Rugăciunile începătoare:
În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin
Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie!
Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindeni eşti şi toate le plineşti, Vistierul bunătăţilor şi Dătătorule de viaţă, vino şi Te sălăşluieşte întru noi şi ne curăţeşte de toată întinăciunea şi mântuieşte, Bunule, sufletele noastre.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieşte-ne pe noi.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieşte-ne pe noi.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieşte-ne pe noi.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Preasfântă Treime, miluieşte-ne pe noi. Doamne, curăţeşte păcatele noastre, Stăpâne, iartă fărădelegile noastre; Sfinte, cercetează şi vindecă neputinţele noastre, pentru numele Tău.
Doamne miluieşte, Doamne miluieşte, Doamne miluieşte.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Tatăl nostru, Carele eşti în ceruri, sfinţească-se numele Tău, vie împărăţia Ta, facă-se voia Ta, precum în cer aşa şi pe pământ. Pâinea noastră cea spre fiinţă dă-ne-o nouă astăzi. Şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri. Şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăveşte de cel viclean. Ca a Ta este Împărăţia şi puterea şi slava, acum si pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul!
Pentru rugăciunile Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, ale Sfinţilor Părinţilor noştri şi ale tuturor Sfinţilor, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Amin. | Continuare »
A trecut la Domnul în noiembrie 1982, dar până la vârsta aceasta înaintată, la 86 de ani, Dumnezeu i-a păstrat întreaga luciditate şi înţelepciune a minţii ei.
Sora Lucreţia Moraru s-a născut în anul 1896, în comuna Laz din judeţul Alba.
În Oastea Domnului a intrat prin anul 1930, când Cuvântul Domnului începuse să se vestească şi pe acolo cu mare putere, prin fratele învăţător Ioan Marini şi prin fratele său Ilie Marini. Despre aceşti doi fraţi de la care ea a primit Cuvântul Domnului, sora Lucreţia totdeauna vorbea cu toată evlavia şi respectul datorat celor ce ne fac cel mai mare bine.
Ea n-a avut copii trupeşti, dar viaţa ei plină de dragoste pentru Domnul şi de milă faţă de aproapele a făcut-o să aibă un nespus de mare număr de fii şi fiice duhovniceşti…
Părinţii ei trupeşti au fost oameni bine înstăriţi pământeşte. La căsătoria ei cu Eftimie Moraru, care, la fel, era dintr-o familie înstărită – ea a avut o casă îmbelşugată pe care priceperea şi hărnicia ei au făcut-o totdeauna un loc de mângâiere, de adăpost şi de hrană pentru foarte mulţi.
Soţul ei, Eftimie, deşi n-a fost el însuşi un ostaş al Domnului, totuşi a înţeles-o şi a ajutat-o foarte mult. De câte ori veneau fraţii în casa lor, el îi primea cu bunăvoinţă şi prietenie. Niciodată nu s-a arătat nemulţumit sau împotrivitor. Viaţa şi purtarea pline de înţelepciune, de hărnicie şi cumpătare ale surorii Lucreţia l-au făcut s-o admire totdeauna, s-o preţuiască foarte mult şi s-o asculte cu respect în toate lucrurile. Ea a ştiut în toate privinţele să facă faţă la toate cu vrednicie, cu pricepere, cu dragoste, în aşa fel, încât nimeni nu o putea învinui cu nimic. Nici chiar fraţii ei de trup, care erau nişte oameni foarte mândri şi pretenţioşi din pricina situaţiei lor materiale şi intelectuale, n-au putut-o convinge să se lepede de fraţi şi să se lase de Oaste din pricină că fraţii erau săraci şi nepregătiţi lumeşte. | Continuare »
Mitropolitului Augustin de Florina, Predică la pomenirea Sfântului Apostol şi Evanghelist Matei
„Şi trecând Iisus pe acolo a văzut un om şezând la vamă, cu numele Matei, şi i-a zis: Vino după Mine. Şi sculându-se a mers după Dânsul” (Matei 9, 9).
Iubiţii mei creştini, dacă cineva v-ar zice că un cărbune s-a transformat în diamant, că un vierme s-a transformat în vultur, că un lup s-a transformat în miel, veţi crede? Cu siguranţă, nu. Deoarece cărbunele, precum iese din cele mai dinăuntru ale pământului, rămâne cărbune, viermele rămâne vierme şi lupul rămâne lup. Nu-şi schimbă firea.
Dar ceea ce nu se poate în lumea firească, se întâmplă în lumea morală şi duhovnicească, în lumea harului dumnezeiesc. În această lume au loc prefaceri morale care provoacă uimire. O vedem în persoana Sfântului Matei Evanghelistul, a cărui pomenire Sfânta noastră Biserică o sărbătoreşte astăzi.
Ce era Matei înainte de a deveni ucenicul lui Hristos? Era un păcătos, ca şi cărbunele care este întreg numai negreală. Era ca şi viermele care se târăşte prin noroi şi murdărie. Era ca lupul care sfâşie mieii. Şi iată acum marea lui transformare. Acest cărbune s-a transformat în diamant strălucitor. Acest vierme s-a transformat în vultur, în vultur de aur care zboară pe înălţimile cerului. Acest lup a devenit miel al lui Hristos, păcătosul a devenit sfânt. Cum? Să fim atenţi la Evanghelia care ne-o spune.
Ce meserie avea Matei – Levi, cum se numea mai înainte? Există meserii pe care nimeni nu poate să le condamne binecuvântat, precum sunt meseriile plugarului, păstorului, pescarului, meşteşugarului. | Continuare »
Vieţile Sfinţilor – 16 noiembrie
Fiul lui Dumnezeu, Unul fără de păcat, Care a venit pe pămînt cu asemănare omenească să mîntuiască pe oamenii cei păcătoşi, trecînd prin Capernaum, a văzut un om şezînd la vamă care se chema Matei şi a zis către dînsul: Vino după Mine! Vameşul, auzind aceasta nu numai cu urechile trupeşti ci şi cu cele sufleteşti, îndată s-a sculat de la vamă şi, lăsînd toate, a urmat pe Hristos; apoi Domnul a intrat în casa lui, iar Matei i-a făcut ospăţ. Acolo s-au adunat la Matei vecinii lui, prietenii lui şi mulţi cunoscuţi, vameşi şi păcătoşi şi au şezut împreună cu Hristos şi cu ucenicii Lui. Deci s-a întîmplat să fie acolo farisei şi păcătoşi; aceştia şezînd împreună cu păcătoşii au zis către ucenicii Lui: Pentru ce dascălul vostru mănîncă şi bea cu păcătoşii şi cu vameşii?
Iar Domnul, auzind cuvintele lor, a zis către dînşii: Nu trebuie doctor celor sănătoşi, ci bolnavilor, că n-am venit să chem la pocăinţă pe cei drepţi, ci pe cei păcătoşi. Din acea vreme Sfîntul Matei s-a făcut ucenic şi următor al lui Hristos şi s-a învrednicit a fi cinstit între cei doisprezece apostoli.
Acest sfînt era fiul lui Alfeu şi frate cu Iacob, iar de către ceilalţi evanghelişti se numea Levi al lui Alfeu. Pentru aceea, vrînd să acopere viaţa lui de vameş pentru cinstea apostoliei, l-au numit cu nume puţin cunoscut, adică Levi a lui Alfeu. | Continuare »
Pr. Iosif Trifa: E vremea postului… e vremea Psaltirii
Sfântul Ioan Gură de Aur: Omilia despre profetul Iona şi despre post
Sfântul Nicolae Velimirovici – Predică la Duminica Izgonirii lui Adam din Rai
Ioan Marini: Posteşti? Arată-mi prin fapte!
Traian Dorz: [Postul este neplăcut omului firesc]
Sfântul Luca al Crimeei: A venit Postul, maica înfrânării
Sfântul Teofan Zăvorâtul: „Să ne folosim de această vreme a Postului, fiindcă nu ştim de ni se vamai da o vreme ca aceasta“
Link-uri externe:
Ier. Savatie Baştovoi: Post şi libertate
Sfântul Paisie Velicikovski: Despre post
Neînfricate Martire Atanasie, din tinereţile tale întrarmându-te cu armele credinţei te-ai arătat apărător şi mărturisitor al lui Hristos. Dar la bătrâneţile tale, plin de virtuţi şi de statornicie în credinţă, ai suferit moarte martirică, zdrobit fiind cu trupul pe roată. Pentru aceasta ai fost încununat în ceruri de Hristos, cu cununa neveştejită a slavei Sale.
Fiu ales al Bichigiului şi ostaş al Iui Hristos, peste straiele strămoşeşti ai îmbrăcat platoşa vitejiei şi a virtuţilor creştineşti, care te-au ajutat să lupţi împotriva nedreptăţilor săvârşite neamului tău, Martire Atanasie. Cu bucurie mare, astăzi, credincioşii Bisericii pe care ai apărat-o se veselesc şi te cinstesc cu dragoste, lăudând nevoinţele tale: Roagă-te lui Hristos Dumnezeu să dăruiască sufletelor noastre pace şi mare milă.
Veniţi toţi credincioşii să-i cinstim şi să-l lăudăm pe Atanasie, martirul Iui Hristos, steaua cea osebită a Năsăudului şi zidul cel tare al Ortodoxiei. Toţi într-un glas să-l rugăm să ceară lui Hristos Dumnezeu pace şi mare milă.
Îmbrăcat fiind in haina dreptăţii si a înţelepciunii, in osteneala ai dobândit pe cele trecătoare, iar cu martiriul pe cele veşnice, ca bun ostaş al lui Hristos Domnul, Fericite Atanasie. Pentru aceasta ai primit, in ceruri, răsplata ostenelilor si cununa cea aleasa a martirilor: roagă-te lui Hristos Dumnezeu sa dăruiască sufletelor noastre pace si mare mila.
Sfinte mucenice Atanasie, ostaşul lui Hristos, lupta cea buna ai luptat, credinţa ai păstrat si, calea martirica săvârşind, ai primit de la Dumnezeu cununa cea neveştejita a mărimii. Pentru aceasta, la prăznuirea ta cea de peste an, minunându-ne de nevoinţele tale pe care le-ai răbdat pentru apărarea dreptei credinţe in Ardeal, te lăudăm şi-ţi mulţumim, rugându-te sa mijloceşti la Dumnezeu sa mântuiască sufletele noastre. (Podobii la vecernia mare)
Sfântul Chiril al Alexandriei, predică la Duminica a 25-a după Rusalii – din «Comentariu la Sfânta Evanghelie de la Luca»
10, 25: „Iată însa că s-a sculat un învăţător de lege ispitindu-L şi zicând: Învăţătorule, ce să fac, ca să moştenesc viaţa de veci?”
Evanghelistul numeşte şi vorbeşte de trupul acela în care petrecea în Şederea Sa pe pământ Mântuitorul, Cel ce este pretutindenea de faţă, şi care totuşi iese din sânul Tatălui Său.
Şi numeşte evanghelistul în aceste cuvinte învăţător al legii, pe cel ce ştia legea, după obiceiul iudeilor, sau pe acela care credea că cunoaşte legea veche, dar care nu o cunoştea cu adevărat. Acesta a socotit să prindă cu vorba pe Mântuitorul, şi cu ce cuvinte voi spune îndată.
Unii oameni, guralivi, care nu-şi puteau înfrâna gura, mişunau prin întreaga ţară a iudeilor, şi chiar prin cetatea Ierusalimului învinuind pe Hristos, şi spunând că El zice că porunca dată prin Moise este fără de folos şi sens şi că El aduce învăţături noi.
Şi se aflau şi unii dintre cei ce credeau în El, care se împotriveau vorbelor scoase de aceea şi care primeau pe deplin propovăduirea evanghelică cea mântuitoare. Aşadar, voind acel învăţător al legii, sau să prindă în cursă pe Hristos şi să-L audă că grăieşte ceva împotriva lui Moise, sau să facă să spună că învăţătura dată de El este mai bună decât porunca dată de Moise, de aceea zic, a venit ispitindu-l şi zicând: “Ce să fac ca să moştenesc viaţa de veci?” | Continuare »
Sfântul Ioan Gura de Aur, Cuvânt la Duminica a XXV-a după Pogorârea Sfântului Duh
„Şi, apropiindu-se, a legat rănile lui,
turnând pe ele untdelemn şi vin” (Luca 10, 34)
Model de purtare de grijă pentru mântuirea sufletească a altora ne dă nouă Însuşi Dumnezeu. Mai întâi S-a îngrijit pentru Adam, înainte de căderea lui în păcat, spre a-l feri de aceasta. De aceea, a zis către dânsul: „Din toţi pomii din rai poţi să mănânci, iar din pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu mănânci, căci, în ziua în care vei mânca din el, vei muri negreşit!” (Facerea 2, 16-17).
Iată că atât prin uşurinţa legii, cât şi prin mulţimea pomilor învoiţi şi prin asprimea pedepsei celei ameninţătoare, Dumnezeu S-a îngrijit de mântuirea sufletească a lui Adam şi voia a-l opri de la păcat. Aşadar, în tot chipul a căutat Dumnezeu să întărească pe Adam împotriva păcatului, însă cu toată această îngrijire, cu toată această îndemnare şi sfătuire, cu toată bunătatea lui Dumnezeu, Adam totuşi a căzut şi nu a păzit porunca. Totuşi, Dumnezeu n-a zis: „Ce să mai fac Eu şi ce ar folosi aici? El a mâncat, a căzut în păcat, a călcat porunca, a crezut diavolului, a dispreţuit rânduiala Mea. pentru care acum a căzut în nenorocire, în moarte şi întru osândă, ce să mai vorbesc cu dânsul de acum?”.
Nu a grăit Dumnezeu aşa, ci S-a apropiat iarăşi de Adam îndată după căderea sa în păcat, l-a mângâiat şi a întrebuinţat alt mijloc pentru mântuirea lui, adică osteneala, sudoarea şi suferinţele, şi nu a încetat a face totul până ce iarăşi a restaurat firea cea căzută, a slobozit-o de la moarte, iarăşi a dus-o la cer şi iarăşi i-a dat bunuri încă şi mai mari decât cele pierdute. | Continuare »
Fără o puternică oprire din prăbuşirea păcatului şi fără o lucidă privire spre Dumnezeu, nu se poate mântui nimeni! Nici indivizi, nici popoare, nici generaţii. Nimeni.
Părintele Iosif a spus: „Toată viaţa mea am stat de strajă pentru a nu lăsa în Oastea Domnului şi în Biserică să pătrundă duhuri străine de voia lui Dumnezeu, duhuri străine de Duhul lui Hristos, Care ne-a fost dat nouă de la început. Am privegheat neîncetat, căutând să nu se stingă duhul Oastei dintâi prin ceea ce este duh de literă şi de tulburare… Şi aşa voi face până la cea din urmă clipă a vieţii mele…“
După cum profeţise omul lui Dumnezeu de pe patul morţii sale, îndată după înmormântarea lui, se abătu şi asupra noastră toată furia mitropolitului şi a slugilor sale. După confiscarea Tipografiei şi a tuturor bunurilor materiale ale Oastei şi după suspendarea foii «Glasul Dreptăţii», noi, cei doi purtători ai condeiului redacţiei, care mai rămăsesem după părintele, în două luni, a trebuit să plecăm alungaţi din Sibiu.
La stăruinţele fraţilor şi cititorilor noştri şi mânaţi de Duhul Domnului, am încercat să scoatem alte gazete pentru legătura noastră cu ţara. Am încercat prima dată la Oradea, să apărem cu «Ogorul Domnului», dar la al treilea număr a fost suspendat şi acesta. Ne-am mutat la Cluj, cu «Viaţa Creştină» şi cu «Misionarul Vieţii Creştine», dar, prin căderea Ardealului de Nord, le-am pierdut şi pe acestea. Ne-am mutat apoi la Beiuş, cu «Familia Creştină». Dar venise războiul şi, în al treilea an, am fost opriţi din nou.
După terminarea războiului, am început cu multe greutăţi, împreună cu Titus, fiul Părintelui Iosif, cea de a treia serie din «Iisus Biruitorul», dar, la sfârşitul lui ianuarie 1947, fratele Marini a trecut şi el la Domnul. Am rămas cu redactarea foii în continuare numai eu singur. Titus făcea numai administraţia.
La zece luni după asta, începând cu Anul Nou 1948, foaia sfântă «Iisus Biruitorul» ne-a fost suspendată definitiv, tipografia sigilată, iar noi am fost împinşi prin lungile şi întunecoasele tuneluri prin care tot mergem de atâţia zeci de ani… | Continuare »
Sfântul IOAN GURĂ DE AUR
1. Minunatu-m-am de dragostea voastră atunci când am început ieri a vorbi despre Lazăr, că şi răbdarea săracului aţi lăudat-o, şi de cruzimea şi neomenia bogatului v-aţi scârbit; iar acestea nu mici dovezi de vrednicie sunt: căci chiar dacă nu avem faptă bună, însă o lăudăm, vom putea, negreşit, să ne împărtăşim de ea; chiar dacă nu fugim de răutate, dar defăimăm răutatea, vom putea, negreşit, să scăpăm de ea cu desăvârşire. Aşadar, de vreme ce aţi primit cu multă bunăvoinţă cuvintele acelea, hai să vă dau şi restul.
Ieri l-aţi văzut pe Lazăr la poarta bogatului, azi îl vedeţi în sânurile lui Avraam; ieri l-aţi văzut lins de câini, azi îl vedeţi dus cu alai de îngeri; ieri l-aţi văzut în sărăcie, azi îl vedeţi în desfătare; ieri l-aţi văzut înfometat, azi îl vedeţi în multă îmbelşugare; ieri l-aţi văzut nevoindu-se, azi îl vedeţi încununându-se; ieri i-aţi văzut ostenelile, azi îi vedeţi răsplăţile atât bogaţii cât şi săracii: bogaţii, ca să nu socotiţi că bogăţia este mare lucru fără faptă bună, iar săracii ca să nu socotiţi că sărăcia este vreun rău – şi unora, şi altora s-a făcut dascăl Lazăr.
Că dacă el în sărăcie n-a deznădăjduit, ce iertare vor avea cei ce în bogăţie fac aceasta? Dacă înfometat şi atât de necăjit fiind a mulţumit lui Dumnezeu, cum se vor dezvinovăţi cei ce în bunăstare nu vor să ajungă la aceeaşi faptă bună? | Continuare »
