Acatistul Sfântului Prea Cuviosului Părinte ARSENIE BOCA

Acatistul Sfântului Prea Cuviosului Părinte ARSENIE BOCA

Întru tine, Părinte, s-a mântuit cel după chip, căci, luând Crucea, ai urmat lui Hristos şi, lucrând, ai învăţat să nu se uite la trup, căci este trecător; ci să poarte grijă de suflet, de lucrul cel nemuritor. Pentru aceasta şi cu îngerii împreună se bucură, Prea Cuvioase Părinte Arsenie, duhul tău.

CONDACUL 1
Prea Cuviosului Părintelui nostru şi al multora luminător şi îndreptător de suflete, veniţi, fraţilor, să-i aducem laude cu mulţumire şi să-i cântăm zicându-i: Bucură-te, Sfinte Prea Cuvioase Părinte Arsenie.

ICOSUL 1
Din părinţi credincioşi ai răsărit, Părinte, şi ca un soare ai luminat şi multe suflete necăjite şi rătăcite le-ai îndreptat pe calea mântuirii. Pentru acestea toate, noi îţi aducem laude:
Bucură-te, că Iosif şi Cristina s-au uimit;
Bucură-te, că maica ta Cristina soare şi lună a visat că are în pântece, după ce te-a zămislit;
Bucură-te, căci cu adevărat soare pentru noi ai fost;
Bucură-te, căci ca soarele şi luna, în viaţă, ai luminat;
Bucură-te, al multora şi al nostru luminător;
Bucură-te, că pentru noi şi pentru mulţi ai fost scump şi sfânt odor;
Bucură-te, soare din Munţii Apuseni apărut;
Bucură-te, luceafăr apărut în Mănăstirea Brâncoveanu;
Bucură-te, că multe suflete ai dus la Domnul;
Bucură-te, Sfinte Prea Cuvioase Părinte Arsenie! | Continuare »

RĂUL

RĂUL

Traian Dorz, CÂNTĂRILE ROADELOR pg. 55

Acel care-a iubit Credinţa adevărată a grăit:
– Mai rele decât necredinţa
şi decât răul mai cumplit
să ştiţi că-s falsele credinţe, ereticele-nvăţături,
răstălmăcirile Scripturii – izvor de certuri şi de uri!
Pentru Credinţa-adevărată acestea-s cel mai mare rău
şi cea mai mare vătămare cinstirii către Dumnezeu.

Cu-acest venin amar, satana a otrăvit izvorul sfânt
al Evangheliei în lume
şi al Credinţei pe pământ.
Ca şerpii, falsele credinţe încolăcesc curatul trup
al Sfintei Domnului Biserici
pe care-o sug,
pe care-o rup…

Din pricina acestor rele şi blestemate născociri
ale vrăjmaşului Credinţei au pătimit atâţi martiri!
Atâţia oameni duşi la moarte
şi de credinţă-nstrăinaţi
şi pier atâtea binefaceri prin dezbinarea
dintre fraţi. | Continuare »

RÂVNA PENTRU CASA TA…

„Ucenicii Lui şi-au adus aminte că este scris: «Râvna pentru Casa Ta Mă mănâncă pe Mine.»“ (Ioan 2, 17)

Cât de greu ne vine să ni-L închipuim pe Mântuitorul — Chipul luminos al blândeţii şi bunătăţii — împletind un bici de ştreanguri şi lovind cu el! Trebuie să fi fost înspăimântător de adânc răul, că a fost silit Domnul să facă acest lucru! Starea fărădelegii din Templu trebuie să fi fost nespus mai putredă de cum se putea spune.

Alungarea-vanzatorilor-din-templu_17_02

În 2 Cronici, capitolul 2 până la 8, este arătat tot gândul sfânt al lui Dumnezeu, unit cu toată râvna sfântă a oamenilor Lui, din care a ieşit acest Templu, această Sfântă Casă a Domnului, peste care era chemat Numele Domnului Cel Sfânt, Unic şi Veşnic.
Ce mare sfinţenie stăpânea atunci aici şi ce curate erau gândurile, rugăciunile şi jertfele care se aduceau în Templu pentru Domnul.
Atât jertfele celor care veneau să se închine în el, cât şi ale celor care slujeau acolo.
Ce râvnă mare şi sfântă îi însufleţea pe toţi şi cu ce dragă inimă aduceau lui Dumnezeu fie puţinul, fie multul lor!
Cu ce nevinovăţie se slujea acolo atunci! | Continuare »

Pomenirea preacuviosului şi de Dumnezeu purtătorului Părintelui nostru Grigorie Decapolitul

grigorie_decapolitul

Acest sfânt era din Isauria, născut şi crescut într-una din cele zece cetăţi, ce se cheamă Irinopol, fecior al lui Serghie şi al Mariei, în vremurile necredincioşilor luptători împotriva icoanelor.
Când a fost de opt ani a fost dat la carte şi învăţând s-a făcut de vârstă şi se găteau părinţii să-l însoare; iar el fugind pe ascuns, mai ales pentru eresul luptătorilor împotriva icoanelor umbla din loc în loc, sărutând pe cei ce mărturiseau pentru sfintele icoane şi strângând la sine de la aceia folos sufletesc.
Apoi, supunându-se pe sine la toată înfrânarea şi aspra petrecere, s-a luptat cu multe ispite şi mai ales cu cele aduse de la demoni; pentru care s-a şi arătat mare făcător de minuni. Acesta a mers şi în Asia şi la Bizanţ dorind să mărturisească pentru sfintele icoane. Iar de acolo s-a dus la Roma şi, străbătând tot Apusul şi spăimântând pe mulţi cu semnele şi cu minunile ce făcea, iarăşi s-a întors la Bizanţ; şi de acolo s-a dus la muntele Olimpului.
Deci suindu-se acolo şi topindu-se foarte, s-a îmbolnăvit de idropică, încât numai după glas era cunoscut de cei ce-l ştiau. Deci pogorându-se din munte s-a dus la Tesalonic şi de acolo venind iarăşi la Bizanţ a aflat pe Simeon mărturisitorul şi purtătorul de Dumnezeu închis în temniţa pentru sfintele icoane. Şi închinându-i-se şi rugându-l mult să se roage pentru el, cu pace s-a săvârşit.

Sfintele moaşte, ale acestui Sf. Grigorie, se află întregi în România la sfânta Mănăstire Bistriţa-Vâlcea, care este făcută din temelie de răposatul ban Barbu Craiovescul. Acesta cu multă cheltuială a adus aceste sfinte moaşte la această sfântă mănăstire, unde se află şi până astăzi făcătoare de minuni, prin care şi sfânta mănăstire de multe primejdii este ferită şi pământul acesta multă folosinţă şi ajutor are; iar cine merge la sfântul cu smerenie şi cu credinţa află folosinţă şi tămăduire atât trupeşte cât şi sufleteşte.

VENIREA ŞI PLECAREA

VENIREA ŞI PLECAREA

1. Când omul se naşte şi vine în lume, vine cu pumnii strânşi, ca şi cum ar spune: Voi cuceri totul, voi strânge totul.
Iar când moare şi pleacă din lume, pleacă cu palmele desfăcute, ca şi cum ar spune: N-am luat nimic şi nu duc nimic din tot ce-am strâns pe pământ.
2. Toate câte omul le câştigă pe pământ vin numai de la Dumnezeu.
Pentru a-i da omului, prin folosirea lor cu înţelepciune, ceea ce îi doreşte sufletul lui: adică mântuirea şi fericirea veşnică.
Dar omul, când le are, nici nu mai gândeşte la dorinţele sufletului.
Se gândeşte numai la dorinţele trupului său. Şi la împlinirea vinovată a dorinţelor lui păcătoase.
3. Cine este omul cel mai bogat? întreabă un înţelept.
Cel ce se mulţumeşte cu ceea ce are!
Acela Îi mulţumeşte pentru toate numai lui Dumnezeu, de la Care are aceste mijloace şi daruri.
El ştie cine le-a dat şi pentru ce scop!
El ştie şi care este cea mai cuminte întrebuinţare a lor – spre câştigul sufletului său.
Şi spre slava Celui ce i le-a dat.
4. Omul cel ce şi le crede ale lui toate cele primite de el pe pământ Îl uită pe Făcătorul său şi nesocoteşte poruncile Domnului.
Se apucă, întocmai ca bogatul cel nebun din pilda Mântuitorului, să privească la averea lui cu o lacomă bucurie îngâmfată, zicând:
Suflete al meu, acum ai multe avuţii, strânse pentru mulţi ani… prin priceperea ta, prin munca ta, prin puterea ta…
Într-adevăr, numai un nebun poate gândi şi zice aşa… | Continuare »

CHIAR OMUL CEL MAI TARE

CHIAR OMUL CEL MAI TARE

Chiar omul cel mai tare astăzi
poate fi mâine prăbuşit,
nu-ţi face idol din cel trufaş,
nici nu-njosi pe cel smerit!

Chiar omul cel avut acuma
diseară poate fi sărac,
în bogăţia pieritoare
să ştii să nu te-ncrezi în veac.

Chiar cei mai sănătoşi acuma
peste-o clipită pot fi morţi,
gândeşte-te-nţelept la asta,
să ştii mereu cum să te porţi.

Chiar cei ce-s în palate astăzi
pot mâine-ajunge cerşetori,
mai trecător e-avutul lumii
cu mult ca visul scurt din zori. | Continuare »

DE ANI DE ZILE, UN POTOP DE NECAZURI NE URMĂREŞTE DE SUS DIN CER

DE ANI DE ZILE, UN POTOP DE NECAZURI NE URMĂREŞTE DE SUS DIN CER

Cu un om din popor am vorbit astă-vară despre lucrurile mântuirii sufleteşti:
– Foarte frumos predicaţi în «Lumina Satelor» să se întoarcă oamenii la Dumnezeu, zicea omul, dar puţini sunt care citesc şi ascultă această predică; eu socotesc că numai dacă li s-ar arăta oamenilor vreo minune de la Dumnezeu s-ar lăsa de răutăţi. Oare de ce nu mai face Dumnezeu şi azi minuni ca pe vremea lui Moise şi Aron?…
– O, dragă suflete, i-am răspuns eu omului, eşti într-o greşeală, eşti într-o mare greşeală, căci Dumnezeu face şi azi minuni ca pe vremea lui Moise şi Aron, numai că oamenii de azi nu vor să le vadă şi să le înţeleagă. De o vreme încoace, de la război încoace, nu se mai gată semnele, arătările şi minunile ce le face Dumnezeu între noi. Oare n-a fost şi războiul cel mare o astfel de arătare a lui Dumnezeu? Şi oare gripa ce a venit după război şi care în câteva luni a omorât mai mulţi oameni decât războiul întreg n-a fost şi ea un semn al lui Dumnezeu? Şi oare grindinile, secetele, musca columbacă, grozava scumpete etc., etc., nu sunt şi ele tot atâtea arătări de la Dumnezeu?
Şi oare potopul ce fu în anul 1925 la Crăciun n-a fost şi el o arătare cerească şi o minune? În ajun de Crăciun, apele au înecat oameni, au dus gospodării întregi, lăsând pe tot locul prăpăd, jale şi sărăcie. Tunete şi fulgere au fost pe unele locuri cu acest prilej şi curcubeu s a ivit pe cer în dricul iernii. Oare nu sunt acestea cu adevărat o arătare şi o minune cerească?
Ba da, dragă suflete şi iubiţi cititori, toate acestea sunt semne şi arătări cereşti prin care Dumnezeu ne mustră pentru fărădelegile noastre şi ne cheamă să ne îndreptăm. Noi însă ochi avem şi nu le vedem. Minte avem şi nu le pricepem. | Continuare »

ÎN NOAPTEA LUMII

ÎN NOAPTEA LUMII

În noaptea lumii prea-ndelungă
sub lacăt de lumină grea
purtăm solia mântuirii
când sus pe cruce, când sub ea.

Trecând mereu când prin lumină
şi când prin umbră către Ţel
L-avem când stâlp de nor nainte,
când stâlp de foc, mereu, pe El.

Plutim ades când peste valuri,
când doborâţi sub ele stăm,
aceleaşi lupte când eroic,
când îndoielnici le-nfruntăm.

Adesea-n zbor prea singuratic
prin cer uscat de munţi stâncoşi
ne bem doar roua de pe aripi
ca şoimu-n anii secetoşi.

Cei ce-au purtat pe frunţi mai grele
cununi de spini şi de sudori
răzbat nălţând dumnezeieşte
solia mai strălucitori.

Purtând-o vrednici mai departe
din cei ce-au mers în cei ce vin,
cu-atât mai plin ni-e viitorul
cu cât trecutul ni-e mai plin.

Iar Mâine,-ajunşi la Sfânta Ţintă
cu chip ceresc şi drum sfinţit,
spălaţi prin apa-ntineririi
vom săruta Tărâm Slăvit! (Traian DORZ)

SFINȚENIA, RAȚIUNEA DE A FI A OASTEI DOMNULUI

SFINȚENIA, RAȚIUNEA DE A FI A OASTEI DOMNULUI

„Scris este: «Fiți sfinți, pentru că Eu sunt sfânt»” (I Petru 1, 16).

Pentru toți cei care au citit cu atenție Biblia, este ușor de remarcat că sfințenia este un concept, o realitate care revine foarte des pe paginile acesteia. Și în Biserică auzim destul de des vorbindu-se despre sfințenie. Totuși, pentru cei mai mulți oameni, chiar credincioși, are un înțeles cam vag. Mai ales pentru noi, ostașii, a înțelege foarte clar ce este sfințenia este foarte important, în primul rând pentru că ea este o condiție a mântuirii: „Căutați pacea cu toții și sfințenia, fără de care nimeni nu va vedea pe Domnul” (Evr. 12, 14). Apoi este important deoarece, dacă înțelegi ce este sfințenia, înțelegi și de ce trebuie să existe Oastea Domnului, putând să explici și altora acest lucru. De ce mulți oameni nu înțeleg Oastea Domnului chiar dacă nu sunt rău intenționați? Pentru că nu înțeleg și probabil nici nu își pun problema sfințeniei.
Firește că, pentru a înțelege ce este sfințenia, am putea să ne folosim, pe lângă Biblie, de literatura Oastei, care abundă în meditații ce au ca subiect sfințenia, îndemnând la dobândirea și păstrarea acestei stări. Dar pentru a dovedi că învățătura despre sfințenie – așa cum este înțeleasă și trăită de mentorii Oastei Domnului – este o învățătură a Bisericii, măcar că este puțin sau nu este deloc avută în vedere astăzi, aș vrea să citez dintr-o lucrare de teologie academică. Este vorba de cartea Învățătura despre sfânt și sfințenie în cărțile Vechiului Testament, teza de doctorat a părintelui Petre Semen, de mulți ani profesor la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Iași, considerat o autoritate în studiile privind Vechiul Testament, bun cunoscător, între altele, al limbii ebraice și al realităților istorice din timpurile biblice. | Continuare »

MĂREŢIA DUMNEZEULUI NOSTRU

1. Tot ce este rămas în ceruri – adică în lumea superioară, în starea de necădere – spune slava lui Dumnezeu, cântă şi laudă veşnic slava Lui. Atât îngerii şi duhurile, cât şi sorii şi planetele, care au fost create prin Ideea şi prin Cuvântul Tatălui, adică de Expresia Sa, Fiul Său Iisus Hristos, de El, Oglindirea Slavei Sale, şi de El, Chipul Fiinţei Sale (Evr 1, 3), totul Îi aduce o veşnică şi cutremurător de strălucită şi imensă slavă Lui, Celui prin Care au fost create şi prin Care se ţin.

2. Toate spun… spun neîncetat, spun puternic, spun frumos şi măreţ numai slava Dumnezeului nostru, Care le-a creat şi Care le susţine…

3. Priviţi voi, toţi acei care aveţi ochi şi care puteţi vedea cu ei! Priviţi într-o noapte senină spre cerul înstelat… iar apoi ascultaţi!…
Dacă aveţi urechi şi dacă mai puteţi auzi cu ele, – ascultaţi graiul măreţ al cerurilor, strigat şi tăcut peste toate meridianele şi paralelele lor; ele vă vor spune numai despre slava lui Dumnezeu şi despre frumuseţea Lui!

4. Frumosul mers al tuturor lumilor cosmice, structura lor înţeleaptă, legile lor minunate sau faţa şi umbra lor strălucitoare şi liniştită, măreţia şi tăcerea lor, – toate vă vor spune Măreţia şi Slava Făcătorului şi Binefăcătorului lor şi a tuturor văzutelor şi Nevăzutelor lucrate de El! | Continuare »