b'LOGOS — Comori Nemuritoare

Traian Dorz, HRISTOS – PUTEREA APOSTOLIEI
(din Meditaţii la Apostolul din Duminica a 33-a după Rusalii)

Şi Dumnezeu, Care a înviat pe Domnul, ne va învia şi pe noi cu puterea Sa (I Corinteni 6, 14)

După ce Sfântul Apostol ne arată ce minunată este starea când trupul nostru este şi el predat pe deplin în stăpânirea lui Dumnezeu, ne promite din partea lui Dumnezeu, Făcătorul şi Răsplătitorul nostru, strălucita răsplătire a învierii. A unei învieri asemenea aceleia pe care i-a dat-o Căpeteniei mântuirii noastre, adică lui Iisus. Având faţă de lume o moarte asemănătoare cu a lui Iisus, Domnul nostru, apoi o viaţă din viaţa Lui, asemănătoare cu a Sa, vom avea şi o înviere tot aşa, asemănătoare cu a Lui. Sămânţa lui Dumnezeu, care este duhul lui Iisus, şi cuvântul Lui fiind în noi, iar noi fiind viaţă din viaţa Lui, această sămânţă a Lui ne va învia în Ziua de Apoi (I Pt 1, 23; I In 3, 9).
Când eram copil, într-o toamnă, eram cu tata la semănat de grâu. Mirat cum răsare grâul după ce stă o vreme îngropat în pământ, l-am întrebat pe tata:
– Cum mai învie grâul acesta, după ce putrezeşte o dată?
– Adu-mi un bob de grâu, să-ţi arăt, zise tata.
I-am adus o mânuţă de boabe din săcuţul care era lângă noi.
– Vezi tu aici, la capătul bobului, ceva luminos?
– Văd.
– Ei, acesta este chipul lui Hristos pe fiecare bob de grâu. Şi aici stă viaţa lui, care este nemuritoare. Asta nu putrezeşte. Tot bobul celălalt moare şi putrezeşte, dar asta nu moare niciodată. Poate să stea grâul în sac ori în hambar sute de ani. Sămânţa asta care are chipul lui Hristos în el, asta nu moare. Când bobul este pus în starea potrivită pentru înviere, el învie şi se pregăteşte pentru o nouă viaţă şi pentru o nouă roadă.
Ce adânc m-am mirat atunci de spusele tatălui meu şi ce adânc am gândit de multe ori asupra minunii aceleia, pe care mai târziu a venit o vreme s-o înţeleg tot mai fericit şi mai deplin!
– Vezi, mi-a zis atunci tata, pentru că are chipul lui Hristos pe el, grâul este sfânt. Şi pâinea este sfântă. Şi de aceea este păcat să calci cu picioarele grâul şi pâinea. Este mare păcat să le batjocoreşti ori să le arunci. Căci cine le calcă şi le aruncă, acela calcă şi aruncă chipul lui Hristos şi faţa Lui.
Ce simplu, dar ce minunat mi-a explicat atunci tatăl meu adevărul despre care spune Sfânta Scriptură în versetele despre care vorbim acum… | Continuare »

Te-am lăudat din buze, Doamne,
şi Ţi-am cântat frumos cândva,
era atât avânt în toate,
doar suflet prea puţin era.

Ştiam să spun cuvinte nalte,
cu grai smerit şi grav ştiam,
aveam atâtea-n rugăciune,
doar suflet prea puţin aveam.

Primeam cu drag să-mi vii în casă
şi chiar să stai la masa mea,
aveai loc larg în toate-a’ mele,
doar sufletul prea strâmt l-avea.

Cu largă mână, zeciuiala
şi darul la altar duceam,
Îţi dam atât din toate-a’ mele,
doar suflet prea puţin Îţi dam.

…Iar astăzi, Doamne, când Cuvântul
îmi luminează tot ce fac,
văd ce zadarnice-mi sunt toate
când sufletu-i de har sărac.

Şi-atât aş vrea să n-am nimica
din tot ce m-a-nşelat cândva,
să nu mai cred că-n loc de suflet
mai pot să-Ţi dărui şi-altceva.

Să cântăm Domnului, nr. 889

Dacă rodul tău nu-ntrece
vremea-n care ai trăit,
gol vei merge-n veşnicie,
greu vei plânge la sfârşit.

Dacă plânsul tău nu-ntrece
râsul tău cel vinovat,
starea ta-i tot sub osânda
şi trecutul, neiertat.

Dacă ruga ta nu-ntrece
de-nălţimea ta mai sus,
în zadar ţi-e osteneala,
gol întorci, cum gol te-ai dus.

Dacă fapta ta nu-ntrece
cu ceva al tău cuvânt,
viaţa ta-i deşertăciune
şi-alergare după vânt.

Dacă mila ta nu-ntrece
mila unui fariseu,
n-ai să vezi în veci lumina
cerului lui Dumnezeu.

Dacă viaţa ta nu-ntrece
pe-a unui necredincios,
tu nu eşti spre bucuria,
ci spre-ocara lui Hristos!

Traian Dorz, Cântări Nemuritoare

Traian Dorz, HRISTOS – PUTEREA APOSTOLIEI
(din Meditaţii la Apostolul din Duminica a 33-a după Rusalii)

Răul nu este din Dumnezeu, ci este din voinţa răului însuşi. Pe satan nu Dumnezeu l-a făcut rău, ci el însuşi s-a făcut pe sine rău. Pe Lucifer, la început, Dumnezeu l-a făcut bun, luminos şi curat şi i-a dat o misiune strălucită, frumoasă şi binecuvântată, în ascultare şi credincioşie faţă de Dumnezeu, Făcătorul lui, ca şi tuturor celorlalte creaturi alese ale Sale. Dar, în loc să-şi împlinească slujba cu ascultare şi supunere faţă de Domnul Dumnezeu, el, care era un Luceafăr, s-a făcut un Lucifer, el, care era bun, s-a făcut rău. El, care trebuia să fie supus, s-a răzvrătit împotriva Celui ce l-a făcut bun. Şi, după ce s-a făcut rău, a mai luptat cu toată râvna şi ura ca să mai facă şi pe alţii ca el. Toţi îngerii care l-au urmat pe satan au devenit draci, plini şi ei de aceeaşi ură harnică şi blestemată împotriva lui Dumnezeu.
E uimitor cât de harnic este răul. La început a fost un singur diavol, dar ce curând acesta unul a mai câştigat de partea lui pe atât de mulţi! Acum Cuvântul Sfânt al lui Dumnezeu ne înştiinţează cu toată puterea să ne îmbrăcăm cu toată armătura lui Dumnezeu, ca să putem ţine piept împotriva uneltirii diavolilor… împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului… împotriva duhurilor răutăţii (Efes 6, 11-20). | Continuare »

Vestea trecerii la Domnul a dragului nostru Părinte Iosif m-a intrigat şi am plâns mult de durere.
Sufletul mi se frânge şi totuşi nu puteam crede cum s-ar putea să înghită pământul pe cel mai ales om al Domnului şi iubit al inimii mele.
Nu-mi puteam închipui să văd pe părintele meu scump în sicriu, fără viaţă, pentru că prea era adâncit în inima mea şi niciodată n-aş fi putut să nu-l iubesc.
Ţara întreagă este îndoliată şi toţi cei ce l-au iubit plâng de durere.
Pentru că el ne-a iubit şi ne-a fost părintele bun, arătândune calea cea adevărată la Domnul Iisus cel răstignit.
S-a stins un om, dar el trăieşte în sufletul a peste 100 de mii de oameni renăscuţi de el la o viaţă nouă. S-a stins un străjer care veghea la temelia vieţii noastre, dar el trăieşte între noi, cei treziţi la o viaţă nouă.
S-a stins cel ce 15 ani de zile n-a încetat a ne învăţa legea Domnului şi căile Lui. S-a stins gornistul nostru scump, care a sunat din trâmbiţa Evangheliei în valea plângerii, la al cărui glas ne-am trezit.
S-a stins cel mai mare binefăcător al sufletelor noastre şi al nostru, pentru că numai prin el noi cunoaştem pe Domnul şi viaţa trăită cu El.
Pentru noi, el a fost un tată scump, pentru că ne-a născut la o viaţă nouă. Pentru noi a fost preotul ales al Domnului, preotul care şi-a făcut datoria, umplând bisericile cu fii pierduţi şi făcând din noi biserici vii pentru Domnul.
Pentru acestea noi plângem de durere, că nu mai e cu noi în viaţă. L-am pierdut, dar totuşi îl avem. Plângem că nu-l vom mai vedea între noi, dar în acelaşi timp ne bucurăm, pentru că el trăieşte în fiecare din noi.
Iubiţilor fraţi, dragul nostru părinte Iosif ne-a iubit mult cât a fost între noi; a suferit pentru noi mult. În faţa jertfei părintelui nostru drag, trebuie să ne înnoim legământul că nu vom da înapoi, nu vom părăsi lupta, ci vom merge pe calea pe care a mers el, pe urmele lui, că şi el a mers pe urmele Domnului.
Iubitul nostru părinte! Noi, pe care ne-ai iubit şi pentru care te-ai jertfit, nu te vom uita niciodată Vom şti să-ţi urmăm sfaturile şi să mergem pe calea pe care ne-ai pornit, pe Calea Domnului, căci este calea cea adevărată. Vom şti să-ţi cinstim memoria şi să venim cu flori la mormântul tău, să cântăm cântări de laudă Domnului.
Domnul să te învrednicească de fericirea cea veşnică pentru care ai luptat şi te-ai jertfit în viaţă… Iar nouă, celor rămaşi, Domnul să ne ajute să biruim păcatul; şi când ne va chema la El, să ne putem întâlni în fericirea veşnică – amin.

I. V. Lazăr

Fraţi ostaşi din largul ţarii, înălţaţi o rugăciune
Pentru cel ce ani de-a rândul ne-a trimis merinde bune;
Pentru cel ce cu ochi umezi şi cu mâinile plăpânde
A scris predici minunate pentru suflete flămânde.

Dumnezeu să-l odihnească
Sus în Patria Cerească,
Iară noi, cât vom trăi,
Mereu îl vom pomeni!

De pe patul morţii sale ce ţinea loc de amvon,
Ştiţi, ne-a strigat cu putere: „Hai, fugiţi de faraon!
Hai, fugiţi de calea largă, de petreceri de beţii
Şi veniţi la Domnul nostru, că-i noian de bucurii.

Dumnezeu să-l odihnească
Sus în Patria Cerească,
Iară noi, cât vom trăi,
Mereu îl vom pomeni!

Iată, azi, cu ajutorul Domnului Iisus Hristos,
Am pornit la lupta sfântă pentru-n ideal frumos.
Cântă azi în ţara noastră mii şi mii de păsărele
Pentru Comandantul nostru, pentru Cel mai sus de stele.

Dumnezeu să-l odihnească
Sus în Patria Cerească,
Iară noi, cât vom trăi,
Mereu îl vom pomeni!

Iar acum când scumpul nostru a plecat la Tine sus,
Răsplăteşte-i Tu, Stăpâne, răsplăteşte-i Tu, Iisus!
Şi ajută-ne, o Doamne, zi de zi să Te vestim,
Şi ca părintele nostru, pentru Tine să murim.

Dumnezeu să-l odihnească
Sus în Patria Cerească,
Iară noi, cât vom trăi,
Mereu îl vom pomeni!

I. Tudusciuc

Iată noaptea Anului Nou 1923.

Această noapte de hotar între ani este, de obicei, pentru toţi oamenii, prilejul unui cutremurător bilanţ. Prilejul în care ne vedem cu toţii nu numai grăbita trecere a vieţii pământeşti, ci şi felul în care am folosit această parte din viaţa scurtă, pe care o încheiem la sfârşitul fiecărui an şi o deschidem la începutul altuia.
Într-o astfel de ultimă noapte a anului trecut – şi de primă a noului an – cine oare îşi mai face atât de necruţător bilanţul luptei sale trecute şi planul luptei sale viitoare, ca omul de conştiinţă aşezat de Dumnezeu într-acest loc de aşa mare răspundere – cum era el, Iosif? Şi ca preot la un amvon – în slujba lui Dumnezeu, şi ca redactor de gazetă, la o tribună – în slujba poporului!
Era târziu şi el era singur. În noaptea asta, când nimeni nu doarme, mulţi fac voia diavolului, dar puţini fac voia lui Dumnezeu.
La masa de lucru din locuinţa sa de la orfelinat, unde locuia acum, Părintele Iosif stătea în faţa foilor albe, cufundat în gânduri şi privind departe. Şi nu ştia cum să înceapă.
Iată, gândea el, au trecut treizeci şi patru de ani din viaţa mea. Şi cu ce mă pot eu înfăţişa, cu adevărat, acum în faţa lui Dumnezeu, Stăpânul şi Judecătorul meu? Ce am făcut eu, cu adevărat, pentru Dumnezeul meu Căruia I-am juruit legământul cutremurător al preoţiei, făgăduindu-I slujire şi roadă? Ce am făcut eu, cu adevărat, pentru poporul meu căruia îi juruisem tot devotamentul meu în conştiinţa mea?
Cu un amar simţământ de durere şi de ruşine, vedea stările în care se zbăteau ţara şi poporul. Şi, la fel, neputinţa lui în faţa acestor stări.
Din tot elanul cu care se luptaseră fiii acestei ţări, de secole înainte, pentru împlinirea marelui nostru ideal naţional, acum parcă nu mai rămăsese nimic.
Toată frumoasa muncă pentru trezirea şi formarea conştiinţei curate a datoriei, a unităţii, a cinstei, a demnităţii şi a moralei acum parcă încetase de peste tot. | Continuare »

Vine iarăși Noaptea Sfântă când Se naște Prunc de sus
Și-s troiene peste inimi și la porți zăvorul pus.
Și nu-i nimeni să deschidă ușa la-nghețat grăjduț,
Să Se nască jos pe paie Sfântul cerului Fiuț.

Doamne, vino dar la mine, că-Ți deschid inima mea,
Însă eu n-am nici păițe, nici hăinuțe calde-a-Ți da.
Și mi-i singur, și mi-i rece legănelul așteptând,
Și nu-i nicio stea să vină stinsa-mi lampă aprinzând.

Dar mi-e inima văpaie, dor din dor de sus suspin
Să-ncălzesc o ieslișoară ca în ea să mă închin,
Când veni-vei iar în lume în grăjduț sărăcăcios,
Ție, Prunc de zarea-albastră, Domnul meu Iisus Hristos.

Să mă-nchin lângă Măicuța care-Ți cântă legănat
Cu toți îngerii-mpreună imnul cel mai minunat.
Și când vor veni păstorii cu colind de fluieraș,
Să Te recunoască-n ieslea-mi stând pe moale lăstăraș.

Steaua magilor s-aprindă și la mine în grăjduț
Candela credinței mele ca pe cel mai cald pătuț
Unde să te culci Iisuse, liniștit și-ncrezător
Că nici un Irod nu știe unde ești, în ce pridvor…

Poate Noaptea asta-n care, să Te naști, din nou cobori,
Va deschide alte inimi și va naște alți fiori.
Vino, dar, cu drag, Iisuse, chiar de suntem reci și goi,
Vino și ne încălzește, ca să Te-ncălzim și noi…

Lidia Hamza

Fragment din vorbirea fratelui TRAIAN DORZ la adunarea de Anul Nou de la Ogeşti – 1982

În Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. […]
Un cuvânt din Sfântul Cuvânt al lui Dumnezeu la care am vrea ca împreună să gândim, să medităm mai adânc astăzi, este locul din Sfânta Evanghelie cu Naşterea Mântuitorului, în care se spune că atunci când nişte păstori pe câmpia Betleemului stăteau de strajă şi vegheau împrejurul turmei lor, o lumină mare a strălucit în jurul lor şi un înger al lui Dumnezeu le-a adus vestea cea bună.
Despre această lumină de care avem cu toţii nevoie, fiecare, în viaţa noastră am dori din toată inima să adâncim Cuvântul lui Dumnezeu în seara aceasta, între noi. E o seară cu totul deosebită! În seara asta nimeni nu doarme. În toată ţara, în lumea întreagă sunt oameni adunaţi, mai mulţi sau mai puţini, fiecare în jurul gândului şi dorinţei pe care au avut-o şi pe care o iubesc în inima lor, ca noaptea aceasta şi miezul acestei nopţi cu trecerea dintr-un an în altul să-i găsească petrecând în jurul [cui] şi în felul în care inima lor a dorit şi doreşte.
Noi îi mulţumim lui Dumnezeu pentru faptul că ne găsim aici şi acum, în jurul Cuvântului lui Dumnezeu, în jurul Lui Însuşi. Să credem din toată inima că făgăduinţa Lui este adevărată şi că „oriunde doi sau trei sunt adunaţi în Numele Lui, e şi El acolo” în mijlocul lor. | Continuare »