Traian Dorz, din HRISTOS – PUTEREA APOSTOLIEI
Meditaţii la Apostolul din duminica Fiului risipitor
Sunt în viaţa oricărui suflet credincios felurite încercări şi ispitiri prin care vrăjmaşul iubirii curate caută cu toată şiretenia să ne strice inima de la curăţia dragostei unice pe care I-am promis-o şi pe care I-o datorăm numai lui Hristos, iubitul, scumpul şi dulcele nostru Mântuitor.
Ispitele desfrânării trupeşti atrag de obicei pe om mai mult în anii tinereţii sale. Chemările iubirii lumii şi ispitele acestor chemări sunt mai puternice atunci. Pentru că amintirile lor sunt mai vii şi mai apropiate, iar inima s-a rupt de ele abia de curând… Dar ispitele desfrânării sufleteşti, chemările ispititoare ale credinţelor lor străine, ale mândriei dezbinătoare, ale dorinţei de întâietate şi ale duhului falselor încredinţări acestea vin mai mult nu la cei tineri, ci la cei mai în vârstă. Nu vin la cei nou-veniţi în Lucrarea Domnului, ci la cei veniţi mai de mult în ea.
Cei nou-veniţi la Iisus sunt în dragostea cea dintâi faţă de El. Şi dragostea cea dintâi este fierbinte, sinceră, curată, unică, dulce, frumoasă, alipită total şi fericit de Iisus. Aici diavolul nici nu încearcă să pătrundă, fiindcă ştie că nu poate pe nicăieri. Curăţia şi puterea acestei iubiri o înconjoară ca un zid de apărare, ca o cetăţuie întărită pe unde nici o săgeată otrăvită a vrăjmaşului nu poate să pătrundă şi s-o strice. Numai când dragostea cea dintâi se pierde – cum spune la Apocalips 2, 4 – când se pierde curăţia ei, când slăbeşte legământul ei, când se usucă lacrimile ei, când se uită binefacerile ei, atunci când vrăjmaşul se apropie, găseşte crăpăturile întăriturii slăbite şi se strecoară ca un şarpe, încolăcind molatic şi cald, şoptind atrăgător şi voluptuos, strângând şiret şi ispititor, promiţând cuceritor şi blestemat. | Continuare »
