Predică la Evanghelia tânărului bogat

Sfântul Luca al Crimeei, Predici, Editura Sophia

dregatorul-bogatAţi ascultat astăzi pericopa evanghelică despre tânărul bogat, care n-a dorit să îşi împartă averea pentru a moşteni Împărăţia cerurilor. Atunci Domnul a spus că este mai greu pentru un bogat să intre în Împărăţia cerurilor decât o cămilă prin urechile acului. Parcă nu mai este oportun să vorbim despre avere, fiindcă în ţara noastră nu mai sunt bogaţi, ci toţi sunt egali. Totuşi cred că, ascultând cuvântul meu, veţi vedea că întotdeauna şi în toate timpurile este momentul să vorbim despre bogăţie. Înainte să vă tâlcuiesc cuvintele lui Hristos adresate tânărului bogat, fiţi atenţi la ceea ce a scris Sfântul Apostol Iacov despre cei bogaţi: “Ascultaţi acum voi bogaţilor: plângeţi şi vă tânguiţi de necazurile ce vor să vină asupra voastră. Bogăţia voastră a putrezit şi hainele voastre le-au mâncat moliile. Aurul vostru şi argintul au ruginit, şi rugina lor va fi mărturie împotriva voastră, şi trupurile voastre ca focul le va mânca: aţi strâns comori în vremea din urmă. Iată, plata pe care voi aţi oprit-o, lucrătorilor ce v-au secerat ţarinile strigă, şi strigătele secerătorilor au ajuns la urechile Domnului Savaot. V-aţi desfătat pe pământ şi v-aţi dezmierdat; v-aţi îmbuibat inimile în ziua înjunghierii. L-aţi osândit pe cel drept şi L-aţi omorât; El nu va ţine piept“. (Iacov 5, 1-6) | Continuare »

CE ROST MAI AI?

Traian DORZ

Ce rost mai ai tu-n lume oare,
nedând nimic din tot ce-adui,
ţi-e plin adâncul de izvoare,
dar n-alini setea nimănui;
în nesătulele-ţi hambare
tot strângi nesăţios şi pui,
dar din zgârcita lor strânsoare
n-astâmperi foamea nimănui.

Ce rost puteai avea sub soare
şi-n ce frumseţi puteai s-apui,
dar mergi în veşnica-nchisoare,
tu n-ai fost frate nimănui.

În largi dulapuri, sub zăvoare,
grămadă avuţia-ţi pui,
dar, rob al ei ca-ntr-o-nchisoare,
tu nu-mbraci frigul nimănui;
ştii calea cea mântuitoare,
ştii adevărul cum să-l spui,
vezi câtă lume-n beznă moare,
dar n-arăţi calea nimănui…

Vezi câţi se frâng sub cruci amare,
căutând odihna unde nu-i,
tu, cu priviri nepăsătoare,
n-ajuţi poverii nimănui;
de-a semenilor tăi sudoare,
în tine nici o milă nu-i,
vei geme şi tu-n stări amare,
dar n-o să-i pese nimănui.

STĂPÂN CARE OMOARĂ, STĂPÂN CARE ’NVIOARĂ

STĂPÂN CARE OMOARĂ, STĂPÂN CARE ’NVIOARĂ

„Plata păcatului este moartea” (Rom 6, 23).

De atâtea ori se adevereşte sub ochii noştri cum, într-adevăr, plata păcatului este moartea! Putem privi cum omul de azi a căzut tot mai jos în robia trupului. Pe de o parte i se cântă omului că el nu mai este ca cel de altădată, că nu mai este o lege pentru cei de sus, o lege pentru cei de jos; că acum toţi suntem slobozi, că nu mai avem robi pe lume, că toţi suntem una înaintea legii, că omul de jos se poate judeca cu omul bogat, că ne sunt deschise toate drepturile şi le putem dobândi dacă muncim şi ne pregătim; totuşi un lucru se poate băga de seamă: că omul de azi este mai rob decât cel de altădată.
Poate fi el mai învăţat, poate avea mai multe unelte la îndemâna lui, se poate îndestula cu câte nici nu visau părinţii noştri, totuşi noi îl vedem pe omul de azi mult mai rob decât pe omul de altădată. El a căzut în prada poftelor trupului în aşa măsură, încât se găseşte într-o adevărată robie.
Ce-mi este de folos că atâtea lucruri sunt la îndemâna mea, că eu pot gusta atâtea bunuri, că atâtea frumuseţi stau deschise înaintea ochilor mei, dacă eu uşor cad în prada lor şi apoi nu mă mai pot descurca de ele! | Continuare »

Cum învie un suflet din moartea păcatelor

Părintele Iosif Trifa, Tâlcuirea Evangheliilor duminicilor de peste an
EVANGHELIA DUMINICII A 24-A DUPĂ RUSALII

Această Evanghelie este plină de învăţătură pentru noi. Ca şi Iair din Evanghelie, şi noi avem o fiică iubită, una-născută: viaţa noastră sufletească, sufletul nostru. De multe ori se îmbolnăveşte şi această fiică a noastră, ba de multe ori chiar şi moare. Păcatul este acela care îmbolnăveşte sufletul şi provoacă moarte sufletească. De această boală şi moarte ne putem şi noi scăpa sufletul, aşa cum şi-a scăpat Iair fata: prin căutarea şi aflarea lui Iisus Mântuitorul. Pe Iair l-a plecat după Hristos credinţa lui cea tare în puterea şi ajutorul Mântuitorului.
Cu această credinţă să-L căutăm şi noi pe Iisus Mântuitorul. Asta înseamnă, iubite cititorule, să crezi şi să te încrezi într-un Iisus, Mântuitor al tău, Care a murit pentru tine, pentru păcatele tale, pentru iertarea ta şi învierea ta din păcate. Ca şi Iair, să alergi cu bolile tale sufleteşti la acest Mântuitor, să cazi înaintea Lui şi să-L rogi, zicând: „Doamne Iisuse, intră în casa mea, căci fiica mea cea scumpă, sufletul meu, s-a îmbolnăvit… este gata de moarte“.
O, ce lucruri minunate face şi azi Iisus în sufletul omului care crede şi se încrede în puterea Lui (în Jertfa Lui cea sfântă) şi cere şi primeşte această putere. Minunea din Evanghelie şi astăzi se întâmplă. Şi astăzi învie la o viaţă nouă acei care Îl caută pe Iisus şi se apropie de El cu credinţa şi cu lacrimile lui Iair. Ca şi fiica lui Iair din chipul de mai sus, aşa învie şi astăzi toţi acei păcătoşi care-L primesc pe Cel ce a zis: „Eu sunt învierea şi viaţa. Cine crede în Mine viu va fi, chiar dacă va fi murit“ (Ioan 11, 25).
Cititorule! Ia seama că şi tu eşti un Iair care ai un bolnav: sufletul tău! De când tot plânge şi se vaită acest bolnav… şi tu stai liniştit şi nepăsător!? De când tot strigă după tine acest bolnav să-L chemi pe Doctorul vieţii, pe Iisus, şi tu n-asculţi rugarea sufletului tău!?
Cititorule! Ia seama că tu ai un mort în casa vieţii tale. Sufletul tău a murit în păcate. Şi tu nu te îngrozeşti? Şi tu nu plângi? Şi tu nu pleci să-L afli pe Iisus? | Continuare »

CEREŢI ŞI VI SE VA DA

Cereţi şi vi se va da, numai cereţi până
Domnul va deschide-a Lui fericită Mână.

Şi căutaţi, căci veţi găsi, – dar căutaţi întruna,
până veţi găsi, – aşa afli totdeauna.

Bateţi şi va fi deschis, – dar să bateţi tare
şi-atât până vor fi trase-orice zăvoare.

…Oricui cere i se dă, dacă cere până
Domnul Îşi deschide-a Lui fericită Mână.

Cine caută va găsi – dacă-ntruna cată,
până află ce-a dorit – asta-i e răsplată.

Oricui bate, se deschid uşile-ncuiate,
dacă până se deschid nu-ncetează-a bate.

…Cereţi şi voi chiar şi când Domnul Se ascunde,
dar rugaţi-vă crezând până va răspunde. | Continuare »

[Eu voi nimici Oastea Domnului!…]

Cop-Istorie-3for-webÎn 4 noiembrie m-am pomenit acasă cu o telegramă: „Vino imediat la Bucureşti“…
Nu era semnată de nimeni.
Am înţeles că era de la Interne.
La Bucureşti eram aşteptat chiar la coborârea din tren.
Am fost luat şi dus direct la Minister…
Aici, pe coridoare, pe scări, iar pe alte coridoare şi alte scări, până am ajuns şi am intrat.
Nu mai văzusem niciodată un astfel de birou, îmbrăcat numai în covoare stacojii. Pe jos, pe mobilier, pe lângă ferestre…
La masă, un bărbat voinic şi puternic, într-o cămaşă gri, lucitoare. Mi s-a părut cunoscut de undeva.
– Dezbracă-ţi paltonul şi stai! mi-a zis aspru.
M-am supus! Aici trebuie să execuţi tot ce ţi se spune.
Am pus paltonul nu în cuier, ci lângă mine, pe spatele unui divan.
– Te-am chemat să-ţi pun în vedere pentru ultima dată să nu mai cereţi, să nu mai speraţi şi să nu mai umblaţi după nici o legalizare!
Sunteţi nişte reacţionari, nişte elemente recalcitrante! Toţi aveţi o atitudine duşmănoasă faţă de ordinea socială!
Vi s-a pus în vedere să nu vă mai adunaţi – aţi continuat!
Vi s-a pus în vedere să nu mai faceţi propagandă în rândurile tineretului – voi faceţi congres cu tineretul pe ţară!
Vi s-a pus în vedere să nu vă mai deplasaţi dintr-o parte în alta – voi puneţi toată ţara pe drumuri. Nu lăsaţi tineretul la şcoală, nu lăsaţi oamenii la serviciu… umblaţi numai să tulburaţi şi să agitaţi lumea! | Continuare »

Am fost zidiţi în Hristos…

Traian Dorz, din HRISTOS – PUTEREA APOSTOLIEI
Meditații la Apostolul din duminica a 23-a după Rusalii

Căci noi suntem lucrarea Lui şi am fost zidiţi în Hristos Iisus pentru faptele bune pe care le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte, ca să umblăm în ele (Efeseni 2, 10).

Dacă temelia este bună, bună trebuie să fie şi zidirea aşezată pe ea. Şi dacă temelia este neclătinată şi tare, tot aşa trebuie să fie şi ceea ce este zidit deasupra.
Oricine a pus o temelie şi a zidit ceva deasupra acestei temelii a făcut aceasta cu un scop şi pentru o destinaţie sigură şi precisă. Marele Meşter şi Ziditor care ne-a pus temelia, Hristos, şi Care lucrează la Clădirea Bisericii Sale, alegând pietrele cele mai scumpe şi mai frumoase, ne-a chemat şi ne-a aşezat în această Lucrare pentru gândul cel minunat pe care L-a avut cu noi de a ne folosi spre Slava Sa şi spre rodirea şi propăşirea binelui pe pământ.

…Am fost zidiţi în Hristos pentru faptele bune pe care le-a pregătit Dumnezeu, mai dinainte, ca noi să umblăm în ele.
Şi cum nici o piatră sau cărămidă nu poate folosi la nimic înainte de a fi zidită într-o clădire, tot aşa nici noi n-am putut face nici o faptă bună înainte de a deveni o lucrare a Domnului în Hristos Iisus.
Dar, după ce am fost zidiţi în El, noi trebuie să fim folositori Stăpânului nostru la orice plan şi trebuinţă a Lui. Să poată să ne folosească în orice scop pe care Îl are El de împlinit în lumea asta pentru Numele Său şi Împărăţia Sa.

Dumnezeu a atâtea fapte bune în care să umblăm noi, atât fiecare în parte, cât şi toţi împreună. A pregătit o biserică şi o adunare la care să mergem, iar acolo, nişte datorii pe care să le împlinim ascultători.
A pregătit săraci pe care să-i ajutăm, bolnavi pe la care să mergem, străini pe care să-i primim… | Continuare »

Semnele Domnului Iisus…

Traian Dorz, Hristos – puterea apostoliei
Meditații la Apostolul din duminica a 22 după Rusalii

„De acum încolo, nimeni să nu mă mai necăjească pentru că port semnele Domnului Iisus pe trupul meu” (Galateni 6, 17).

Sfântul Apostol spune mai departe atât de dureros şi mişcător, ca o rugăminte, ca o înştiinţare, ca un avertisment: De acum încolo, nimeni să nu mă mai necăjească pentru că port semnele Domnului Iisus pe trupul meu!
Unii au spus că aceste „semne“ ale Domnului Iisus erau: blândeţea, răbdarea, iubirea şi celelalte virtuţi alese, într-o atât de mare măsură încât ele îi dădeau o atât de mare putere, că scotea draci, tămăduia orice boală şi învia chiar morţi, cum a fost cu Eutih (Fapte 20, 7, 12).
Alţii au spus că „semnele“ Domnului pe trupul său erau urmele de răni, de lovituri, de arsuri şi împunsături pe care le-a primit în timpul îndelungatelor sale închisori şi suferinţe pentru Domnul.
Dar au fost unii care au spus şi mai mult: că aceste răni erau aievea semnele pe care le purtase Mântuitorul ca urme ale cuielor Sale în mâini şi în picioare, a suliţei în coastă şi a spinilor pe frunte. Ca o pecete de Sus şi ca o mărturie dumnezeiască, aceste semne apăruseră pe trupul lui Pavel, spre sfârşitul vieţii şi apostoliei lui pentru scumpul său Mântuitor.
Astfel de semne se spune că au mai apărut, tot aşa, în chip miraculos, în decursul veacurilor, şi pe trupurile altor sfinţi şi martiri care trăiseră şi mărturisiseră puternic pe Domnul.

Oricare ar fi adevărul cu privire la aceste semne, fie de un fel, fie de altul, fie de toate cele trei feluri la un loc, trupurile aleşilor lui Dumnezeu, care au avut parte de o chemare deosebită şi de o suferinţă îndelungată şi grea pentru Domnul, trebuie să se bucure de un respect sfânt din partea noastră, totdeauna. | Continuare »