ÎNNOIRE

ÎNNOIRE

Cuvântul este Apa,
iar Duhul e Puterea
ce fac în om ’nnoirea spre Chipul lui Hristos,
Cuvântul spală mintea prin apa-nvăţăturii,
iar Duhul spală simţul şi inima – crezând.

O minte înnoită
şi-o inimă ’nnoită
sunt omul nou,
făptura cea nouă în Hristos.
Aceasta n-o pot face decât aceste două
puteri ce-s amândouă dumnezeieşti şi vii.

Cuvântul e sămânţa,
iar Duhul este ploaia,
El, munca
şi El, harul
unite-n orice rod,
Iubirea şi-Adevărul
ce numai împreună
desăvârşesc lucrarea dumnezeiască-n noi. | Continuare »

Să vă feriţi de cei ce fac dezbinări şi tulburare

Traian Dorz, Strângeți fărâmiturile, vol. IV, cap. Să ne îndepărtăm de dezbinători

„Vă îndemn, fraţilor, să vă feriţi de cei ce fac dezbinări şi tulburare împotriva învăţăturii pe care aţi primit-o de la început. Depărtaţi-vă de ei”. Sfântul Apostol Pavel spune, ca şi în celelalte epistole ale sale, acest sfânt lucru: „Depărtaţi-vă de cei care fac dezbinări şi tulburare împotriva învăţăturii noastre”. Că noi am primit credinţa prin învăţătură. Şi credem aşa pentru că am fost învăţaţi aşa. Dar, dacă noi pierdem învăţătura noastră şi apucăm în mreaja altor învăţături, nu numai învăţătura ni se schimbă, ci ni se schimbă credinţa. Părăsim credinţa. Şi, odată ce părăsim credinţa care ne-a fost dată întâi şi care este una pentru totdeauna, Dumnezeu nu ne mai dă o altă credinţă, după cum ne este scris mai deoparte, în Epistola către Evrei. Şi lor, Sfântul Apostol Pavel mereu le spune la fel, în capitolul 6. Ţineţi minte, pentru că sunt lucruri de foarte mare însemnătate pentru fiecare dintre noi: „Dorim ca fiecare din voi să arate aceeaşi râvnă şi să păstreze până la sfârşit deplina nădejde, aşa încât să nu vă leneviţi, ci să călcaţi pe urmele celor ce, prin credinţă şi răbdare moştenesc făgăduinţele”.
Pentru că „cei care au fost luminaţi odată şi au gustat darul ceresc, şi s-au făcut părtaşi Duhului Sfânt, şi au gustat Cuvântul cel bun al lui Dumnezeu şi puterile veacului viitor, şi au pus un legământ sfânt cu Dumnezeu, şi, dacă din nou au căzut, este cu neputinţă să fie înnoiţi iarăşi. Şi este cu neputinţă să mai fie aduşi la pocăinţă. Fiindcă ei răstignesc din nou, pentru ei, pe Fiul lui Dum-nezeu şi-L dau să fie batjocorit. Când un pământ este săpat şi udat de apa care cade peste el şi rodeşte o iarbă folositoare celor pentru care este lucrat, atunci capătă binecuvântare de la Dumnezeu. Dar dacă aduce spini şi mărăcini, este lepădat şi aproape să fie blestemat şi sfârşeşte prin a i se pune foc. Măcar că vorbim astfel, preaiubiţilor, totuşi de la voi aşteptăm lucruri mai bune şi care însoţesc mântuirea. Că Dumnezeu nu este nedrept, ca să uite osteneala voastră şi dragostea pe care aţi arătat-o pentru Numele Lui”. | Continuare »

CE FERICIT E SĂ FII MAMĂ

Traian DORZ, din Cântări Noi

Sf Mc Sofia si fiicele sale Pistis, Elpis si AgapisCe fericit e să fii mamă,
să simţi cum cerul te-nconjoară,
cum glasul cel mai drag te cheamă
şi dorul cel mai sfânt te-adoră;
– dar şi ce sabie de pară
întreagă inima-ţi străpunge
când, după-o creştere-n ocară,
copilul tău un rău ajunge!

Ce fericit să creşti pe lume
un fiu al binecuvântării,
un far ce la Hristos să-ndrume
şi-un soare-n bezna înnoptării;
– dar şi ce blestem e a creşte
un iudă, un călău, o fiară,
un blestemat ce chinuieşte
şi bea, şi fură, şi omoară!…

Ce har ceresc e-o mamă bună
ce creşte-un fiu al mântuirii,
un luptător către cunună
şi-un purtător de steag iubirii;
– dar ce satană-i care creşte
un demon care-o să urască
tot ce înalţă şi sfinţeşte,
ca pe Hristos să-L nimicească!

O, ce răsplată şi cunună
aşteaptă-o mamă credincioasă
când ea, cu fiii împreună,
va sta cu Dumnezeu la masă;
– dar ce osândă-ngrozitoare
aşteaptă-o mamă blestemată
când, într-o veşnică-nchisoare,
cu fiii ei va geme-odată…

MIRONOSIŢELE

MIRONOSIŢELE

Fragment dintr-o vorbire a fratelui Popa Petru

(…) Mai sunt şi [alte] duhuri care vin în Numele Domnului. Şi de duhurile acestea se temea Toma atunci când a zis: „Eu vreau să-I pipăi rănile. Eu mi-aduc aminte că El ne-a spus nouă că vor veni hristoşi mincinoşi, hristoşi falşi: «…vor veni în numele Meu şi vor spune că el e Hristos. Să nu credeţi! Să nu vă duceţi!»”.
Şi în vremile voastre, iubiţilor, sunt atâtea duhuri… Sunt atâtea chemări care vă vor spune: „Veniţi la noi! O, să vedeţi Hristosul nostru, cum vorbeşte el în limbi!”; „O, să vedeţi al nostru Hristos, cum se botează el. Şi, dacă nu vă botezaţi, puteţi voi tot merge pe-acolo, puteţi voi face cât aţi vrea…”; „Veniţi la noi, că Hristosul nostru-i cel cu sabat. Acela-i Hristosul cel vechi, cel de demult”.
O, fraţii mei, surori iubite şi scumpe, Hristosul vostru, Hristosul nostru, Hristosul Bibliei, Hristosul lui Dumnezeu, Hristosul Oastei nu-i acela cu limbi, nici cu sabat, nici cu fapta. Este acela cu rănile! Este acela cu crucea! Este acela cu sângele! Ce uşoare ar fi fost toate celelalte, dacă n-ar fi trebuit rănile lui Iisus… Aceste răni le-a pipăit Toma. Că după aceea ce a spus, după ce a pus el degetul lui şi degetul lui a rămas roşu toată viaţa? El, când vorbea despre învierea lui Iisus, îşi arăta degetul: „Degetul meu a fost în rănile Lui. Priviţi-l, că-i roşu. Eu nu cred în alt Dumnezeu!”.
Tu, care ai spus de-atâtea ori: „Cred într-unul Dumnezeu…”, sora mea şi fratele meu, să nu crezi în alţii, să nu crezi niciodată. Toţi ceilalţi sunt falşi, toţi ceilalţi sunt mincinoşi. Credinţa cea adevărată este credinţa aceea care a fost dată o dată sfinţilor şi pentru totdeauna. | Continuare »

Hristos – acela cu rănile, acela cu crucea, acela cu sângele! (II)

Hristos – acela cu rănile, acela cu crucea, acela cu sângele! (II)

Fragment dintr-o vorbire a fratelui Popa Petru de la o adunare din Săptămâna Luminată

(…) Mai sunt şi [alte] duhuri care vin în Numele Domnului. Şi de duhurile acestea se temea Toma atunci când a zis: „Eu vreau să-I pipăi rănile. Eu mi-aduc aminte că El ne-a spus nouă că vor veni hristoşi mincinoşi, hristoşi falşi: «…vor veni în numele Meu şi vor spune că el e Hristos. Să nu credeţi! Să nu vă duceţi!»”.
Şi în vremile voastre, iubiţilor, sunt atâtea duhuri… Sunt atâtea chemări care vă vor spune: „Veniţi la noi! O, să vedeţi Hristosul nostru, cum vorbeşte el în limbi!”; „O, să vedeţi al nostru Hristos, cum se botează el. Şi, dacă nu vă botezaţi, puteţi voi tot merge pe-acolo, puteţi voi face cât aţi vrea…”; „Veniţi la noi, că Hristosul nostru-i cel cu sabat. Acela-i Hristosul cel vechi, cel de demult”.
O, fraţii mei, surori iubite şi scumpe, Hristosul vostru, Hristosul nostru, Hristosul Bibliei, Hristosul lui Dumnezeu, Hristosul Oastei nu-i acela cu limbi, nici cu sabat, nici cu fapta. Este acela cu rănile! Este acela cu crucea! Este acela cu sângele! Ce uşoare ar fi fost toate celelalte, dacă n-ar fi trebuit rănile lui Iisus… Aceste răni le-a pipăit Toma. Că după aceea ce a spus, după ce a pus el degetul lui şi degetul lui a rămas roşu toată viaţa? El, când vorbea despre învierea lui Iisus, îşi arăta degetul: „Degetul meu a fost în rănile Lui. Priviţi-l, că-i roşu. Eu nu cred în alt Dumnezeu!”.
Tu, care ai spus de-atâtea ori: „Cred într-unul Dumnezeu…”, sora mea şi fratele meu, să nu crezi în alţii, să nu crezi niciodată. Toţi ceilalţi sunt falşi, toţi ceilalţi sunt mincinoşi. Credinţa cea adevărată este credinţa aceea care a fost dată o dată sfinţilor şi pentru totdeauna.
Cât ar trebui să-I mulţumim noi lui Dumnezeu pentru această credinţă: cea adevărată, cea pipăită, cea sfinţită! Dumnezeul nostru cel adevărat a fost atât de bun cu noi şi ne a arătat, prin Fiul Lui, ce-a avut mai scump şi ce-a avut mai drag. Şi preţul cel mai scump al răscumpărării tale şi a mele s-a plătit cu sânge. | Continuare »

DESPRE ÎNDOIALĂ ŞI NECREDINŢĂ

Evanghelia de duminică ne spune cum l-a mustrat Iisus pe Apostolul Toma pentru îndoiala şi necredinţa lui. Acest Toma cu îndoiala lui este pus înaintea noastră cu învăţătură, precum zice şi cântarea bisericească: „Pe Toma l-a încredinţat pentru mântuirea noastră”. Vom cerceta această învăţătură.
Cu un fel de uşurinţă, Apostolul Toma e luat între oameni ca chipul omului slab de credinţă, necredincios. Nu o dată îi auzi pe oameni aruncându-şi vorba: „Măi Toma necredinciosule!”. Greşită judecată şi greşită asemănare, căci altfel a fost necredinţa lui Toma şi altfel e necredinţa noastră; altfel a fost îndoiala lui şi altfel e îndoiala noastră.

ImgToma

Toma a avut o îndoială ce-L căuta pe Domnul, Toma a avut un beteşug care-i scotea otrava din suflet, Toma a avut nişte îndoieli care, după şapte zile, l-au îngenuncheat la picioarele Domnului. Toma cu îndoiala lui e pus mai mult pentru încredinţarea mântuirii noastre decât pentru el. Alta a fost necredinţa lui şi alta e necredinţa şi îndoiala oamenilor de azi. De două feluri e necredinţa oamenilor de azi. Unii spun pe faţă că nu cred în Dumnezeu şi în Iisus Hristos. Aceştia sunt aşa-numiţii atei.

| Continuare »

„ACUM TOATE DE LUMINA S-AU UMPLUT”… ŞI TOTUŞI LUMINA E ÎN LUPTĂ GREA CU ÎNTUNERICUL

Ce măreaţă este Evanghelia din ziua de Paşti: „La început era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Dumnezeu era Cuvântul”… (citiţi-o în Ev. Ioan cap. 1). Şi ce adânc şi măreţ este înţelesul acestei Evanghelii! În Evanghelia din ziua de Paşti este pusă a doua facere a lumii prin întruparea şi Jertfa lui Iisus, Fiul lui Dumnezeu, sau „Cuvântul”, cum I se zice în Evanghelie. Evanghelia din ziua de Paşti stă, alături cu facerea lumii de la capitolul 1 din Biblie: „La început a făcut Dumnezeu cerul şi pământul”… (Fac 1).

invierea-domnului-17_01
La facerea lumii, Dumnezeu a statornicit hotar nu numai între lumina zilei şi întunericul nopţii, între ape si uscat, ci şi între lumina şi întunericul cel sufletesc, între ascultarea şi neascultarea de Dumnezeu. Însă Adam şi Era au rupt acest hotar prin păcatul neascultării. Lumina s-a amestecat iarăşi cu întunericul şi întunericul păcatelor a cuprins lumina. Domnul Iisus a venit în lume ca „lumina lumii”, ca „lumina vieţii”; a venit să lumineze din nou pe cei ce „şedeau în umbră şi întuneric” (Lc 1, 79). Iisus Mântuitorul este un al doilea Făcător al lumii sufleteşti. Prin Golgota, a despărţit din nou lumina de întuneric. El este „lumina cea adevărată care luminează pe tot omul ce vine în lume”. Din mormântul Mântuitorului, din Jertfa si învierea Domnului, a ieşit o lumină prin care „toate de lumina s-au umplut, şi cerul, şi pământul”, cum zice cântarea bisericească. | Continuare »

HRISTOS A ÎNVIAT

Invierea1Hristos a înviat din morţi
– ce bucurie sfântă,
Îl preamăresc îngerii toţi
şi lumea-ntreagă-I cântă.

Veniţi, popoare, şi-I cântaţi,
toţi cei din patru vânturi,
mărire Lui şi slavă-I daţi
prin lacrimi şi prin cânturi.

Veniţi, luaţi lumină toţi,
căci vremea e aproape,
când lumina-va Slava Lui
peste pământ şi ape.

Veniţi, cei ce vă credeţi buni,
primiţi această veste,
căci fără fapte, însăşi ea,
credinţa, moartă este.

Veniţi cei ce vă credeţi răi,
suprema oră bate,
vă curăţă Sângele Lui
de orişice păcate.

Veniţi voi, cei bogaţi, veniţi,
în Cer strângeţi avere,
căci Domnul va veni-n curând
pe nori cu-a Sa putere.

Veniţi voi, cei flămânzi şi goi,
veniţi pe calea nouă,
să moşteniţi averea cea
din veci gătită vouă.

Veniţi voi, cei pribegi, străini,
ce nu cunoaşteţi casă,
vă cheamă Mirele, grăbiţi,
să staţi cu El la masă.

Traian Dorz, Cântări uitate

„SĂ IERTĂM TOATE PENTRU ÎNVIERE”

„SĂ IERTĂM TOATE PENTRU ÎNVIERE”

Părintele Iosif Trifa
„Şi unii pe alţii îmbrăţişându-ne, să ne zicem fraţilor…”

Aşa ne învaţă praznicul Învierii şi aşa trebuie să facem pentru bucuria Învierii. Să ne gândim ce dar mare şi ce bucurie mare este nouă Învierea lui Hristos: ea ne chezăşuieşte că nu vom rămâne în pământ, ci vom învia şi noi şi vom trece „din moarte la viaţă şi de pe pământ la cer”. Dar să ne dăm seama câte a făcut şi câte a suferit Hristos pentru acest dar şi pentru această bucurie a învierii noastre. Să nu uităm că darul şi praznicul Învierii noastre a trecut peste Golgota, adică ne-a venit după înfricoşatele şi sfintele patimi ce le-a suferit Hristos pentru noi. Să nu uităm Crucea, cuiele, batjocorile, sângele şi suferinţele ce le-a răbdat Hristos pentru noi toţi, ca să ne facă pe toţi fiii Săi şi fraţi întreolaltă.
Creştinilor! Să ascultăm chemarea Învierii: să iertăm toate pentru darul şi bucuria învierii noastre. Să iertăm toate micile noastre împărecheri şi zavistuiri pentru marile şi înfricoşatele suferinţe ce le-a răbdat Hristos pentru noi.
Învierea lui Hristos ne-a făcut pe toţi fiii Săi şi fraţi întreolaltă. „Să umblăm”, dar şi să trăim ca „fiii luminii şi ai învierii”.

Dar să luăm aminte, căci îndemnul Paştilor: „Să iertăm toate pentru înviere şi unii pe alţii îmbrăţişându-ne, să ne zicem fraţilor”… strigă parcă anumit pe noi românii. | Continuare »

Slavă-nvierii

Slavă-nvierii

Lidia Hamza (Blid de lut)

O, slavă, slavă, slavă-nvierii!
Nimic pe lume nu poate-avea
O slavă-asemeni, că astăzi căderii
Iertare-n veci i se va da.

Pe cruce, iată, cu moartea pre moarte
Hristos călcând, din morţi a-nviat;
Când piatra mare a dat-o-ntr-o parte,
Pe toţi din morţi ne-a ridicat.

Tot cerul cântă osana-n vecie,
Pământul strigă despovărat
Şi iadul fierbe turbând de mânie:
Hristos din morţi a înviat!

Sub cer nu e biruinţă mai mare,
Sub soare nu-i un dor mai frumos,
Ci numai sfântă-nvierea prin care
Deschide porţi în cer Hristos.

Cântaţi popoare, cântaţi învierea!
Hristos – cu Tatăl – azi ne-a-mpăcat!
Cântaţi osana, cântaţi înfierea,
Azi prin Hristos am înviat!

Slăvită fii pentru veci, Izbăvire,
Că boldul morţii tu l-ai sfărmat,
Că azi, pe cine trăieşte-n iubire,
Prin Jertfa sfântă l-ai iertat.