b'LOGOS — Comori Nemuritoare

Traian DORZ

Tu-ai fi putut s-alegi, Iisuse,
dar n-ai ales – ci ai primit
cu mulţumire şi-ascultare
ce Tatăl Sfânt Ţi-a dăruit.

Ajută-mă să pot şi eu
să-I mulţumesc lui Dumnezeu,
în orice loc şi-n orice fel,
de tot ce-mi rânduieşte El.

Tu-ai fi putut s-alegi şi trupul
şi Mama care să le ai,
dar n-ai ales, ci cu iubire,
ce Tatăl Îţi dădea, primeai.

Tu-ai fi putut s-alegi alt leagăn
şi-alt loc pentru venirea Ta,
dar n-ai ales, ci cu răbdare
primeai ce Tatăl Ţi-arăta.

Tu-ai fi putut s-alegi şi fraţii
şi calea de mărturisit,
dar n-ai ales, ci-ai vrut pe-aceia
ce Tatăl Ţi i-a rânduit.

Tu-ai fi putut s-alegi, Iisuse,
oricând – şi tot ce-ai fi dorit,
dar n-ai ales, ştiind că Tatăl
alege cel mai potrivit.

În veci noi n-am vedea pe Tatăl
când prin Hristos nu L-am privi,
căci focul Feţei Lui ne-ar arde
şi strălucirea-I ne-ar orbi.

Pe Dumnezeul Cel Ascuns
doar Singur Fiul L-a pătruns!
– De nu vrei să-L cunoşti prin El
în veci nu vei putea altfel!

Noi n-am putea-ntâlni pe Tatăl,
căci nimenea nu L-a-ntâlnit
decât prin marea mijlocire
a Unicului Fiu Slăvit.

Noi n-am putea în veci pătrunde
în locul arzător şi Sfânt
de n-ar fi Crucea Lui prin care
primit-am drept şi crezământ.

Cine-ar putea vedea pe-Acela
ca mii de sori mai strălucit,
Izvorul Slavei şi Luminii,
– scăpând nears şi neorbit?

O, slavă Ţie-n veci, Iisuse,
Mijlocitorul căii noi,
că-n Tine noi suim spre Tatăl
şi-L întâlnim venind spre noi!

Mărire Ţie, Tatăl nostru
şi-Atotputernic Dumnezeu,
că ne-ai unit cu Tine-n harul
cel mai uşor şi cel mai greu!

Traian Dorz, CÂNTAREA ANILOR

Traian DORZ, CÂNTĂRILE ROADELOR

Sunt fiinţe blestemate
şi sunt zile rele-n lume
că doar una
şi ajunge să distrugă mii de vieţi…
şi să lase-o nesfârşită urmă de nenorocire
şi să stingă bucuria pentru ţări şi pentru ani.
Chipul lor privit e-ntruna cu cutremur
şi cu groază,
numele, rostit cu scârbă
şi cu-nfiorare-n veci.

Astfel de fiinţi
sau zile
răspândesc nenorocire
şi naintea lor, şi-n urmă
pentru toţi pe unde trec.
Înainte: neliniştea prevestirilor de groază,
simţământul şi-apăsarea relei lor apropieri,
iar în urma lor: rămâne grozăvia cu cutremur
cât trăieşte rana,
golul
şi ruina ce-au lăsat.
Urma lor e urma fiarei care bagă spaima-n toate
şi de care chiar şi cele fără suflet se-ngrozesc.

Ele sunt nenorocirea celor către care vin
şi sunt ispăşirea celor peste care au trecut,
plăgi şi cangrene pe trupul Timpului
şi-al Omenirii
de la care cu cutremur amintirile se-ntorc…
Dumnezeule, ai milă:
să nu le-ntâlnim din faţă,
nici din urmă să ne-ajungă
niciodată, pe pământ!

Încredinţează-ne, iubire,
că-n clipa-n care-am acceptat
să dăm un preţ de plâns ori sânge,
e tot aşa cum l-am fi dat,

C-atunci când acceptăm Lumina,
am şi ajuns sfinţiţi de ea,
c-odată noaptea biruită,
nu-i luptă să mai fie grea,

C-atunci când acceptăm calvarul,
am şi ajuns biruitori,
că cel ce-a-nvins în el viaţa,
e-nvingător de mii de ori,

C-atunci când acceptăm ocara,
nimica nu va mai fi greu,
vor curge pietrele, dar ochii
ni-i vom scălda în Dumnezeu.

C-atunci când acceptăm mormântul,
am şi ajuns nemuritori;
pot cât vor vrea să ne zdrobească,
noi şi suntem biruitori,

Că moartea acceptată vrednic
şi liniştit, şi curajos
e-o biruinţă şi-o cunună,
şi-o-mpărtăşire cu Hristos.

Traian Dorz,  Cântări Nemuritoare

Veniţi, suflete chemate,
cât nu-s zilele ’nnoptate,
că de se-nchid porţile,
rămân numai morţile
şi de se-nchid căile,
rămân vâlvătăile,
arşiţa mustrărilor,
plata neascultărilor
şi-atunci clopotul pustiu
va suna că-i prea târziu.

Veniţi, suflete-apăsate,
până nu-s închise toate,
până soarele n-apune,
până-i încă rugăciune,
până ochii nu se-nchid
după umbra de sub zid,
până vasul cel de lut
nu s-a-ntors din ce-i făcut,
până clopotul pustiu
n-a sunat că-i prea târziu!

Veniţi, suflete-aşteptate,
căci, iată, sunt gata toate: | Continuare »

Partea I

Într-o noapte neuitată a venit la noi Iisus
împlinind făgăduinţa ce prin înger s-a adus,
ca s-aducă mântuire pentru neamul omenesc
cum făgăduise mila Tatălui Celui Ceresc,
să-mplinească tot ce Duhul Sfânt grăise prin profeţi
de Fecioara ce va naşte pe-Mpăratul Noii Vieţi,
de Mesia, Ce coboară întrupându-Se ca noi,
ca să mântuie din moartea şi osânda de Apoi.

… Trei păstori, în câmp, de strajă împrejurul turmei stând
au văzut din cer un înger… şi-apoi alţii mulţi cântând
şi-auzind că Se născuse Pruncul Sfânt Mântuitor,
plini de-o sfântă bucurie toţi au izbucnit în cor:

«O ce Veste Minunată
lângă Vifleem s-arată
cerul strălucea,
îngerul venea
pe-o rază curată.

Când Iosif şi cu Maria
au sfârşit călătoria
într-un mic sălaş
din acel oraş
S-a născut Mesia. | Continuare »

Traian DORZ
– colind –

Sfântul Copilaş
într-un stăuraş
Domnul cel ’Nălţat
stă pe fân uscat.

Osana, Osana,
Vine Domnul-Copilaş
înfăşat în scutecaş
în grăjduţ cu miei şi oi
să ne mântuie pe noi…

– Îngeraşi de Sus,
ce-I daţi lui Iisus?
– Cerul cel senin
şi cununi de crin!

– Păstoraşi de jos,
ce-I daţi lui Hristos?
– Raza soarelui,
floarea câmpului. | Continuare »

Traian DORZ, din vol. CÂNTĂ-MI, MAMĂ

Sfânt Copil Ceresc
eu Te preamăresc
căci Tu, Drag Iisus,
ai venit de Sus,
să ne spui mereu
despre Dumnezeu…

Domnul meu Ceresc,
fă-mă bun să cresc,
să Te preamăresc
şi să Te slujesc…

Sfânt Copil Iisus,
eu doresc supus
ca să cresc mereu
pentru Dumnezeu
în a Lui dorinţi,
ca părinţii sfinţi.

Sfânt Copil Divin,
dă-mi un duh senin
să-Ţi fiu slujitor
blând şi-ascultător
vrednicei credinţi,
ca părinţii sfinţi.