Traian Dorz, din HRISTOS – SFINŢITORUL NOSTRU

„A treia zi s-a făcut o nuntă în Cana din Galilea. Mama lui Iisus era acolo.“ (Ioan 2, 1)

…Cuvântul Domnului spune aici că Maica Domnului era acolo!… Cât de mult spun aceste cuvinte!
În Cana erau nişte cinstitori ai Maicii Domnului şi credincioşi în Domnul Iisus. Prin Maica Sa cea sfântă, Domnul a fost chemat în casa aceasta – şi Maica Sa L-a adus pe Domnul şi pe ai Săi în această casă.
La chemarea Maicii sale, Domnul a venit la nunta aceasta, şi, la mijlocirea ei, El a făcut aici minunea care a rămas neuitată. Prima minune scrisă în Sfânta Evanghelie este un răspuns dat de Domnul Iisus la mijlocirea Mamei Sale (Ioan 2, 11)… Căci Maica Sa L-a cunoscut pe Hristos înaintea oricărei alte fiinţe de pe pământ. Ea a crezut în El mai înainte de a fi făcut nici o minune (Luca 1, 45-55).

Binecuvântată să fii Sfântă Fecioară fericită, Maica Domnului nostru!
Împreună cu Sfântul Arhanghel ne plecăm şi noi ţie, spunându-ţi şi noi: «Plecăciune ţie, căreia ţi s-a făcut mare har!…» În faţa unei fiinţe atât de preţuite înaintea lui Dumnezeu, încât arhanghelul se închină, spunându-i: «Plecăciune ţie»,
inimile noastre se apleacă pline de respect… Cu atât mai mult cu cât noi suntem nu arhangheli, ci oameni, şi te cunoaştem nu înainte, ci după strălucirea harului ce ţi s-a făcut (Luca 1, 28).

Nimănui vreodată nici un înger nu-i mai spune astfel de cuvinte.
Cu nici o fiinţă de pe pământ o fiinţă cerească nu mai vorbeşte în felul acesta.
Multora, înainte de Maica Domnului şi multora după ea, trimişi cereşti li s-au mai arătat şi le-au vorbit… Dar nici în Vechiul şi nici în Noul Testament un înger nu se mai adresează cuiva în acest fel. Iar despre Sfântul Arhanghel Gavril stau scrise mărturii zguduitoare şi măreţe în Sfânta Scriptură… Slujba pe care o avea el este dintre cele mai alese înaintea feţei lui Dumnezeu (Dan. 8, 16-19; 9, 21-27).

Cunoscând lucrul acesta rămânem şi mai uimiţi de comportarea Sfântului Arhanghel. Şi înţelegem şi mai smeriţi preţuirea slăvită a Sfintei Fecioare plină de har.
Pentru harul care îl are veşnic şi pentru partea pe care a avut-o în mântuirea omenirii, – împreună cu arhanghelul sfânt şi cu toţi slujitorii sfinţi ai Domnului, ne plecăm şi noi înaintea Maicii Domnului nostru Iisus Hristos, cântându-i: Plecăciune ţie| Continuare »

Traian Dorz, din HRISTOS – PUTEREA APOSTOLIEI

…Două mari şi veşnice datorii stau în faţa noastră, a tuturor celor care am fost aleşi după planul Său la o împreună-lucrare cu El, în vederea mântuirii noastre şi a altora, în vederea ducerii Evangheliei până la marginile pământului şi până la sfârşitul vremilor.
Cea dintâi e datoria de a nu uita trecutul. De a privi mereu spre Început, spre Biserica de la început, spre dragostea de la început. De la Începutul Evangheliei. De la Începutul Bisericii. De la Începutul Lucrării Sfinte în care ne-am născut şi noi din părinţii trupeşti şi din cei sufleteşti.
Iar cea de a doua datorie este de a nu uita viitorul. De a privi şi de a ne îngriji mereu de soarta celor care vin după noi, până la sfârşitul vremii noastre şi a neamului nostru. Până în Zilele Veşniciei…
Legătura noastră cu trecutul trebuie să ne ţină vii între noi, neîntrerupt, viaţa şi pilda înaintaşilor noştri. Necontenita noastră grijă trebuie să fie a nu ne depărta cu nimic de la drumul credinţei lor, de la pilda statorniciei lor, de la râvna dragostei lor faţă de Dumnezeu. De la felul smerit şi recunoscător al mulţumirii aduse de ei pentru biruinţele şi ajutorul pe care Dumnezeu le-a dat lor. De la ascultarea şi evlavia lor faţă de Hristos Mântuitorul nostru, oricâte jertfe grele a trebuit să îndure pentru a-şi păstra această credinţă, sub toată apăsarea de veacuri a atâtor vrăjmaşi străini şi băştinaşi.

Răbdarea şi credinţa lor să ne fie pildă veşnică. | Continuare »

VOI VĂ ÎNCHINAŢI LA CE NU CUNOAŞTEŢI!

„«Voi vă închinaţi la ce nu cunoaşteţi; noi ne închinăm la ce cunoaştem, căci Mântuirea vine de la iudei.»“ (Ioan 4, 22)

O, mulţime evlavioasă, popor neştiutor, suflete dornice! voi, care alergaţi la biserici, la temple, la sinagogi şi moschei, voi, care Îl adoraţi pe Dumnezeu sub diferite forme şi nume, bieţi oameni care Îl căutaţi pe Dumnezeu cu ochii de lut şi cu mâinile de pământ, ca să-L atingeţi şi să-L pipăiţi, cât de adânc dureroase sunt constatările Domnului: voi, sărmanii, vă închinaţi unui Dumnezeu Care vă este atât de necunoscut multora! (Fapte 17, 23).
Vă închinaţi unui Dumnezeu pe Care nu căutaţi să-L cunoaşteţi, pe Care nici nu însetaţi să-L cunoaşteţi.
Pe Care nu-L iubiţi şi nu-L doriţi. Chiar vă temeţi de apropierea şi cunoaşterea Lui, atât de mulţi dintre voi!
Îi daţi jertfe, Îi înălţaţi case falnice, Îi strigaţi slujbe şi rugăciuni lungi, Îi aduceţi închinarea voastră îndepărtată şi plină de teamă, dar nu vă apropiaţi de El. Căci cei mai mulţi nici nu doriţi să-L cunoaşteţi. Ca nu cumva, cunoscându-L, să-L ascultaţi!

Voi tocmiţi păstori, rabini, hogi, predicatori… plătiţi orice şi oricui, numai să nu vă apropiaţi voi de El, ci să meargă alţii înaintea Lui pentru voi, care nu-L cunoaşteţi şi care nu doriţi să-L cunoaşteţi! | Continuare »

DUH ŞI ADEVĂR

„Dumnezeu este Duh; şi cine se închină Lui, trebuie să I se închine în Duh şi adevăr.” (Ioan 4, 24)

Duhul este miezul, Adevărul este coaja.
Duhul este conţinutul duhovnicesc lăuntric, Adevărul este forma concretă.
Duhul este credinţa, Adevărul este învăţătura.
Duhul este puterea, Adevărul este Cuvântul prin care lucrează această putere şi se împarte.
Duhul lucrează asupra inimii şi simţămintelor, Adevărul lucrează asupra minţii, a raţiunii… Aceasta este lucrarea de-săvârşită.

O învăţătură sănătoasă care luminează mintea şi o îndrumă spre înfăptuirea Binelui este lucrarea Adevărului. Iar puterea care mişcă inima, aducând în ea lumină, bucurie, dragoste, evlavie, cumpătare şi râvnă în realizarea Binelui, este lucrarea Duhului Sfânt…
Duhul este izvorul, iar Adevărul este albia pe care curge, ordonat şi folositor, acest izvor binecuvântat în viaţa noastră şi în Biserica Domnului nostru Iisus Hristos.
De aceea numai când amândouă acestea merg şi lucrează împreună, este într-adevăr împlinirea voii lui Dumnezeu.
Dacă este undeva o lucrare cu adevărat de Sus, aceasta se va face puternic şi minunat, căci acestea două sunt împreună.
Căci cine are cu adevărat Duhul Domnului, acela va şi umbla în Adevăr, adică în învăţătura sănătoasă, care este scoasă din voia lui Dumnezeu, arătată în Biserica şi Evanghelia Sa. | Continuare »

„Iisus, când l-a văzut ză-când şi fiindcă ştia că este bolnav de multă vreme, i-a zis: «Vrei să te faci sănătos?»“ (Ioan 5, 6)

 

Tuturor celor care aveţi o mare dorinţă, Iisus vă zice: Vreţi? Vrei tu într-adevăr? Vrei cu tot dinadinsul? Vreai neapărat? Pentru că de voinţa ta atârnă primirea lucrului dorit!
Vrei să te faci bolnav? – Vei ajunge să fii!
Vrei să te faci sănătos? – Dacă vrei puternic şi cu credinţă şi aceasta este cu putinţă! Cunoşti şi tu atâtea cazuri!
Vrei să faci răul? Poţi să-l faci şi pe acesta. Până într-un loc şi până într-o zi – desigur!
Vrei să faci binele? – Dacă ai un cuget curat şi o voinţă puternică, totdeauna vei reuşi.
Vrei să-ţi pierzi sufletul? – Pentru aceasta nu-i nevoie să mai faci nimic, numai să rămâi şi mai departe tot aşa nepăsă-tor ca până acum. Vei fi sigur pierdut!
Vrei să afli mântuirea? – Crede acum din toată inima ta în Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul lumii şi vino la El prin naşterea din nou, apoi trăieşte până la sfârşit în această credinţă – şi vei fi sigur mântuit. La sfârşitul vieţii tale credincioase.
Vrei să-ţi pierzi familia, prietenii, sănătatea? – neglijează-i!

Vrei să-ţi câştigi sufletele şi preţuirea celor iubiţi? – ocu-pă-te cu dragoste de ei!
Totul depinde de voinţa ta. De aceea eşti răspunzător numai tu de tot ce se întâmplă şi de toate urmările faptelor tale. Atât faţă de oameni, cât şi faţă de Dumnezeu.
Hristos este lângă tine şi îţi îmbie binele, viaţa, mântu-irea, fericirea, slava şi cununa, întrebându-te: Vrei? | Continuare »

SĂ NU FII NECREDINCIOS

„Apoi i-a zis lui Toma: «Adu-ţi degetul încoace şi uită-te la mâinile Mele; şi adu-ţi mâna şi pune-o în coasta Mea; şi nu fi necredincios, ci credincios».“ (Ioan 20, 27)

Cât de nelipsit este Dumnezeu de lângă fiecare din noi! Cât de bine-cunoscător este Hristos a tot ce facem şi ce spunem fiecare!
Cât de adânc ne pătrunde Duhul Sfânt toate gândurile pe care le purtăm în inima noastră!
Într-adevăr nimic nu este ascuns dinaintea ochilor Aceluia cu Care avem a face (Evrei 4, 13).

Totuşi cât de nemărginit de bun este Dumnezeu! După ce toate din jurul nostru, din afara noastră şi din lăuntrul nostru sunt numai dovezi ale existenţei, ale înţelepciunii şi ale puterii Lui, noi tot mai cerem mereu alte şi alte noi dovezi, spunând: Dacă nu le voi vedea, nu voi crede.
Şi Dumnezeu Se lasă ispitit de noi. Şi, în bunătatea Lui, ne arată nouă personal atâtea semne şi mărturii, anume pentru noi, care le-am cerut.
O, la câte gânduri ne-a răspuns El, la câte chemări a venit! Câte rugăciuni a ascultat! O, dacă ni le-am aminti pe toate!
Credinţa adevărată nu-L ispiteşte pe Dumnezeu. Ea nu cere semne, ca să creadă. Ea nu are nevoie să pipăie, ca să se încredinţeze.
Ea nu-I pune condiţii lui Hristos nici chiar în cele mai grele răscruci ale vieţii sale. Nici chiar în cele mai de cumpănă clipe ale Adevărului. Nici chiar în cele mai neaşteptate lovituri ale nădejdii. Credinţa adevărată se bizuie liniştită pe Dumnezeul ei cel Viu. Pe Numele lui Iisus cel Biruitor. Pe Cuvântul Său cel adevărat şi puternic. | Continuare »

În lecrura autorului Traian DORZ

Iuda-Iscarioteanul-2El i-a întrebat din nou: „Pe cine căutaţi?“.
„Pe Iisus din Nazaret“, i-au zis ei.

În mod normal, oamenii legii trebuie să caute pe oamenii fărădelegii, fiindcă aşa este scris (Rom. 13, 4; I Petru 2, 14).
Legea este pentru cel fărădelege.
Soldaţii unei ţări trebuie să caute pe vrăjmaşii care ameninţă libertatea şi viaţa poporului şi a ţării lor.
Aprozii şi slujitorii tribunalelor ar trebui să-i caute pe cei care scapă de sub paza legii şi care sunt primejdioşi pentru liniştea şi viaţa poporului.
Slujitorii cuiva, să caute pe cei care ar fi furat ceva din avutul stăpânirilor lor.
În mod normal, cu săbii se merge împotriva cuiva care este periculos şi înarmat, cu funii se merge împotriva cuiva care este violent şi agresiv.
Cu mulţime se merge împotriva celui puternic şi rău.
Dar vinovăţia oamenilor rămâne veşnică, pentru că ei, ştiind că Hristos nu este în nici unul din aceste feluri, ci tocmai dimpotrivă, au trimis totuşi după El nişte oameni ai legii, ca după un nelegiuit.
Nişte ostaşi înarmaţi, ca după un duşman al ţării.
Nişte aprozi şi gardieni, ca după un evadat.
Nişte robi, ca după un tâlhar, nişte arme, ca după un periculos.
Şi noaptea, ca după un răufăcător. | Continuare »

„Apoi s-au apropiat de El şi ziceau: «Plecăciune, Împăratul Iudeilor!». Şi-I dădeau palme” (Ioan 19, 3).

Dintre toate fiarele pământului, cea mai crudă faţă de semenul său este slugarnicul.
Dintre toate creaturile din lume, cea mai urâtă este târâtoarea şi dintre toate urâciunile sufleteşti, cea mai respingătoare este josnicia.

meteora-acatistul-patimiÎngustimea de minte îl face pe om primejdios de crud. Micimea de suflet îl face neruşinat de linguşitor şi puterea pe care o are îl face neînchipuit de obraznic. Nefiind în stare de nimic altceva decât de slugă, acest fel de om este destul de viclean să ghicească voia şi plăcerea stăpânului. Prin tot ce face, el caută să-i între stăpânului pe sub piele, arătându-i-se mai slugă decât i se cere. Făcându-i mai mult decât trebuie. Prefăcându-i-se totdeauna mai devotat  decât este.
Astfel de slugi sunt primejdioase şi rele chiar şi atunci când stăpânii lor sunt oameni şi nu fiare. Dacă stăpânul-om nu le temperează adesea zelul, aceste slugi-târâtoare sunt în stare să întreacă orice măsură de răutate.
Dar ce sunt ei în stare să facă atunci când şi stăpânul este asemenea lor? Iată ce au fost în stare să facă slugii lui Ana mai înainte. Şi iată ce sunt în stare acum să facă slugile lui Pilat.
| Continuare »