Nu vă-nchideţi încă, Porţile Iubirii,
până nu soseşte lacrima zdrobirii,
dragostea trezită, arsă de mustrare,
care-nvinge-ori moare, care-nvinge-ori moare.
Nu vă-nchideţi încă, Porţile Luminii,
cât e tot departe osândirea vinii,
geamătul căinţei, setea curăţirii,
dorul mântuirii, dorul mântuirii.
Nu vă-nchideţi încă, Porţile Iertării,
cât mai paşte fiul porcii neascultării,
cât i-e conştiinţa încă sugrumată
şi păcatu-mbată, şi păcatu-mbată. | Continuare »
Părintele Iosif TRIFA, Trăim vremuri biblice
În marţea cea mare, Iisus Mântuitorul S-a retras împreună cu apostolii Petru, Iacov, Ioan şi Andrei pe Muntele Măslinilor de unde a profeţit dărâmarea Ierusalimului şi sfârşitul veacurilor.
„Şi, stând El (Iisus) jos pe Muntele Măslinilor, ucenicii Lui I-au zis: «Spune-ne nouă care va fi semnul venirii Tale şi sfârşitul veacului acestuia?»
Iisus a răspuns şi a zis: «Băgaţi de seamă să nu vă amăgească cineva. Căci vor veni mulţi în numele Meu şi vor zice: Eu sunt Hristosul! Şi pe mulţi vor înşela.
Veţi auzi de războaie şi veşti de războaie; vedeţi să nu vă spăimântaţi, căci toate aceste lucruri trebuie să se întâmple, dar sfârşitul tot nu va fi atunci.
Un neam se va scula împotriva altui neam şi o împărăţie împotriva altei împărăţii; şi pe alocuri vor fi cutremure de pământ, foamete şi ciume. Dar toate acestea nu vor fi decât începutul durerilor. Atunci vă vor da să fiţi chinuiţi şi vă vor omorî pe voi şi veţi fi urâţi de toate neamurile pentru numele Meu. Atunci mulţi vor cădea şi se vor vinde unul pe altul şi se vor urî unul pe altul. Se vor scula prooroci mincinoşi şi vor înşela pe mulţi.
Şi, din pricina înmulţirii fărădelegii, dragostea celor mai mulţi se va răci. Dar cel ce va răbda până la sfârşit acela se va mântui.“ (Matei cap. 24) | Continuare »
Cum nu-i mâine dimineaţă Ziua Revederii,
când scăpaţi pe veci din ceaţă vom privi lumina-n faţă?
Adu, Doamne, dimineaţă Ziua Revederii!
Ah, de ce nu-i mâine, oare, Ziua Întâlnirii
când vom izbucni spre soare albă, veşnică ninsoare?
Pentru scumpa Sărbătoare, Ziua Întâlnirii!…
De ce oare nu mai vine Ziua Dezlegării,
să se sfarme ce ne ţine, mai curând să fim cu Tine,
Doamne, ah, de ce nu vine Ziua Dezlegării?
Mii de inime suspină, arse-n dor de Tine
şi Te cheamă: Vină! Vină! adu zorii de lumină
inimilor ce suspină arse-n dor de Tine!
Adu mâine dimineaţă Ziua Revederii,
vezi cât plâns avem pe faţă, ce suspin, ce trai, ce viaţă
adu, Doamne, dimineaţă Ziua Revederii!
Sfântul Ioan Maximovici
Astăzi suntem în Săptămâna înfricoşatei Judecăţi şi este firesc să vorbim despre înfricoşata Judecată şi despre semnele sfârşitului lumii. Nimeni nu cunoaşte ziua aceea, afară de Dumnezeu-Tatăl, dar semnele apropierii ei sunt date şi în Evanghelie, şi în Apocalipsa Sfântului Apostol Ioan Teologul. Apocalipsa vorbeşte despre evenimentele sfârşitului lumii şi despre înfricoşata Judecată cu precădere în simboluri şi în ghicitură, dar Sfinţii Părinţi au tâlcuit-o şi există o tradiţie autentică a Bisericii care ne vorbeşte şi despre semnele apropierii sfârşitului lumii, şi despre Judecata de Apoi.
Înainte de sfârşitul vieţii pe pământ vor fi tulburare, războaie, frământări civile, foamete, cutremure. Oamenii vor suferi de spaimă, vor muri de aşteptarea nenorocirilor (Luca 21, 26). Nu va fi nici viaţă, nici bucuria vieţii, ci o stare chinuitoare de pierdere a legăturii cu viaţa. Dar nu se va pierde numai legătura cu viaţa, ci şi cu credinţa; şi Fiul omului, venind, va găsi oare credinţă pe pământ? (Luca 18, 8). Oamenii vor fi mândri, vor fi nemulţumitori, vor respinge Legea lui Dumnezeu: alături de pierderea legăturii cu viaţa, va slăbi şi morala. Binele va slăbi şi răul va creşte.
Despre aceste vremuri vorbeşte şi Sfântul Apostol Ioan Teologul în lucrarea sa insuflată de Dumnezeu, numită Apocalipsa. El însuşi mărturiseşte că „a fost în Duh“, ceea ce înseamnă că însuşi Duhul Sfânt era în el când i s-au descoperit în diferite imagini simbolice destinele Bisericii şi ale lumii; de aceea, Apocalipsa este o descoperire a lui Dumnezeu. El prezintă destinul Bisericii în chipul unei femei care se ascunde în acele zile în pustie: ea nu se arată în viaţă, aşa cum se întâmplă acum în Rusia. | Continuare »
Redăm mai jos câteva mărturii despre pregătirile, Pseudosinodului care a avut deja loc în Creta în luna iunie a anului 2016, preluate de aici. Interesante sunt concluziile care s-au extras încă din anul 1976 cu privire la dezbaterile conferinței pregătitoare, dar și cu privire la lipsa de necesitate a organizării acestui pseudosinod.
St. Herman of Alaska Monastery (1976).
PRIMA CONFERINȚĂ PANORTODOXĂ PRESINODALĂ
Prima Conferință Panortodoxă Presinodală, cu reprezentanți din aproape toate organismele ortodoxe „canonice”, a avut loc la Chambesy, lângă Geneva, la Centrul Ortodox al Patriarhiei Constantinopolului, între 21 și 28 noiembrie 1976. În urma acestei Conferințe, presa ortodoxă era plină de știri despre ea și de speranțe pentru convocarea efectivă, într-un final, a „Sfântului și Marelui Sinod” pentru care această Conferință și altele precedente au fost pregătite. S-ar părea că mult mediatizatul al „Optulea Sinod Ecumenic” ar putea fi cu adevărat foarte aproape, și este timpul ca ortodocșii să se uite la el îndeaproape și să vadă ce mai precis s-ar putea aștepta de la el.
Arhiepiscopul Antonie de Geneva al Bisericii Ortodoxe Ruse din Afara Granițelor (ROCOR) a fost invitat la deschiderea solemnă a acestei conferințe. Refuzând această invitație, arhiepiscopul Antonie a afirmat că nu poate participa deoarece Biserica Ortodoxă Rusă din Afara Rusiei nu este în favoarea convocării unui „Sfânt și Mare Sinod”, însă a trimis doi reprezentanți în calitate de jurnaliști observatori: protopopul Alexander Troubnikoff și părintele Pierre Cantacuzene. (A se vedea publicația Messenger a Episcopiei Apusene a Bisericii Ortodoxe Ruse din Afara Rusiei, Sept.-Oct.-Nov., 1976.)
În a doua zi a Conferinței, aceștia doi au fost martorii acuzației făcută de către delegația Patriarhiei Moscovei împotriva Patriarhiei Constantinopolului, prin enumerarea a 14 abateri canonice făcute de cea din urmă din 1922. Această acuzare a afectat pacea și armonia Conferinței, dar este evident că este vorba de nimic mai mult decât de o altă manifestare a continuei rivalități între Biserica Moscovei și cea a Constantinopolului pentru o poziție de conducere în „Ortodoxia mondială”; această rivalitate este de natură strict politică și nu presupune nici un dezacord față de convocarea sau scopurile celui de-al „Optulea Sinod Ecumenic” propus.
ISTORIA PREGĂTIRILOR PENTRU AL „OPTULEA SINOD ECUMENIC”
(Schița evenimentelor istorice este luat din Episkepsis, publicație a Centrului Ortodox din Chambesy, 1976, no. 155, pp. 7-9.)
Au existat discuții despre un al „Optulea Sinod Ecumenic” încă înainte de Primul Război Mondial și în special în anii 1920, însă singurul „Sinod Panortodox” concret a fost adunarea renovaționistă din 1923 în Constantinopol sub patriarhul Meletios Metaxakis, care deși a decretat multe reforme radicale a putut impune doar una din ele în câteva Biserici: reforma calendarului. S-a adus în discuție nevoia pentru un „Mare Sinod” la întâlnirea „presinodală” a comisiei de la Mănăstirea Vatoped din 1930, și la „Prima Conferință a teologilor ortodocși” de la Atena din 1936, însă nimic concret nu a fost înfăptuit cu privire la el nici atunci și nici decenii după aceea, iar asta datorită condițiilor istorice din Europa. | Continuare »
Sfântul Ioan Maximovici, predică la Duminica Fiului risipitor
„Şi i-a spus tânărul tatălui său: «Tată, dă-mi partea ce mi se cuvine din avere!»“.
În Pilda fiului risipitor (rătăcitor) este conţinută cea mai ziditoare lecţie pentru tineri.
Într-adevăr, în fiul risipitor vedem întregul tablou al tinereţii uşuratice: superficialitatea, neseriozitatea, patima independenţei – într-un cuvânt, tot ce caracterizează cea mai mare parte a tinerilor.
Fiul cel mic a crescut în casa părintească. Ajungând la anii tinereţii, şi-a închipuit că deja casa părintească era prea strâmtă pentru el. I se părea neplăcut să trăiască sub conducerea tatălui şi sub supravegherea mamei, dorea să-şi imite colegii, care se dedau gălăgioaselor plăceri ale lumii.
„Sunt moştenitorul unei mari averi – cugeta el. N-ar fi mai bine dacă mi-aş primi chiar acum partea cuvenită? Voi putea să-mi chivernisesc bogăţia altfel decât o face tatăl meu.” Şi uşuraticul tânăr se lăsă amăgit de strălucirea înşelătoare a plăcerilor lumii şi hotărî să arunce de pe umerii săi jugul ascultării şi să plece din casa părintească.
Oare nu sunt similare imboldurile care îi fac pe mulţi şi astăzi să părăsească, dacă nu casa părinţilor pământeşti, atunci casa Tatălui Ceresc, adică să iasă de sub ascultarea Bisericii?
Minţilor necoapte, jugul lui Hristos li se pare greu şi poruncile Lui, anevoioase. Ei cred că nu există vreo nevoie anume ca să asculte ceea ce ne porunceşte Dumnezeu şi Sfânta Sa Biserică. Putem sluji lui Dumnezeu – li se pare lor – fără a refuza să slujim lumii. „Suntem destul de puternici – spun ei – ca să rezistăm tentaţiilor pierzătoare şi ispitelor. Putem şi singuri să rămânem fermi în adevăr şi în învăţătura cea sănătoasă. Daţi-ne să ne desăvârşim gândirea cu informaţii multilaterale! | Continuare »
Iată cum trebuie să fim priviţi noi. Ca nişte slujitori ai lui Hristos.
Şi ca nişte ispravnici ai tainelor lui Dumnezeu (I Cor. 4, 1).
Domnul a zis: „Cine este ispravnicul credincios şi înţelept pe care-l va pune stăpânul său peste slugile sale ca să le dea lor partea de hrană la vremea potrivită?“ (Luca 12, 42-44).
„Ca nişte buni ispravnici ai harului felurit al lui Dumnezeu, fiecare din voi să slujească altora, după darul pe care l-a primit!“ (I Petru 4, 10).
Iată deci că, după Sfântul Cuvânt al lui Dumnezeu, acei care au dovada Duhului Sfânt – prin roadele care îi arată că Îl au (Gal. 5, 22-23) – şi care au puterea acestei dovezi în cuvântul lor (I Cor. 2, 1-5), aceştia sunt ispravnici ai tainelor felurite ale lui Dumnezeu.
Harul acestor taine fiind felurit, desigur că şi slujbele împlinirii lor sunt felurite (I Cor. 12, 1-8).
Dar cea mai fericită dovadă că un slujitor este al lui Hristos cu adevărat este că el nu-şi va închipui cu mândrie că este singurul ispravnic vrednic. Nici că slujba lui o poate anula pe a altora.
După cum cerul este plin de stele şi fiecare stea îşi are locul şi însemnătatea ei, tot aşa Biserica lui Hristos este plină de haruri – şi fiecare îşi are valoarea lui.
Preţuirea de către fiecare slujitor a slujbei celuilalt trebuie să fie felul sfânt în care să se privească unul de către celălalt.
Dacă ar fi pe tot cerul o singură stea, niciodată nu s-ar putea vedea nemărginirea şi felurimea frumuseţii înţelepte a lui Dumnezeu, cum se vede datorită mulţimii tuturor stelelor.
Dacă ar fi toate florile de o singură mărime şi culoare, nu s-ar putea vedea atât de bine valoarea fiecăreia, chemarea şi frumuseţea tuturor. | Continuare »
Traian Dorz, Cântări de drum
Ferice-i a vorbi Cuvântul,
puternic şi curat la mulţi,
ferice-i când l-ascultă alţii,
dar mai ferice-i tu s-asculţi.
Ferice-i a primi iubirea,
căci ea e aurul din rai,
ferice-i s-o aduni întruna,
dar mai ferice-i tu s-o dai.
Ferice-i când primeşti vreun bine
atunci când mai în lipsă eşti,
ferice-i, da, dar mai ferice
când tu spre alţii dăruieşti.
Ferice-i când te-ajută altul
în locul strâmt şi-n ceasul greu,
dar mai ferice-i când tu însuţi
pe alţii cauţi s-ajuţi mereu.
Ferice-i fapta dărniciei,
ferice-i binele primit,
ferice-i când îl face-oricine,
dar când faci tu, mai fericit.
Dar şi mai fericit când plata
i-o ocoleşti aici mereu,
căci, neprimind nimic prin oameni,
plăti-ţi-va totul Dumnezeu.
Lidia Hamza
Doamne, toate câte vin
Ori din nor, ori din senin
Ori din cântec, ori din dor
Sau din plânsul tuturor,
Fă aşa ca să nu-mi ia
Cântecul şi dragostea.
Doamne, multe doruri zac
În sufletul meu sărac…
Dar tot drumul Tău curat
Cere jertfă necurmat,
Ori de-i soare, ori de-i nor
Toate au un preţ al lor.
Lacrima sau cântecul
Pot ucide sufletul
Sau să-l nalţe până sus
Plătind preţul de nespus
Doamne, preţul Tău să-mi iai
Ori din cântec, ori din vai.
Doamne, voia Ta s-o ştiu
Ori de-i foc, ori de-i pustiu.
Că prin toate trec voios
Când ştiu rostul lor frumos.
Și cu Tine n-o să pier
nici în flăcări, nici în ger.
Site Creștin Ortodox cu specific al Oastei Domnului
