La ce-mi foloseşte, oare, viaţa asta trecătoare
dacă mi-o petrec în rău, departe de Dumnezeu? (bis)

La ce-mi foloseşte mie să am orice bogăţie,
când nimic nu voi lua din lume când voi pleca? (bis)

La ce-mi foloseşte, frate, să am bani, să am de toate,
câtă vreme eu trăiesc fără Domnul meu Ceresc? (bis)

De-aş avea orice ştiinţă, ce folos când n-am credinţă?
În zadar m-am frământat, că nimic n-am câştigat. (bis)

Ştiu că toate-s însă bune când, prin sfânta rugăciune,
mă apropii tot mereu să-I slujesc lui Dumnezeu. (bis)

Doamne, dă-mi să am în mine Duhul Sfânt Ce de Sus vine!
Căci trăind pentru Hristos toate fi-mi-vor de folos. (bis)

Cartea de cântări nemuritoare, nr. 85

Traian DORZ, CÂNTAREA BIRUINŢEI

Izgonirea-lui-Adam-din-Rai-8Să nu uiţi cerul, când prea lină
îţi pare clipa pe pământ,
căci clipa pe pământ e-o clipă,
s-a dus pe-un fulg luat de vânt.

Să nu uiţi iadul, când prea dulce
îţi pare că ar fi-un păcat,
căci dulcele păcat e-o fiere
ce-o să te ardă necurmat.

Să nu uiţi noaptea, când prea albă
îţi pare ziua care-o duci,
căci ziua cea prea albă astăzi
poate sfârşi printre năluci.

Să nu uiţi moartea, când prea tare
îţi pare tronul unde şezi,
căci slava lumii e-o părere
pe care-o pierzi când nici nu crezi. | Continuare »

MAI ESTE-O JUDECATĂ

Traian Dorz

Mai este, la Sfârşit, o Judecată,
cumplita Judecată de Apoi,
căci trebuie pe drept să-şi ia răsplată
cum a lucrat oricare dintre noi.

Noi nu murim când inima-ncetează,
lăsăm în urmă tot ce-am scris şi spus,
dar tot ce dăm la cei ce ne urmează
mereu dă rod când noi de mult ne-am dus.

Avem copii, – şi-i creştem după vrere,
avem elevi, – şi-i învăţăm ce vrem,
avem o turmă-n grijă şi-n veghere
– şi-ntreaga lor răspundere avem.

Căci ei vor fi în lume şi-n viaţă
aşa cum noi le-am spus şi arătat,
iar ei, la fel, aşa vor da povaţă
– şi-un lung popor e-acum de noi format.

Îi creştem buni? – la fel şi ei vor face!
Îi creştem răi? – aşa vor îndruma. | Continuare »

Traian DORZ

Nu-ţi risipi din viaţă
nici un minut măcar,
nu-ţi da comoara scumpă
pe lucruri în zadar,
nu-ţi pierde-al tinereţii
timp scurt şi fericit,
nu-ţi arunca un aur
pe veci ne-nlocuit.

Nu-ţi nimici-al iubirii
avânt înflăcărat,
nu-ţi îngropa-n gunoaie
avutul cel curat,
nu-ţi ruina puterea,
nu-ţi da tot ce-ai mai bun
păcatului şi poftei,
şi traiului nebun.

Ci dă-i vieţii tale
cel mai înalt folos,
din anii tinereţii
urmează-L pe Hristos,
prin El vei da vieţii
preţ veşnic şi-nmiit,
prin El vei fi-ntre oameni
un om desăvârşit.

Vamesul-si-fariseul-2Depărtează-mă, Iisuse,
de-a făţărniciei cale,
ca să mă avânt spre cerul
adevărurilor Tale.

Depărtează de la mine
duhul necredincioşiei,
ca să-mi pot păstra în suflet
frumuseţea curăţiei.

Depărtează-mi boldul urii
şi-umilinţa prefăcută,
ca să ardă-n mine dulce
para dragostei tăcută.

Depărtează-mi din altarul
inimii răscumpărate
focul jertfei prefăcute
şi al faptei necurate.

Depărtează-mă de duhul
veacului cel fărdelege,
ca să poată harul veşnic
mai de Tine să mă lege.

Mulţumesc că Tu vei face
tot ce-i bine pentru mine,
ca-nchinarea-mi, totdeauna,
să Ţi-o dau cum se cuvine.

Să cântăm Domnului, nr. 914

Petculescu Tudor

Te-ai stins, preabunule părinte,
Jertfindu-te pentru Iisus,
Te-ai dus la cer, la cele sfinte,
În sfânta Patrie de Sus.

Pe patul morţii, cu credinţă,
Ai pus să-ţi cânte de Iisus,
Şi te rugai cu umilinţă;
Noi toţi am plâns şi tu te-ai stins.

Ai murmurat o rugăciune
Şi parcă s-a mişcat pământul,
Mâna duceai spre-nchinăciune
Şi-apoi ţi s-a curmat cuvântul.

Te-ai dus, preabunule părinte,
Rămâne însă jertfa ta
Ce va grăi fără cuvinte,
Chemând pe toţi la Golgota.

Grăi-va-n lume cu putere
Locaşul sfânt ce-ai înălţat
Şi vor grăi cu grai şi fraţii
Pe cari la Domnul i-ai chemat.

Prin jertfa ta, iubit părinte,
Ne-ai ridicat mai sus, mai sus,
Să mergem toţi cu dor fierbinte
Să ne jertfim pentru Iisus.

Femeia-cananeanca_3Acolo unde e credinţă,
chiar dacă omul e căzut,
e semn că el mai poate-ntoarce
spre Dumnezeul Nevăzut.

Acolo unde e durere
şi lacrimă pentru păcat,
e semn că s-a născut căinţa
şi omul poate fi salvat.

Acolo unde e dorinţa
fierbinte după Dumnezeu,
e semn că-n om lucrează Duhul
şi-l va trezi din somnu-i greu.

Acolo unde creşte-o rază
de dragoste pentru Hristos,
e semn că s-a sfârşit cu traiul
nepăsător şi păcătos. | Continuare »

Părintelui Iosif

Pr Iosif 6 CcCe nalt e focul și ce sfânt
Din stâlpul care arde
Aici, sub lespezi de mormânt,
Ca sfintele stindarde…

Pe timp de zi, umbrind noros
Văpaia prea fierbinte,
Ai trâmbițat nemincinos:
„Pe-aicea! Tot nainte!“

Dar și în toiul nopții-adânci,
Ca soarele-n amieze,
Nălțat-ai stâlp de foc pe stânci
Ca Oastea să-ți urmeze!

În grele vremuri de furtuni
Tu singur, în spărtură,
Firavul trup ți-ai pus, să suni
Doar dreapta-nvățătură.

Și ai tot scris, și-ai tot chemat,
Să afle tot poporul | Continuare »

Traian DORZ, – după Psalm 116, 15  –

12 februarie 1938

Neuitat Părinte Iosif, astăzi te-ai ’nălţat spre slavă,
a căzut sub greul crucii biata-ţi inimă firavă
şi te-ai stins ca o lumină pusă-n sfeşnic, arsă-ntreagă.
Mare-a fost iubirea sfântă ce pe veci de veci ne leagă.
Mare ni-e durerea astăzi când te duci în veşnicie
şi ne laşi în lupte singuri, scumpul nostru Neemie;
când ne laşi pe umeri nouă toate crucile şi spinii
şi-apăsaţi de greutate, plângem Dorz şi cu Marini,
calfele ce-n vremuri grele şi-n prigoane-au fost cu tine,
sprijinindu-te în lupte, mângâindu-te-n suspine,
şi toţi fiii care-n lupte ţi-au fost credincioşi, părinte,
care nu-şi vândură dreptul pentru nici un blid de linte
ci-au ţinut a tale braţe ridicate spre Tărie,
netrădând a Oastei cauză, nefugind de datorie,
ci, statornici lângă tine în vestire şi-n urgie,
au fost credincioşi chemării – scumpul nostru Neemie. | Continuare »

SĂ NU-ŢI ÎNGROPI FRICOS TALANTUL

Să nu-ţi îngropi fricos talantul,
nici lampa ta să n-o ascunzi,
pe mare-i vânt şi-i întuneric,
mulţi pot pieri – şi tu răspunzi!

Să nu-ţi încui cu lacăt uşa,
nici câinii să-i slobozi uşor,
pot mulţi pieri în frig şi-n foame
– şi tu răspunzi de moartea lor!

Să nu-ţi deschizi prea aspru gura,
nici ochii să-ţi închizi prea moi,
sunt buni ce mor, sunt răi ce-nvie
– şi tu ai să răspunzi apoi.

Să nu-ţi dezlegi prea des cărarea,
nici paşii să nu-ţi legi prea rar,
de orice râs acum prea dulce
se plânge cândva prea amar.

Să nu-ţi vezi prea uşoară vina,
nici al virtuţii drum, prea greu,
nimic nu-i scump, nimic nu-i veşnic
ca sufletul şi Dumnezeu. | Continuare »

Nu-ţi îngropa talantul
ce ţi l-a dat Hristos,
în slujba Lui ţi-l pune,
s-aduci şi tu folos;
lui Hristos, lui Hristos să-I aduci şi tu folos.

Nu-ţi risipi viaţa
ce ţi s-a dat de Sus,
aleargă şi lucrează
ceva pentru Iisus;
lui Iisus, lui Iisus du-I un rod frumos adus.

Nu-ţi părăsi pe fraţii
ce ţi i-a dat Hristos,
ascultă-i şi iubeşte-i
cu suflet credincios;
lui Hristos, lui Hristos dă-I un suflet credincios.

Nu-ţi pierde mântuirea,
cât anii nu s-au dus,
câştigă-ţi-o, aleargă
şi strânge cu Iisus;
cu Iisus, cu Iisus strânge-ţi o răsplată Sus.

Traian Dorz, Cântarea Viitoare

Lidia Hamza

Când singură rămâi pe creanga vieții,
Tu frunza mea, iubirea mea de semeni,
Să nu te temi că vor veni nămeții,
Ce-a fost frumos în anii tinereții
Cu nicio toamnă nu va fi asemeni.

Nici vremea rece, tristă și ploioasă
Nu-i doar atât ce toamna duce-n pleoape,
Ci-i rodul strâns din munca cea voioasă
Și-i blidul cald ce-l pui la frați pe masă,
Cei de departe să ți-i simți aproape.

E primăvara plină de viață
Și ramura iubirii numai muguri,
Dar poate fi doar dulce dimineață
Ce nu știi de nu-ți pune-apoi în față
Furtuni, și ploi, și lacrime, și ruguri.

Dar vântul toamnei, cât ar fi de rece,
Nu bate până-i rodul în hambare.
De-a lungul verii, dragostea-și petrece
Atâtea brațe dragi pe unde trece
Și coace-n sânul ei numai cântare.

Iubirea mea de semeni, nu te teme!
A ta e pârga luptelor purtate,
A ta e toamna numai crizanteme
Ce nu se tem nicicum de reaua vreme,
Căci strălucesc pe frunți încununate.

ioan-pe-pieptul-lui-hristos1Doamne, fă să-mi strălucească
dragostea luminii Tale,
în iubirea mea frăţească
arătată pe-orice cale.

Dragostea neprefăcută
totdeauna să-mi lumine
toată viaţa petrecută
între fraţii mei cu Tine.

Dragostea nemicşorată
către semeni să mă poarte,
pe-orice vreme, de-orice dată,
şi aproape, şi departe.

Dragostea nedespărţită
să-mi dea râvnă şi răbdare
pentru jertfa fericită,
pân’ la ultima-ncercare.

Dragostea înflăcărată
să-mi dea sfânta stăruinţă
să-Ţi port Vestea Minunată
pân’ la Marea Biruinţă.

Dragostea desăvârşită
să-mi înalţe roada bună
pân’ la slava nesfârşită,
pân’ la sfânta Ta cunună.

Traian Dorz, Cântările din urmă

Lidia Hamza

Să-mi iubesc aproapele?
Nu-i greu, mi-am zis la-nceput,
până când n-am ştiut
ce-i focul şi lupta.

Acum, înconjurat de priviri
şi de mâini ridicate
mânios înspre mine,
refuz să iubesc,
mă-nfurii, zdrobesc,
ori pumnul, ori masa.
Iubirea de-aproapele
pare-a fi frumoasa
floarea de glastră,
strălucind la fereastră,
care n-a ieşit niciodată
iarna-n zăpadă
şi n-a ars vreodată de sete
vara-n ogradă. | Continuare »

Traian Dorz

Iisuse, pentru cele două iubiri pe care mi le-ai dat
la Poarta Îndurării Tale aş sta pe veci îngenuncheat,
rugându-mă să faci să-mi ardă cu cele mai cereşti văpăi
iubirea mea cea pentru Tine,
iubirea mea cea pentru-ai Tăi!

C-o mână strânsă după una,
c-o mână după alta strâns,
mi-s ochii totdeauna umezi de bucurie
ori de plâns,
le-aş vrea mereu nedespărţite şi fericite-n veci le-aş vrea,
căci una-mi este maica dulce,
iar cealaltă, sora mea.

Iisuse Sfânt, aceste două iubiri îmi sunt ca ochii mei,
cu ele-mi întregesc fiinţa ca funia împletită-n trei,
acestea-s aripile mele cu care mă-ncălzesc şi zbor,
Iisus – şi nu vreau fără ele nici să trăiesc
şi nici să mor!

Iubire, maica mea din ceruri,
iubire, sora mea de Sus,
ca voi, mai scumpe, pentru mine,
comori pe lumea asta nu-s!
Iisuse, ţine-mă-ntre ele, cuprins cu-ntregul vieţii dor,
să nu pot fără ele, Doamne, nici să trăiesc
şi nici să mor!

O, păcătoşilor iubiţi

O, păcătoşilor iubiţi
ce staţi în nesimţire,
doriţi voi oare s-auziţi
un cântec de iubire?

Un cântec cum n-a fost nicicând
şi nici va fi vreodată?
…O, de doriţi, priviţi crezând
spre Crucea-nsângerată!

Priviţi mereu… priviţi în Sus,
pătrunde-I-veţi simţirea,
că-nsângerat murind Iisus
vă-nvaţă ce-i Iubirea.

Priviţi-L şi-ascultaţi ce sfânt,
un cântec de iubire
cum n-a fost altul pe pământ
ca sfânta-I pătimire.

Cât v-a iubit, cât vă iubea,
o, veţi putea voi oare
măcar să bănuiţi cândva
iubirea Lui cea mare?

Cât v-a iubit, cât vă iubea,
priviţi la răstignire
şi spuneţi cine-ar mai avea
o astfel de iubire. | Continuare »

Lidia Hamza

intampinarea DomnuluiAcum mă slobozeşte, Stăpânul meu ceresc,
De toată tina lumii şi-a firii pătimire
Căci, în întâmpinare, ca să mă-mpărtăşesc,
Îţi ies acum nainte, cu-ntreaga mea iubire.

Şi Te întâmpin, iată, cu sufletul desprins
De neputinţi, de temeri, de-nfrângeri, de-amorţire…
Şi-a aripei bătaie se-avântă-n necuprins
Să guste-mbrăţişarea din dulcea-mpărtăşire.

C-am vrut cu-ai mei alături pe culmi de biruinţi?
Sau singur cărăruia să-mi urc spre-a slavei zare?
S-au stins în voia-Ţi sfântă şi-n lacrime fierbinţi
Aceste doruri duse… Acum e sărbătoare!

În Sfânta Fărmitură cu Tine mă-ntregesc
Şi tot ce-a fost ori vifor, ori dor de fraţi dispare
Şi-ntru întâmpinare, o, Mire drag, sosesc,
Cu candela mea plină de-a dragostei cântare.

Şi-atât de larg mi-e zborul spre-al zărilor zenit,
Şi-atât de liber dorul s-a rupt de tot ce-l ţine,
c-aştept cu-nfrigurare în ceasul cel sortit
să fiu în prag de ceruri întâmpinat de Tine…

Traian Dorz

Intampinarea-Domnului_18_03Acum slobozi în pace pe robul Tău, Stăpâne,
spre-odihna cea de astăzi şi slava cea de Mâine,
c-ajunge ura nopţii şi-a vânturilor ace,
şi arşiţa vegherii – slobozi-mă în pace!

Tu ştii că n-am cui plânge şi nu mai am cui spune,
aici zadarnic graiul ar fi să-mi mai răsune,
s-au obosit de mine destui – şi nu le pasă,
de-ajuns e-acum, Stăpâne, – slobozi-mă acasă!

Ajungă a vegherii singurătate lungă
şi-a bătrâneţii trudă, – Stăpâne Sfânt, ajungă,
cenuşa jertfei arse pe-altar întreagă-mi zace,
dezleagă-mă, Stăpâne, şi mă slobozi în pace!

Spre alţi profeţi şi-ndreaptă acum cei de-astăzi faţa,
Stăpâne, fă-le parte de-aceia cu povaţa,
pe mine, iată, lumea tot mai oprit mă ţine,
ajungă-acum, Stăpâne, – slobozi-mă la Tine.

Ai mei s-au dus cu toţii în ţărnă şi-n lumină
şi ce-ar mai fi, Stăpâne, aici să mă mai ţină?
De dulcea Ta Lucrare la nimeni nu-i mai place,
de alţi Hristoşi vrea lumea, – slobozi-mă în pace…

Din vol. Cântarea veşniciei

Traian DORZ, din CÂNTĂRI DE SUS

Intampinarea-DomnuluiNu-i bătrân nicicând acela
ce-are-un suflet credincios,
dragostea şi lupta-l face
tot mai tânăr în Hristos.

Ochii lui văd tot mai bine,
mersul lui e tot mai drept,
inima-i e tot mai tare,
graiul, tot mai înţelept.

Braţele-i mai cu iubire
poartă pe-alţii fericit,
duhu-i mai cu-nflăcărare
rugăciunii dăruit.

În Hristos crescând întruna,
mai bogat cu orice har,
viaţa lui e dăruire,
vorba lui, mărgăritar.

Slujba lui e-o tot mai sfântă
cinste Numelui Divin,
calea lui e mântuire
pentru câţi pe urme-i vin.

Printr-o dragoste fierbinte,
un duh cald şi-un mers frumos,
nu-i bătrân, ci-i veşnic tânăr
un ostaş al lui Hristos.

mormant-Ioan-Marini– după Fapte 22, 20 –
Traian DORZ, la moartea lui Ioan Marini

Martor credincios al Jertfei lui Hristos,
sol al Veştii Bune, vrednic credincios,
ţi-ai sfârşit lucrarea, lupta ţi-ai sfârşit,
ai plecat la Domnul Care L-ai iubit.

Pildă de lumină ai trăit mereu,
rob al rugăciunii către Dumnezeu,
jertfă a chemării, strigăt desluşit,
suflet de apostol, frate preaiubit.

Mare-a fost credinţa care te-a purtat,
luminoasă calea care-ai arătat,
limpede cuvântul care l-ai adus,
martor sfânt al Oastei Domnului Iisus.

Drumul sfânt pe care tu l-ai arătat
duce-n Canaanul binecuvântat,
în Ierusalimul sfânt şi luminos
prin solia Oastei Domnului Hristos.

– Sus în fericirea ce-a nădăjduit,
dă-i, Iisuse Doamne, locul strălucit
lângă toţi aceia care Ţi-au urmat
şi cu strălucire i-ai încununat! | Continuare »


cei-chemati-la-cinaTraian DORZ

De ce rămâi departe când drumul ţi-e deschis,
de ce-ntorc fără tine câţi soli ţi s-au trimis?
De ce nu-mbraci veşmântul de nuntă dăruit,
de ce nu iei inelul cel scump, făgăduit?
De ce nu-ţi umpli vasul cu sfântul mir de nard
când candelele toate a celorlalte ard?
De ce nu iei podoaba din aur de Ofir
şi-ntârzii când te-aşteaptă al cântecelor şir,
de ce nu vrei chemarea iubirii s-o asculţi?

– O, nu mai sta departe, te-aşteaptă-atât de mulţi,
nu aştepta durerea când totul va fi-nchis,
nu-ntoarcă fără tine şi ultimul trimis!

Veniţi, creştini, la rugăciune în Casa Domnului Cel Sfânt,
veniţi, creştini, plecaţi genunchii şi fruntea voastră la pământ!

Veniţi, când clopotele sună, chemând cu glasul lor duios,
s-aducem inimile noastre naintea Domnului Hristos!

Veniţi, veniţi, vă cheamă Domnul, cei osteniţi şi-mpovăraţi;
veniţi, odihnă şi iertare şi mângâiere să v-aflaţi!

Veniţi, căci masa Lui e-ntinsă, din Pâinea Vieţii vă hrăniţi,
cu Sângele Răscumpărării şi Harului vă-mpărtăşiţi ! | Continuare »

Traian DORZ

Nu-ţi pese de părerea lumii când vrei să părăseşti ce-i rău,
căci nimenea din ei nu moare, nici nu plăteşte-n locul tău.

Nu-ţi pese de mărirea lumii pe care-o pierzi pentru Hristos,
mai mare-i decât orice rege chiar cel din urmă credincios.

Nu-ţi pese de ocara celor ce râd acum de Dumnezeu,
o clipă-i râsul, dar eternă e ispăşirea lui din greu.

Nu-ţi pese nici de-ameninţarea cu orice suferinţi acum,
nu chinul clipei te-ngrozească, ci chinul veşnicului scrum.

Nu-ţi pese nici de vreo plăcere sau loc pe care le jertfeşti,
nu-s bucurii, nici stări pe lume ca bucuriile cereşti.

Nu-ţi pese de nimic, nu-ţi pese decât de voia lui Hristos,
nu-i slavă ca a Lui nici una, nici viitor mai luminos.

Tot mai întuneric pare că se face
pe Cărarea Sfântă pentru orice pace.
Oricine doreşte pacea mântuirii
are tot mai mare lupta-mpotrivirii.

Doamne, ia-ne-aminte multa-ngrijorare,
vezi ce greu ne-apasă sarcina prea mare.
ia-ne-o, ca să mergem mai uşor cu Tine,
fă-ne mai cu pace inimile pline.

Fie-Ţi scumpă viaţa fiecărui frate,
nu ne-o da în voia urii-nfuriate,
apără-Ţi Lucrarea prin a Ta putere,
singura nădejde e-n a Ta veghere.

Nu lăsa pe nimeni să se poticneacă,
nu-Ţi lăsa Oştirea să se risipească,
nu-Ţi lăsa Cuvântul fără mărturie,
vino şi-ntristarea fă-ne-o bucurie.

Orice întuneric va sfârşi-n lumină,
orice noapte neagră, într-o zi senină,
orice suferinţă, într-o mângâiere,
după orice moarte vine-o înviere. (Traian DORZ)

ÎNCĂ PUŢIN!

Traian Dorz

Încă puţin – şi ce s-a spus curând o să se-arate,
se va vedea că ce s-a scris sunt toate-adevărate,
se va vedea că este-un iad şi este-o Judecată,
se va vedea cât de-nşelaţi sunt cei ce-au râs odată!

Încă puţin – şi tot ce-i azi neghină şi ocară
trimişi cereşti vor arunca în focul mai de-afară
şi seceriş nemaivăzut va trece peste lume
că ziua groazei a sosit tot răul să-l sugrume.

Încă puţin – şi semne mari, puteri ne-nchipuite
se vor ivi cutremurând privirile-ngrozite
şi toţi cei care n-au primit credinţa mântuirii
primi-vor crezul blestemat al hulei şi-al pieirii.

Încă puţin – şi Dumnezeu, Cel Viu în veci, deodată
ivi-Se-va, zdrobind pe veci minciuna apostată,
încă puţin, dar pân’ atunci dureri cum n-au fost încă
vor încerca nimicitor credinţa cea adâncă.

Fiţi treji şi vă rugaţi, voi, toţi câţi mergeţi către-aceste
nemaivăzute vremi şi stări căzute fără veste,
orice-aţi vedea şi-aţi auzi pe voi să nu vă-nşele,
căci vai de cei ajunşi atunci nepregătiţi în ele!