MORŢII ŞI LACRIMILE

invierea-lui-lazar-1Traian Dorz, Poruncile iubirii

1. Chiar dacă, la rugăciunile noastre, nu s-ar trezi niciodată nici unii din fraţii noştri cei morţi duhovniceşte, aceasta va fi totuşi semnul că, cel puţin, noi n am murit faţă de ei. Şi nu ne-am schimbat. Numai să avem într-adevăr grijă să nu murim la ei. Şi cu ei. Şi ca ei.

2. La mormântul lui Lazăr, Iisus plângea. Nu există un alt tablou mai sfâşietor decât acesta: Iisus plângând. …O, câtă durere şi câtă dragoste care ne cutremură sufletul se desprinde din priveliştea aceasta: Iisus plângând!

3. Domnul Iisus n-a plâns niciodată în lovituri, în primejdii şi în ameninţări, în foamete şi în lipsuri… El n-a plâns nici în cele mai grele ceasuri ale patimii şi morţii Sale, – dar lângă durerea şi lacrimile unor suflete încercate, lângă inimile zdrobite ale celor preaiubiţi ai Săi, Iisus plângea.
Preaiubitul Prieten şi Mântuitor suferea şi plângea. Participarea noastră la durerea celor iubiţi ai noştri trebuie să fie la fel.

4. Plânsul în faţa vrăjmaşului sau în faţa greutăţilor este o ruşine, o dovadă de nevrednicie pentru un suflet credincios; – dar plânsul pentru cei iubiţi, lângă cei iubiţi şi zdrobiţi este cea mai înaltă dovadă de simţire, de iubire, de alipire de ei. | Continuare »

DAŢI PIATRA LA O PARTE!

„«Daţi piatra la o parte!» a zis Iisus. Marta, sora mortului, I-a zis: «Doamne, miroase greu, căci este mort de patru zile.»“(Ioan 11, 39)

Inima împietrită este cea mai mare şi cea mai vrăjmaşă piedică în calea oricărei învieri şi în calea oricărei mântuiri.
Dacă nu poţi să mergi la fratele tău sau la vecinul tău, dacă nu-l poţi iubi şi ierta, dacă nu poţi face nici un bine cuiva – atunci, vinovată este numai inima ta, care s-a împietrit faţă de acela căruia îi eşti dator toate acestea!
Poate că, faţă de toţi ceilalţi, inima ta este moale, caldă, simţitoare, dar în partea dinspre acela căruia nu-i mai poţi face bine, inima ta ţi s-a împietrit! Atunci, dă piatra la o parte!

Dacă nu poţi asculta Cuvântul cel Sfânt al lui Dumnezeu, cu o inimă primitoare, smerită şi înfrânată, dacă nu poţi simţi dragoste fierbinte de Hristos şi dacă nu poţi urma cu temere sfântă toate îndemnurile Duhului Sfânt, atunci asta este din pricina împietririi inimii tale (Rom. 2, 5)… Atunci cutremură-te şi începe să plângi, până ţi se va da piatra la o parte.

Ia seama, cât se mai zice «astăzi», despietreşte-ţi inima şi primeşte-L pe Domnul Iisus Hristos acum!
Şi primeşte cu ascultare sfatul şi chemarea fraţilor!
Deschide-ţi inima ta astăzi, până când nu este prea târziu şi până când nu te vor îngropa neascultarea şi păcatul în vreo peşteră în care vei pieri pe vecii vecilor! (Evrei 3, 13).
Dacă nu poţi primi sfaturile frăţeşti, lacrimile lor şi îndemnurile, mustrările mântuitoare şi chemările stăruitoare la îndreptare – atunci asta este un semn rău de împietrire a inimii.
Dacă respingi tot ce-ţi vine de la Domnul prin fraţii tăi, spre a te face ca să părăseşti păcatul în care trăieşti şi să părăseşti calea rătăcirii pe care înaintezi – atunci, vai ţie şi inimii tale, dacă nu dai piatra asta la o parte!
Dacă la toate îndemnurile bune tu poţi rămâne nepăsă-tor şi nemişcat – de vină este numai inima ta mândră şi neascultătoare, robită şi orbită de împietrirea rătăcirii.
O, ce viitor grozav o aşteaptă pe o astfel de inimă împietrită! Căci, adesea, cu o astfel de piatră, omul trufaş nu mai vine niciodată la Hristos, fiindcă nu vrea să se mai pocăiască. | Continuare »

SEMNUL DRAGOSTEI

Un cuvânt al fratelui Traian Dorz

„Vă dau o poruncă nouă: să vă iubiţi unii pe alţii; cum v-am iubit Eu, aşa să vă iubiţi şi voi unii pe alţii. Prin aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei: dacă veţi avea dragoste unii pentru alţii” (In 13, 34-35).
Iisus_ducand_crucea_2Ce minunat, într-adevăr, este înţelesul acestui verset sfânt! Mântuitorul Însuşi n-a dat ca semn al recunoaşterii de către lume a ucenicilor Săi nici vorbirea în limbi, nici minunile, nici semnele, nici alte calităţi deosebite, după care aleargă de obicei oamenii şi lumea. Ci dragostea. Acesta este semnul pe care El l-a dat lumii ca să-i cunoască pe cei care sunt ucenicii Lui. „Prin aceasta va cunoaşte lumea, prin aceasta vor cunoaşte oamenii că sunteţi ucenicii Mei: dacă veţi avea dragoste între voi.” Nu dacă veţi vorbi în limbi sau veţi avea daruri, sau veţi face minuni, sau veţi uimi lumea cu înţelepciunea voastră. Ci prin dragoste, singurul Lui semn pe pământ.
Prin aceasta L-am cunoscut şi noi pe El că este Dumnezeu. Prin aceasta L a recunoscut şi Tatăl că este Fiul Său. [Apostolul Pavel] spune: „Fiul dragostei Tatălui”. El ne-a dat şi nouă acest semn sfânt. Nu acei care fac minuni şi vorbesc… A lăsat în sfântul Său Cuvânt înştiinţarea aceasta: „Că vor veni mulţi în ziua aceea şi vor zice: «Doamne, n-am predicat noi în numele Tău? N-am făcut minuni? N-am scos draci chiar? N-am mâncat şi am băut în faţa Ta?» Şi Eu le voi spune: «Adevărat vă spun: niciodată nu v-am cunoscut. Voi aţi lucrat fără de lege»”. Există o singură lege a lui Hristos: legea iubirii. El a spus: „O singură poruncă vă dau, o singură lege: să vă iubiţi”.
Oricine a lucrat fără de această lege a săvârşit fărădelege. El n-are decât această singură lege. Oamenii au o mie de legi. Confesiunile omeneşti au numai legi peste tot, de la început şi până la sfârşit. Dar Hristos cel Viu şi Adevărat nu are decât una singură: porunca iubirii, legea iubirii. Pentru că a întemeiat o singură împărăţie: împărăţia iubirii; o singură răsplată: răsplata iubirii; un singur templu: templul iubirii; un singur soare: soarele iubirii. Şi oricine va fi din iubire va fi din Dumnezeu. Despre nici o virtute nu s-a spus: „Dumnezeu este răbdare” sau „blândeţe”, sau „milă”. Dar s-a spus: „…este iubire”. | Continuare »

SFÂNTUL IERARH CALINIC DE LA CERNICA (1787-1868)

sf._calinic_de_la_cernicaSfântul Ierarh Calinic de la Cernica s-a născut la 7 octombrie, 1787, în Bucureşti, aproape de biserica Sfântul Visarion. Din Sfântul Botez a primit numele de Constantin.

Părinţii săi se numeau Antonie şi Floarea şi erau foarte evlavioşi. Cel mai mare dintre copiii lor a fost în tinereţe preot de mir; apoi, intrând în viaţa monahală, s-a călugărit cu numele de Acachie. De asemenea, şi mama Sfântului Calinic, fericita Floarea, după ce şi-a crescut copiii, s-a retras în Mănăstirea Pasărea, primind marele şi îngerescul chip, cu numele de schimonahia Filoteia.

Tânărul Constantin, cel mai mic dintre copii, a primit de mic o educaţie religioasă aleasă, învăţând carte în Bucureşti, la şcolile care funcţionau în acea vreme pe lângă biserici.

În anul 1807 a intrat în nevoinţa călugărească la Mănăstirea Cernica, sub ascultarea cuviosului stareţ, arhimandritul Timotei. La 12 noiembrie, 1808, a fost tuns în schima monahală cu numele de Calinic. La 3 decembrie, 1808, a fost hirotonit ierodiacon. La 13 februarie, 1813, a fost hirotonit ieromonah, iar la 20 septembrie, 1815, a fost hirotesit duhovnic de însuşi mitropolitul Ţării Româneşti, Nectarie. Tot atunci primeşte şi ascultarea de eclesiarh al Mănăstirii Cernica. În vara anului 1812 a călătorit în Moldova după ajutoare, împreună cu duhovnicul său, ieroschimonahul Pimen, iar în anul 1817 a călătorit la Sfântul Munte.

La 14 decembrie, 1818, Cuviosul Calinic este ales stareţ în Mănăstirea Cernica. Nu avea atunci decât 31 de ani. Pentru sfinţenia vieţii lui şi buna chivernisire a mănăstirii, la 9 aprilie, 1820, este hirotesit arhimandrit şi conduce Mănăstirea Cernica timp de 32 de ani, formând o aleasă obşte monahală.
La 14 septembrie, 1850, este ales episcop pentru Eparhia Râmnicului – Noului Severin, pe care o păstoreşte timp de 17 ani. La 24 mai, 1867, se retrage din scaun la mănăstirea de metanie, iar la 11 aprilie, 1868, se mută la cereştile lăcaşuri.
Canonizarea Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica s-a făcut la 21 octombrie, 1955, iar prăznuirea lui se face la 11 aprilie. | Continuare »

Despre Împărăţia lui Dumnezeu şi despre căinţă

Părintele Iosif Trifa, EVANGHELIA DUMINICII A V-A DIN POSTUL MARE
(a Cuvioasei Maria Egipteanca)

5+post+cerereaDupă cum vedeţi din evanghelie, Iisus vorbea apostolilor Săi despre patimile şi moartea Sa, după care vor urma însă şi învierea şi preamărirea Sa. Dar unii dintre apostoli nu se puteau desprinde de credinţa pe care o avea poporul evreu, că Iisus va înfăptui o împărăţie lumească. Gândul acestei împărăţii mari şi puternice a trezit în cei doi apostoli mândria să ceară locuri de frunte în această împărăţie. Faţă cu mândria lor, Iisus pune smerenia, învăţându-i că Împărăţia Lui va fi Împărăţia smereniei, unde cel mare va trebui să fie sluga tuturor.
Se vede şi în evanghelia aceasta ce ispită grozavă este ispita trufiei. Ani de zile petrecuseră apostolii în jurul Domnului şi totuşi mai trăia în ei răsadul cel blestemat al trufiei.
Despre Împărăţia lui Dumnezeu Iisus a vorbit de multe ori şi în multe chipuri. Înaintea lui Pilat, Iisus a zis: „Împărăţia Mea nu este din lumea aceasta“ (Ioan 18, 36). Către apostoli a zis odată: „Iată, Împărăţia lui Dumnezeu înlăuntrul vostru“ (în inimile voastre) (Luca 17, 21). Altă dată a zis: „Iată, Împărăţia lui Dumnezeu între voi“. Şi, iarăşi, în „Tatăl nostru“ ne-a lăsat să ne rugăm să vie Împărăţia Lui şi pe pământ (Matei 6, 10), adică n-a venit încă.
S-ar părea că este o contrazicere între aceste învăţături, dar nu este. Aceste învăţături stau în legătură strânsă unele cu altele. Iată legătura şi înţelesul lor cel adevărat:
Înaintea lui Pilat, Iisus a vorbit despre Împărăţia cea cerească pe care trebuie s-o dobândim cu faptele şi purtările noastre cele bune. | Continuare »

ÎNALŢĂ-TE, DE VREI SMERIREA

spalarea-picioarelor-3Înalţă-te, de vrei smerirea,
şi bate, de te vrei bătut,
căci Drept e Dumnezeu – şi grabnic
îţi vei primi cum ai făcut!
– dar dacă vrei să fii nălţat
smereşte-te cu-adevărat,
căci bun în veac este Iisus
şi gura Lui aşa a spus!

Dă, dacă vrei să ai de-a pururi,
sau nu da, dacă vrei să n-ai,
căci Sfânt este Hristos – şi astfel
a spus dumnezeiescu-I grai,
– dar dacă vrei să fii avut
învaţă să împarţi tăcut,
că-n veci e darnic Dumnezeu
cu omul care-i bun mereu.

Fii tare, dacă vrei izbânda,
sau lasă-te, de vrei să cazi,
căci fiecare strânge mâine
aceea ce aruncă azi,
– dar dacă vrei cununa, Sus,
jertfeşte-aici pentru Iisus
şi dacă vrei un Cer slăvit
rodeşte pe pământ, smerit!

Traian Dorz, Cântarea Învierii

ISPITELE

Ispitirea-lui-IisusToate miile de forme ale-ispitei pe pământ
sunt de una dintre cele trei ispite care-au fost
folosite de vrăjmaşul împotriva lui Iisus
în pustie,
unde Domnul l-a respins şi biruit.

Prima formă a ispitei sunt ispitele trupeşti
care vin din trebuinţa
şi din pofta cea din trup,
ele-s marfa cea mai proastă a vrăjmaşului şiret
care-o cumpără mulţimea cea mai mare pe pământ,
ce, pentru plăceri de-o clipă,
pentru trupul ne-nfrânat,
îşi vând scumpa mântuire şi viaţa cea de veci.
Căci satan le-arată pietre şi le spune că sunt pâine,
iar apoi pe veci le face „pâinea“ lor în piatră grea.

Altă formă de ispite sunt acele sufleteşti,
sunt: dorinţa de mărire,
setea slavei trecătoare,
foamea de celebritate,
fuga după-un scaun înalt,
lăcomia-ntâietăţii,
lupta pentru stăpânire…
– Şi cu-acestea amăgeşte diavolul destui pe lume,
căci din lupta pentru ele ies atâtea mii de crime,
de-apăsări, de nedreptate, de trădări şi suferinţi. | Continuare »

CE MULT AI PLÂNS

Ce mult ai plâns atâta viaţă,
udând amara lumii cale,
ce mult ai plâns şi ce zadarnic,
– păcat de lacrimile tale.

Ce greu ai plâns iubiri deşarte
şi prietenii de vorbe goale,
şi-atâtea promisiuni pierdute,
– păcat de lacrimile tale.

Ai plâns – şi cât mai plângi şi-acuma,
trecând prin a minciunii vale,
nu după cer, ci după lume,
– păcat de lacrimile tale.

…Să nu mai plângi, adu-ţi aminte
chiar dacă eşti zdrobit de jale:
nu merită iubirea lumii,
– păcat de lacrimile tale!

Ci plângi spre Dumnezeu şi plânge-ţi
povara multelor greşale,
plângi să fii mântuit – căci altfel,
păcat de lacrimile tale. | Continuare »

Eşti păcătos? Domnul te iartă! Vino la El!

Preot Iosif Trifa, Mai lângă Domnul meu

„Şi au adus la Iisus fariseii şi cărturarii pe o femeie prinsă în adulter. Şi, aşezând-o în mijloc, au zis Lui: «Învăţătorule, femeia aceasta a fost prinsă asupra faptului de adulter; iar Moise ne-a poruncit în Lege ca pe unele ca acestea să le ucidem cu pietre. Dar Tu ce zici?» Şi aceasta ziceau ispitindu-L, ca să aibă de ce să-L învinuiască. Iar Iisus, plecându-Se în jos, scria cu degetul pe pământ. Şi stăruind să-L întrebe, El S-a ridicat şi le-a zis: «Cel fără de păcat dintre voi să arunce cel dintâi piatra asupra ei». Iarăşi plecându-Se, scria pe pământ. Iar ei, auzind aceasta şi mustraţi fiind de cuget, ieşeau unul câte unul, începând de la cei mai bătrâni şi până la cei din urmă. Şi a rămas Iisus singur şi femeia stând în mijloc. Şi ridicându-Se Iisus şi nevăzând pe nimeni decât pe femeie, i-a zis: «Femeie, unde sunt pârâşii tăi? Nu te-a osândit nici unul?» Iar ea a zis: «Nici unul, Doamne.» Şi Iisus i-a zis: «Nu te osândesc nici Eu; de acum să nu mai păcătuieşti»“ (In. 8, 3-11).

Femeia-prinsa-pacatuindGrozave clipe trăia femeia cea desfrânată din evanghelie. Ea îşi aştepta moartea; o moarte fioroasă. Ea trebuia să moară în puterea Legii dată de Dumnezeu lui Moise (citiţi această lege în Levitic 20,10).
Domnul Iisus a sosit tocmai în clipa când femeia stătea între moarte şi viaţă. Domnul Iisus a scos-o de sub puterea Legii şi i-a dat iertare tocmai în clipa când trebuia să moară.

O, ce înţeles adânc este în această evanghelie! Toată istoria şi toată taina mântuirii noastre se cuprinde în ea. În chipul femeii celei păcătoase suntem noi. Suntem cu toţii, pentru că toţi suntem păcătoşi. Iar păcatul ne duce în faţa „legii“, în faţa judecăţii. Păcatul trebuie pedepsit. Dreptatea lui Dumnezeu cere acest lucru. În chipul femeii din evanghelie stăm şi noi cu toţii aplecaţi sub osânda paragrafului de lege ce zice: „Plata păcatului este moartea“ (Rom. 6, 23). În virtutea acestui paragraf trebuie să fim osândiţi. Ah, ce osândă înfricoşată este aceasta! Mai grozavă decât cea care se pregătea să moară cu pietre şi bolovani pe femeia din evanghelie.
De sub această înfricoşată osândă ne scapă şi pe noi – ca pe femeia din evanghelie – Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos.
Prin Jertfa Sa cea Sfântă, Iisus Mântuitorul ne scoate de sub puterea Legii şi ne dă iertare şi viaţă. „Legea“ prin Moise s-a dat, iar darul şi iertarea prin Iisus Hristos. | Continuare »