Iată, în seara aceasta ni se deschid ușile bucuriei postului sau ale Postului Bucuriei. Pentru că așa numim acest Post al Nașterii Domnului, postul care pregătește marea bucurie a Nașterii lui Hristos-Mesia.
Multor oameni ideea de post le repugnă: „Eu nu pot să țin post!“
Ce mare adevăr!
E foarte greu să ții post. Dar nu noi suntem aceia care ținem postul. Ci, cu noi împreună, e harul Duhului Sfânt care ne ajută, care ne întărește, căre ne face să gustăm, să simțim bucuria postului. Eu trebuie doar să vreau, să cer puterea aceasta și să o și primesc cum se cuvine. Pentru că nu ajunge să ceri, trebuie să știi să și primești acest ajutor de la Dumnezeu.
Sunt însă și multe cazuri când omul se pune serios pe post. Și își impune restricții peste restricții, parcă tocmai pentru a-și dovedi că poate și parcă tocmai pentru a arăta aceasta celor care zic că nu pot. Și apoi clachează.
Postul este o abținere, dar nu numai atât.
Postul presupune o restricție, dar nu e doar atât.
Biruința postului e bucuria lui. E împletirea lui cu harul dătător de putere și de împlinire.
Însuși Mântuitorul ne învață aceasta: „Când postiţi, nu fiţi trişti ca făţarnicii; că ei îşi smolesc feţele, ca să se arate oamenilor că postesc. Adevărat grăiesc vouă, şi-au luat plata lor. Tu însă, când posteşti, unge capul tău şi faţa ta o spală, ca să nu te arăţi oamenilor că posteşti, ci Tatălui tău care este în ascuns, şi Tatăl tău, Care vede în ascuns, îţi va răsplăti ţie (Matei 6, 16-18).
Omul pe care postu-l smolește la față ține un post impus, un post forțat, nu un post al bucuriei. Răsplata pe care ți-o va da Tatăl ție, celui care postești cu adevărat, este tocmai capul uns cu Bucuria.
E foarte greu să renunți la ceva pentru că așa trebuie, că așa se face sau așa îți cere cineva. Însă atunci când renunți la ceva pentru cineva drag, renunțarea aceasta produce bucurie. Te dărui tu de dragul cuiva. Și bucuria vine peste amândoi. Își dăruie mama cei mai frumoși ani ai ei pentru copii și nici nu-i trece prin minte să le reproșeze acest lucru. Acei ani frumoși dăruiți cu bucurie, rodesc bucurie: sunt răsplata rodului pântecelui, care „nu se va ruşina când va grăi cu vrăjmaşii săi în poartă“. (Psalmi 126, 3-5).
Acum este o modă să postești: pentru detoxifierea organismului, sau pentru a nu chinui aminalele, sau pentru menținerea siluetei, sau pentru păstrarea sănătății… Regimurile vegane sunt primele în top. Dar acestea nu sunt post. Ci exact așa cum se numesc: regimuri sau diete.
Postul este altceva.
O dată m-a întrebat o domnișoară profesoară de limba română zicând:
– Da, începe postul… Oare la ce aș putea eu renunța timp de 40 de zile? Ceva care imi place mie mult… A, la cafea!
– Păi, bine, dar cafeaua e de post. Poți bea liniștită! I-am răspuns, ca să nu i se pară prea greu postul. | Continuare »
SINAXAR: Întru această zi, 12 noiembrie, pomenirea Sfântului Martir Atanasie Todoran din Ţara Năsăudului şi a celor împreună dânsul.
Acest martir s-a născut în Bichigiu, sat de pe Valea Sălăuţei, într-o familie de ţărani liberi, înrudit cu familia preoţilor Coşbuc din Hordou, strămoşii poetului George Coşbuc.
Există destul de puţine informaţii despre viaţa lui. Fruntaş în comună, cunoscător de carte, fusese jude şi colector al dărilor în comunele de pe Valea Bichigiului şi a Sălăuţei.
Se pare că încă din tinereţe a făcut parte dintr-un regiment care era aşezat undeva lângă Viena şi, tot amânându-i-se eliberarea, a dezertat şi s-a întors acasă. Urmărit de oamenii împărăţiei, s-a refugiat în Munţii Ţibleşului, în Maramureş şi în Ţara Chioarului. A ajuns în Moldova, unde a slujit ani îndelungaţi, cum atestă fragmentul unui document emis de domnitorul Mihai Racoviţă, din care reiese că îl eliberează din oaste pe Atanasie – în vârstă de 74 de ani – după ce a slujit 13 ani în rang de căpitan, şi că este ridicat la rang de răzeş. | Continuare »
Traian Dorz, Cântarea cântărilor mele
Iubirea Ta n-are
un ultim salut,
e fără de capăt
ca fără-nceput.
Cântarea Ta n-are
un ultim cuvânt,
avântul sfârşeşte
în noul avânt.
Alintul Tău n-are
un ultim fior,
e pururea proaspăt
ca apa-n izvor.
Când nu va fi soare,
nici stele, nici cer,
Tu-n veci vei fi-Acelaşi
ca azi şi ca ieri.
Când nu va fi lume,
nici cine-o privi,
Iubirea Ta, Doamne,
aceeaşi va fi.
Că-n dragostea sfântă
nu-i ultim sărut,
e-aceeaşi spre capăt,
precum spre-nceput!
Bogăţie,
lanţ al morţii ce tragi sufletu-n pierzare,
cu pământul sau cu banii, sau cu slava-nşelătoare,
tu desparţi pe veci de Domnul mii de suflete-nşelate
care-ţi strâng mereu gunoiul, îngropându-se-n păcate!
Bogăţie,
vis de-o clipă, a pieirii neagră şoaptă,
somn vrăjmaş din care moartea şi sicriul mai deşteaptă,
câte suflete-amăgite ai pierdut tu pe vecie,
fum şi şarpe, şi-amăgire, demon groaznic – bogăţie!
Omule
ce-n lumea asta încă stăpâneşti avere,
nu uita, prin ea-ţi strângi astăzi fericire sau durere!
De-o păstrezi zgârcit şi lacom, ai s-o pierzi pe veşnicie,
dar de-ajuţi cu ea pe alţii, vei găsi-o-n bucurie!
Traian Dorz, Cântările dintâi
Doamne, Cel ce Te-ai rugat
Pentru răstignitorii Tăi,
Iubitorule de suflete,
Şi ai poruncit robilor Tăi
Să se roage pentru vrajmaşi,
Iartă pe cei ce ne urăsc şi ne apasă pe noi.
Indepărtează-ne
De la orice răutate şi vicleşug,
Îndreptându-ne
Către viaţa cea cu dragoste fraţească
Şi lucrătoare de bine.
Pentru aceea,
Cu smerenie ne rugăm
Şi într-un gând Te slăvim pe Tine,
Unule, Iubitorule de oameni.
Lidia Hamza
Iubeşte, iubeşte, iubeşte şi rabdă de-ar fi şi să mori,
Iubirea iţi creşte răbdarea şi-aceasta-i cât sute de sori.
Când pietre şi bulgări, şi bice spre tine se-abat vâlvătăi,
Sărută-n tăcere şi mâna şi urma vrăjmaşilor tăi.
Când rănile-adânci par să-ţi strige alean şi aloe cerând,
Răbdând, înfloreşte-ţi iubirea pe ceilalţi răniţi vindecând.
Şi rabdă şi-mbracă-n iubire întregul vieţii suspin,
Noian de suspinuri s-acoperi în alţii, iubind pe deplin.
Când valuri de singurătate te-atrag înspre neguri afund,
Tu rabdă şi cheamă Iubirea şi relele toate se-ascund.
Spre Domnul aruncă-ţi răbdarea, pe oameni de-a pururi iubind
Că tot ce-ţi lipseşte pe lume nu capeţi decât dăruind.
Traian Dorz – HRISTOS – PUTEREA APOSTOLIEI
Meditații la Apostolul din Duminica a 19-a după Rusalii
Din ziua când Noe, scăpat din potop, a adus o jertfă de mulţumire lui Dumnezeu Care l-a scăpat din apele potopului în care pieriseră toţi vrăjmaşii lui Dumnezeu;
şi din ziua când Moise, scăpat din robia Egiptului şi din apele Mării Roşii, a cântat cântarea izbăvirii, zicând: Domnul este tăria mea şi temeiul cântărilor mele de laudă; El m-a scăpat… (Exod 15, 2);
şi din clipa când David a spus: Binecuvântat să fie Domnul, Care nu ne-a dat pradă dinţilor lor. Sufletul ne-a scăpat ca pasărea din laţul păsărarului, laţul s-a rupt şi noi am scăpat… (Ps 123, 6-7);
din ziua aceea, zic, o, de câte ori s-au mai înălţat spre ceruri recunoscătoarele suspine de uşurare şi fericitele lacrimi de mulţumire din partea copiilor şi a slujitorilor lui Dumnezeu, spunând:
– Am scăpat din mâinile lor!
Acum era rândul Sfântului Apostol Pavel să treacă prin flăcări, şi focul să nu-l ardă… Să treacă prin ape, şi valurile să nu-l înece, să ajungă în primejdie, dar laţul să nu-l prindă. Fiindcă Cel ce făcuse făgăduinţa: „Iată, Eu sunt cu tine, nu te teme!“ fusese credincios făgăduinţei Sale şi fusese puternic ca să o şi împlinească (Is 43, 1-2).
O, scumpi fraţi şi surori, bizuiţi-vă pe Domnul Care ne-a făcut făgăduinţa: „Iată, Eu sunt cu tine, ca să te scap“ (Ier 1, 8).
Bizuiţi-vă pe Domnul, Care a spus: „Iată, Eu sunt cu voi în toate zilele“ (Mt 28, 20).
Şi nu vă temeţi, când sunteţi cu El, de nici un rău.
În curând şi voi veţi cânta ca Noe, ca Moise, ca David, ca Pavel: „Am scăpat din toate mâinile lor“.
Şi noi am fost în primejdii, ca Noe; în robii, ca Moise; în laţuri, ca David; în mâinile oamenilor, ca Pavel; dar, iată, şi noi am scăpat, fiindcă puternic şi credincios este Domnul Care ne-a făcut făgăduinţa.
Bizuiţi-vă pe El!
Părintele Constantin Galeriu,
predică la Duminica a XVIII-a după Rusalii
În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin.
Binecuvântaţi şi dreptmăritori creştini ai Sfintei Biserici a Domnului nostru Iisus Hristos, Vom asculta mai întâi cuvântul (dumnezeiasca Evanghelie de astăzi) şi apoi taina, deoarece cuvântul tâlcuieşte, explică taina. De aceea în dumnezeiasca Liturghie, în partea întâi este Evanghelia, deci cuvântul, şi în partea a doua, taina Euharistiei; atunci, după ce preotul rosteşte cuvintele Mântuitorului: „Luaţi, mâncaţi, acesta este trupul Meu! Beţi dintru acesta toţi, acesta este sângele Meu, al legii celei noi, care pentru voi şi pentru mulţi se varsă spre iertarea păcatelor“ (şi adăugă Mântuitorul: „Aceasta să o faceţi întru pomenirea Mea“) şi se cântă: „Pre Tine Te lăudăm, pre Tine Te binecuvântăm“, preotul, în numele lui Hristos, cu Hristos în Duhul Sfânt, se roagă: „Încă aducem Ţie această jertfă duhovnicească şi fără de sânge. Te chemăm, Te rugăm, cu umilinţă la Tine cădem. Trimite Duhul Tău cel Sfânt peste noi şi peste aceste daruri ce sunt puse înainte!“ Peste noi – adică peste toţi; şi peste daruri, adică cele pe care le-au adus credincioşii creştini: pâinea şi vinul, ce sunt puse înainte. „Şi fă, adică, pâinea aceasta, cinstit Trupul Hristosului Tău, iar ce este în potirul acesta, cinstit Sângele Hristosului Tău, prefăcându-le cu Duhul Tău cel Sfânt“. Şi pâinea şi vinul – se dezvăluie din adânc – devin, se prefac tainic în Mielul jertfit de la întemeierea lumii, în Trup şi Sânge dumnezeiesc, în Acela prin Care toate s-au făcut.
Aceasta este taina: Trimite Duhul Tău cel Sfânt, nu numai peste daruri, ci şi peste noi. Cugetam cândva la cuvintele psalmistului: „Cerurile spun slava lui Dumnezeu, facerea mâinilor Lui – adică omul (căci «Mâinile Tale m-au făcut şi m-au zidit») – o vesteşte tăria“. Vesteşte omul tăria şi slava lui Dumnezeu? Trimite peste noi şi peste aceste daruri Duhul Tău cel Sfânt, ca să înţelegem taina aceasta, şi anume: că noi suntem chip al lui Dumnezeu şi că noi vestim cel puţin cum Îl vestesc cerurile! Dacă nu e aşa, aşa trebuie să fie. Cuvântul vesteşte, tâlcuieşte taina.
Acum să auzim cuvântul, care ne va dezvălui şi astăzi, ca totdeauna, taina Evangheliei. Iată cuvântul rânduit de dumnezeieştii Părinţi pentru această duminică: Pe când mulţimea Îl îmbulzea, ca să asculte cuvântul lui Dumnezeu, şi El şedea lângă lacul Ghenizaret, a văzut două corăbii oprite lângă ţărm, iar pescarii, coborând din ele, spălau mrejele. | Continuare »
Vorbirea părintelui Teodor Heredea (Gavriş) la nunta de la Goioasa – 25 septembrie 1976
În Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin.
„Am fost răstignit împreună cu Hristos şi trăiesc, dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine. Iar viaţa pe care-o trăiesc acum o trăiesc prin credinţa în Fiul lui Dumnezeu, Cel ce s-a jertfit şi S-a dat pe Sine Însuşi pentru mine.”
Scumpii şi mult iubiţii mei fraţi, numai Domnul ştie, Cel ce cercetează inimile, cu cât drag L-am dorit şi cum am vrut să ne-ntâlnim. Dar, iubiţii mei, să nu vă uitaţi la noi, cei ce vă spunem Cuvântul lui Dumnezeu, ci priviţi mai sus de noi; priviţi că-n mijlocul nostru este Hristos, Domnul Iisus. El a făgăduit… şi puneţi-L la încercare, să vedeţi că în mijlocul nostru este El în chip nevăzut. Sufletele noastre, dacă lăsăm toată grija cea lumească şi dăm deoparte vălul de peste ochii sufletului, Îl vor vedea pe Mântuitorul Hristos. De El să ascultăm. Ceea ce spunem, spunem din Cuvântul lui Dumnezeu întâi nouă, întâi mie nevrednicului şi tuturor celor ce vor să asculte acest Cuvânt al lui Dumnezeu.
Dumnezeu ne-a dat prilejul acesta aşa de minunat, prilejul nunţii. Şi din nou ne trece prin suflet fiorul bucuriei Nunţii noastre cu Mirele nostru iubit, Iisus. Şi, în vederea Nunţii noastre, căutăm de pe-acum să ne pregătim pentru Mirele nostru cel minunat, să fim într-adevăr ca o mireasă curată, fără pată, fără zbârcituri sau ceva de felul acesta.
Am citit aici cuvintele Sfântului Apostol Pavel către Galateni, din capitolul 2, versetul 20. „Am fost răstignit împreună cu Hristos, spunea el, şi trăiesc, dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine”. Iată starea la care ne vrea Dumnezeu. Hristos să trăiască în noi. Şi viaţa pe care-o mai trăim în trup, s-o trăim prin credinţa în Fiul lui Dumnezeu, Cel ce ne-a iubit şi S-a dat pe Sine Însuşi pentru noi.
O, dragii mei, aduceţi-vă aminte cum Duhul lui Dumnezeu, Care ne-a trezit din somnul păcatelor demult, demult, odată, după ce ne-a trezit din acest somn greu al păcatului, ne-a adus la cunoştinţa stării noastre pierdute, ne-a făcut să strigăm disperaţi: „O, nenorocitul de mine! Cine mă va izbăvi de o astfel de moarte?”, şi ne-a făcut apoi să ne ridicăm privirile spre Crucea Golgotei şi să auzim glasul cel dulce al iubirii lui Dumnezeu, că Sângele lui Iisus Hristos ne curăţeşte de orice păcat. Şi acolo, la picioarele Crucii, aduceţi-vă aminte cum a căzut păcatul şi cât de uşuraţi ne-am simţit, plecaţi la picioarele Mântuitorului nostru Iisus Hristos. | Continuare »
Troparul, glasul al 4-lea
Nașterea ta, de Dumnezeu Născătoare Fecioară, bucurie a vestit la toată lumea, că din tine a răsărit Soarele dreptății, Hristos, Dumnezeul nostru. Și dezlegând blestemul a dat binecuvântare și stricând moartea, ne-a dăruit nouă viață veșnică.
Condac 1:
Astăzi ușa vieții se deschide, astăzi raza Soarelui celui înțelegător răsare, astăzi Maica bucuriei se naște spre mântuirea a toată lumea. Veseliți-vă popoare și vă bucurați și cu credință, din inimă lăudați-o așa: Bucură-te, dumnezeiască Pruncă Maria, care astăzi te-ai născut spre bucuria și mântuirea a toată lumea!
Icos 1:
Soborul îngeresc și neamul omenesc astăzi după cuviință să se veselească, pentru că Eva cea tainică în lume vine și nădejdea așteptării lui Adam se împlinește. Pe care toți lăudând-o, așa să-i zicem:
Bucură-te, că viața și bucuria prin tine lumii se va trimite;
Bucură-te, steaua dimineții cea înțelegătoare;
Bucură-te, steaua darului care vestești venirea în lume a veșnicului Soare;
Bucură-te, dimineață și zori care aduci lumii veșnică nemurire;
Bucură-te, chemarea înapoi a celor ce de rai s-au înstrăinat;
Bucură-te, chemarea înapoi a celor pe care șarpele i-a înșelat;
Bucură-te, cămară a tainelor mântuirii neamului omenesc;
Bucură-te, floarea milei și a îndurării Părintelui ceresc;
Bucură-te, odor ales de Dumnezeu și slava fecioriei;
Bucură-te, sălașul cel cuvântător și cămara cea sfântă a bucuriei;
Bucură-te, dumnezeiască Pruncă Maria, care astăzi te-ai născut spre bucuria și mântuirea a toată lumea!
Condac 2:
Adam și Eva să se veselească împreună cu tot neamul omenesc, căci împăcarea lui Dumnezeu cu oamenii s-a apropiat și Maica milei la noi a sosit; pentru care, slavă dăm lui Dumnezeu așa: Aliluia! | Continuare »
