b'LOGOS — Comori Nemuritoare

Pr. Iosif TRIFA,
«Isus Biruitorul» nr. 14 / 29 martie 1936, p. 1

E timpul postului, e timpul când trebuie să ne uităm mai mult ca altădată sus, spre crucea Golgotei.
Despre Cruce se vorbeşte mult şi trebuie să se vorbească şi mai mult, pentru că ea ne arată toată taina mântuirii noastre, iar mântuirea vine în măsura în care înţelegem Crucea şi Jertfa scumpului nostru Mântuitor.
Un pictor credincios a pus taina crucii în chipul de alături. E o icoană foarte mult grăitoare despre înţelesul şi taina Crucii. Prin icoana aceasta, pictorul voia să spună: în marea acestei vieţi, viaţa noastră este un fel de naufragiu. Ni s-a sfărâmat barca în viforul ispitelor şi în furtuna încercărilor şi necazurilor. Orice încercare de scăpare „prin noi înşine”, prin puterile noastre, este pierdută. Dar tocmai în starea aceasta de pierzare se iveşte crucea ca o stâncă de mântuire.
Aşa este Crucea şi aceasta este Crucea şi Jertfa Domnului Iisus, Ea se iveşte numai în „naufragiu”, adică atunci când ţi-ai fost pus nădejdea în puterile tale, în ajutorul omului, în sănătatea ta, în banii tăi, în averile tale… şi vine furtuna şi, rând pe rând, le îneacă pe toate şi te lasă singur în mijlocul „apelor”. Când simţi acest „naufragiu” şi strigi după ajutor de sus – atunci ţi se arată crucea şi mântuirea.
Când te-a cuprins viforul ispitelor şi păcatelor, când toate încercările tale să scapi de păcat cu puterile tale se gată cu acel faliment: „Am cercat, dar nu pot”… când simţi acest „naufragiu” şi plângi cu amar, cerând mila, dragostea şi ajutorul Fiului de sus – atunci ţi se arată „crucea” mântuirea. | Continuare »

Iată cât de frumoasă este evanghelia de duminică. Ea cuprinde tot ce trebuie să facem pentru mântuirea sufletului nostru. Să luăm pe rând învăţaturile din ea.
„Cela ce voieşte să vină după Mine să se lepede se sine”… zice evanghelia. Asta înseamnă că dacă vrei să pleci după Hristos trebuie să te hotărăşti pentru El, trebuie să intri în slujba Lui şi să asculţi de El şi de voia Lui. Voile tale, de cele mai multe ori, sunt „voile trupului şi ale gândurilor” (Ef 2, 3), adică voile satanei şi ale păcatului; şi de aceea trebuie să te lepezi de ele şi să-L primeşti pe Hristos de Stăpân, Poruncitor şi Împărat în casa sufletului tău. „Au nu ştiţi că voi nu sunteţi ai voştri? – zice Apostolul Pavel (I Cor 6, 19) – ci sunteţi ai lui Iisus Hristos, Care v-a cumpărat cu preţ”. Lepădarea de sine asta înseamnă: să-ţi dai mâinile tale, picioarele tale, inima ta, vorbele şi gândurile tale, să-ţi dai tot ce ai lui Hristos, să le pui în slujba lui Hristos şi în ascultarea de El.
Dar lucrul acesta nu e uşor. De aceea zice mai departe evanghelia că tot cel ce vrea să se lepede de sine trebuie:
„Să-şi ia crucea sa”, adică să porţi luptă cu patimile, cu plăcerile, cu ispitele ce ţi le scoate lumea aceasta în calea ta de mergere înainte după Hristos. | Continuare »

Suferinţele şi necazurile din această lume sunt şi ele o cruce pe care Domnul Dumnezeu o pune pe umerii noştri, spre sănătatea şi mântuirea noastră cea sufletească. Crucea suferinţelor ne aduce aminte de Domnul şi ne cheamă să ne întoarcem la El.
O cruce mare şi grea sunt şi vremile noastre. S-a pus această cruce pe umerii noştri şi pe sufletul nostru odată cu războiul. Şi de atunci ea nu se mai ridică şi nu se mai uşurează. Dimpotrivă. Parcă an de an tot mai mare şi mai grea se face. Dumnezeu a pus pe umerii noştri această cruce. Ea ne cheamă să ne întoarcem la Dumnezeu.
Vremile noastre sunt o cruce mare şi grea, sunt o cruce grăitoare, ce strigă pe noi: „Întoarceţi-vă, oamenilor, la Dumnezeu!”. Dar oamenii nu înţeleg chemarea acestei cruci; nu vor să o înţeleagă. Noi umblăm să scăpăm de crucea aceasta. Aşteptăm să se uşureze vremile, să se facă iarăşi bine în lume, ca să ne vedem în tihnă de păcate şi răutăţi. Suduim pe guverne, stăm să suduim chiar şi vremea că nu umblă cum am pofti noi, dar nu vrem să înţelegem că greutăţile şi necazurile sunt puse pe umerii noştri ca o chemare să ne întoarcem la Dumnezeu.
De când eram preot la ţară, îmi aduc aminte de un om care făcuse o cruce mare dintr-un prun şi o ducea pentru un mort. Pe drum, poposise cu ea… la un birt. Lăsase crucea în drum şi se apucase de băute şi de cântate, „să-i treacă de necaz”. | Continuare »