DREPTUL ÎNTRE IUBIRE ŞI SABIE

Ieromonah ARSENIE BOCA, CĂRAREA   ÎMPĂRĂŢIEI

Dezechilibrul, haosul şi anarhia sunt cam acelaşi lucru; o schimonosire, o degenerare, un accident, un păcat colectiv. Dezechilibrul sau păcatul nu e o realitate cu suport propriu, ci sunt ghearele haosului în grumazul realităţii, o pândire a nimicului care vrea să înghită în sine toate câte sunt. Dumnezeu vrea să stăvilească năvala anarhiei în făptură, însă, respectând libertatea omului, nu poate, decât dacă va câştiga şi convingerea omului pentru intenţia Sa. Pe drepţi îi are câştigaţi pentru această cauză. Pe nedrepţi, pierzând aceştia libertatea lor – de vreme ce robesc păcatului – nu-I mai poate câştiga prin libertatea pe care n-o mai au, de aceea pentru aceştia nu-I mai rămâne decât sabia. Prin sabie se înţelege aci: asprimea dreptăţii, legea, autoritatea, stăpânirea, pedeapsa, până chiar şi pedeapsa cu sabia.
Când cineva, cu faptele sale păcătoase, cade din dragostea Tatălui său, dă de dreptatea Lui, care, ca pe un rob, îl va readuce la cale cu sila. Îi dă şi timp, doar va simţi să vină de bună voie; dacă însă nu bagă în seamă, îi ia şi timpul şi cade tară de veste urmărit de dreptate.
O mare putere de refacere asupra celor căzuţi din dragostea lui Dumnezeu o au drepţii, care stau înaintea Stăpânului vieţii pentru fraţii lor. Ei fac cumpănă între Dumnezeu şi oameni: dobândind de la oameni pocăinţa şi de la Dumnezeu, milostivirea. Când lipsesc drepţii dintre oameni, iubirea nu se poate împlini, ci trebuie să se împlinească dreptatea. | Continuare »

Veniţi voi, ceruri largi

Traian DORZ,
din «Cântarea, ca meditaţie»

Ce puternic strigă tăcerea tuturor măreţelor lucrări ale lui Dumnezeu şi ce cutremurător mărturisesc ele toate despre existenţa şi slava Sa, toate lucrările Sale minunate! „Când privesc spre ceruri, spune psalmistul sfânt, cerurile spun slava Lui şi întinderea lor vesteşte lucrarea mâinilor Sale. O zi spune alteia acest lucru şi o noapte dă de ştire alteia despre El. Toate acestea, fără vorbe al căror sunet să fie auzit. Dar răsunetul lor străbate tot pământul şi glasul lor merge până la marginile lumii” (Ps 19).
O, cât de limpede văd acest lucru cei curaţi cu inima, care au ochii deschişi de harul lui Dumnezeu! Cât de uimiţi îl aud cei cărora smerenia şi ascultarea de Dumnezeu le-a deschis urechile să audă! Cât de fericiţi îl înţeleg acei cărora lumina adevărului le-a deschis mintea, ca să-L cunoască pe Dumnezeu! Şi cât de puternic îl mărturisesc toţi aceştia cărora El le-a deschis graiul şi le-a aprins inima cu încredinţarea neclintită şi cu datoria vestirii acestor minuni!
Cerurile spun, pământurile vestesc, vânturile, apele, tunetele, norii, roua stelelor, tăcerea lunii, cântecul soarelui, mireasma holdelor, zumzetul câmpiilor, măreţia munţilor, înţelepciunea ciclurilor, armonia echilibrului, dreptatea neprevăzutului, mersul istoriei, necunoscutul viitorului, încredinţarea aşteptării, toate, toate, toate, toate-acestea ne şoptesc, ne strigă, vuiesc de pretutindeni asurzitor şi tăcut, orbitor şi acoperit, de pretutindeni (…) [despre] măreţul, veşnicul, prezentul, dreptul, minunatul şi iubitorul nostru Dumnezeu şi Tată, Făcătorul şi Binefăcătorul nostru, al tuturor celor văzuţi şi nevăzuţi, din orice timp, din orice loc şi de orice fel. | Continuare »

Ce să facem pentru a ne învrednici de har sau cu ce poate fi asemuită Împărăţia lui Dumnezeu?

Sfântul Teofan Zăvorâtul,
despre NECRUŢAREA DE SINE SI VENIREA HARULUI. Ce aşteaptă Dumnezeu de la noi? Unde si cum sa căutam ajutorul lui Dumnezeu?

Vă voi aminti o istorisire evanghelică aducătoare de mângâiere. Domnul Se apropie de Ierihon. Acolo, lângă drum, şedea un orb. Auzind ca Domnul este aproape, el a început să strige: Iisuse, Fiul lui David, miluieşte-mă! (Lc. 18, 38). Ceilalţi voiau să îl oprească, însă el, de neoprit datorită credinţei sale puternice, striga: Iisuse, Fiul lui David, miluieşte-mă! Domnul a luat aminte la strigarea lui şi l-a vindecat.

Bine să-L cuvântăm pe Domnul, Care a luat aminte la strigarea orbului, dar să-l fericim şi pe orb, care n-a încetat să strige către El după ajutor. Şi iată, fraţilor, o pildă de mântuire pentru noi, o pildă a felului în care sufletul se izbăveşte de orbirea duhovnicească, de întunericul păcatului şi de toate lanţurile iubirii de lume şi iubirii de patimi care îl leagă. Sufletul caută şi striga, dar până ce nu-i vine Domnul în ajutor nu i se deschid ochii şi lanţurile lui nu cad. Fără Mine, zice Domnul, nimic nu veţi putea face (In 15, 5). Creştinul poate totul, însă numai în Domnul, Care îl întăreşte (Filip. 4,13), pentru că harul venind, lucrează în el şi a voi, şi a săvârşi, după a lui bunăvoinţă (Filip. 2,13).

Să nu vă speriaţi când auziţi că recăpătarea vederii duhovniceşti şi eliberarea de lanţurile lumii şi păcatului sau, totuna, întoarcerea deplina a inimii către Domnul, este lucrul harului, în ideea că asta ar fi departe de noi… Dimpotrivă, bucuraţi-vă de asta, pentru că este de la Domnul, este aproape, precum şi Domnul însuşi e Dumnezeu apropiat de toţi, iar nu depărtat. De la Domnul totul ne este pururea pregătit – trebuie doar sa adăugăm ceea ce ţine de noi. | Continuare »

Apostoli binecuvântaţi

Traian DORZ

Ce sfântă e chemarea voastră,
apostoli binecuvântaţi,
ce-n lutul slăbiciunii voastre
comoara Harului purtaţi!

Ce sfânt e rostul zbuciumatei
şi răbdătoarei voastre vieţi –
dispreţuirea voastră-ascunde
comori de-atât de mare preţ.

Ce-adâncă, ce sublimă-i taina
ce-n sufletele voastre-a pus
lumina cerului şi slujba
mărturisirii lui Iisus!

Sunteţi puţini şi slabi, şi umili,
şi-n lumea-ntreagă risipiţi,
dar adevărul şi iubirea
vă dau puteri să biruiţi.

Chemaţi popoarele la viaţă
şi pe Hristos li-L arătaţi,
jertfiţi-vă, se cere jertfă,
apostoli binecuvântaţi!

[Bucuria aflării Domnului]

Traian DORZ, din «Piatra scumpă» (fragment)

Bucuria pe care o ai de un lucru pe care îl afli este totdeauna mai mare decât valoarea lui. Uneori poate te ruşinezi cât de mult te-ai bucurat că ai găsit ceva – deşi ceea ce ai găsit este un lucru aproape de nimic. Numai bucuria aflării Domnului Iisus nu poate fi niciodată atât de mare cât valoarea harului pe care l-ai aflat.
Faţă de toţi oamenii ai datoria să-i chemi la Dumnezeu, dar, în primul rând, ai cea mai mare datorie faţă de ai tăi… Ce bucurie, când Simon îl urmează pe Andrei, fratele lui, la Hristos!
Niciodată nu trebuie să fi uitat Petru cât bine i-a făcut fratele lui, Andrei, aducându-l la Domnul…
Ce om mare a făcut Hristos din Petru şi cât bine a făcut acesta prin credinţa lui cea mare!
În toate faptele mari ale lui Petru, un merit va avea şi Andrei, care l-a adus la Hristos.
Fă şi tu aşa cu alţii!
Până când nu-L aflasem încă pe Domnul Iisus, ne târam şi noi pe pământ ca viţele cele fără araci, întinate şi strâmbe, cu roade putrede şi acre.
Dar, după ce ne-am legat viaţa de Iisus, îndreptându-ne şi ridicându-ne spre cer, o, ce schimbare fericită am trăit şi trăim! Ridică-te şi tu şi leagă-te de Hristos, ca să aduni roade sfinte!

“Cât de greu vor intra bogaţii în împarăţia cerurilor!”

Sf. Ioan Gura de Aur, din «Omilii la Matei»

„Si iata, venind un tinar la El, I-a zis: „Invatatorule bune, ce sa fac pentru ca sa mostenesc viata de veci?” (Matei 19, 16)

„Unii îl defaimă pe tânărul acesta, spunînd că era viclean şi rău, că a venit la Iisus spre a-L ispiti; eu însă nu voi sta la îndoială să spun că era un iubitor de argint, un om biruit de averi, pentru că şi Hristos tot această mustrare i-a făcut. Nu-l socotesc deloc viclean. Şi e primejdios să îndrăzneşti să te pronunţi asupra unor lucruri pe care nu le cunoşti, mai cu seamă atunci cînd ai de gînd să învinuieşti. De altfel şi evanghelistul Marcu înlătură bănuiala că tînărul acesta ar fi un ispititor. El spune: alergat la El şi îngenunchind înaintea Lui, îl ruga”; Şi: „Căutînd la el Iisus, l-a iubit”. Tirania banilor este mare; dovadă, tînărul acesta. De-am săvîrşi toate virtuiile, dragostea de bani le prihăneşte pe toate. Pe bună dreptate a spus Pavel că este rădăcina tuturor relelor: „Iubirea de argint este rădăcina tuturor relelor”.

– Dar pentru ce Hristos i-a răspuns, zicînd: „Nimeni nu este bun”.
– Pentru că tînărul a venit la El ca la un simplu om, ca la unul din cei mulţi, ca la un învăţător iudeu. De aceea şi Hristos îi vorbeşte ca om. Totdeauna Hristos vorbeşte cu cei care vin la El potrivit socotinţei ce o au ei despre El. De pildă: „Noi ne închinăm la ceea ce ştim”; şi: „Dacă mărturisesc Eu de Mine însumi, mărturia Mea nu este adevărată”. Acum cînd zice: „Nimeni nu este bun”, nu grăieşte aşa pentru a arăta că nu este bun – Doamne fereşte! -, că n-a spus: „Nu sînt bun”, ci: „Nimeni nu este bun”, adică nici un om. Şi iarăşi, cînd spune aceasta nu o spune pentru a lipsi pe oameni de bunătate, ci pentru a pune bunătatea oamenilor în comparaţie cu bunătatea lui Dumnezeu. De aceea a şi adăugat: „Decît unul Dumnezeu”. | Continuare »

PENTRU CĂ-AI AVUT CHEMAREA

Traian DORZ

Pentru că-ai avut chemarea cea mai sfântă pe pământ,
binecuvântare ţie, Maica Sfântului Cuvânt!

Pentru că-ai crezut când încă nimeni nu credea-n Hristos,
binecuvântare ţie, cu un imn în veci frumos.

Pentru că-ai iubit pe Domnul cât nu-i om să-L fi iubit,
binecuvântare ţie într-un fel desăvârşit.

Pentru că-ai urmat pe Domnul, suferind tot chinul Lui,
binecuvântare ţie ca pe lume nimănui.

Pentru că-ai slujit pe Domnul cu un preţ nemăsurat,
binecuvântare ţie, crinul cel mai preacurat.

Pentru că-ai slăvit pe Fiul ca pe-un Dumnezeu deplin,
binecuvântare ţie, Maica Lui, în veci! Amin.

Pârâşii

Atunci când ai văzut, Iisuse, Mântuitorule-ndurat,
cum tot poporul Îţi aduse femeia prinsă în păcat,
Tu-ai cunoscut durerea toată ce bietul suflet i-apăsa
şi că pârâşii ei din gloată erau mai vinovaţi ca ea!

Şi Te-ai plecat să scrii pe vatră cuvântul greu şi-nfiorat
s-arunce-ntr-însa prima piatră acela fără de păcat!
Ei au simţit a Ta mustrare şi, ruşinaţi, Te-au părăsit,
căci să arunce piatra-n stare nici unul nu s-a socotit.

Dar azi, „creştina“ noastră gloată şi fiece pârâş din ea
se crede-n stare prima dată oricând cu piatra el să dea!
Se crede-n stare să arunce întâi chiar cel mai păcătos.
…O, de-ai mai scrie ca şi-atunce, Iisuse, un cuvânt pe jos! (Traian DORZ)

Acatistul Cuviosului Părintelui nostru Grigorie Decapolitul

Rugăciunile începătoare:
În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin
Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie!
Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindeni eşti şi toate le plineşti, Vistierul bunătăţilor şi Dătătorule de viaţă, vino şi Te sălăşluieşte întru noi şi ne curăţeşte de toată întinăciunea şi mântuieşte, Bunule, sufletele noastre.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieşte-ne pe noi.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieşte-ne pe noi.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieşte-ne pe noi.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Preasfântă Treime, miluieşte-ne pe noi. Doamne, curăţeşte păcatele noastre, Stăpâne, iartă fărădelegile noastre; Sfinte, cercetează şi vindecă neputinţele noastre, pentru numele Tău.
Doamne miluieşte, Doamne miluieşte, Doamne miluieşte.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Tatăl nostru, Carele eşti în ceruri, sfinţească-se numele Tău, vie împărăţia Ta, facă-se voia Ta, precum în cer aşa şi pe pământ. Pâinea noastră cea spre fiinţă dă-ne-o nouă astăzi. Şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri. Şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăveşte de cel viclean. Ca a Ta este Împărăţia şi puterea şi slava, acum si pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul!
Pentru rugăciunile Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, ale Sfinţilor Părinţilor noştri şi ale tuturor Sfinţilor, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Amin. | Continuare »

Mai lângă Domnul meu, mai lângă El

Traian DORZ, din «Cântarea, ca meditaţie»


Cântarea aceasta este una dintre cele mai dintâi şi mai cunoscute dintre toate cântările frăţietăţii noastre scumpe. Ea a fost izvorâtă din inima şi din viaţa celui mai dintâi dintre noi, care a fost părintele nostru în Hristos, cel care ne-a născut pe noi din Cuvântul şi din Duhul Sfânt al lui Dumnezeu la o viaţă nouă. Acest cântec preadulce, el l-a învăţat atunci când cuibul său pământesc a fost spart, iar el a trebuit să plece singur, singurel prin lume şi ţară, spre a învăţa că nu-i alt reazem mai puternic şi că nu-i alt sân mai dulce la care să te poţi adăposti în necazurile vieţii acesteia şi în trecerea prin moarte, decât braţul puternic şi sânul cel dulce al Bunului şi Scumpului nostru Mântuitor Iisus Hristos.
Suferinţa şi singurătatea au fost cele două mijloace prin care preaiubitul şi dulcele Iisus l-a ţinut mereu lângă El pe acest vas scump şi chinuit şi l-a apropiat tot mai lângă El şi mai lângă El pe părintele nostru sufletesc. [Şi astfel], luptând şi lucrând pentru Împărăţia lui Dumnezeu nespus mai mult decât toţi ceilalţi sănătoşi din generaţia lui, El a făcut să renască şi să crească în Biserica noastră şi în ţara noastră această sfântă şi puternică Lucrare vie a lui Hristos, în care suntem şi noi.
Să cântăm cu drag şi cu sfinţenie această cutremurătoare cântare, care este o istorie, o predică, o chemare, un îndemn, un adevăr sfânt şi scump, şi care, ori de câte ori medităm la ea, ne readuce în sufletele noastre atmosfera dulce şi caldă a primei iubiri în care L-am cunoscut noi pe Domnul şi-n care ne-am cunoscut între noi. Şi ne readuce sufleteşte la vatra caldă a dragostei dintâi şi pe calea cea scumpă şi strâmtă pe care au mers toţi marii oameni ai lui Dumnezeu, trecuţi prin şcoala suferinţelor şi a singurătăţii dincolo, din care au ieşit biruitori şi sfinţi, trecând direct în ceata celor ce cântă în vecii vecilor îmbrăcaţi în inul strălucitor al slavei, pe marea de cristal, în Ierusalimul cel ceresc. | Continuare »