b'LOGOS — Comori Nemuritoare

Traian Dorz, Poruncile iubirii

1. Iubirea este singurul lucru cu care putem cum-păra darurile şi binecuvântările cereşti
şi cu care ne putem plăti marea noastră datorie faţă de Dumnezeu.
Nici o altă monedă nu are un preţ mai mare înaintea lui Dumnezeu ca aurul ceresc al iubirii.

2. Suflete al meu, iubeşte-L pe Dumnezeu, Făcă-torul tău şi Părintele tău, Care te-a zămislit din iubire,
şi te-a încălzit cu iubire,
şi te-a întrupat din iubire.
Şi te-a ocrotit, şi te-a crescut din iubire.
El te-a luminat şi te-a răscumpărat cu aurul cel ceresc şi veşnic al iubirii.
El te-a dăruit, te-a înconjurat şi te-a fericit numai prin iubire…

3. Dumnezeu ne-a făcut tot binele numai prin iubi-re.
Prin iubirea Lui,
prin iubirea pământească,
prin iubirea de soţ, şi de copii, şi de fraţi, şi de prieteni, şi de binefăcători.
Dumnezeul Iubirii ne face nouă tot binele prin iubirea soarelui, a naturii şi a semenilor…
Prin iubirea luminii şi a adevărului,
a bucuriei şi a tinereţii,
a înţelepciunii şi a cântării… | Continuare »

Traian Dorz, Cântări îndepărtate

Să vă binecuvânteze, dragii mei, în veci iubirea,
facă Domnul să vă fie ea de-a pururi moştenirea,
să vă fie hrana voastră, să vă fie băutura,
să vă fie totdeauna şi răcoarea, şi căldura,
să vă fie perna nopţii de odihnă minunată
şi ogorul muncii voastre, şi sămânţa semănată,
şi recolta ostenelii, şi răsplata ei deplină,
să vă fie pururi umbră şi de-a pururea lumină,
să vă binecuvânteze şi Amurgul, şi-Aurora,
Domnul să vi-o dăruiască fericită tuturora!…

…Mulţumesc de orice dată când vă amintiţi de mine
şi de toate celelalte fapte de iubire pline,
căci în fiecare faptă văd, de fiecare dată,
duioşie şi frumseţe de iubire-adevărată,
părtăşia fericită a aceleiaşi credinţe,
gata la aceleaşi jertfe, pentru-aceleaşi năzuinţe…
Şi-nţelegerea înaltă care numai duhul poate
s-o descopere-n adâncul unor cugete curate,
pentru rostul, pentru preţul jertfei pururi necesare
în lucrarea mântuirii sufletelor din pierzare.

N-a fost niciodată altfel! Pe Golgota-nsângerată,
Dragostea, sub cea mai ’naltă formă, Jertfa,
e-arătată!
Căci n-a fost o mai înaltă formă-n care să arate
adâncimea şi ’nălţimea stării ei nemăsurate,
iar noi n-am fi-aflat,
ca-n ăst fel,
unde-am fost şi-n ce pierzare,
de-am fost scoşi prin dăruirea unui Preţ atât de Mare. | Continuare »

Traian Dorz, Cântările din urmă

Doamne, fă să-mi strălucească
dragostea luminii Tale,
în iubirea mea frăţească
arătată pe-orice cale.

Dragostea neprefăcută
totdeauna să-mi lumine
toată viaţa petrecută
între fraţii mei cu Tine.

Dragostea nemicşorată
către semeni să mă poarte,
pe-orice vreme, de-orice dată,
şi aproape, şi departe.

Dragostea nedespărţită
să-mi dea râvnă şi răbdare
pentru jertfa fericită,
pân’ la ultima-ncercare.

Dragostea înflăcărată
să-mi dea sfânta stăruinţă
să-Ţi port Vestea Minunată
pân’ la Marea Biruinţă.

Dragostea desăvârşită
să-mi înalţe roada bună
pân’ la slava nesfârşită,
pân’ la sfânta Ta cunună.

Traian Dorz, Săgețile biruitoare

1 – Binefacerea și rugăciunea trebuie să fie în chip deosebit, pentru fiecare iubitor de Hristos, preocupările în care să petreacă întreagă ziua Domnului.
De fapt acestea doua virtuți sunt cele mai bune surori. Și ele ar trebui să nu fie despărțite niciodată de viața unui credincios.
2 – Despre Avraam se spune că tocmai se ridicase să meargă la rugăciune, când a văzut pe cei trei îngeri venind spre el.
Văzându-i, Avraam a renunțat la rugăciune și s-a ocupat de trebuința ospeției pentru ei,
– fiindcă el a știut adevărul că atunci când este nevoie de o binefacere, e mai însemnat lucru să faci binele,
să primești pe un străin,
să ospătezi pe un trimis al lui Dumnezeu
– decât să te rogi.
3 – Cine în ziua Domnului este în Domnul.
În vremea bisericii este în biserica.
În vremea binefacerii este în binefacere.
În vremea rugăciunii este în rugăciune.
Acela și în vremea răsplătirii va fi în răsplătire.
4 – M-am întors să văd glasul care îmi vorbea… și când m-am întors am văzut șapte stele…
– Cum să vezi un glas care îți vorbește?
– Aici este taina cunoașterii adevărului.
Trebuie să știi să vezi glasul nu fața vorbitorului,
să vezi înăuntru. nu înafara,
duhul, nu înfățișarea,
adevărul ascuns, nu cel arătat…
Fața poate să înșele, căci fețe pot fi mai multe și pot fi schimbate,
dar glas nu poate fi decât unul și nu poate fi schimbat.
După cum este scris.
Oile merg după El căci Îi cunosc glasul (Ioan 10, 5).
5 – Nu te opri niciodată la fața unui vorbitor, ci mergi până la glasul lui.
Și du-te pe glasul lui până la inima din care iese acest glas, – pentru că este scris: din prisosul inimii glăsuiește gura.
Și numai dacă în inima aceea vei vedea cele șapte stele, cele șapte virtuți, cele șapte roade ale Duhului Sfânt, – abia atunci să asculți ce grăiește.
Și să crezi ce asculți. | Continuare »

Lidia Hamza

Alungă-a mea-ndoială
Din noaptea de-ncercări,
Să nu-mi simt șovăială
Când trec cu-așa sfială
Pe-a spinilor cărări.

Să nu simt teamă-n fața
Golgotelor de-acum,
Că-n vârful lor e viața
și-ncepe dimineața
pe-am învierii drum.

Să nu-mi simt tremurată
Cântarea mea-n văpăi.
De-acolo-ncununată
Iubirea mea curată
O văd în ochii Tăi.

Să nu-mi simt niciodată,
Oriunde-aș fi aici,
Privirea aplecată
Și fruntea asudată
De-a îndoielii frici.

Ci numai sus privirea
În orișice furtuni
Ca să-nțeleg iubirea
Cum îmi sfințește firea
Când arde pe cărbuni.

Cât ochii mei sunt țintă
În ochii Tăi, Iisus,
Nu-s flăcări să mă mintă,
Ci doar simt cum m-alintă
Pe răni, Oleiul pus.

Din punct de vedere creștinesc, Ceahlăul este considerat ca fiind Atosul sau Taborul românesc. Nu întâmplător domnitorul Dimitrie Cantemir relata la vremea sa că Ceahlăul este plin de sihaștri. A fost un munte al sihăstriei și al rugăciunii. Anumite locuri poarta nume cu caracter creștinesc: Panaghia, Toaca, Poiana Maicilor etc. Istoria prezintă multe acțiuni care atestă această însușire, de a fi numit „munte sfânt“. Actualmente, hramul muntelui este „Schimbarea la Față“. Schitul construit după 1989, poartă acest hram al Schimbării la Față.
Dar vrăjmașul credinței noastre nu s-a lăsat învins; astfel că regimul ateu dinainte de 1989 a instalat la Durău o stațiune și, mai grav de atât, la sărbătoarea schimbării la fața au instituit un fel de sărbătoare a muntelui: cu petreceri și tot ce ține de acestea, aducând o profanare fățișă acestor locuri sfinte, unde s-au nevoit înaintașii credinței noastre.
Cu ocazia unui sfat frățesc al fraților de la Sibiu, sfat ce s-a ținut sub binecuvântarea IPS Daniel mitropolitul de atunci al Moldovei, IPS a avut ideea de a invita Oastea Domnului la Durău să aducă o adevărată sărbătoare a muntelui prin prezența ei, astfel că, în 1999 are loc prima sărbătoare anuală la Durău cu prezența IPS Daniel.
Se pune întrebarea dacă prin continuarea adunărilor la Durău, Oastea Domnului reușește să aducă consfințirea acestei idei propuse de înaltul mitropolit. Nu cumva am degenerat încet, încet doar într-o festivitate care să satisfacă numai o doleanță trupească, firească? Mai mult de atât, sărbătoarea Schimbării la Fața cade în post pentru noi creștinii (și ostașii). | Continuare »

O Doamne, cu furtuni mi-ncearcă
lumina ce mi-ai dat-o Tu
şi cum mă-nvăluie vârtejul:
se luptă-n mine Da şi Nu.

Talazuri vin şi trec talazuri,
e-nfuriată marea grea,
mi-e luntrea vieţii-ameninţată:
se luptă-n mine Nu şi Da.

Urâtul deznădejdii şarpe
în taina vieţii-mi străbătu
cu-amara-i, neagra lui otravă:
se luptă-n mine Da şi Nu.

Ce negru-i marele-ntuneric
ce înnoptează viaţa mea,
ce duh de spaime mă-mpresoară:
se luptă-n mine Nu şi Da.

Izbesc ale-ndoielii valuri
în tot ce sufletu-mi avu,
din ce în ce mai mari şi grele:
se luptă-n mine Da şi Nu.

O Doamne,-auzi-mă, ai milă,
Tu vezi că nu mai pot lupta,
îndură-Te, ajută-mi, vino
şi fă să biruiască Da!

Traian Dorz, Cântarea cântărilor mele

Vorbirea fratelui Ioane (Săucani) la adunarea de la Vălani – 2 august 1981

În Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin.
„Când a plecat de-acolo, s-au luat după Iisus doi orbi care strigau şi ziceau: «Ai milă de noi, Fiul lui David!» După ce a intrat în casă, orbi au venit la El. Şi Iisus le-a zis: «Credeţi că pot face lucrul acesta?» «Da, Doamne!» Atunci S-a atins de ochii lor şi le-a zis: «Facă-se după credinţa voastră»” (Mt 9, 27-29).

S-a vorbit în seara aceasta despre aceste lucruri petrecute în Evanghelia care se va citi mâine în toate bisericile noastre.
Ce lucruri minunate sau petrecut atunci când Domnul Iisus era aici în lumea aceasta, când Domnul Iisus umbla din cetate în cetate, ca să cheme oamenii la mântuire, să le facă numai bine!
Pentru fiecare suflet zdrobit, pentru fiecare suflet amărât, pentru fiecare suflete căzut, El a venit în lumea aceasta să-i ridice, să-i aducă la starea fericită a ascultării de voia lui Dumnezeu. Să-i scoată din stările acelea nenorocite în care eram fiecare dintre noi.
Evanghelia vorbeşte de doi orbi… Iubiţilor, oare numai doi orbi or fi fost atunci în lumea aceasta, în vremea Domnului Iisus? Au fost mai mulţi… Şi astăzi sunt atâţia orbi, în vremurile noastre… Nu orbi cu ochii aceştia trupeşti, ci orbi cu ochii duhovniceşti.
Aceşti doi orbi, spune Evanghelia că s-au luat după Iisus şi strigau după El… Iar după ce au venit la El, Domnul Iisus i-a întrebat: | Continuare »

Când sute de gheare vrăjmaşe
Sub steagul meu drag m-au rănit,
Izbândă în căi pătimaşe
Să văd, doar atât mi-am dorit.
Şi răni după răni sângerânde
Cu mâna Ta blândă mi-ai uns
Şi colţilor gurii flămânde
Atâta le-a fost îndeajuns.

Când drumuri prea multe se-arată
Şi drumul Tău drag l-am pierdut,
În neagra noptare lăsată
O, Doamne, să văd Ţi-am cerut.
Şi-ndată lumina Ta lină
În ochii mei stinşi a sclipit
Şi calea de slavă senină
Prin spini, peste stânci am găsit.

Când singur mă simt pe-a Ta cale
Şi sufletul meu zace trist,
Să văd, Ţi-am cerut, voii Tale
Un rost. Şi să simt că exist.
Şi sute de îngeri năvală
Cu Tine spre mine grăbesc.
Iubirea Ta n-are rivală.
Căci eu, până-n veci, Te iubesc!

Lidia Hamza

1. Nu poţi cunoaşte adevărul curat cu privire la nici un lucru dacă nu vii la Hristos.
Numai în Lumina Lui vezi luminos.
Şi vezi totul.
Şi vezi limpede.
Vezi nu numai forma din afară, ci şi inima lucrurilor, adică sensul adânc al vieţii. Duhul şi intenţia din oameni şi din lucrări.

2. Nici o altă lumină nu este sigură, numai Lumina lui Dumnezeu. Toate celelalte se sting. Sau se sfârşesc. Sau se întrerup. Sau se strică.
Nici o altă lumină nu este plăcută ca Lumina Lui; toate celelalte îţi supără vederea. Sau mirosul, sau nervii.
Toate celelalte lumini sunt mărginite la o vreme mai scurtă sau mai lungă. La un loc mai mic sau mai mare. Şi toate se sting curând.
Sau luminează numai pe unii. Sau luminează numai o parte…
Numai Mântuitorul Hristos rămâne veşnic. Şi pentru toţi. | Continuare »