b'LOGOS — Comori Nemuritoare

Doamne, Cel ce Te-ai rugat
Pentru răstignitorii Tăi,
Iubitorule de suflete,
Şi ai poruncit robilor Tăi
Să se roage pentru vrajmaşi,
Iartă pe cei ce ne urăsc şi ne apasă pe noi.
Indepărtează-ne
De la orice răutate şi vicleşug,
Îndreptându-ne
Către viaţa cea cu dragoste fraţească
Şi lucrătoare de bine.
Pentru aceea,
Cu smerenie ne rugăm
Şi într-un gând Te slăvim pe Tine,
Unule, Iubitorule de oameni.

Lidia Hamza
Iubeşte, iubeşte, iubeşte şi rabdă de-ar fi şi să mori,
Iubirea iţi creşte răbdarea şi-aceasta-i cât sute de sori.

Când pietre şi bulgări, şi bice spre tine se-abat vâlvătăi,
Sărută-n tăcere şi mâna şi urma vrăjmaşilor tăi.

Când rănile-adânci par să-ţi strige alean şi aloe cerând,
Răbdând, înfloreşte-ţi iubirea pe ceilalţi răniţi vindecând.

Şi rabdă şi-mbracă-n iubire întregul vieţii suspin,
Noian de suspinuri s-acoperi în alţii, iubind pe deplin.

Când valuri de singurătate te-atrag înspre neguri afund,
Tu rabdă şi cheamă Iubirea şi relele toate se-ascund.

Spre Domnul aruncă-ţi răbdarea, pe oameni de-a pururi iubind
Că tot ce-ţi lipseşte pe lume nu capeţi decât dăruind.

Traian Dorz – HRISTOS – PUTEREA APOSTOLIEI

Meditații la Apostolul din Duminica a 19-a după Rusalii

Din ziua când Noe, scăpat din potop, a adus o jertfă de mulţumire lui Dumnezeu Care l-a scăpat din apele potopului în care pieriseră toţi vrăjmaşii lui Dumnezeu;
şi din ziua când Moise, scăpat din robia Egiptului şi din apele Mării Roşii, a cântat cântarea izbăvirii, zicând: Domnul este tăria mea şi temeiul cântărilor mele de laudă; El m-a scăpat… (Exod 15, 2);
şi din clipa când David a spus: Binecuvântat să fie Domnul, Care nu ne-a dat pradă dinţilor lor. Sufletul ne-a scăpat ca pasărea din laţul păsărarului, laţul s-a rupt şi noi am scăpat… (Ps 123, 6-7);
din ziua aceea, zic, o, de câte ori s-au mai înălţat spre ceruri recunoscătoarele suspine de uşurare şi fericitele lacrimi de mulţumire din partea copiilor şi a slujitorilor lui Dumnezeu, spunând:
– Am scăpat din mâinile lor!

Acum era rândul Sfântului Apostol Pavel să treacă prin flăcări, şi focul să nu-l ardă… Să treacă prin ape, şi valurile să nu-l înece, să ajungă în primejdie, dar laţul să nu-l prindă. Fiindcă Cel ce făcuse făgăduinţa: „Iată, Eu sunt cu tine, nu te teme!“ fusese credincios făgăduinţei Sale şi fusese puternic ca să o şi împlinească (Is 43, 1-2).

O, scumpi fraţi şi surori, bizuiţi-vă pe Domnul Care ne-a făcut făgăduinţa: „Iată, Eu sunt cu tine, ca să te scap“ (Ier 1, 8).
Bizuiţi-vă pe Domnul, Care a spus: „Iată, Eu sunt cu voi în toate zilele“ (Mt 28, 20).
Şi nu vă temeţi, când sunteţi cu El, de nici un rău.
În curând şi voi veţi cânta ca Noe, ca Moise, ca David, ca Pavel: „Am scăpat din toate mâinile lor“.
Şi noi am fost în primejdii, ca Noe; în robii, ca Moise; în laţuri, ca David; în mâinile oamenilor, ca Pavel; dar, iată, şi noi am scăpat, fiindcă puternic şi credincios este Domnul Care ne-a făcut făgăduinţa.
Bizuiţi-vă pe El!

Părintele Constantin Galeriu,
predică la Duminica a XVIII-a după Rusalii

În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin.

Binecuvântaţi şi dreptmăritori creştini ai Sfintei Biserici a Domnului nostru Iisus Hristos, Vom asculta mai întâi cuvântul (dumnezeiasca Evanghelie de astăzi) şi apoi taina, deoarece cuvântul tâlcuieşte, explică taina. De aceea în dumnezeiasca Liturghie, în partea întâi este Evanghelia, deci cuvântul, şi în partea a doua, taina Euharistiei; atunci, după ce preotul rosteşte cuvintele Mântuitorului: „Luaţi, mâncaţi, acesta este trupul Meu! Beţi dintru acesta toţi, acesta este sângele Meu, al legii celei noi, care pentru voi şi pentru mulţi se varsă spre iertarea păcatelor“ (şi adăugă Mântuitorul: „Aceasta să o faceţi întru pomenirea Mea“) şi se cântă: „Pre Tine Te lăudăm, pre Tine Te binecuvântăm“, preotul, în numele lui Hristos, cu Hristos în Duhul Sfânt, se roagă: „Încă aducem Ţie această jertfă duhovnicească şi fără de sânge. Te chemăm, Te rugăm, cu umilinţă la Tine cădem. Trimite Duhul Tău cel Sfânt peste noi şi peste aceste daruri ce sunt puse înainte!“ Peste noi – adică peste toţi; şi peste daruri, adică cele pe care le-au adus credincioşii creştini: pâinea şi vinul, ce sunt puse înainte. „Şi fă, adică, pâinea aceasta, cinstit Trupul Hristosului Tău, iar ce este în potirul acesta, cinstit Sângele Hristosului Tău, prefăcându-le cu Duhul Tău cel Sfânt“. Şi pâinea şi vinul – se dezvăluie din adânc – devin, se prefac tainic în Mielul jertfit de la întemeierea lumii, în Trup şi Sânge dumnezeiesc, în Acela prin Care toate s-au făcut.
Aceasta este taina: Trimite Duhul Tău cel Sfânt, nu numai peste daruri, ci şi peste noi. Cugetam cândva la cuvintele psalmistului: „Cerurile spun slava lui Dumnezeu, facerea mâinilor Lui – adică omul (căci «Mâinile Tale m-au făcut şi m-au zidit») – o vesteşte tăria“. Vesteşte omul tăria şi slava lui Dumnezeu? Trimite peste noi şi peste aceste daruri Duhul Tău cel Sfânt, ca să înţelegem taina aceasta, şi anume: că noi suntem chip al lui Dumnezeu şi că noi vestim cel puţin cum Îl vestesc cerurile! Dacă nu e aşa, aşa trebuie să fie. Cuvântul vesteşte, tâlcuieşte taina.
Acum să auzim cuvântul, care ne va dezvălui şi astăzi, ca totdeauna, taina Evangheliei. Iată cuvântul rânduit de dumnezeieştii Părinţi pentru această duminică: Pe când mulţimea Îl îmbulzea, ca să asculte cuvântul lui Dumnezeu, şi El şedea lângă lacul Ghenizaret, a văzut două corăbii oprite lângă ţărm, iar pescarii, coborând din ele, spălau mrejele. | Continuare »