b'LOGOS — Comori Nemuritoare

Iisuse, azi e praznic aici în lumea noastră,
sunt mesele-ncărcate, e traiul mulţumit,
aprinsă e lumina la fiece fereastră,
e praznic mare astăzi… Crăciunul a sosit.

Pe noi, tot aşteptarea şi astăzi ne apasă,
deşi-n fereşti lumina aprinsă-i şi la noi,
deşi tot cald e parcă azi şi la noi în casă,
din inimile noastre curg lacrime şuvoi.

– O, toţi au sărbătoarea ce an de an le vine
c-o haină mai aleasă, c-o zi de trai mai bun,
de-aceea a’ lor feţe de zâmbet pot fi pline,
ei pot să cânte astăzi, la toţi e azi „Crăciun”.

Dar pentru noi şi astăzi e tot „Ajunul” încă,
ajunul îndelungii şi tristei aşteptări,
în jalea-nsingurării din noaptea cea adâncă,
ni-e inima la uşă, iar ochii-n depărtări.

Ţi-am pregătit, Iisuse, nu ieslea de poiată,
ci candida-ncăpere a inimilor noi,
Ţi-am aşternut în cale nu fân, ca altădată,
ci albele petale a’ crinilor din noi. | Continuare »

Tu, omule ce-ţi faci palate,
strângând comori de bani şi aur,
viaţa numa-n desfătare
şi numa-n cântec să-ţi petreci,
o, adu-ţi, omule, aminte
că-n ieslea vitelor din staur
Stăpânul, Făcătorul lumii,
născutu-S-a pe paie reci!

Tu, omule ce-aduni în lume
şi cauţi doar bani şi bogăţie,
ca zilele să-ţi fie „albe“
şi anii pururea senini,
gândeşte la Stăpânul vieţii
Care-a trăit în sărăcie,
cum patul Lui a fost o cruce,
cum perna Lui a fost din spini!

Tu, omule ce cauţi gunoaie,
cu ochii plini de para urii
şi-alergi după deşertăciune –
ce gol şi sec vei merge-odată!
De nu cauţi azi să-ţi strângi comoară
acolo unde n-o iau furii,
în foc vei arde pe vecie
şi tu şi avuţia-ţi toată! (Traian DORZ)

Traian DORZ, din «Cântările Dintâi»

Noaptea Naşterii…
şi zarea albă ca un vis s-arată,
sub opincile-ngheţate neaua scârţâie călcată.

Undeva, pierdut în ceaţa de lumină albă, rece,
un colind s-aude-o clipă,
doar o clipă,
şi-apoi trece.
Pe la fiecare casă, râd ferestrele-n lumină,
e de-atâta bucurie toată noaptea asta plină!
De pe-o uliţă pierdută, din colindul dinainte,
ca pe-o aripă de înger, lin răsună trei cuvinte:
„Ia sculaţi, dragi gospodari,
căci vin astăzi oaspeţi rari,
florile dalbe“.

Astăzi, undeva departe,
unde gându-abia pătrunde,
la a’ lumii rugi de veacuri,
tainic Dumnezeu răspunde.

Înfăşat stă-acum în iesle,
mic Copil,
Stăpânul lumii,
strălucesc în juru-I toate, albe ca argintul spumii,
iar din ceruri, steaua sfântă,
dulce, raza şi-o coboară,
peste iesle, peste staul,
peste-o Mamă şi Fecioară. | Continuare »

Traian DORZ

Când ochii mei privesc spre Tine şi-i vezi cum zi de zi se stâng,
între nădejde şi-ntristare, Tu ştii, Iisus Iubit, cât plâng.

Când, chinuit de neputinţă, amare buzele îmi strâng
să-mi năbuş geamătul durerii, Iisus Iubit, Tu ştii cât plâng.

Când, stors de-a sufletului vlagă, eu inima-n suspin mi-o frâng,
când nu mai pot purta povara, Iubit Iisus, Tu ştii cât plâng.

O, fie-Ţi milă, fie-Ţi milă, căci lungile-aşteptări mă-nfrâng,
priveşte-mi viaţa-nlănţuită, Tu ştii, Iubit Iisus, cât plâng.

Adu-mi odată dezlegarea de orice lanţuri ce mă strâng,
o, după-o clipă de odihnă, Iisuse, până când să plâng?

Cel care-a plătit vieţii
preţul cel mai scump şi greu
va culege cel mai dulce
adevăr din Dumnezeu.

Cel care-a răbdat a vieţii
nedreptate mai tăcut
moşteni-va-n veşnicie
cel mai minunat avut.

Cel ce şi-a-mplinit a vieţii
datorie mai cinstit
va purta pe frunte veşnic
nimbul cel mai strălucit.

Cel care-a iertat a vieţii
josnicie mai deplin
se va bucura de cerul
cel mai ’nalt şi mai senin. | Continuare »

O, bunuri trecătoare, ce mulţi vă preţuiesc
mai mult ca mântuirea şi slava viitoare
– o, bunuri netrecute, cât de puţini privesc
spre strălucirea voastră mai scumpă ca un soare!

O, dulci comori ascunse, ce scumpe sunteţi voi,
dar ce puţini sunt ochii ce vă cunosc şi cată
– odată văd şi orbii, dar ce folos c-apoi
prilejul de-a vă strânge nu-ntoarce niciodată!

O, fericiţi pe lume sunt toţi acei ce-au pus
spre Cer a lor nădejde şi-averea lor divină,
ei au un aur veşnic şi-un bun etern: Iisus
– doar ei ştiu cum e lumea de goală şi străină!

O, vai de voi, ai lumii nefericiţi bogaţi,
căci toţi, cu-arginţii voştri, vă cumpăraţi doar laţul
în care pe vecie, de-aici, vă spânzuraţi
şi sufletul cu trupul, şi viaţa cu nesaţul!

O, unde sunteţi, lacrimi, atunci când este har
şi unde tu, credinţă, atunci când e vestire,
de ce prea mulţi vă află doar jos, în focu-amar
în care-i veşnic beznă şi nici o licărire?

Traian DORZ, Cântarea veşniciei

Traian DORZ

Preadulce înger care
mi-eşti dat de Dumnezeu,
te rog, pe-orice cărare
să mă-nsoţeşti mereu.

M-ajută-n cele bune
să fiu mai silitor,
să fiu în rugăciune
smerit şi-ascultător.

Cu mintea sănătoasă,
cu suflet bun să cresc,
cu-o viaţă luminoasă
pe Domnul să-L slujesc.

Fereşte-mă de rele,
să cresc mai credincios,
cărarea vieţii mele
să-I placă lui Hristos.

În orice loc şi stare,
cu mine fii mereu,
preadulce înger care
mi-eşti dat de Dumnezeu.

de Traian Dorz, din vol. «Cântarea Viitoare»

Ce-i foloseşte unui om să aibă lumea-ntreagă,
când sufletul în iad pe veci şi-l duce şi şi-l leagă?
Tot mai spre lume lăcomind cu patimă nebună,
pe ne-aşteptate-l duce-n iad a focului furtună…

Ce-i foloseşte-atunci c-a fost tiran şi hoţ, şi rege,
când toţi de-a valma ard în iad? – satana nu-i alege.
La ce folos au înşelat şi-au chinuit o lume,
când astea conştiinţa lor în veci au s-o sugrume?

Ce-i foloseşte chiar şi azi desfrâul şi-mbuibarea,
când îl pândeşte pe cel rău, din orice loc, pierzarea,
când strigă banul său furat şi stors prin nedreptate
şi conştiinţa-i arde-n el, mustrându-l pentru toate?

Ce-i foloseşte-orice belşug şi slavă-n lumea asta,
când simte atârnând de-un fir asupra lui năpasta
şi dincolo de vorba lui trufaşă şi-ngâmfată,
o groază-ascunsă-i spune grav: Există Judecată!

Ce-ţi foloseşte, dragul meu, tot ce-ai acum – şi ţie,
când fără veste poţi s-ajungi chiar azi în Veşnicie?
Şi ce-ai să dai atunci în schimb, când sufletu-ţi vor cere?
– N-o să mai ai decât un drum: la veşnica durere…

Traian DORZ

Mare plâns şi tânguire,
şi suspin, şi vaiet greu
este despărţirea morţii
celui fără Dumnezeu
– dar cântare şi iubire,
şi-adormire-n somn frumos,
şi-o trezire-n rai e moartea
celui ce-are pe Hristos!

Ce folos de tot ce-i jos,
dacă mori fără Hristos,
ce folos de tot ce-ai strâns,
dacă mergi în chin şi-n plâns?

Iad şi pierdere e viaţa
celui fără Dumnezeu,
după el rămân la moarte
numai chin şi blestem greu.
– Însă rai şi roadă-i viaţa
celui ce-are pe Hristos,
după el rămâne-n lume
drum curat şi chip frumos. | Continuare »

Traian DORZ

Din pragul înserării privesc napoi duios,
ce scurtă mi-a fost calea umblată cu Hristos;
– aş vrea să cânt, dar astăzi îmi spune-un gând durut
ce mult puteam – şi totuşi ce multe n-am făcut!

A fost un timp la toate, dar timpul meu frumos
l-am risipit adesea cu prea puţin folos;
a fost un har oriunde, la fiecare pas,
dar preţul lui cel unic în pleavă mi-a rămas.

Cum mi-ar putea apune lumina azi de blând
de mi-aş vedea în urmă un mers mai nalt având!
Cum mi-ar putea s-aştepte azi duhul de cu drag
apropierea dulce de sfântul Slavei prag!

O, Drag Iisuse, Tu eşti Acel Care-ai ’mulţit
fărâmele de pâine şi miile-ai hrănit;
’mulţeşte-mi şi săracul vieţii mele dar,
să nu-mi rămână jertfa şi lacrima-n zadar.

Fă-mi sufletul spre Tine de-al milei înger dus,
fă-mi îngerul iubirii însoţitorul Sus,
fă-mi îngerul blândeţii apărător divin,
căci altfel nu pot, Doamne, naintea Ta să vin.