schimbarea-la-fata-pe-taborO, pe Taborul rugăciunii,
Iisuse-n veci să stau aş vrea
şi-n tainica lucire-a lunii
doar buzele-mi şoptească-aşa:
Iisuse, Te iubesc!

Când nu-i nevoie de cuvinte
s-arăt iubirea cum aş vrea,
doar liniştea tăcerii sfinte
şi ochii să-mi suspine-aşa:
Iisuse, Te iubesc!

În nici o zare nu-i cuprinsă
cântarea-ntreagă cum aş vrea,
ci doar privirea mea aprinsă
şi inima Îţi cântă-aşa:
Iisuse, Te iubesc!

S-aştept aici a revederii
îmbrăţişare dulce-aş vrea,
ca-n aurora învierii
al meu sărut să-Ţi spună-aşa:
Iisuse, Te iubesc!

Căci n-am pe lume sărbătoare,
nici inima nimic nu-mi vrea
decât să-Ţi pună la picioare
al logodirii imn aşa:
Iisuse, Te iubesc!

Iar când inelul nunţii sfinte
ne va lega pe veci, aş vrea
să simt iubirea mea fierbinte
cum mi-o îmbrăţişezi cu-a Ta,
Iisus, că mă iubeşti.

Vlad Gheorghiu, Blid de lut

schimbarea_la_fataIisuse, când vin dinspre Tine
de soare-mi simt ochii că dor
şi marile aripi mi-s pline
de praful de aur din zbor.

Iisuse, fii slăvit
de harul fericit
cu care vin – cu care vin
oricând mă-nchin!

Când ceasul de taină sfârşeşte
şi-ntorc de pe munte în jos,
pe frunte mai simt că-mi luceşte
cununa de har luminos.

Ce grei paşii mei vin spre vale
când ochii mei mai vor şi vor
lumina privirilor Tale
şi harul rămas pe Tabor!

O, dulce-ntâlnire divină
pe Munte cu Sfântul Mister,
ia-mi duhul odată-n lumină
şi-n veci nu-l întoarce din cer!

Traian Dorz, Cântarea Veşniciei 

Schimbarea_la_fata_TelitaTraian Dorz, Lupta cea bună

1. Răscrucile istorice care pot mântui lumea sau o pot prăbuşi nu le pot preţui decât Dumnezeu şi profetul Lui cu El pe Sinai sau cu Iisus pe Tabor.
Atunci atât Dumnezeu, cât şi Omul Său sunt la fel de cutremuraţi şi la fel de pătrunşi de însemnătatea clipei în care se întâlnesc sau se despart.

2. Într-o astfel de stare, Moise trebuie să fie singur (Exod 3, 1-10).
Şi Ilie trebuie să fie singur (I Împ 17, 20).
Şi Elisei trebuie să fie singur (II Împ 4, 34).
Şi Iisus, singur (Mc 5, 40).
Şi Petru, singur (Fapte 9, 40).
Cine poate să ştie ce se petrece atunci acolo între Dumnezeu şi alesul Său?…
Pentru că nici Unul, nici celălalt nu spun altora despre acest moment unic şi tainic!

3. Cum I Se arată Tatăl Fiului, – ori Fiul, fiului Său?…
Cum îi transmite El puterea?
Cum îi dă învestitura?
Cum Se uneşte Dumnezeu cu el prin acest act divin în care omul devine Dumnezeu şi Dumnezeu devine om?…
Ce taină nepătrunsă este aceasta!

4. Dar trebuie să fie ceva nespus de înalt, ceva nespus de cutremurător, ceva nespus de profund, care trece dintr-o dată şi pentru o clipă peste toate legile sub care sunt închise toate fiinţele, toate puterile, toate marginile existente în univers, – afară de cele ale lui Dumnezeu Însuşi.
Poate că de aceea niciodată aceste acte nu se pot petrece jos – ci numai sus.

5. Şi nu se petrec niciodată în altă prezenţă, ci numai în a Lui şi a lui.
Şi niciodată [altfel] decât în genunchi.
Pentru că de nicăieri nu se poate cuprinde mai mult, vedea mai departe sau birui mai sigur ca din genunchi.
O, Dumnezeule, ce sus e aici pe acest munte
şi ce înfricoşător de sfânt este locul acesta!
Cine poate sta fără să se clatine, fără să se cutremure, fără să se prăbuşească!… | Continuare »

0 schim la fata 2Doamne, în ce har ne-nvălui
viaţa, uneori,
când în inimile noastre
Tu întreg cobori,
când Cântarea şi Cuvântul
dulce se-mpletesc,
atunci faţa, ochii, gândul
– totul ni-e ceresc.

Ţine-ne mereu,
Sfinte Dumnezeu,
stările de har
unde nu-i hotar,
să avem mereu,
Sfinte Dumnezeu,
roadele cereşti
ce Tu le doreşti!

Doamne, cum e rugăciunea
din al Tainei loc
când în suflete-i cutremur
şi-n cuvinte-i foc,
şi când sfânta adunare
toată-i pe Tabor,
când Hristos străluce Soare
dulce tuturor.

Doamne, fă-ne-n stări de astea
ne-ncetat să fim,
în cântare şi-n iubire
toţi să ne-mpletim,
dintr-o astfel de-adunare
să pornim în Sus
la a Nunţii Sărbătoare,
Tu şi noi, Iisus!…

Traian Dorz, Cântarea Biruinţei

Pe patul suferinţei gem
şi stau fără putere,
o Doamne, să-mi ajuţi Te chem
în marea mea durere.

Sunt apăsat şi chinuit,
viaţa mi-e povară,
îndurerat şi părăsit,
necazul mă doboară.

Iisus, Mângâietorul meu,
îndură-Te de mine,
ajută-mă, că-n ceasul greu
nu Te-am decât pe Tine.

Ajută-mă să nu cârtesc,
să pot avea răbdare,
să cred, să nu mă îndoiesc
de-a Ta putere mare!

Să nu mă plâng de chinul meu,
ci să privesc spre Tine,
căci Tu poţi face şi-acest greu
să fie spre-al meu bine. (Traian DORZ)

Vindecarea-slabanogului-din-Capernaum-11„«Scoală-te», i-a zis Iisus, «ridică-ţi patul şi umblă!»“ ( Ioan 5, 8 )

Nu-i de-ajuns numai să te poţi scula din păcat. Trebuie şi să umbli în neprihănire! Nu-i de-ajuns că te poţi scula! Dacă nu poţi şi umbla, tu încă nu eşti sănătos deplin.
Ia seama că cel sănătos se cunoaşte după cum umblă:
Că cine umblă clătinându-se, cine umblă şchiopătând, cine umblă mereu căzând, cine umblă dintr-o parte în alta, de la unii la alţii, cine umblă tremurând, cine umblă poticnindu-se de orice, cine umblă strâmb, cine umblă lumeşte, cine umblă cu ochii închişi (2 Petru 1, 9), cine umblă cu nebăgare de seamă prin gropi, prin şanţuri, prin noroaie, prin locuri nepermise, cine umblă târându-se, cine umblă cu nebunii, cu desfrânatele, cu băutura, cine umblă cu cuţite, cu ciomege, cu arme, cine umblă cu înşelăciuni, cu afaceri necinstite, cu minciuni, cine umblă în gură cu Biblia, dar în buzunar cu rachiu, cu tutun, cu cărţi de joc, cu jurăminte şi cu înjurături, cine umblă şi la biserică sau la adunare, dar şi la păcate şi la cârciumă, cine umblă cu Dumnezeu pe buze, dar cu diavolul pe inimă, – acela nu este sănătos! Nici la minte, nici la credinţă.
Căci acela care este sănătos cu adevărat are totdeauna un umblet drept, frumos şi statornic, un cuvânt drept şi trăit, o viaţă şi o purtare drepte şi frumoase. Fie că-l vede cineva, fie că nu-l vede.

Dacă tu cu adevărat te-ai sculat din păcate, atunci ia seama bine cum umbli. Căci la umbletul tău privesc şi îngerii şi demo-nii. Şi cerul şi iadul. Şi Dumnezeu şi oamenii (1 Cor. 4, 9).
Umblarea ta este mărturisirea ta. Şi după ea îţi vei primi şi lauda şi ocara (Mat. 25,31-46; Rom.2, 5-6; Apoc. 20, 12).
Dacă eşti al lui Hristos, trebuie să umbli ca El (1 Ioan 2, 6). | Continuare »

Ce multe-n lumea asta par albe de lumină
Şi calea către ceruri de fapte bune plină,
Dar nu-i decât poleiul spoit pe dinafară,
Dacă-ai să-i cauţi miezul, găsi-vei fiere-amară.

Adeseori se pare că drumu-i bun şi suie
Şi povârnişul pare urcuş spre cer, dar nu e.
Şi biruinţa poate să pară că-i sfinţire,
Dar când e fără jertfă, e-o simplă amăgire.

E-aşa viclean vârtejul că raza sus aprinsă
Pe care-o vezi tu soare – e-o biată lampă stinsă.
Din tot ce ştii în lume că-i drept şi străluceşte
Doar ce răbdare-mbracă, aceea mântuieşte.

Opreşte-te o clipă din mersul tău cu grabă,
Priveşte orice lucru atent şi te întreabă:
Suişu-acesta care pieptiş în sus se duce
Se poate să ajungă la ceruri fără cruce?

Se poate-ades să-ţi pară că te-ai desprins de lume
Şi multa biruinţă ţi-a scris în cer un nume.
Dar cheia porţii sfinte e numai suferinţa,
Doar dacă arzi într-însa, avea-vei biruinţa.

Sunt mulţi ce vor în lume numai hristoşi de slavă
Cu care să-şi îmbrace credinţa lor bolnavă.
Dar slava învierii în urma morţii vine.
Cât răstignit ţi-e trupul, atât ai cer în tine.

Lidia Hamza

De câte ori

VindecareaDemonizatuluiSihastriaPutnei2De câte ori, Iisuse,
în urma mea privesc,
de-adânca vale-a morţii
mereu îmi amintesc.

Nu uit de clipa-n care
spre mine Te-ai plecat
şi din adânc de patimi
şi moarte m-ai scăpat.

Şi n-am să uit vreodată,
Stăpânul meu Milos,
de unde, din ce moarte,
prin harul Tău m-ai scos.

Nu uit din ce, de unde
şi cum am fost scăpat,
când marea-Ţi bunătate
spre mine s-a plecat.

De-aceea, eu, cu lacrimi,
mereu Îţi mulţumesc,
de câte ori, Iisuse,
în urma mea privesc.

Traian Dorz, Cântări îndepărtate

Râvnă fără pricepere

Traian Dorz, din HRISTOS – PUTEREA APOSTOLIEI

Le mărturisesc că ei au râvnă pentru Dumnezeu, dar fără pricepere (Romani 10, 2)

TDorz1Râvna este o lucrare a inimii, priceperea este o lucrare a minţii.
Râvna vine din dragoste, priceperea vine din adevăr.
Râvna este mişcarea, priceperea este conducerea acestei mişcări.
Orice lucrare a inimii, fără o bună îndrumare a minţii, este ca o maşină puternică în mers, dar fără o conducere puternică pe direcţia cea bună. O astfel de maşină cu cât este mai puternică şi cu cât merge mai repede, cu atât se va prăbuşi mai curând şi total.

O lucrare a dragostei puternice, plină de râvnă şi de simţire, de pietate şi de sentiment – are totdeauna nevoie şi de o îndrumare luminoasă şi limpede, înţeleaptă şi cumpătată a unei inteligenţe sănătoase, călăuzite de adevărul învăţăturii drepte şi statornice.
Altfel, oricât ar fi de înflăcărată această lucrare a dragostei şi oricât de plină de putere şi de râvnă ar fi ea, – nu peste mult timp va sfârşi cine ştie în ce înfundătură din care nu va mai putea să iasă şi pe care nu va mai şti cum să o treacă niciodată.
Tot aşa, o lucrare a adevărului, oricât de bine orientată ar fi ea, oricât de limpede i-ar fi învăţătura şi oricât de drept i-ar fi drumul, – fără căldura, fără puterea, fără râvna unei iubiri înflăcărate pentru Hristos – la fel va îngheţa pe loc, ca o maşină perfectă, dar fără energia care îi dă mişcarea şi tăria.

Nici râvna fără pricepere, nici priceperea fără râvnă…
Nici dragostea fără adevăr, nici adevărul fără dragoste.
Nici inima fără braţe, nici braţele fără inimă. | Continuare »

Traian Dorz, din Lupta cea bună

1. Răscrucile istorice care pot mântui lumea sau o pot prăbuşi nu le pot preţui decât Dumnezeu şi profetul Lui cu El pe Sinai
sau cu Iisus pe Tabor. Atunci atât Dumnezeu, cât şi Omul Său sunt la fel de cutremuraţi şi la fel de pătrunşi de însemnătatea clipei în care se întâlnesc sau se despart.

2. Într-o astfel de stare, Moise trebuie să fie singur (Exod 3, 1-10).
Şi Ilie trebuie să fie singur (I Împ 17, 20).
Şi Elisei trebuie să fie singur (II Împ 4, 34).
Şi Iisus, singur (Mc 5, 40).
Şi Petru, singur (Fapte 9, 40).
Cine poate să ştie ce se petrece atunci acolo între Dumnezeu şi alesul Său?…
Pentru că nici Unul, nici celălalt nu spun altora despre acest moment unic şi tainic!

3. Cum I Se arată Tatăl Fiului, – ori Fiul, fiului Său?… Cum îi transmite El puterea? Cum îi dă învestitura? Cum Se uneşte Dumnezeu cu el prin acest act divin în care omul devine Dumnezeu şi Dumnezeu devine om?… Ce taină nepătrunsă este aceasta!

4. Dar trebuie să fie ceva nespus de înalt, ceva nespus de cutremurător, ceva nespus de profund, care trece dintr-o dată şi pentru o clipă peste toate legile sub care sunt închise toate fiinţele, toate puterile, toate marginile existente în univers, – afară de cele ale lui Dumnezeu Însuşi. Poate că de aceea niciodată aceste acte nu se pot petrece jos – ci numai sus.

5. Şi nu se petrec niciodată în altă prezenţă, ci numai în a Lui şi a lui.
Şi niciodată [altfel] decât în genunchi.
Pentru că de nicăieri nu se poate cuprinde mai mult, vedea mai departe sau birui mai sigur ca din genunchi.
O, Dumnezeule, ce sus e aici pe acest munte
şi ce înfricoşător de sfânt este locul acesta!
Cine poate sta fără să se clatine, fără să se cutremure, fără să se prăbuşească!… | Continuare »