ÎN DUMINICA FIULUI RISIPITOR (I)

Fiul-cel-pierdut-20Sfântul TEOFAN ZĂVORÂTUL,
19 februarie 1861

În duminica trecută, Sfânta Biserică ne-a învăţat smeritele simţăminte de căinţă prin care e atrasă milostivirea lui Dumnezeu; acum, ea vrea să ne ridice la hotărârea însufleţită de a merge, părăsind păcatul, pe calea dreaptă către Tatăl Cel Ceresc.
Pentru aceasta, în pilda despre fiul risipitor ea ne înfăţişează pe de o parte starea amară a păcătosului căzut de la Dumnezeu, iar pe de alta – bucuria şi tihna în care este primit de Tatăl Ceresc cel ce se pocăieşte.
Să urmărim căderea şi ridicarea acestui păcătos. Cu greu se va găsi cineva dintre noi, cei ce suntem aici de faţă, care să nu îşi recunoască propria sa istorie, în trăsăturile ei întunecate sau în cele luminoase. Întoarceţi-vă cu gândul la vremea când, anul trecut, am postit, ne-am spovedit şi ne-am împărtăşit cu Sfintele lui Hristos Taine. În ce stare fericită era atunci sufletul nostru! Ce luminos i se părea totul: şi în sine, şi în jurul său, şi deasupra sa, şi în depărtarea trecutului, şi în adâncul viitorului! Ce linişte împărăţea pe tărâmul inimii! Ce rânduială se înstăpânise în viaţa noastră, ce cuviinţă în gândurile noastre şi ce tărie în împlinirea hotărârilor bune! Ce râvnă aveam de a căuta numai pe Dumnezeu şi de a umbla fără abatere pe calea poruncilor Lui! Ni se părea că nimeni nu-i mai fericit ca noi, şi ne spuneam: „Niciodată nu vom trăda viaţa îndreptată pe care am început-o acum, ca să nu pierdem această bucurie şi ca să fim întotdeauna ai Tatălui Ceresc, a Cărui atingere a dreptei Sale purtătoare de grijă o simţea atât de puternic atunci inima noastră”.
Ce fericiţi, cu adevărat, sunt cei ce au rămas cu fapta, chiar dacă nu deplin, în aceste bune aplecări şi făgăduinţe făcute în faţa conştiinţei! | Continuare »

Apostolul Pavel în luptă cu „litera Legii“

Preot Iosif TRIFA, «Spre Canaan»

Cel mai dârz apărător al lui Iisus cel Răstignit
Citind cu atenţiune epistolele Apostolului Pavel, prin toate vezi trecând o aprigă pornire contra Legii, contra tăierii împrejur şi contra altor rânduieli intrate din Vechiul Testa­ment. Rămâi oarecum nedumerit şi îţi vine să te întrebi: de ce oare această pornire, căci doar Legea nu era ceva rău în sine şi nici celelalte rânduieli din Vechiul Testa­ment?

Dar, adâncind epistolele dumnezeiescului apostol, în­dată afli explicaţia. Pavel Îl apară pe Iisus cel Răstignit. Îl apără faţă de „litera Legii“ din Vechiul Testament.
Când S-a pogorât Mântuitorul în lume, viaţa religi­oasă a iudeilor era plină de rânduieli şi forme goale. Era spălarea blidelor pe dinafară (Luca 11, 39). „Litera“ o­morâse duhul (II Cor. 3, 6).

O pildă din cele multe: Mântuitorul e mustrat de „păzitorii legii“ pentru că a vin­decat în ziua sâmbetei o sărmană femeie care de optsprezece ani se chinuia de duhul cel necurat. „Păzitorii legii vedeau aci călcarea Sabatului“. Vedeau „litera legii“, pentru că pierduseră duhul ei.
Cum cei dintâi creştini erau din rândul evreilor, a­ceastă „literă“ a Legii ameninţa şi duhul Evangheliei; a­me­ninţă temeiul Evangheliei: pe Iisus cel Răstignit.

De aici apriga pornire a Apostolului Pavel contra a tot ce ameninţa duhul Evangheliei. În apărarea lui Iisus cel Răs­tignit, Pavel nu cruţă nimic şi pe nimeni. Pentru tăierea împrejur îl înfrun­tă chiar şi pe Chi­fa, apostolul (Gal. 2, 11). Iată, eu, Pa­vel, vă spun că, dacă vă veţi tăia împrejur, Hristos nu vă va folosi ni­mic… voi, care vă so­cotiţi mântuiţi prin Lege, v-aţi despărţit de Hristos, aţi căzut din har… V-o spun, eu, Pavel (Gal. 5, 2-5). Căci, dacă mântuirea se capătă prin Lege, atunci degeaba a murit Hristos (Gal. 2, 21).
În apărarea lui Iisus cel Răstignit, Apostolul Pavel era un fanatic. Căci n-am a­vut de gând – le scria corintenilor – să ştiu între voi altceva decât pe Iisus cel Răstignit (I Cor. 2, 2).

Iar galatenilor le scria plângând: „Iar acum după ce aţi cunoscut pe Dumnezeu, vă mai întoarceţi iarăşi la acele învăţături începătoare, slabe şi stricăcioase, cărora vreţi să vă supuneţi din nou? Voi păziţi zile, luni, vremi şi ani“ (Gal. 4, 9-10).
Dintre toţi muritorii pământului, Pavel a fost, este şi va fi cel mai dârz, cel mai aprig şi cel mai înfocat apă­rător ai lui Iisus cel Răstignit. | Continuare »

EU N-AM UITAT

Traian DORZ, din CÂNTAREA VEŞNICIEI

Cop-Traim-vremuri-bibliceEu n-am uitat cuvântul: «Aduceţi-vă-aminte!»;
ca fulgerul îmi arde, ca tunetul mi-e spus,
– înaintaşii noştri nu-s pietre ori morminte,
ci steaguri înălţate şi sori ce n-au apus!

Îl văd venind pe ziduri părintele-lumină,
cu fruntea lui şi mâna cea albă – singurel,
şi glasu-i alb întreabă… şi tace, şi suspină,
şi nu-şi mai recunoaşte pe nime’-aici cu el.

Şi văd o Mână Sfântă cum scrie pe o rază
un «Mane, Techel, Fares» pe-acest oraş beţiu
ce cântă-cântă-cântă când tot se ruinează
şi cântecul răsună a jale şi-a pustiu.

Şi văd copii nevârstnici venind ca să se-mbete
de cântecul acestui ţimbal zângănitor
şi sunetul i-nşală – şi sufletele, bete,
se duc pe alte drumuri, pierzându-şi ţara lor.

… Cum m-a-nşelat iubirea să nu văd mai din vreme
că duhul îndărătnic nu poate fi salvat,
că vai e-n veci de cel ce n-ascultă,
nici se teme
şi vai e şi de-aceia ce-n urma lui s-abat!

Acum aud cuvântul: Ia seama ce răsplată
au toţi dărâmătorii – şi teme-te mereu!
– şi mă-ngrozesc ce are să vină dintr-o dată
şi peste-acel ce scrie acuma Dumnezeu!

[Prin alţii, credinţa ta va trăi mereu]

Mormant-pr-Iosif_Trifa_22Traian Dorz, Avuţia sfântului moştenitor (cugetări)

… Dar ferice de tine, suflet credincios!
Tu nu vei mai vedea niciodată moartea, de nici un fel! Pentru tine a văzut-o Domnul tău Hristos. Pentru tine, Iisus Biruitorul a biruit moartea şi a omorât-o. Pentru tine, moartea a fost înghiţită de viaţă cum ziua înghite noaptea şi lumina întunericul (I Cor 15, 54). Ca şi cum nici n-ar fi fost.

Tu, suflet iubit care ai păzit Cuvântul lui Hristos, vei trece dintr-o viaţă la o altă viaţă, fără a simţi nici măcar zguduirea cea mai mică a trecerii acesteia. Domnul Iisus Însuşi ţi se va arăta într-un nimb al luminii veşnice. Şi în mijlocul unei bucurii nemaicunoscute, um-plându-ţi inima ta cu un har negrăit. Te va chema la Sine şi te va cuprinde la Sânul Său.

Corabia ta se va desprinde de la ţărmul acesta lin, nesimţit de uşor… în cântări negrăit de frumoase, în îmbrăţişări negrăit de dulci. Apa va fi limpede, frumoasă şi liniştită. Trecerea senină, plăcută şi luminoasă. Însoţitorii iubitori, drăgăstoşi şi luminaţi. Iar primirea sărbătorească pe celălalt ţărm va fi fericită, slăvită, cerească, în cântări nemaiauzite. Lucrurile şi fiinţele pe care le vei vedea te vor uimi şi te vor ferici, pentru că vei vedea atunci ceea ce nici n-ai fi putut crede înainte şi mult mai mult de atât.

Acolo în ceruri, fiind scris în Cartea Vieţii, vei fi pomenit mereu înaintea Tatălui şi a Îngerilor Lui, pentru că neuitate vor fi şi mărturiile date de tine pentru Domnul înaintea oamenilor (Mt 10, 32). Pe pământ, în mijlocul acelora care te-au cunoscut şi care te-au iubit, se va pomeni mereu de statornicia ta, de răbdarea ta, de ostenelile tale, căci şi tu le-ai pomenit lor de ale Domnului tău şi de ale înaintaşilor tăi… Tot ce ai făcut frumos pe pământ pentru Domnul tău şi pentru semenii tăi se va întoarce nespus mai frumos asupra ta însuţi.

Amintirea ta va dăinui mereu frumoasă şi neuitată, pentru că şi tu le-ai amintit tuturor despre Domnul Iisus şi despre ai Lui. Prin alţii, credinţa ta va trăi mereu, pilda ta frumoasă va fi înmulţită, rugăciunile tale pomenite, cântările tale cântate, numele tău amintit cu dragoste şi cu respect între toţi care Îl vor iubi pe Hristos, până în ziua veşniciei. | Continuare »

«Copiii – calea spre Hristos»

PS-Longhin-de-Banceni-(Mihail-Jar)În ziua de 10 februarie, Prea Sfinţitul Longhin de Bănceni – Ucraina, la invitaţia IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului și a părintelui paroh al Bisericii «Sf. Mucenic Haralambie», pr. Ciprian Stanca, a sosit la Constanta, însoţit de un grup de copii şi câteva măicuţe de la Mănăstirea Boian şi câţiva preoţi şi călugări de la Mănăstirea Bănceni, aducând în dar, spre cinstire şi închinare, moaștele Sfântului Serafim de Sarov și ale Sfântului Longhin.
Duminică dimineaţă cei doi ierarhi au oficiat Sfânta Liturghie la Biserica «Sf. Mucenic Haralambie», împreună cu un sobor de preoți și diaconi.
După amiază, la Casa de cultură a Sindicatelor din Constanta, Prea Sfinţitul  Longhin a susţinut o conferinţă cu tema „Copiii – cale spre Hristos“ în prezenţa a peste opt sute de participanţi. După o cuvântare deosebit de caldă despre întreaga lucrare pe care o desfăşoară la Mănăstirea Bănceni ca tată a patru sute de copii, pe care i-au înfiat atât Prea Sfinţia Sa cât şi un mare număr de călugări de la Mănăstirea Bănceni sau de măicuţe de la Mănăstirea Boian, multe întrebări au ajuns pe masa Prea Sfinţiei sale, întrebări din diferite domenii, la care dânsul a răspuns înduioşat şi plin de dragostea cu care îi înconjoară pe copii, indiferent de mediul din care provin şi indiferent de starea lor de sănătate, aproape jumătate dintre ei suferind de SIDA sau alte dizabilităţi.
„Când alini durerea unui copil orfan, alini durerea lui Hristos“ a motivat devotamentul său faţă de aceşti copii ai nimănui, chiar fără a judeca părinţii acestora, fiecare dintre aceştia având în spatele abandonării copilului drama sa.

CUVÂNTUL FRATELUI TRAIAN DORZ DE LA ADUNAREA DE COMEMORARE A PĂRINTELUI IOSIF TRIFA DIN 14 FEBRUARIE 1988, DE LA SIBIU

203-webÎn Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin.
Preaiubiţii noştri fraţi şi surori, din toată inima se cuvine să-I mulţumim lui Dumnezeu fiecare dintre noi şi toţi împreună pentru sărbătoarea minunată de astăzi şi pentru acest prilej fericit pe care Dumnezeu ne-a rânduit şi ne-a ajutat să-l putem petrece şi trăi împreună aceste câteva ceasuri de sărbătoare neuitată.
Recapitulăm în inima noastră şi-n mijlocul nostru şi împreună cu toţii evenimentul fericit pe care-l sărbătorim acum. Se împlinesc astăzi (zilele acestea) 50 de ani de la trecerea în veşnicie a Părintelui nostru, acest mare om al lui Dumnezeu. Se împlinesc anul acesta multe evenimente fericite pe care le sărbătorim. În 3 martie se împlinesc 100 de ani de la naşterea sa. La Anul Nou, pe care l-am sărbătorit împreună tot aici, s au împlinit 65 de ani de la înfiinţarea acestei minunate Lucrări a lui Dumnezeu, Oastea Domnului, care a făcut în mijlocul nostru, în Biserica noastră, în credinţa noastră şi în patria noastră lucrarea tainică şi strălucită pe care a făcut-o, la venirea Domnului Iisus pe pământ, propovăduirea Evangheliei Sale.
Domnul Iisus, la venirea Sa, a adus o veste mare şi sfântă, mesajul de la Tatăl. Şi mesajul acesta era: porunca naşterii din nou, porunca întoarcerii de la o viaţă întunecată la o viaţă luminoasă. Porunca trecerii noastre din firea pământească în firea duhovnicească. Pentru că aceasta era chemarea lui Dumnezeu rânduită de El pentru mântuirea omenirii noastre. Mântuitorul, când a venit, cu acest gând a venit: „Trebuie să vă naşteţi din nou! Trebuie să deveniţi făpturi noi, fiinţe noi, pentru că Dumnezeu, Care este sfânt, vrea închinători sfinţi”. Şi El ne-a creat pentru a deveni oameni noi, într-o fire nouă, într-o viaţă nouă, într-o trăire nouă, pentru că numai în felul acesta noi putem realiza voia lui Dumnezeu pe pământ. Voia lui Dumnezeu, care este fericirea noastră şi trupească, şi duhovnicească. Şi a noastră ca indivizi, şi a familiilor noastre, şi a întregii noastre societăţi. | Continuare »

Nişte vrednici slujitori ai lui Dumnezeu

Traian Dorz, din HRISTOS – PUTEREA APOSTOLIEI
Meditaţii la Apostolul din Duminica a 16-a după Rusalii.

„Ci în toate privinţele arătăm că suntem nişte vrednici slujitori ai lui Dumnezeu, prin multă răbdare în necazuri, în nevoi, în strâmtorări“ (II Cor. 6, 4).

TDorz1Sfântul Apostol începe să arate cu acest verset nouă feluri de încercări prin care trebuie să se verifice vrednicia unui slujitor încercat al lui Dumnezeu. Şi, după răbdarea sa, arătată prin toate acestea, se va dovedi dacă într-adevăr el este un astfel de slujitor, sau nu este.
Şi dovada o va face multa lui răbdare în necazuri, în nevoi, în strâmtorări, în bătăi, în temniţe, în răscoale, în osteneli, în vegheri şi în posturi.

Necazurile, nevoile şi strâmtorările sunt cele trei încercări ce vin adeseori de la Dumnezeu, pentru verificarea răbdării noastre.
Bătăile, temniţele şi răscoalele sunt cele trei încercări ce vin de la oameni.
Iar ostenelile, vegherile şi posturile sunt cele trei încercări ce vin de la noi. Pe care noi ni le impunem, pentru biruinţa noastră în celelalte dinaintea lor.

Fiecare dintre aceste grupe de câte trei încercări are acelaşi scop:
să ne încerce multa noastră răbdare;
să ne-o adeverească şi să ne-o pregătească pentru răsplătire, aşa cum a fost răsplătită şi răbdarea Domnului nostru Iisus,
şi cât mai vrednici să ne facă de slujba sfântă în care suntem.
În lumina acestui întreit examen trebuie să ne cercetăm şi noi: în ce măsură suntem vrednici slujitori ai lui Dumnezeu.
Sau, în lipsa lor, să ne recunoaştem nevrednicia pentru ca să ştim cum trebuie să fim, spre a nu ne amăgi şi înşela pe noi înşine în privinţa asta.

Toate aceste nouă feluri de încercări, care vin în viaţa noastră ca nişte examene grele pe care trebuie să le înfruntăm şi să le biruim trecându-le cu bine, sunt de neapărată trebuinţă pentru oţelirea noastră, pentru curăţarea şi înarmarea în vederea marii lupte pe care trebuie s-o dăm zilnic cu păcatul din noi şi din alţii. Cu răul văzut şi nevăzut. Şi cu vrăjmaşii trupeşti şi duhovniceşti. Pentru mântuirea noastră şi a altora, pentru slava şi slujba lui Hristos. Şi pentru grăbirea venirii domniei lui Hristos în locul lui Satan, asupra moştenirii răscumpărate de El cu Sângele Lui.

Frumoasă-i hărnicia

Iisus-Maria-si-Marta-5Frumoasă-i hărnicia ce face tot ce poate
ca-n casa ei să strângă, să aibă din de toate,
când cineva îi vine flămând din depărtare,
să poată să-i deschidă o casă primitoare.

Frumoasă-i alergarea când cineva-i în casă,
spre-a-i arăta o grijă şi-atenţie aleasă,
dar când un om de seamă e-acela, şi vorbeşte,
umblarea-l deranjează şi treaba-l stânjeneşte.

Aşa era şi Marta cea harnică, odată,
când Domnul poposise în casa ei curată;
vorbea Mântuitorul cuvinte neuitate,
dar Marta n-avea stare, umbla cu câte toate.

Ba, încă să se-arate ce harnică-i spre multe,
îşi mai certa şi sora, ca nici ea să n-asculte –
şi-atunci a cam mustrat-o Iisus, cu bunătate,
să-nveţe c-ascultarea mai bună-i decât toate.

N-ai totdeauna-n casă un Om cu vorbă mare,
dar când îl ai, arată-i o sfântă ascultare;
aceasta lui îi place, iar ţie-ţi foloseşte,
purtarea înţeleaptă pe tine te cinsteşte… | Continuare »

TOTUL PENTRU HRISTOS

Mozaic-sf-Pavel-predicandTraian Dorz, Alergarea Stăruitoare

1. Toate darurile noastre de la Dumnezeu, noi pentru Hristos le-am primit.
Darul scrisului, noi pentru Hristos l-am primit; darul vorbirii, pentru El îl avem; darul cântării, darul învăţăturii, al înţelepciunii, al binefacerilor, al puterii – pentru Iisus ni le-a dat nouă Dumnezeu.
Deci suntem datori ca, prin toate acestea, să-L slujim numai pe Iisus.

2. Locul unde suntem puşi, pentru Domnul Iisus îl avem. Vremea în care trăim, puterea de pricepere, de inspiraţie, de lucrare, – toate acestea le-am primit fiecare de la Dumnezeu numai pentru a le pune în slujba lui Iisus, – spre a-L arăta cât mai strălucitor pe Iisus lumii, oamenilor printre care trăim şi umblăm, şi vremii scurte prin care trecem, timpului trecător pe care îl trăim.
Şi numai dacă aşa facem, atunci noi ne-am împlinit bine slujba. Şi numai aşa putem aştepta o laudă de la Acela Care ne-a făcut şi ne-a aşezat acolo unde suntem spre slava lui Hristos, Domnul nostru, – Singurul Mântuitor al fiecărui om şi al întregii omeniri.

3. Oricare din darurile duhovniceşti pe care le-au primit de la Dumnezeu cei aleşi ai Lui este o mare şi scumpă comoară cerească.
Fie darul vorbirii, fie al înţelepciunii, fie al binefacerii sau cântării, sau oricare altfel de dar duhovnicesc, – toate acestea sunt primite de la Dumnezeu – şi nu sunt de la noi. Sunt deci ale Lui – şi nu sunt ale noastre.
Ar trebui, prin urmare, să le punem cu totul numai în slujba slavei Lui – şi nu în folosul nostru, de nici un fel. | Continuare »

M-AM ÎNTÂLNIT CU TINE

Iisus-si-ucenici-3Traian Dorz, Cântările Eterne

M-am întâlnit cu Tine
la un hotar, Iisus,
şi-am ascultat întâiul
cuvânt ce mi l-ai spus;
la-ntâia Ta chemare
Ţi-am spus cu lacrimi: DA
– şi nu uit pân’ la moarte
îmbrăţişarea Ta.

Au fost de-atunci necazuri
cât munţii-ameninţând,
dar Harul Tău mai mare
a fost, de orice rând;
au năvălit vrăjmaşii
cumpliţi ca nişte lei,
dar Tu ai fost, Iisuse,
mai tare decât ei.

Ştiu că şi de-azi ’nainte,
pe-oriunde m-ai purta,
mă va-nsoţi prin toate,
Iisus, puterea Ta
şi-mi vei întinde Mâna,
mai repede să vin,
să mă-ntâlnesc cu Tine
la Alt Hotar Divin.