b'LOGOS — Comori Nemuritoare

Vorbirea fratelui Traian Dorz la adunarea de botez de la Corocăieşti – iunie 1985

În Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin.
E o sărbătoare cu totul deosebită pentru noi toţi în această zi aleasă şi rânduită de Domnul pentru evenimentul fericit la care am ajuns, prin harul lui Dumnezeu, să ne bucurăm în această seară.
Pentru a însemna bine în inimile noastre şi în amintirea noastră momentul acesta, să citim ceva din Sfântul Cuvânt al lui Dumnezeu asupra căruia se cuvine să medităm cu toţii, pentru că suntem într-o împrejurare şi-ntr-un timp deosebite, din care şi prin care Dumnezeu vrea să trezească în inimile noastre nişte adevăruri foarte însemnate la care fiecare să medităm. Aş dori să citesc ceva din Psalmul 139, de la versetul 1 până la versetul 18. E un imn de slavă către Dumnezeu şi e un adevăr atât de adânc cuprinzător de lucruri însemnate şi de meditaţie pentru fiecare dintre noi.
„Doamne”… ce minunat e Cuvântul lui Dumnezeu care se adresează cel dintâi din partea noastră ca o rugăciune, ca o invocare, ca o chemare, ca o înălţare a sufletului întâi şi întâi spre Dumnezeu, de la Care vine orice dar bun şi la Care ajunge, până la urmă, orice rod binecuvântat. „Doamne, Tu mă cercetezi de-aproape şi mă cunoşti. Ştii când stau jos şi când mă scol şi de departe îmi pătrunzi gândul. Ştii când umblu şi când mă culc şi cunoşti toate căile mele. Că nu-mi ajunge cuvântul pe limbă, Doamne, şi Tu îl cunoşti în totul. Tu mă înconjori pe dinapoi şi pe dinainte şi-Ţ pui Mâna peste mine. O ştiinţă atât de minunată este mai presus de puterile mele. Este prea înaltă ca s-o poţi prinde. Unde mă voi duce departe de Duhul Tău, Doamne? Şi unde voi fugi eu departe de Faţa Ta? Dacă mă voi sui în cer, Tu eşti acolo. | Continuare »

Vorbirea fratelui Opriş Ioan (Batiz) la botezul de la Cornuţel – octombrie 1981

În Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin.
Sunt zile când vesteşti Cuvântul lui Dumnezeu doar la patru, cinci suflete de fraţi şi de surori. Doar ieri, alaltăieri, cu o săptămână în urmă, am avut vreo mie cinci sute înaintea ochilor. Cu două săptămâni în urmă, abia au fost vreo cincizeci de suflete. Duminica sunt mai multe, peste săptămână, câte opt, câte zece, câte cincisprezece, câte optsprezece, douăzeci şi cinci, cel mult. Şi acum, când văd în faţa ochilor mei… deşi poate jumătate s-au dus dintre fraţii care au fost aici totuşi, slavă lui Dumnezeu că tot mai sunt vreo şaizeci, şaptezeci de suflete.
Încerc să spun şi eu câteva cuvinte, deşi ştiu că sunteţi obosiţi, sătui… Cum zice Sfântul Apostol Pavel: „O, iată-vă sătui”… A ajuns să zică unor fraţi credincioşi dintr-o Biserică: „O, iată-vă sătui!”… Şi într-adevăr, cei din afară s-ar putea întreba referitor la noi, cei de-aici: „Cum? Ce? Atâţia… de ceasuri întregi? Cu siguranţă, oamenii aceştia sunt sătui. Aceştia vin la adunare cine ştie pentru ce… Au «gustat» puţin!”.
Nu vedeţi, chiar şi când e vorba de băuturi, unii nu beau deloc, alţii gustă jumătate de păhărel, altul gustă un pahar întreg, altul nu se mai opreşte şi tot bea.
Ei, în cele spirituale, din aceia cărora le place să bea continuu sunt aşa de puţini! Restul se satură repede. „N-am adus nimic în lume” – zice Sfântul Apostol Pavel în Epistola I Timotei 6, 7. Şi Iov, în 1, 21: „Gol am ieşit din pântecele mamei mele şi gol mă întorc în pământ”, deşi în jurul lui fuseseră doar ieri, cu o zi înainte sau cu două zile înainte, mii de oi, mii de cămile şi perechi de boi. Şi totuşi acum spune: „Gol am ieşit din pântecele mamei mele şi gol mă întorc în pământ”. | Continuare »

Fragment din vorbirea fratelui Traian Dorz la adunarea din „Luncă”, Beiuş – iunie 1982

… Am fost înştiinţaţi limpede că în vremile din urmă vor veni tot felul de duhuri înşelătoare care vor răstălmăci Cuvântul lui Dumnezeu şi vor învăţa pe ucenicii Domnului lucruri stricăcioase, ca să urmărească anumite foloase ale lor. Sunt unii care, chiar dacă se pare că nu urmăresc foloasele lor materiale – cum sunt mulţi care le urmăresc – însă, din cauza păcatelor ascunse, a neascultării, a îngâmfării, a lipsei înfrânării lăuntrice, au căzut în robia unor duhuri înşelătoare. Şi chiar dacă n-au nici un interes material, ei sunt folosiţi de duhul cel înşelător pentru a face rău Lucrării lui Dumnezeu. Oricine nu ascultă de fraţi, de Lucrarea smerită a lui Dumnezeu, de umblarea sinceră cerută de Cuvântul lui Dumnezeu, şi nu rămâne în învăţătura pe care a primit-o de la început şi în învăţătura care ne-a fost dată prin înaintaşii noştri – fie că este interesat material, fie că nu – este dintre aceia care sunt ducătorii învăţăturii străine şi stricate şi merg sigur la osândă; iar cei care-i urmează vor avea aceeaşi soartă ca şi ei.
În vremile din urmă, Domnul Iisus ne-a înştiinţat că vor fi hristoşi mincinoşi, venind în Numele Lui, care vor înşela. În Numele Domnului înşeală!… Când înşeli în numele păcatului, în numele lui satan, în numele interesului – mai înţelegi pe om. Dar când vine în Numele Domnului să înşele, cu Cuvântul lui Dumnezeu, aceasta este osânda cea mai cumplită şi blestemul cel mai greu.
Domnul Iisus i-a înştiinţat pe Apostolii Săi şi le-a zis: „Băgaţi de seamă să nu vă înşele şi pe voi, că vor înşela pe mulţi”… Nu există decât un Singur Hristos: Cel adevărat, pe Care ni L-au mărturisit nouă înaintaşii noştri şi a Cărui învăţătură ne-au lăsat-o părinţii noştri care-au murit credincioşi. Şi Cuvântul Domnului ne aduce aminte zicând: „Aduceţi-vă aminte de mai marii voştri care v-au vestit vouă Cuvântul lui Dumnezeu. Uitaţi-vă cu băgare de seamă la sfârşitul felului lor de vieţuire şi urmaţi-le credinţa”. | Continuare »

N-a fost tocmai Crucea, oare, chiar de la începutul Oastei, semnul ei cel scump? N-a fost ea semnul steagurilor noastre? Semnul legământului nostru pus pe pieptul nostru, deasupra inimii noastre, când ne-am predat şi ne-am hotărât pentru Domnul? Cine ne-a fermecat acum pe unii din noi tocmai în felul acesta, să vadă altfel? Şi cui folosesc astfel de învăţături? Pe cine fac ele mai bun, mai evlavios, mai smerit? Nu vedeţi că cine învaţă în felul acesta este un lucrător rău? Un trimis al dezbinării, un stricător al templului sfânt?

[…] Mărturisesc că am avut o mare dorinţă să fiu astăzi aici, în mijlocul acestor suflete scumpe, nu numai cu duhul meu, ci şi cu trupul meu. Fiindcă de multe zeci de ani am petrecut nenumărate zile şi prilejuri între pereţii acestor case binecuvântate, încă de pe când primii părinţi ai acestor miri erau şi ei tineri, aproape copii. Taina şi puterea dragostei lui Hristos a făcut ca aici multe suflete să afle viaţa veşnică şi aici multe binecuvântări să guste alţii în jurul Domnului şi al Cuvântului Său; şi, prin aceste simple, dar curate inimi, mulţi să fie aduşi la mântuirea lui Dumnezeu. Duhul sfânt şi statornic al Oastei a avut aici totdeauna putere şi căldură, căci cei care au început bine au dorit să şi sfârşească bine. Şi, dacă au început în duhul Frăţietăţii şi al învăţăturii Părintelui nostru Iosif, n-au vrut să sfârşească într-un alt duh şi-ntr-o altă învăţătură, venite nu ştiu de unde şi nu ştiu prin cine. Căci dacă n-ar fi avut grija asta părinţii iubiţi până la sfârşit, dacă n-ar fi avut această grijă şi stăruinţă curată, în zadar ar fi fost tot frumosul lor început. În zadar ar fi fost toate frumoasele lor osteneli. În zadar, toate lacrimile şi jertfele lor. Numai sfârşitul cel bun adevereşte că şi începutul cel frumos, că şi ostenelile cele multe n-au fost în zadar. Căci vai, noi i‑am văzut pe mulţi, mulţi care au început frumos şi au ostenit mult; dar, dacă n‑au sfârşit bine, în zadar au fost toate. Şi-atunci ce folos?… N-ar fi fost oare mai bine ca aceştia nici să nu se fi născut? – cum drept şi cutremurător spune Sfântul Cuvânt al lui Dumnezeu la Marcu 14, 21. | Continuare »

Fragment din vorbirea fratelui Traian Dorz la nunta de la Vălani – 4 iulie 1976

… Este vorba despre naşterea noastră din nou. Căci, dacă pentru a deveni cetăţenii acestei patrii trebuie să fim neapărat născuţi, ca să căpătăm un nume, să căpătăm o legitimaţie prin care să ne adeverim dreptul de cetăţeni, aşa este vorba şi despre cetăţenia cerească, în Împărăţia lui Dumnezeu, pentru care noi trebuie să ne naştem, să ne naştem din nou!

Să ne naştem aşa cu a spus Mântuitorul în Evanghelia care se citeşte în bisericile noastre în ziua de Paşti. Acolo, Mântuitorul spune că tuturor celor ce cred în El „le-a dat dreptul să se facă copiii ai lui Dumnezeu, născuţi nu din sânge, nici din voia firii pământeşti, nici din voia vreunui om, ci din Dumnezeu”.
„Le-a dar dreptul să se facă”. Dreptul să ne facem îl avem toţi prin actul botezului, pe care îl primim în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh când ne naştem, după ce ne-am născut.
Acesta este dreptul pe care îl primim de a deveni membri ai Bisericii noastre. Membri de drept ai poporului şi Lucrării lui Dumnezeu. Dar pe acest drept – pe care, dacă nu-l folosim, îl putem pierde foarte uşor prin păcat – noi mai trebuie să-l completăm cu naşterea noastră a doua oară, adică cum a spus Mântuitorul: „Le-a dat dreptul să se facă”. Acuma noi trebuie să ne facem copii ai lui Dumnezeu. | Continuare »

Fragment din vorbirea fratelui Popa Petru (Batiz) la nunta de la Ceişoara – duminică, 30 iunie 1974

Spunea un frate mai înainte aici că, dacă nu se naşte cineva din nou, nu va putea vedea Împărăţia lui Dumnezeu şi nu o va putea moşteni.
Bieţii oameni… Fraţii mei dragi, mă tem să nu fie şi printre noi din aceia care se frământă mereu cu naşterea din nou şi dau diferite definiţii, cum că ar spune la Marcu 16, 16 că „botezul ar fi naşterea din nou”. Dar Domnul îi arată lui Nicodim: „Cine nu se naşte din apă şi din Duh”. O, „litera” aceasta… Domnul Iisus a vorbit despre un lucru material, ca să putem înţelege tainele Lui. De ce credeţi că a făcut înmulţirea pâinilor?

Apostolul şi Evanghelistul Ioan ne vorbeşte cu multe amănunte despre minunea aceasta a înmulţirii pâinilor, pentru că vrea să ne arate nouă oamenilor în mod pământesc, că noi nu-L putem înţelege altfel. Pentru aceasta, şi Domnul le spune celor ce Îi cereau semne şi minuni: „Un neam preacurvar cere semne şi minuni, dar nu i se va da”.

Minunile, fraţilor dragi, le caută oamenii cu atâta nesaţ.
Zilele trecute îmi spunea cineva: „Dragul meu, de cinci ani de zile am stăruit după vorbirea în limbi”. Şi atunci i-am spus: „Dragul meu, tu ştii că Duhul Sfânt are nouă daruri şi darul ultim este vorbirea în limbi, aşa cum arată Biblia. Dar Sfântul Apostol n-a încurajat deloc lucrul acesta, pentru că ştia că, pe parcurs, litera aceasta va putea înlocui Duhul şi va aduce mult rău omenirii…”
Dar aceşti oameni rămân la ale lor: că naşterea din nou este botezul – scufundarea în apă… | Continuare »

Vorbirea fratelui Popa Petru (Săucani) la nunta de la Cornuţel – 31 iulie 1982

În Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh.

„Copilaşii mei pentru care simt iarăşi durerile naşterii, până când va lua Hristos chip în voi” (Gal 4, 19).

Slăvit să fie Domnul!
Suntem aici cu prilejul nunţii, a sărbătorii celor doi tineri ai noştri, şi ne bucurăm din inimă şi dăm slavă lui Dumnezeu, Care ne-a dat acest prilej şi această sărbătoare.

Mulţumim totdeauna lui Dumnezeu pentru tinerii care sunt ascultători chiar din copilăria lor şi pot să facă pasul acesta al nunţii cum trebuie făcut, chemându-L pe Domnul Iisus chiar de la începutul căsniciei lor şi al călătoriei vieţii lor. Dar ne şi îndurerăm când [vedem că] mai sunt şi tineri care nu-i ascultă pe fraţii şi părinţii lor, pornind fără de Domnul Iisus pe drumul vieţii.
Ar trebui, cu prilejul acesta, să vorbim mereu despre nuntă, să fie date sfaturi tinerilor cum trebuie să umble în viaţa aceasta, să trăiască, să muncească, să creadă, ca să fie ascultători Domnului. Dar, pentru că ne întâlnim aşa de rar, avem nevoie să mai vorbim şi alte lucruri, care atât de mult ne interesează pe fiecare dintre noi.

Spunea poetul: „Cântăm copilăria la anii ei de-atunci, / dar plângem pe bărbaţii rămaşi la minte prunci…

Şi, fiindcă mai sunt şi cazuri de acestea, avem nevoie, cu prilejul acesta minunat al nunţilor, să vorbim şi despre Nunta cealaltă: Nunta Mielului. Şi atunci nu am vrea niciunul dintre noi să fim dezbrăcaţi, să ne fie ruşine şi să fim scoşi afară. | Continuare »

Vorbirea fratelui Traian Dorz la nunta de la Liebling – 24 iulie 1982

În Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh!
O nuntă este totdeauna prilejul celei mai mari bucurii în viaţa fiecărui om. Dumnezeu a rânduit ca fiecare om, oricât de chinuită i-a fost viaţa, [măcar] o zi de bucurie să aibă în această viaţă: ziua nunţii lui.

Au fost multe nunţi, am auzit mărturisirea multora. La cuvântul unor miri sau la rugămintea lor, mi s-a muiat inima când au spus: „Am fost un copil sărac, orfan de amândoi părinţi”… iar sora la fel. Însă Dumnezeu le-a rânduit şi lor o zi fericită: ziua cununiei, ziua nunţii lor.
Nunta deci este un prilej de bucurie nu numai pentru cei doi cărora Dumnezeu le rânduieşte această zi fericită şi neuitată pe totdeauna în viaţa lor, ci şi pentru toţi ceilalţi: prieteni, rudenii, părinţi, vecini, cunoscuţi, apropiaţi care doresc să însoţească două suflete în această zi neuitată pe totdeauna pentru ei.

Participăm în acest moment, în număr aşa de frumos, la sărbătoarea nunţii acestor doi miri, acestor două suflete pe care Dumnezeu le binecuvântează astăzi cu taina minunată, taina cea veşnică ce este mai deosebită decât toate celelalte şi care este atât de asemănătoare cu unirea lui Hristos cu Biserica Sa.
În Sfânta Evanghelie, Taina Nunţii, taina unirii celor două suflete nu numai că împlineşte o hotărâre veşnică, minunată a lui Dumnezeu, dar simbolizează acea tainică unire a lui Hristos cu Biserica Sa. | Continuare »

O parte din vorbirea fratelui Mircea Andronic din Bacău la înmormântarea fratelui Traian Dorz (23 iunie 1989)

În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, amin! Slăvit să fie Domnul!
“Dar de ce aţi ieşit? Să vedeţi un om îmbrăcat în haine moi? Iată, cei ce poartă haine moi sunt în casele regilor. Atunci de ce-aţi ieşit? Să vedeţi un prooroc? Da, zic vouă, şi mai mult decât un prooroc.” (Mt. 11, 8-9).
Întristată şi fericită adunare, scumpi fraţi şi iubite surori în Domnul, mă simt nevrednic să rostesc aceste câteva cuvinte aici, dar nu pot, mai ales la îndemnul fraţilor, să nu spun şi eu durerea şi fericirea din momentul de faţă. În primul rând, ţin să spun că noi, copiii, pe vremea când eram de   vârstă şcolară, prin anii grei ai foametei din 1947, am fost nu numai sufleteşte, căci nu înţelegeam prea mult, dar şi trupeşte, am fost îngrijiţi aici timp de o vară, în această casă, în această curte, pe timpul foametei, când ni s-a întins o mână de ajutor nouă, moldovenilor, care o duceam mai greu atunci. Recunoştinţa noastră este cu atât mai mare şi a mea personal pentru acest mare om al lui Dumnezeu, pentru acest titan.

După cum s-a spus, este umaşul vrednic al scumpului nostru părinte Iosif. Dacă părintele Iosif a aprins focul şi a luptat 15 ani, fratelui Traian     i-au revenit peste 50 de ani să poarte greul menţinerii acestui foc, al întreţinerii. Nu ştim ce este mai greu să aprinzi un foc sau să-l întreţii. De multe ori, aprinderea focului este o chestiune mai spectaculoasă, mai atractivă, decât menţinerea lui care se face discret şi cu osteneală şi continuitate. Dumnezeu să-l răsplătească pentru 50 de ani de credincioşie! Din momentul când s-a născut la Domnul, s-a născut din nou şi ne-a lăsat o pildă vie. | Continuare »

a fratelui Traian Dorz la adunarea de Rusalii din Sibiu – 6 iunie 1982

În Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin.
Tatăl nostru care eşti în ceruri, sfinţească-se Numele Tău; vină Împărăţia Ta, facă-se voia Ta precum în cer, aşa şi pe pământ. Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum iertăm şi noi greşiţilor noştri. Şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăveşte de cel rău. Că a Ta este Împărăţia şi puterea, şi slava, a Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh, acum şi-n veci. Amin.

Doamne Dumnezeul şi Tatăl nostru, cum să-Ţi mulţumim noi, Doamne, în această sărbătoare binecuvântată, că, după atâţia şi atâţia ani de când a încetat glasul trupesc al acestui sfânt profet al Tău trimis poporului nostru şi Bisericii noastre, glasul lui sufletesc continuă să grăiască şi să ne vorbească şi nouă, şi tuturor celor care trec pe-aici, şi celor care au urechi de auzit şi aud, şi care au minte de înţeles şi înţeleg, şi care au inimă de primit şi primesc această solie a Ta care n-a-ncetat, cum n-a-ncetat lumina soarelui Tău şi glasul sfântului Tău Cuvânt, care, din partea dragostei Tale, cheamă mereu sufletele depărtate să se‑ntoarcă la Tine. Şi, prin toate mijloacele pe care le-ai rânduit Tu, de sus din Cer şi de pe pământ, ne îndeamnă încă şi încă; şi că dragostea Ta aşteaptă mân­tuirea noastră, întoarcerea noastră, lacrimile noastre, ascultarea sufletului nostru. | Continuare »

Vorbirea fratelui Popa Petru (Săucani) la nunta de la Corocăieşti – 14 mai 1978

Domnul Iisus a zis: „De aceea, pe oricine aude aceste cuvinte ale Mele şi le face, îl voi asemăna cu un om cu judecată care şi-a zidit casa pe stâncă. A dat ploaia, au venit şuvoaiele, au suflat vânturile şi au bătut în casa aceea, dar ea nu s-a prăbuşit pentru că avea temelia zidită pe stâncă.
Însă orişicine aude aceste cuvinte ale Mele şi nu le face va fi asemănat cu un om nechibzuit care şi-a zidit casa pe nisip. A dat ploaia, au venit şuvoaiele, au suflat vânturile şi au izbit în casa aceea; ea s-a prăbuşit şi prăbuşirea i-a fost mare” (Mt 7, 24-27).

Slăvit să fie Domnul!
Ce mare har este să asculţi Cuvântul lui Dumnezeu!
Înainte de a fi Cuvântul lui Dumnezeu, nu era soarele, nu era lumea. Când s a auzit pentru prima dată: „Să fie lumină!”, prin Cuvânt a fost!
Înainte de a auzi noi Cuvântul lui Dumnezeu, inima noastră era pustie şi întunecoasă. Dar prin auzirea Cuvântului lui Dumnezeu, s-a făcut lumină în sufletele noastre.
Ne bucurăm din suflet, dar ne şi cutremurăm!… Pentru ce? Pentru că spune că cineva ar putea să audă Cuvântul lui Dumnezeu şi totuşi să nu-L păzească… Atunci întâmplarea din versetele citite mai sus se poate să se potrivească unora dintre noi.
Dar se poate, frate? Cineva să audă Cuvântul lui Dumnezeu şi să nu-L păzească?
Dar se poate, frate? Cineva să spună Cuvântul lui Dumnezeu chiar cu buzele lui şi să nu-L păzească?
Se poate! Dacă nu s-ar putea, nu s-ar vedea aşa des! | Continuare »