Omul şi locul

Traian Dorz,  Semănați Cuvântul Sfânt (Caietul 28)
Capitolul 5.

T-Dorz-0701. Nu locul este pentru om, ci omul este pentru loc, căci omul este schimbător, dar locul nu este. Omul poate fi oricine, dar locul este acelaşi.

2. Oamenii sunt nenumăraţi, dar locurile sunt numărate. Aşa este şi în cele pământeşti, dar în cele cereşti şi mai mult.

3. În Cuvântul Sfânt este scris mereu acest adevăr, când se spune despre numărul poporului sfânt, despre numărul ostaşilor, al îngerilor, al bătrânilor sfinţi, al trâmbiţelor ori al cetelor, al zilelor, al anilor, al semnelor…

4. Un număr hotărât de locuri este pentru fiecare seminţie a poporului biblic. Un număr hotărât de locuri în Împărăţia şi planul lui Dumnezeu este şi pentru neamuri, după cum este scris: … până va intra numărul deplin al neamurilor… (Rom. 11, 25), sau al seminţiilor lui Israel (Apoc. 7, 4).

5, Dacă cele mai însemnate locuri de pe pământ se câştigă printr-un concurs – şi cine vrea să le dobândească trebuie să se grăbească, să lupte, să muncească spre a-l câştiga, apoi spre a-l păstra bine – acelaşi lucru se cere şi pentru un loc şi o slujbă în Lucrarea şi Împărăţia lui Dumnezeu.

6. Este scris: Împărăţia lui Dumnezeu se ia cu năvală şi cei ce dau năvală, pun mâna pe ea (Matei 11, 12; Luca 16, 16). Aceasta înseamnă că locurile sunt limitate şi că reuşesc să le ocupe cei care se grăbesc primii.

7. Dar nu numai locurile sunt numărate, ci şi timpul este măsurat. S-a spus: Astăzi dacă auziţi glasul Domnului ascultaţi-L!… Să nu vă pomeniţi sosiţi prea târziu. Acesta este un avertisment foarte însemnat.

8. Dacă sunt fixate locurile care se pot ocupa este fixat şi timpul în care se pot dobândi aceste locuri. Poate să mai fie timp dacă nu mai sunt locuri. Sau poate să mai fie locuri dacă nu mai este timp.
Cine nu-şi înţelege nici timpul şi nici locul, rămâne totdeauna afară.

9. Cea dintâi grijă a fiecărui călător este să-şi asigure din timp un loc, iar a doua tot aşa de mare este să fie în clipa hotărâtă acolo.
Orice neglijenţă duce la pierderea călătoriei.
Spre Împărăţia lui Dumnezeu se cere la fel.

10. Când eşti în fruntea unei coloane, ai grijă să nu fii mai mult decât un pas înaintea ei, ca nu cumva depărtându-te prea mult să pierzi legătura cu ai tăi. Atunci tu pleci fără ei, iar ei rămân fără tine.

11. Un proverb al nostru spune aşa:

Dacă ţi-e nevasta mică
ori te-apleci,
ori ţi-o ridică
dacă te-ai unit cu ea
vezi să-ţi fie-asemenea.

12. Asta înseamnă că atunci când mergi cu cei desculţi, ori să-i încalţi şi pe ei, ori să mai umbli şi tu desculţ. Altfel tu vei ajunge să te ruşinezi de ei, iar ei vor ajunge să te dispreţuiască pe tine. | Continuare »

Ia aminte la rugăciunea mea!

Traian Dorz, Hristos, Comoara Psalmilor
Meditația zilei, 5 septembrie:

„Doamne, ascultă-mi rugăciunea şi s-ajungă strigătul meu până la Tine!“ (salmi 102, 1).

bibliaO, cât de multe rugăciuni se fac fără luare-aminte, fără băgare de seamă şi fără atenţia cuvenită către Dumnezeu!
Rugăciunile de formă şi rugăciunile de mântuială cum să fie luate-aminte de Dumnezeu?
Rugăciunile din obişnuinţă, care sunt rostite fără nici o luare-aminte la cuprinsul lor
ori la felul cum trebuiesc rostite
şi la respectul cu care trebuiesc înfăţişate lui Dumnezeu – ce luare-aminte din partea Lui mai pot aştepta?
De aceea nici Dumnezeu nu ia aminte la ele!

Cum vrei tu ca Dumnezeu să ia aminte la rugăciunea ta, când tu însuţi nu iei aminte la ea?
Cum vrei tu ca Dumnezeu să aibă răbdare să-ţi asculte rugăciunea, când tu însuţi n-ai răbdarea s-o rosteşti cuviincios, respectuos, desluşit, înaintea Lui?
Cum vrei tu ca Dumnezeu să aibă plăcere şi bucurie să vină spre rugăciunea ta, când tu însuţi nu te duci cu plăcere şi cu bucurie, pe genunchi, înaintea Lui? | Continuare »

 Cei culţi şi cei desculţi

Traian Dorz,  Semănați Cuvântul Sfânt (Caietul 28)
Capitolul 4.

T-Dorz-0701. Poporul a fost format totdeauna din două părţi. Una mai mică, alta mai mare. Partea cea mică a fost totdeauna a celor culţi, iar partea cea mare a fost mereu a celor desculţi. Şi totdeauna partea cea mică ce era deasupra este capul, – şi partea cea mare care este dedesubt – sunt picioarele.

2. Partea cea mică ar trebui să fie condusă totdeauna de o raţiune sănătoasă, de o judecată înţeleaptă, de o minte pătrunzătoare, care vede înainte, care alege cinstit, care îndrumă frumos – de partea cea mare.
Dar când păcatul tulbură lumina, echilibrul se clatină, privirea se întunecă, direcţia se pierde.

3. Partea cea mai mare este condusă de instincte, de presimţiri, de sentimente care, când sunt lăsate în forma lor naturală – merg frumos şi lucrează bine.
Ci numai când raţiunea stricată intervine – le dirijează pe toate acestea rău şi nimicitor.

4. În mod normal totul a fost rânduit de la început să fie armonios: capul să conducă bine, picioarele să meargă frumos. Dar când intervine păcatul, se răstoarnă totul.

5. Capul fără picioare ajunge în ştreang, picioarele fără cap ajung în prăpastie.

6. Conducătorii fără popor ajung tirani, poporul fără conducători ajunge rob.

7. Biserica fără Oastea Domnului ajunge un pustiu, Oastea Domnului fără biserică ajunge o vraişte.

8. Într-o familie, părinţii sunt rădăcina, copiii sunt ramurile. O rădăcină fără ramuri putrezeşte, nişte ramuri fără rădăcină se usucă.

9. Într-o adunare, bătrânii sunt experienţa şi direcţia, tinerii sunt energia şi efortul. O experienţă fără energie se pierde, o energie fără experienţă rătăceşte.

10. O interdependenţă sfântă şi o împreună lucrare armonioasă trebuie să pătrundă şi să circule liber şi sănătos în tot trunchiul ca o sevă care vine din rădăcini şi merge până în vârfuri.

11. Unde acest circuit sfânt este împiedicat, rezultatul nu poate fi decât pierzarea acelor ce produc răul, dar şi a celor ce-l tolerează.

12. O familie dezbinată împotriva ei însăşi – spune Mântuitorul – se nimiceşte. Dezbinarea unei adunări este o crimă aducătoare totdeauna de moarte, iar cei vinovaţi în mod conştient ori inconştient, vor suporta osânda.

13. Adunarea este templul şi Biserica lui Dumnezeu, spune Biblia (1 Cor. 3, 16-17). Şi dacă cineva nimiceşte un astfel de templu al lui Dumnezeu, pe acela îl va nimici Dumnezeu. | Continuare »

Ochii îndreptaţi

Traian Dorz, Hristos, Comoara Psalmilor
Meditația zilei, 4 septembrie:

„Voi avea ochii îndreptaţi asupra credincioşilor din ţară, ca să locuiască lângă mine; cel ce umblă pe o cale fără prihană, acela îmi va sluji“ (Psalmi 101, 6).

bibliaNu este o mai mare comoară pentru o fiinţă pe lume decât ochii treji, sănătoşi şi atenţi, care văd drept şi bine.
Când o fiinţă are ochii sănătoşi, treji şi atenţi, nu i se poate întâmpla niciodată răul, fiindcă ochii săi, aceste mădulare care sunt aşezate de Dumnezeu în fruntea ei, văd de departe primejdia
şi înştiinţează din timp pe toate celelalte mădulare asupra ei.
Ochii îndreptaţi totdeauna înainte, adică pătrunzătoarea pricepere şi atenta desluşire a viitorului, îl înştiinţează pe acela care îi are
şi care îi ascultă,
nu numai pentru a şti şi a se putea feri la timp de ceea ce i-ar putea fi spre rău,
dar şi spre a face din timp ceea ce îi este de trebuinţă şi spre bine.

După cum ochii trupeşti sunt aşa de scump lucru şi de un aşa mare preţ pentru fiecare vietate trupească, încât cine nu-i are este în fiecare clipă în primejdie de moarte şi într-o jalnică stare nenorocită,
tot aşa sunt şi ochii sufleteşti. | Continuare »

 Colaboratorul şi încrederea

Traian Dorz,  Semănați Cuvântul Sfânt (Caietul 28)
Capitolul 3.

T-Dorz-0701. În lucrarea adevărată a Evangheliei a fost totdeauna cea mai necesară, colaborarea dintre cler şi mireni. O bună lucrare pentru mântuirea mulţimii, numai împreună o pot face atât unii, cât şi alţii.

2. Misionarismul preoţesc fără misionarismul laic, ajunge un materialism gol şi bigot. Misionarismul laic fără cel preoţesc decade în anarhie şi în haos.

3. Dumnezeu le-a rânduit e aceste două aripi ale Evangheliei, ca să zboare în armonie, purtând trupul Bisericii vii a lui Hristos mereu spre înălţimi, precum au purtat Moise şi Aron poporul sfânt prin pustie.

4. Dar o lucrare sănătoasă şi rodnică între aceste două părţi, care sunt rânduite să fie nedespărţite pe totdeauna, nu se poate face fără încredere deplină unii în alţii… nici fără o frumoasă preţuire a unora pentru munca celorlalţi.

5. Oricât ar fi un cleric de pregătit şi format pentru slujba sa şi oricât de bine şi-ar împlini el slujba sa pastorală în parohia lui, el tot nu poate împlini singur această slujbă, fără o grupare activă de credincioşi mireni.

6. Precum niciun mirean bun nu poate împlini în totul slujba unui cleric, aşa nici acesta, cât ar fi de bun nu poate împlini slujba unui mirean.

7. Pe cele două categorii de lucrători duhovniceşti le-a rânduit Dumnezeu să lucreze şi să sufere împreună pentru bunul mers al Evangheliei în locul unde i-a ridicat Dumnezeu. Cum lucrează într-o familie bună soţul şi soţia uniţi de Dumnezeu.

8. Şi după cum un soţ cât de bun nu poate face pe deplin slujba soţiei sale, tot aşa nu poate face nici soţia slujba lui.

9. Dacă îşi respectă şi îşi preţuieşte fiecare locul şi chemarea sa, dar respectă şi preţuieşte şi locul şi chemarea celuilalt, atunci toate lucrurile merg bine şi familia lor este binecuvântată.

10. Dacă însă cei doi, care împreună au datoria de viaţă şi moarte să colaboreze frumos, se resping, se dispreţuiesc şi se împotrivesc unul contra celuilalt, la ce se poate ajunge acolo?

11. Oastea Domnului, ca lucrare Evanghelică vie, rânduită a fi un voluntariat duhovnicesc şi un misionarism laic, este prin însăşi hotărârea lui Dumnezeu legată în Biserică, pentru misiunea ei sfântă, de clerul acestei biserici.

12. Câtă vreme au trăit în armonie şi au colaborat cu încredere pentru mântuirea poporului şi înviorarea bisericii – lucrarea lor împreună a fost binecuvântată de Dumnezeu cu roade nemuritoare, oriunde s-a păstrat ea. | Continuare »

[Învăţătorule bun…]

[Învăţătorule bun…]

Sfântul Nicolae Velimirovici

Şi iată, venind un tânăr Ia El, I-a zis: Învăţătorule bun, ce bine să fac, ca să am viaţa veşnică? Matei şi Marcu spun că acest tânăr avea multe avuţii. Luca adaugă că era dregător (Luca 18, 19). Întâlnirea a avut loc pe un drum în Iudeea, după frumoasa întâmplare cu pruncii aduşi la Iisus, când Domnul le-a poruncit ucenicilor: Lăsaţi copiii să vină la Mine… căci Împărăţia lui Dumnezeu este a unora ca aceştia (Luca 18, 16). Binecuvântându-i pe copii, a adăugat că cine nu va primi împărăţia cu credinţă şi bucurie copilărească, nu va intra întrânsa. Arătând că astfel de prunci nevinovaţi sunt locuitori ai Împărăţiei lui Dumnezeu, Domnul a pornit mai departe pe drumurile Iudeii. Atunci a alergat la El acel tânăr bogat şi îngenunchind înaintea Lui, Îl întreba Marcu 10, 17) cele de mai sus. Felul în care tânărul s-a apropiat de Hristos e vrednic de toată lauda; cu atât mai mult e întristător felul în care s-a despărţit de El. A alergat la Hristos; a căzut în genunchi înaintea Lui; a căutat la El sfat despre cel mai de seamă lucru din lumea aceasta: despre viaţa veşnică, despre dobândirea ei. A venit cu toată inima, nu ca fariseii care căutau să-L ispitească pe Domnul. Era întrânsul o foame a duhului; înconjurat de bogăţiile dinafară, acest om îşi simţea sărăcia lăuntrică.

Învăţătorule bun… Cu aceste cuvinte s-a îndreptat tânărul spre Hristos. Cel care şi-a petrecut toată viaţa în temniţă, fără altă lumină decât a unui opaiţ, păcătuieşte oare atunci când, văzând pentru întâia oară soarele, îl numeşte şi pe acesta opaiţ? Ce bine să fac? întrebarea era fără îndoială pusă în contextul bogăţiilor sale, cum se întâmplă de obicei cu cei avuţi, care nu pot face o deosebire între ei şi averile lor, nici nu se pot gândi la sine fără a se gândi şi la bogăţiile pe care le au. | Continuare »

Mă voi purta cu înţelepciune!

Traian Dorz, Hristos, Comoara Psalmilor
Meditația zilei, 3 septembrie:

„Mă voi purta cu înţelepciune pe o cale neprihănită. – Când vei veni la mine? – Voi umbla cu inima fără prihană în mijlocul casei mele“ (Psalmi 101, 2).

bibliaNici o hotărâre nu-i mai folositoare şi mai sănătoasă decât aceea pe care o ia omul când este condus de gândul de a se purta cu înţelepciune pe o cale neprihănită.
Această bună hotărâre, dacă omul o urmează totdeauna,
îi fereşte viaţa de nenumărate păcate
şi conştiinţa, de apăsătoare poveri,
şi amintirile, de multe ocări şi ruşine, şi dureri.
Primul pas pe care îl face înţelepciunea aceasta este hotărârea pentru Hristos,
este pasul naşterii din nou,
este predarea în slujba Domnului,
adică întoarcerea şi urmarea voii lui Hristos.
De la acest pas, luând drept călăuză înţelepciunea (Prov. 2, 1-22),
toate căile omului ascultător de ea vor fi numai bucurie, lumină şi binecuvântare.

Tinere dragă, nu-ţi risipi nepăsător comoara cea mai scumpă a anilor tăi pe drumurile deşertăciunii,
nu-ţi risipi elanul tău, cu care poţi face atât de multe lucruri bune, în bucuriile fără folos,
ci poartă-te cu înţelepciune faţă de tine însuţi, încă din vremea când ai viaţa înainte! Şi ai grijă cu atât mai mult faţă de datoriile pe care le ai în familia ta, în societatea ta, în munca ta şi în generaţia ta. Ca să nu-ţi pară rău la sfârşit! | Continuare »

Mă voi purta cu înţelepciune!

Traian Dorz, Hristos, Comoara Psalmilor
Meditația zilei, 3 septembrie:

„Mă voi purta cu înţelepciune pe o cale neprihănită. – Când vei veni la mine? – Voi umbla cu inima fără prihană în mijlocul casei mele“ (Psalmi 101, 2).

biblia Nici o hotărâre nu-i mai folositoare şi mai sănătoasă decât aceea pe care o ia omul când este condus de gândul de a se purta cu înţelepciune pe o cale neprihănită.
Această bună hotărâre, dacă omul o urmează totdeauna,
îi fereşte viaţa de nenumărate păcate
şi conştiinţa, de apăsătoare poveri,
şi amintirile, de multe ocări şi ruşine, şi dureri.
Primul pas pe care îl face înţelepciunea aceasta este hotărârea pentru Hristos,
este pasul naşterii din nou,
este predarea în slujba Domnului,
adică întoarcerea şi urmarea voii lui Hristos.
De la acest pas, luând drept călăuză înţelepciunea (Prov. 2, 1-22),
toate căile omului ascultător de ea vor fi numai bucurie, lumină şi binecuvântare.

Tinere dragă, nu-ţi risipi nepăsător comoara cea mai scumpă a anilor tăi pe drumurile deşertăciunii,
nu-ţi risipi elanul tău, cu care poţi face atât de multe lucruri bune, în bucuriile fără folos,
ci poartă-te cu înţelepciune faţă de tine însuţi, încă din vremea când ai viaţa înainte! Şi ai grijă cu atât mai mult faţă de datoriile pe care le ai în familia ta, în societatea ta, în munca ta şi în generaţia ta. Ca să nu-ţi pară rău la sfârşit! | Continuare »

Evenimentele şi istoria noastră

Traian Dorz,  Semănați Cuvântul Sfânt (Caietul 28)
Capitolul 2.

T-Dorz-0701. Evenimentele sunt verigile din care se compune lanţul istoriei noastre, sunt firele din care se ţese pânza ei, sunt adevărurile din care se încheagă explicaţia şi se desfăşoară lupta ei.

2. Nicio verigă singură, nu-i un lanţ. Niciun fir singur nu-i o pânză. Niciun adevăr singur nu-i o explicaţie. Aşa şi istoria noastră. Trebuie luate toate la un loc, cu noi toţi.

3. Dar minţi care să le poată cuprinde, ordona şi pătrunde pe toate acestea în lungimea, în lăţimea şi profunzimea lor, sunt numai cele luminate de Cuvântul lui Dumnezeu, căci El este fluidul ce trece prin toate, însufleţind şi controlând totul.

4. Dar şi în istoria noastră, la un moment dat, evenimentele vin din ce în ce tot mai încărcate de conţinut, împingând tot mai puternic înainte desfăşurarea luptei ei sfinte tot mai frumoase şi mai angajate.

5. Linia noastră de luptă se conturează tot mai clar. Direcţiile de înaintare se văd tot mai frumoase, obiectivele de atins devin mai posibile şi mai atrăgătoare…
Şi Marele nostru Comandant ceresc parcă n-a fost niciodată atât de prezent în mijlocul nostru.

6. Dar nici vrăjmaşul satana parcă n-a fost mai atent şi mai concentrat asupra noastră ca acum. Ce frumoasă este totuşi lupta lui Hristos, dar numai când te angajezi în ea puternic şi total!

7. Ajungem tot mai des în barajele puternice a curselor celor mai grele ale vrăjmaşului. Nu mai putem înainta în linie, ci numai om cu om. Fiecare pe socoteala sa. Nu ne mai putem aduna cu sutele, nici măcar cu zecile. Ne adunăm doi-trei, până trece barajul.
Dar nu încetăm lupta.

8. Ce nedreaptă este totuşi lumea faţă de Dumnezeu şi de Oastea Lui! Se folosesc împotriva lui Hristos, a Evangheliei Sale şi a copiilor Săi cele mai mincinoase învinuiri, cu toate mijloacele, în toate locurile, prin grai, prin scris, prin legi scrise şi nescrise…
Iar Adevărului şi nevinovaţilor nu li se permite nicio apărare prin niciunul dintre aceste mijloace.

9. Oricine vrea să ne facă vreun rău, nu este obligat să aducă nici martori, nici dovezi. În aceste condiţii singură adorarea şi acceptarea jertfei în Numele lui Hristos Cel Drag ne întăreşte şi ne compensează.
Până va trece şi acest baraj. | Continuare »

Slujiţi Domnului cu bucurie!

Traian Dorz, Hristos, Comoara Psalmilor
Meditația zilei, 2 septembrie:

„Slujiţi Domnului cu bucurie, veniţi cu veselie înaintea Lui“ (Psalmi 100, 2).

bibliaO, cât de plăcut şi de iubit lui Dumnezeu este omul acela care, tot ce face, face cu bucurie şi cu voioşie!
Omul care, oriunde este trimis şi orice însărcinare primeşte, nu murmură şi nu cârteşte,
nu se întunecă şi nu strigă,
nu bombăneşte şi nu trânteşte,
nu se arată împotrivitor şi nu se plânge,
ci de fiecare dată se arată gata să asculte cu bucurie,
să dea cu inimă largă,
să meargă cu bunăvoinţă
şi să înceapă fără zăbavă ceea ce i se cere.

Dar nu numai lui Dumnezeu Îi este drag de un astfel de suflet, ci şi oricărui om care are a face cu el.
Dacă este copil, părinţii lui nu-l mai văd de drag şi nu l-ar da pe nimic în lume.
Dacă este slujitor, el ajunge pentru stăpânii lui ca un fiu.
Dacă este soţ, el face căminul lui şi căsnicia sa pline de bucurie şi totdeauna fericite.
Dacă este părinte, sau stăpân, sau învăţător, ferice de toţi cei care vor fi crescuţi, îndrumaţi şi luminaţi de el. | Continuare »