Sfântul Ioan Gură de Aur
Fost-a cuvântul Domnului către Iona: „Scoală-te şi mergi la Ninive, cetatea cea mare” (Iona l, 1-2). Dar ce trebuia el să vestească acolo? El trebuia să strige: „încă trei zile şi Ninive se va prăpădi” (Iona 3, 4). Dar pentru ce, o Dumnezeule, porunceşti să se vestească mai înainte nenorocirea pe care voieşti să o trimiţi ? Răspunsul lui Dumnezeu este: „Tocmai ca să nu fac ceea ce am poruncit să se vestească”. Pentru aceea Dumnezeu ne-a ameninţat şi cu iadul, pentru ca să nu ne arunce în iad. El zice către noi cam aşa: „Teme-te de cuvintde, şi nu vei tremura de fapte”.Însă pentru ce oare hotărăşte El un termen aşa de scurt de iertare ? Pentru că tu să cunoşti fapta cea bună a ninivitenilor, care în aşa de puţine zile s-au pocăit de aşa de multe păcate şi le-au stârpit. Totodată, trebuie să te minunezi de îndurarea lui Dumnezeu, căreia i-a fost de ajuns o pocăinţă atât de scurtă pentru atât de multe păcate; de aceea tu nu trebuie să cazi în deznadejduire, măcar de ai fi săvârşit mii de păcate. Precum un om leneş şi delăsător, care, deşi are timp de pocăinţă, totuşi nu săvârşeşte nimic însemnat, ci din uşurătatea minţii, întârzie de a se împăca cu Dumnezeu; pe când dimpotrivă, cel râvnitor şi dispus la pocăinţă, în timp scurt poate face îndestulare pentru pacatde multor ani.
Nu s-a lepădat oare Petru de Domnul de trei ori ? Şi a treia oară n-a făcut el oare aceasta cu jurământ ? Nu s-a temut el oare de vorbde unei slujnice nebăgate în seamă ? | Continuare »







