b'LOGOS — Comori Nemuritoare

Traian Dorz

Când Te-am aflat pe Tine, Doamne,
al primăverii vis era,
dar ca-ntr-un mijloc greu de iarnă
atât belşug de flori ningea!

Când Te-am aflat pe Tine, Doamne,
nici nu simţeam că merg pe jos,
părea că zbor prin întuneric
aşa era de luminos!

Când Te-am aflat pe Tine, Doamne,
tot sufletul mi-era vrăjit,
plângeam ca-n cea mai grea durere
atât eram de fericit.

Când Te-am aflat pe Tine, Doamne,
eram atât de vinovat,
dar ca pe cel mai fără vină
aşa cu drag m-ai sărutat. | Continuare »

Traian DORZ

Să ne ţinem de credinţa cea lăsată din părinţi,
peste ea să ardem toată râvna inimii fierbinţi,
în vestirea ei să punem dulcele iubirii har,
şi-al ei foc să-l ţinem veşnic alb pe-al inimii altar.

De Biserica în care ne-am născut şi ne-am trezit,
sufletul să ne rămână pentru veci nedespărţit,
dragostea de ea s-o creştem, frumuseţea-i s-o cinstim,
credincioşi să-i fim şi vrednici cât pe lume-o să trăim.

Crucea Domnului ne fie Semnul Jertfei Lui mereu,
Steag ’nălţat frumos în cinstea Numelui lui Dumnezeu
şi îndemn, şi scut în lupta ascultării de Hristos,
numai astfel ni-e şi drumul, şi sfârşitul luminos.

Asta-i Dreapta-nvăţătură după care, ascultând,
ne urmăm părinţii noştri, prin urmaşi continuând;
astfel noi legăm Trecutul de Prezent şi Viitor
şi intrăm în Veşnicie într-un lanţ nemuritor…

Iar la Marea Răsplătire vom putea să stăm voioşi,
cu o sfântă vrednicie, între fii – şi-ntre strămoşi;
şi de Domnul, şi de-ai noştri vom fi binecuvântaţi
că ne-am împlinit chemarea de creştini adevăraţi.

O, Doamne, dă-mi uitarea trecutului vrajmaș
Ca pentru toți vrăjmașii să-mi pot clădi iubire.
Cât nu-i uit încă răul, mi-e sufletul părtaș
La răul tot pe care, răbdat, l-am vrut sfințire.

Căci răul cel pe care nu-l pot uita deplin
Legată-mi ține-a firii aprinsă neiertare,
Iubirea uită totul și-acoperă blajin…
Ce-i rest, e numai falsă a Iudei sărutare.

Și dă-mi, lângă răbdarea cu care vrau să iert
Vreo palmă pe obrazul înlăcrimării mele,
și-aloia care-alină – nu-obrazul meu inert –
ci palma cea de frate cu rănile ei grele…

Și-mbracă-mi Tu iertarea pe care vreau s-o-mpart
Cu-a rănilor uitare și-a lacrimii blândețe,
Să nu țin minte răul, pe veci să mi-l despart
De-a rugăciunii soare și-a dragostei frumsețe.

Nimic să nu-mi umbrească al crucii mele crin,
Zdrobirile, oricâte, mai miresmat să-l facă,
În rod, orice povară și-n floare, orice spin
Iertarea mea deplină iubind să le prefacă.

Ca și iertarea care Ți-o cer apoi, Iisus,
Să șteargă pe vecie tot răul ce m-apasă.
Să-Ți pot privi lumina din ochi, acolo sus
Fără-amintirea rănii când voi întoarce-Acasă…

Lidia Hamza

Traian Dorz, CÂNTAREA VEŞNICIEI

O, clipa rătăcirii de câte ori mi-o plâng,
în cât de-amare lacrimi suspinul ei mi-l frâng
şi-n ce amare flăcări stă sufletul meu tot
când spinul ei din mine l-aş smulge şi nu pot!

Iisus, o, cât de-amar
e-al ispăşirii jar,
ajută-mi a-l răbda
pân’ la iertarea Ta!

O, pasul neascultării, nebun şi rătăcit,
ce bine-ar fi fost veşnic să nici nu-l fi gândit,
ce orb am fost când şoapta ispitei m-a împins
să merg spre unde iadul mă aştepta aprins!

O, duh viclean, ce mintea şi inima mi-ai dus
să-mi nimicesc cu fapta tot ce-am cântat şi-am spus,
o, cum n-am înţeles eu tot harul ce-am avut
şi care-acuma, veşnic şi veşnic, e pierdut!

O, sufletul meu ardă pe crucea mea de jar
şi flăcările treacă prin mine cât de-amar,
şi gura mea se strângă de-acest amar oţet
– dar vina mea să piară pe rugul meu, încet!…

Traian DORZ, – după Psalm 116, 15  –

12 februarie 1938

Neuitat Părinte Iosif, astăzi te-ai ’nălţat spre slavă,
a căzut sub greul crucii biata-ţi inimă firavă
şi te-ai stins ca o lumină pusă-n sfeşnic, arsă-ntreagă.
Mare-a fost iubirea sfântă ce pe veci de veci ne leagă.
Mare ni-e durerea astăzi când te duci în veşnicie
şi ne laşi în lupte singuri, scumpul nostru Neemie;
când ne laşi pe umeri nouă toate crucile şi spinii
şi-apăsaţi de greutate, plângem Dorz şi cu Marini,
calfele ce-n vremuri grele şi-n prigoane-au fost cu tine,
sprijinindu-te în lupte, mângâindu-te-n suspine,
şi toţi fiii care-n lupte ţi-au fost credincioşi, părinte,
care nu-şi vândură dreptul pentru nici un blid de linte
ci-au ţinut a tale braţe ridicate spre Tărie,
netrădând a Oastei cauză, nefugind de datorie,
ci, statornici lângă tine în vestire şi-n urgie,
au fost credincioşi chemării – scumpul nostru Neemie. | Continuare »

Priveşte-un chip de jale plin
– De gânduri fără nume
Şi-adu-ţi aminte de-un strein
Pornit pribeag pe lume.

Căci poate astăzi când tu iar
Mă mai priveşti o dată,
Al vieţii mele lung amar
O cruce-l mai arată.

Şi stai, te roagă suflet drag
Ca lin să-mi fie somnul,
Fă asta pentr-un biet pribeag
Ce te-a iubit în Domnul.

Traian DORZ

Nu-ţi risipi din viaţă
nici un minut măcar,
nu-ţi da comoara scumpă
pe lucruri în zadar,
nu-ţi pierde-al tinereţii
timp scurt şi fericit,
nu-ţi arunca un aur
pe veci ne-nlocuit.

Nu-ţi nimici-al iubirii
avânt înflăcărat,
nu-ţi îngropa-n gunoaie
avutul cel curat,
nu-ţi ruina puterea,
nu-ţi da tot ce-ai mai bun
păcatului şi poftei,
şi traiului nebun.

Ci dă-i vieţii tale
cel mai înalt folos,
din anii tinereţii
urmează-L pe Hristos,
prin El vei da vieţii
preţ veşnic şi-nmiit,
prin El vei fi-ntre oameni
un om desăvârşit.

Depărtează-mă, Iisuse,
de-a făţărniciei cale,
ca să mă avânt spre cerul
adevărurilor Tale.

Depărtează de la mine
duhul necredincioşiei,
ca să-mi pot păstra în suflet
frumuseţea curăţiei.

Depărtează-mi boldul urii
şi-umilinţa prefăcută,
ca să ardă-n mine dulce
para dragostei tăcută.

Depărtează-mi din altarul
inimii răscumpărate
focul jertfei prefăcute
şi al faptei necurate.

Depărtează-mă de duhul
veacului cel fărdelege,
ca să poată harul veşnic
mai de Tine să mă lege.

Mulţumesc că Tu vei face
tot ce-i bine pentru mine,
ca-nchinarea-mi, totdeauna,
să Ţi-o dau cum se cuvine.

Să cântăm Domnului, nr. 914

E grea suferinţa? – desigur că-i grea,
dar are viaţa vreun rod fără ea?
O doare pe viţă cuţitul tăios,
dar poate ea altfel să dea rod frumos?

E grea despărţirea? – desigur că-i grea,
dar oare iubirea ar fi fără ea?
Te doare plecarea şi suferi de dor,
dar ea-ţi dă sărutul cu dulce fior!

E grea lupta sfântă? – desigur că-i grea,
dar oare cununa ar fi fără ea?
Te doare-nfrânarea şi muncile lungi,
dar poţi oare altfel la slavă s-ajungi?

E grea clipa morţii? – desigur că-i grea,
dar poţi oare-ajunge în Cer fără ea?

– Învinge-ţi durerea privind la Hristos,
o clipă-i amarul
– şi-n veci, ce-i frumos!…

Traian DORZ