Adeseori

Adeseori ţi-ncepe ziua cu nori şi fulgere şi ploi,
De crezi că n-ai să-i treci hotarul, învins de valuri şi noroi.
Dar sub vâltoarea neguroasă vreun fir de rază tot va fi
Şi-adânca nopţii-nvolburare cu Domnul o vei birui.

Când drumul vieţii din pruncie ţi-e tot cu umbre negre nins
Şi ţi se pare că deodată al tău destin pe veci e stins,
Din valea umbrei morţii vine, când nu te-aştepţi, un suflu blând
Şi ţi se va întoarce-n cântec tot ce ţi-ai petrecut plângând.

Când zorii albi ai biruinţei îţi par şi mai îndepărtaţi
Şi-ţi pare mai apăsătoare singurătatea între fraţi,
Şi-n lupta sfântă tot mai fără viteji eroi înaintezi,
Priveşte liniştit în faţă pe mii de-naintaşi să-i vezi.

Tot ce îţi pare azi că-i noapte sau vifor, sau abis pe drum,
Tot ce crezi deseori că este doar al păcatelor sugrum,
E doar nemarginea iubirii cu care Domnul te-a cuprins
Ca să ajungi, trecând prin toate, viteaz, puternic şi ne-nvins.

Căci Dumnezeu nu va rămâne dator la nimeni până-n veci.
Tot hăul peste care astăzi cu-atâta greu de-abia de treci,
Şi-ale virtuţilor fărâme – şi-abia dorinţă dacă sunt –,
Pe toate-n dulcea Lui iubire le schimbă în ceresc veşmânt.

O, sufletul meu singuratic, rămas pribeag prin lumea rea,
Nu deznădăjdui pe cale, căci toată lupta asta grea
Îşi are aura ei sfântă şi răsplătirea-n cerul drag.
Rămâi, răbdând, lipit de Domnul şi sub biruitoru-i Steag!

Vlad Gheorghiu

Răbdarea în suferinţe

Sfântul Ioan Gură de Aur

„Iar el cu mult mai vârtos striga: Iisuse, fiul lui David, miluieşte-mă”.
(Luc. XVIII, 39)

Cât de multe neplăceri nu întâmpinăm noi în toate zilele, şi ce suflet tare se cere, spre a nu fi cineva supărat şi nerăbdător, ci a proslăvi, a lăuda şi a cinsti pe cel ce îngăduie a veni asupra noastră astfel de ispite?
Cât de multe nenorociri şi buimăceli neaşteptate nu dau peste noi? Şi totuşi cineva trebuie să înăbuşească gândurile cele rele, şi să nu învoiască limbii a grăi lucruri păcătoase, încă şi fericitul Iov a răbdat mii de patimi, şi totuşi n-a încetat de a proslăvi pe Domnul.
Intre noi însă sunt oameni care, când li se va întâmpla ceva rău, când sunt jigniţi de cineva, sau cad în boală, fie aceasta durere de picioare, ori de cap, sau oricare alta, îndată izbucnesc din ei hulele. Ei suferă chinul bolii, dar folosul, ce ar putea ei să tragă dintru aceasta pentru mântuirea lor sufletească, şi-l răpesc ei înşişi. Ce faci o omule? huleşti tu pe Dumnezeu binefăcătorul tău, mântuitorul tău, apărătorul şi îngrijitorul tău? Nu bagi de seamă oare, că alergi la prăpastie, şi te asvârli însuţi pe tine în fundul cel mai adânc? Oare prin hulire faci tu suferinţa ta mai lesnicioasă? Nu! tu o sporeşti prin nerăbdarea ta şi prin păcatul tău, şi-ţi faci chinul mai straşnic.
Dar poate tu nu poţi tăcea de durere. Iată eu nu-ţi poruncesc să fii cu totul mut. Insă în loc de a huli pe Dumnezeu, tu trebuie să-L proslăveşti, în loc de a cârti asupra Lui, tu trebuie să-L cinsteşti şi să-L lauzi. Mărturiseşte Domnului păcatele tale, strigă tare întru lauda lui Dumnezeu, prin aceasta îţi vei uşura suferinţele tale, apropiindu-se Dumnezeu iarăşi de tine prin harul său cel bogat întru ajutor. Dimpotrivă, dacă tu huleşti pe Dumnezeu, alungi de la tine ajutorul Lui.
Gândeşte încă, că cu cât mai mare este suferinţa, cu atât mai slăvită este şi cununa răsplătirii; cu cât mai mult aurul arde în cuptor, cu atâta se face mai curat; cu cât mai îndelugat şi mai departe pluteşte neguţătorul cu corabia pe mare, cu atâta mai multe mărfuri adună.
Şi tu ai acum cea mai grea luptă cu boala şi cu sărăcia. Socoteşte însă, că prin aceasta Lazăr a dobândit mântuirea. Fiindcă el cu atâta răbdare a suferit sărăcia, boala şi părăsirea, de aceea fu luat în sânul lui Avraam.
Asa, răbdarea în suferinţă este o faptă bună atât de mare, încât ea chiar şi pe cei mai mari păcătoşi îi slobozeşte de datoria lor cea grea; iar când ea se află la un om mai dinainte drept, ea îi dă cea mai mare siguranţă despre fericirea cea cerească. | Continuare »

CORE CEL LACOM

Traian Dorz, CIREŞUL ÎNFLORIT

Când auzi despre ceva nou şi bun, nu întreba mai întâi pe cel care-ţi spune: „De unde ştii asta?”
Ci mai întâi gândeşte-te dacă ceea ce auzi este folositor şi adevărat sau nu. Şi numai după aceea vezi cine ţi-l spune. Un adevăr folositor şi bun nu poate să fi ieşit la început decât dintr-o gură binecuvântată, chiar dacă el a ajuns apoi până la tine şi dintr-o gură mai nevrednică.

Adevărul curat este ca şi aurul curat. El are valoarea lui în sine însuşi şi îşi păstrează veşnic această valoare, chiar dacă îl primeşti dintr-o gură murdară. De aceea, să nu mă întrebaţi nici voi pe mine de unde ştiu aceste povestiri pe care vi le spun. Şi dacă vedeţi că ele conţin nişte adevăruri frumoase, preţuiţi-le şi strângeţi-le în sufletul vostru, căci ele vă vor fi de cel mai mare ajutor, poate chiar în cea mai grea zi din via­ţa voastră. Ele sunt frumoase şi adevărate, fiecare prin el însuşi. Aceste adevăruri tocmai pentru aceasta vă sunt şi spuse. Dacă le veţi asculta şi le veţi împlini, ele vă vor ajuta şi vă vor ferici. Dacă le veţi nesocoti şi le veţi călca, ele vă vor osândi şi pe pământ, şi sub el.

Pe când poporul lui Israel era încă în robia egiptenilor, iar faraonul de atunci se purta tot mai aspru şi mai crud faţă de poporul acesta ajuns rob sub stăpânirea lui, între cei asupriţi erau şi mulţi oameni ticăloşi şi vânzători de fraţii lor. Pentru ca ei să mănânce o pâine mai bună şi să aibă un loc mai comod şi mai uşor, aceşti oameni se dăduseră de partea asupritorului, devenind iscoade şi pârâtori ai fraţilor lor. | Continuare »

[Dumnezeu te vede făcând răul – nu-l face! Dumnezeu te vede făcând binele – fă-l!]

Traian Dorz, Piatra scumpă

De mâinile lui Dumnezeu poţi scăpa numai în braţele Sale, mărturisindu-ţi cu lacrimi de pocăinţă şi de îndreptare păcatul. Oricare ar fi urmările mărturisirii lui, El te va primi şi te va ierta. Chiar dacă ar trebui pe dreptate să-ţi ispăşeşti păcatul cu ani de închisoare şi cu toată averea ta de aici, totuşi mărturiseşte-l!
Descarcă-ţi conştiinţa de el, mărturisindu-l şi acelora care au fost păgubiţi. Mai bine să-ţi primeşti aici pe pământ osânda meritată pentru păcatul făcut decât să-l duci cu tine neispăşit în mormânt. Şi să trebuiască să-l ispăşeşti dincolo (I Tim. 5, 24-25). Ceea ce se ispăşeşte aici nu va mai trebui să fie ispăşit acolo.
Iisus a văzut şi toate milosteniile tale, toate rugăciunile tale şi faptele tale făcute în ascuns, credinciosule al Lui (Fapte 10, 4), a văzut când tu puteai să faci păcatul, dar nu l-ai făcut, a văzut când ţi-a fost greu să faci binele, dar l-ai făcut.
Iisus, Care l-a văzut pe Cain omorând, l-a văzut şi pe Abel aducând jertfa neprihănită… a văzut lumea păcătuind, dar l-a văzut şi pe Noe înfrânându-se, a văzut Sodoma, dar l-a văzut şi pe Lot (II Petru 2, 4-9), a văzut-o pe Sara cea necrezătoare, dar l-a văzut şi pe Avraam cel credincios. Dumnezeu te vede făcând răul – nu-l face! Dumnezeu te vede făcând binele – fă-l!
Iisus l-a văzut pe Iosif în închisoare şi pe popor suferind, şi pe Moise iertând, şi pe David şi întinându-se, şi plângând, şi pe Iona fugind, şi pe Ieremia în groapă, şi pe Maria plângând la mormânt, şi pe Ştefan ucis, şi pe toţi, pe toţi Iisus i-a văzut. De-a lungul tuturor veacurilor, pe toată faţa pământului, pe buni sau pe răi, făcând binele sau răul, Iisus-Dumnezeu i-a văzut.
Şi toate faptele lor sunt scrise înaintea Lui (Maleahi 3, 16). Iar cărţile acestea vor fi deschise odată. Şi fiecare va fi judecat după cele ce se vor găsi scrise în Cartea Vieţii (Apoc. 20, 12). Nu uita asta nicăieri. Şi nicicând. | Continuare »

Fratele tău…

Traian Dorz, HRISTOS – PUTEREA APOSTOLIEI
(din meditaţii la Apostolul din Duminica Lăsatului sec de carne – a Înfricoşatei Judecăţi)

Şi, astfel, el, care este slab, va pieri din pricina acestei cunoştinţe a ta; el, fratele pentru care a murit Hristos. (I Cor. 8, 11)

Acela care se ocupă de suflete pentru a le aduce la Dumnezeu şi pentru a le ţine lângă Hristos trebuie să fie pe deplin pătruns de dragostea şi grija pline de bunătate şi înţelegere pentru slăbiciunile şi nevoile lor. Nu poate fi un bun păstor, niciodată, acela care nu-şi iubeşte oile sale din tot sufletul său şi care nu este gata să-şi pună viaţa lui în primejdie pentru fiecare din oile lui, din oiţele lui şi din mieluşeii lui.

Nu poate fi un bun părinte acela care nu-i în stare să-şi iubească pe fiecare copil mai presus ca pe sine însuşi. Nici învăţător şi nici îndrumător mai mare peste alţii nu poate fi decât acela care este în stare de o dragoste, de o muncă, de o grijă nespus mai mari pentru ei decât pentru el. Un astfel de părinte, un astfel de învăţător şi păstor nu poate face decât cum a făcut Însuşi Domnul Iisus, Care a fost şi va fi până la sfârşitul veacurilor pilda şi chipul şi măsura felului în care trebuie să iubim sufletele oamenilor peste care ne-a pus Duhul Sfânt păstori.

Despre Moise, omul lui Dumnezeu şi păstorul poporului ales al Domnului, se spun lucruri minunate şi multe întâmplări din care se vede cât de bun, de blând şi de iubitor faţă de poporul Domnului a fost el.
Îndată ce a fost silit să fugă de la curtea lui Faraon, din pricina dreptăţii pe care a vrut s-o facă celor asupriţi pentru care era ales el de Domnul ca să fie păstor, Moise a ajuns în Madian, iar acolo, printr-o binefacere făcută unor suflete mai slabe, a ajuns să aibă o familie şi să pască o turmă. De la curtea împăratului unde crescuse în belşug şi în cinste, el ajunse într-o pustie păstor la oi, în singurătate, în frig, în căldură, în lipsuri şi în primejdii, având o mare răspundere pentru oile care erau date în grija lui (Exod 2, 11-22). | Continuare »

Cuvânt despre Înfricoşata Judecată

de Arh. Arsenie Papacioc

Ziua judecăţii: o zi straşnică şi înspăimântătoare. Nu mai avem de-a face cu Mielul Acela blând, Care a venit pentru iertare şi răscumpărare, ci cu un plin de mărire Judecator, înconjurat de îngeri. Care va da sentinţa cea grozavă: „Duceti-va de la Mine!“
O, dar pentru ce îi goneşti, Mântuitorule, Tu Care eşti lumina şi acoperământul oamenilor? Şi unde îi trimiţi, Tu, Care ai venit să îi chemi la Tine pe toţi?
„Duceţi-vă, blestemaţilor, în focul cel de veci, care este gătit diavolului şi îngerilor lui“.
A trecut vremea milei şi a îndurării. Acum nu mai au trecere nici lacrimile, acum este judecata nepăsătorilor la pocăinţă. Desparţire de dumnezeiasca slavă, foc vesnic…
Nici cu mintea nu mai inteleg, nici cuvinte pe limba pământească nu pot descrie sau înfaţişa deznădejdea celor ce merg acolo. O, Dumnezeule, Dumnezeule, de atâtea ori am auzit de munci, de viermele neadormit şi gheenă, de foc neadormit… Şi numai una din ele înspăimantă şi pe cel mai nesimţitor şi de rea credinţă. Dar cât de înfricoşate vor fi toate la un loc şi vor fi veşnice, veşnice! Foc care nu luminează. Căinţă, că ce uşor puteai să fii în rai.
Lumina în rai va fi, nu soarele acesta material, ci, lumina Sfintei Treimi. Şi cei care vor fi despărţiţi de Dumnezeu vor fi în adânc de întuneric.
Amarul ce îl vei avea fiind depărtat de cei mântuiţi, această mare căinţă, este viermele neadormit. Dorinţa arzătoare de a scăpa este setea.
Se produce un amar şi o furie pe ei înşişi şi aceasta va fi scrâşnirea dinţilor.
Ferice, de mii de ori ferice, de cei care, prin o mică venire în fire, se pregătesc, după cum spune Biserica prin Evanghelii, pentru mântuirea lor. | Continuare »

ÎNCĂ PUŢIN!

Încă puţin – şi ce s-a spus curând o să se-arate,
se va vedea că ce s-a scris sunt toate-adevărate,
se va vedea că este-un iad şi este-o Judecată,
se va vedea cât de-nşelaţi sunt cei ce-au râs odată!

| Continuare »

LA CAPĂT DE MILENII SUNTEM

Traian DORZ

La capăt de milenii suntem şi parcă la sfârşit de lumi;
gândind la aste adevăruri, simţi cum te-neci şi te sugrumi
şi parcă-un semn apocaliptic apare pe un negru nor,
cumplit şi crâncen, şi haotic, şi rece, şi-nspăimântător.

Talazuri şi talazuri, – urlet şi râset vin şi trec căzând,
tirani, tiranizaţi – grămadă –, aplaudând şi blestemând,
minţiţi şi mincinoşi, de-a valma, ucişi şi ucigaşi se-adun’
şi se împing către Infernul cel mai cumplit şi mai nebun.

Oh, iată-nfăţişarea gloatei ce, lepădând pe Dumnezeu
şi sugrumându-şi conştiinţa, se-nchină-acestui Astarteu
cu semnul celui-fără-unu şi numele cel fioros,
mergând spre blestemul şi-osânda, şi Judecata lui Hristos.

…Mai este poate o scânteie, dar cea din urmă, să mai speri
spre-o îndoielnică salvare, în clipa ultimei căderi;
agaţă-te de firu-acesta, rupându-te de-al lor şuvoi,
’nainte de-a cădea-n gheena îngrozitorului Apoi.

E încă Har, – se poate încă,
– dar se prea poate şi să nu;
acum chiar parcă arde puntea pe care te mai legeni tu
şi-i gata să se rupă firul şi cel din urmă ce-l mai ai,
şi, vai, – nu mai rămâne după decât un vai,
– un veşnic vai!…

Să ne pregătim pentru Ziua Judecăţii

Să începem  să ne pregătim pentru ziua cea mare a celei de-a doua Veniri. Atunci vom da „examenele“. Deci să privim „programa disciplinelor“ şi să studiem ceea ce am neglijat, să le aprofundam pe cele pe care le ştim, să recitim ceea ce am uitat. Trebuie să ne silim, pentru că ceasul morţii noastre este necunoscut. Poate astăzi, poate mâine deja vom fi chemaţi: „Teofan Vişinschi, Nicolae Tabovscaia… ieşi…!“ Şi atunci nu vom avea nici caiete, nici cărţi ca să ne inspirăm… nu va fi cu noi nimeni care să ne sufle… fiecare va fi ascultat singur şi va fi „notat“ de către Marele Judecător, având drept criteriu faptele lui pământeşti.

A doua venire a Domnului şi profeţiile mincinoase despre aceasta

Multe „profeţii“ s-au făcut despre sfârşitul lumii şi niciuna nu s-a adeverit! Mântuitorul nostru a spus că nimeni nu ştie ziua, nici ceasul când va veni sfârşitul.Nimeni, nici îngerii din cer, decât numai Dumnezeu. Aşadar, n-avem motive ca să facem previziuni bazaţi pe indicii fără fundament şi lipsite de claritate, despre timpul venirii Domnului, nici să dăm importanţă previziunilor altora.faptul că Hristos va reveni ca Judecător al lumii este sigur, ca şi faptul că va veni pe neaşteptate, după ce mai inainte vor fi semne mari şi minunate. Noi n-avem decât să-l aşteptam pe Iisus şi să ne pregătim duhovniceşte pentru întâlnirea cu El, aşa cum ne-a îndemnat: „Privegheaţi, pentru că nu ştiţi ceasul când vine Domnul vostru!“ (Matei, 24, 42) şi „Fiţi gata, că nu ştiţi ceasul când vine Fiul Omului!“ (Matei 24, 44).

Sfântul Teofan Zăvorâtul, Călăuză către viaţa duhovnicească, Ed. Egumeniţa, Galaţi