Înregistrări: Piatra Şoimului (NT) – martie 1986 şi Vereşti (SV) – 1987
Poezii în lectura autorului Traian Dorz
Poezii şi cântări – CD1
 |
Scripturile spun că lumea cea cerească răsună neîncetat de cântările cetelor îngereşti… Pământul împreună cu cerul ar trebui să laude neîncetat pe Domnul şi să-I cânte Lui (Ps 65, 1). Cântările noastre ar trebui să se împreune neîncetat cu cântările cerului. Îndemnul psalmistului David: Cântaţi Dumnezeului nostru, cântaţi! – ar trebui să fie veşnic pe buzele noastre. De şapte ori în zi ar trebui „să cântăm Domnului, căci cu mărire S-a preamărit” (Exod 15, 21).
Aşa erau creştinii cei dintâi. Ei petreceau în cântări duhovniceşti, ascultând porunca Apostolului Pavel: „Nu beţi vin, întru care este desfrânare, ci vă umpleţi de Duh Sfânt, vorbind între voi în psalmi, lăudări şi cântări duhovniceşti!” (Ef 5, 18-19). „Învăţaţi-vă şi sfătuiţi-vă unii pe alţii cu psalmi, cu cântări de laudă şi cu cântări duhovniceşti, cântând lui Dumnezeu cu mulţumire în inimile voastre!” (Col 3, 16).
Cântarea religioasă nu trebuie să fie numai o datorie a noastră, ci trebuie să fie mai ales o lipsă, o plăcere a sufletului nostru, întocmai ca rugăciunea. Un om duhovnicesc simte lipsa cântărilor duhovniceşti. Un om „plin de Duhul Sfânt” simte nevoia să-şi descarce acest prisos sufletesc şi prin cântare. Cântarea pusă în slujba Domnului şi în slujba mântuirii sufletului este o mare putere pe care trebuie să o folosim pe tot locul. (Preot Iosif Trifa)
Să cântăm Domnului – CD1
 |
„… Dragostea noastră pentru Domnul nostru Iisus Hristos, trebuie să o dovedim cu fapta, căci aşa au făcut toţi Sfinţii Părinţi şi credincioşii adevăraţi, dintre care mulţi au fost copii şi tineri…”
„…Toate semnele timpurilor pe care le-a spus El că se vor arăta la apropierea venirii Lui se văd mereu în lume. Astfel că venirea Lui ar putea fi chiar îndată.
Dar oare la câţi dintre noi ne strălucesc ochii de bucuria venirii Lui şi câţi suspinăm de dragoste pentru întârzierea Sa?
Câţi ne grăbim să ieşim în întâmpinarea Lui cu inimile pline de smerenie şi iubire binefăcătoare?
Câte inimi ard de dorul aşteptării Sale?
Câte candele aprinse Îl aşteaptă gata şi câte fecioare veghează aşteptând pregătite sosirea Mirelui Ceresc?…”
Leagănul de aur – CD1
 |
În această lună, în ziua a douăzeci şi una, Intrarea în Templu a Preasfintei Stăpânei noastre
de Dumnezeu Născătoarei şi pururea Fecioarei Maria
Intrarea în Templul legii a Doamnei de Dumnezeu Născătoarei a pricinuit ortodocşilor creştini praznic minunat şi a toată lumea. Fiindcă s-a făcut aceasta într-un chip minunat şi este înainte-mergătoare a marii şi minunatei taine a întrupării Cuvântului lui Dumnezeu, care avea a se face în lume prin mijlocirea Născătoarei de Dumnezeu. Deci praznicul Intrării s-a început din pricina aceasta: Ana cea pururea pomenită, fiindcă mai toată viaţa a petrecut-o stearpă fără să nască prunc, ruga împreuna cu bărbatul său Ioachim pe Stăpânul firii, ca să le dăruiască lor prunc, şi făgăduindu-se ca, dacă vor câştiga dorirea, îndată vor afierosi lui Dumnezeu pe pruncul cel născut. Şi aşa a născut pe ceea ce s-a făcut pricina mântuirii neamului omenesc, pe împăcătoarea şi împrietenitoarea lui Dumnezeu cu oamenii, pe pricina înnoirii de a doua oară a lui Adam cel căzut şi a sculării şi a îndumnezeirii lui, pe Preasfânta Stăpână de Dumnezeu Născătoare Maria. | Continuare »
Traian Dorz, din «Scumpele noastre surori»
Încă de pe când începuse să înţeleagă cuvintele mamei sale, fetiţa, crescută în duhul credinţei, şi-a ridicat ochii spre iconiţa de la căpătâiul leagănului ei, şi, ridicând mânuţa şi ochii zâmbitori spre faţa sfântă de acolo, a spus dulce:
– Ma-ma!…
– Da, scumpă fetiţă, Domnul Iisus cu Maica Lui Sfântă… Domnul Iisus cu Maica Domnului…
– Iisus! Mama!…
Şi fetiţa s-a deprins să privească cu evlavie la un Mântuitor şi la o Maică Sfântă.
La o Mamă care seamănă cu mama ei…
Crescând, fetiţa a aflat despre copilăria Maicii Domnului. Despre viaţa ei sfântă. Despre curăţia gândurilor şi inimii ei. A aflat despre neprihănirea faptelor ei, despre sfinţenia întregii ei fiinţe, pentru care ea a fost aleasă de Dumnezeu.
Şi, adeseori, aşezând lângă icoana Maicii Domnului, cu mâini pline de evlavie, cele dintâi flori de crini şi trandafiri din grădină, se va fi rugat în tăcerea şi singurătatea odăiţei ei, ca Duhul Sfânt să-i dăruiască şi ei puterea şi ajutorul ca să poată trăi o astfel de viaţă plină de curăţie şi de evlavie sfântă.
Iar Duhul Sfânt, pe Care Domnul Iisus Îl trimite fiecăruia din cei ce se predau Lui şi pun legământ să-L urmeze, îi îndreaptă mereu privirea spre trăirea Lui şi a sufletelor care au mai realizat pe pământ trăirea cea mai vrednică de Hristos.
Astfel, pilda Sfintei Fecioare şi Mame, va fi mereu lumina care o va ajuta pe tânăra surioară, care creşte mereu şi se desăvârşeşte, spre împlinirea misiunii ei rânduite de Domnul.
Încă de pe acum, tânăra este o pricină de neîncetate bucurii în casa părinţilor ei.
Se scoală de dimineaţă, fără nici o moleşeală, ci cu bucurie. Ridicându-se din patul ei, ea are primul gând recunoscător spre Domnul, Care a trezit-o în pace. | Continuare »
Iată-i pe Adam şi Eva,
primii oameni minunaţi,
din pământ făcuţi de Tatăl
şi pe urmă înviaţi,
cum se bucură-n grădina
fericită unde sînt,
desfătându-se-n lumina
Feţei Tatălui Preasfânt.
Totu-n jurul lor e pace,
bucurie şi senin,
căci prin toate străluceşte
Harul de lumină plin.
Oamenii-L iubesc pe Domnul
cu un duh ascultător,
ei sunt fiii Lui, iar Tatăl
este Dumnezeul lor.
Unde-i ascultare totu-i fericit,
cerul ascultării este strălucit,
rodul ascultării este-n veci frumos
şi-ascultarea este numai în Hristos.
Geneza 2, 7
