să mă facă faclă să luminez curat
Soliei înţelesul cel drept şi-adevărat.

Şi să mă facă fulger puternic despicând
hotare de-ntuneric cu fiecare gând…

– Mă dăruiesc Luminii ca torţă şi ca rug,
pe totdeauna gata de jertfă şi de plug!

Traian Dorz, Cântarea anilor

A venit Postul, maica înfrânării – Sfântul Luca al Crimeei

Omilia despre profetul Iona şi despre post – Sfântul Ioan Gură de Aur

Însemnătatea postului în privinţa duhurilor căzute – Sfântul Ignatie Briancianinov

Folosul postului – Sfântul Ioan Gură de Aur

Îmbinarea postului cu milostenia şi rugăciunea – Sfântul Ignatie Briancianinov

Posteşti? Arată-mi prin fapte! – Ioan MARINI

„Să ne folosim de această vreme a Postului…“ – Sfântul Teofan Zăvorâtu

Omilie despre buna rânduială a postului – Sfântul Grigore Palama

Postul copiilor

SUNT COPIL, IISUSE – Traian Dorz

Post şi libertate – Ier. Savatie Baştovoi

Despre Post – Părintele Arsenie Boca

Cel drept n-ajunge-n lumea aceasta om bogat,
nici numele lui nu e pe uliţi lăudat
– el nici nu vrea alt nume şi nici un alt folos,
şi nici alt mers în lume decât al lui Hristos.

Cel blând nu are-n lumea aceasta de păcat
alt drum decât acela ce Domnul l-a călcat,
ci numai după moarte şi numai Sus, nu jos,
e slava celui vrednic – ca slava lui Hristos.

Cel sfânt nu are-n lumea cea fără Dumnezeu
alt drept sau altă plată decât Hristosul său,
nici lui nu-i mai dă lumea ce pe nedrept i-a scos,
cum nu I-a dat a Sale napoi nici lui Hristos.

Cuvântul fericeşte pe cei ce-au suferit,
ei străluci-vor veşnic la Domnul lor iubit…
– atunci de ce te tulburi, scump suflet credincios,
sărută-ţi şi tu crucea şi du-ţi-o ca Hristos!

Traian Dorz, Cântarea veşniciei

„

„…Ca să nu vină şi ei în acest loc de chin” (Luca 16,28)

EXISTĂ O ALTĂ LUME? Iată, iubiţii mei, uriaşa întrebare pe care o pune astăzi Sfânta Evanghelie. M-am dus odată într-un sat şi acolo m-au întrebat: Cine a venit din lumea cealaltă? Oare a înviat cineva, ca să ne spună ce se întâmplă dincolo?… Dar ce credeţi, cei care cer să vadă un mort înviind, şi dacă acesta va învia, îl vor crede? Mă îndoiesc. Nu neg faptul că nu este o mică dovadă învierea unui mort. Dar există alta şi mai puternică. Şi mii de morţi să învieze din mormânt, nu sunt dovezi care să-ţi închidă gura. Pentru că sunt oameni. Eu o singură dovadă o consider de necombătut. Pe cea amintită astăzi de Evanghelie şi mai presus de orice altă dovadă şi argument şi document. Şi aceasta este Sfânta Scriptură.
Sfânta Scriptură nu a spus niciodată vreo minciună; nu s-a găsit în paginile ei vreo greşeală. Cuprinde cuvintele lui Dumnezeu. A spus-o Hristos: „Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece”(Matei 24,35). Eu aşadar, fraţii mei, nu aştept să învieze un mort din mormânt, nici să-mi întărească credinţa omul de ştiinţă X sau Y. Îmi este suficient şi binecuvintez pe Sfânta Treime pentru că ne-a dat această carte mică, Evanghelia, ca să o avem povăţuitoare în viaţa noastră, far în întunecimile sufletului. De aceea, este un nefericit acela care nu citeşte Evanghelia şi mai nefericit acela care o citeşte, dar nu încearcă să o împlinească. Aşadar, sfătuiesc şi rog: nici o casă fără Evanghelie! Sfântul Ioan Gură de Aur zice: „Unde este Evanghelia, diavolul nu se apropie!”. | Continuare »

Suflet frământat de gânduri,
ce alergi şi ce te zbaţi,
ce doreşti să afli-n lume
– şi ce caţi?

Cauţi în lume bogăţie,
ochii ţi-s de ea robiţi?
– mulţi o au, dar câţi sunt oare
fericiţi?

Cauţi în lumea asta slavă,
cauţi laude – tumult –
câţi le au – şi nu vor oare
şi mai mult?

Desfătări doreşti în lume
şi paharul lor să-nghiţi?
– mulţi le au, dar câţi sunt oare
fericiţi?

Poţi afla în lume totul,
tot ce vrei şi ce cauţi tu,
fericire-adevărată
însă nu!

Doar când pe Iisus Îl cauţi
şi pe El când L-ai găsit,
doar atunci eşti, – doar atunci eşti
fericit!…

Traian Dorz, Cântări uitate