b'LOGOS — Comori Nemuritoare

Traian DORZ

Mare plâns şi tânguire,
şi suspin, şi vaiet greu
este despărţirea morţii
celui fără Dumnezeu
– dar cântare şi iubire,
şi-adormire-n somn frumos,
şi-o trezire-n rai e moartea
celui ce-are pe Hristos!

Ce folos de tot ce-i jos,
dacă mori fără Hristos,
ce folos de tot ce-ai strâns,
dacă mergi în chin şi-n plâns?

Iad şi pierdere e viaţa
celui fără Dumnezeu,
după el rămân la moarte
numai chin şi blestem greu.
– Însă rai şi roadă-i viaţa
celui ce-are pe Hristos,
după el rămâne-n lume
drum curat şi chip frumos. | Continuare »

Traian DORZ

Din pragul înserării privesc napoi duios,
ce scurtă mi-a fost calea umblată cu Hristos;
– aş vrea să cânt, dar astăzi îmi spune-un gând durut
ce mult puteam – şi totuşi ce multe n-am făcut!

A fost un timp la toate, dar timpul meu frumos
l-am risipit adesea cu prea puţin folos;
a fost un har oriunde, la fiecare pas,
dar preţul lui cel unic în pleavă mi-a rămas.

Cum mi-ar putea apune lumina azi de blând
de mi-aş vedea în urmă un mers mai nalt având!
Cum mi-ar putea s-aştepte azi duhul de cu drag
apropierea dulce de sfântul Slavei prag!

O, Drag Iisuse, Tu eşti Acel Care-ai ’mulţit
fărâmele de pâine şi miile-ai hrănit;
’mulţeşte-mi şi săracul vieţii mele dar,
să nu-mi rămână jertfa şi lacrima-n zadar.

Fă-mi sufletul spre Tine de-al milei înger dus,
fă-mi îngerul iubirii însoţitorul Sus,
fă-mi îngerul blândeţii apărător divin,
căci altfel nu pot, Doamne, naintea Ta să vin.

Traian DORZ

Pâine vie e Cuvântul
cel Sfânt al lui Dumnezeu,
cine-L caută-ascultându-L
are viaţă-n El mereu.

Apă vie e Scriptura
pentru orişicine-o vrea,
fericită e făptura
ce se-adapă de la ea.

Candelă pentru picioare
e Cuvântul cel Ceresc
şi-o lumină pe cărare
la toţi cei care-L trăiesc.

Scut Divin e Sfânta Carte
sufletului credincios,
el îl apără de moarte
şi-l păstrează curajos. | Continuare »

Traian DORZ

De câte ori, Iisuse,
în urma mea privesc,
de-adânca vale-a morţii
mereu îmi amintesc.

Nu uit de clipa-n care
spre mine Te-ai plecat
şi din adânc de patimi
şi moarte m-ai scăpat.

Şi n-am să uit vreodată,
Stăpânul meu Milos,
de unde, din ce moarte,
prin harul Tău m-ai scos.

Nu uit din ce, de unde
şi cum am fost scăpat,
când marea-Ţi bunătate
spre mine s-a plecat.

De-aceea, eu, cu lacrimi,
mereu Îţi mulţumesc,
de câte ori, Iisuse,
în urma mea privesc.

Traian Dorz, Cântarea biruinţei

Eu sunt iubit de Tine, Mântuitorul meu,
cât nu iubeşte nimeni, ci numai Dumnezeu,
de-aceea-Ţi cer ce nimeni n-ar cere şi-ndrăzni,
şi Tu m-asculţi, ca astfel să ştiu şi eu iubi.

Tu eşti iubit de mine – şi-atât de fericiţi
suntem, fiind, Iisuse, în dragoste uniţi.
Ce-ncredere adâncă simţim c-avem mereu
şi eu, în ce-mi spui mie – şi Tu, în ce-Ţi spun eu.

Eu sunt iubit de Tine – şi-n părtăşia Ta,
eu pot oriunde merge şi pot oriunde sta,
că nu-i nimic pe lume spre răul meu, nicicând,
iubirea e iubire şi-n lacrimi, şi cântând.

Tu eşti iubit de mine, Iisuse,-al meu Ales,
iubirea noastră are un veşnic înţeles,
nu-i nimeni să pătrundă ce Taină-i între noi;
tot cerul e oriunde când suntem amândoi!

de Traian Dorz, din vol. Cântări Noi

O Doamne-al iubirii, lumină-mă lin
şi ceasul plecării adu-mi-l senin,
şi dă-mi pe-acest înger cu luntrea – năier,
iubirea să-mi ducă frumos către cer.

De cât timp prin beznă cu fiare-am trăit,
îmi lacrămă ochii de-un cer însorit,
de cât drum durerea şi plânsul m-au frânt,
îmi tremură graiul, mi-e teamă să cânt.

O, ţărmul acesta, ce greu mi-l desprind,
când soarele-mi cade în ape murind
şi buze de sânge sărută un nor,
şi-mi las amintirea să moară de dor…

O, cum să pot, Doamne, iubirea să-mi ’nec
sau unde pe lume cu ea să petrec,
căci gura mi-e arsă şi duhul, zdrobit,
iar pază mi-e numai un înger mâhnit.

Închide-mi mormântul cu lespezi de nori
şi-acoperă-mi urma cu neauă şi flori,
sărută-mi bătaia din sânul meu stâng
şi şterge durerea din cei ce mă plâng.

Traian DORZ

Ce sfântă e chemarea voastră,
apostoli binecuvântaţi,
ce-n lutul slăbiciunii voastre
comoara Harului purtaţi!

Ce sfânt e rostul zbuciumatei
şi răbdătoarei voastre vieţi –
dispreţuirea voastră-ascunde
comori de-atât de mare preţ.

Ce-adâncă, ce sublimă-i taina
ce-n sufletele voastre-a pus
lumina cerului şi slujba
mărturisirii lui Iisus!

Sunteţi puţini şi slabi, şi umili,
şi-n lumea-ntreagă risipiţi,
dar adevărul şi iubirea
vă dau puteri să biruiţi.

Chemaţi popoarele la viaţă
şi pe Hristos li-L arătaţi,
jertfiţi-vă, se cere jertfă,
apostoli binecuvântaţi!

Nu numai dorind izbânda
vei ajunge s-o atingi,
ci luptând cu preţ de sânge
şi de lacrimi ai să-nvingi!

O Iisuse, o Iisuse,
fă-mă să-Ţi urmez cu dor,
să nu fiu numai cu vorba,
ci cu fapta-mplinitor!

Nu numai cântând credinţa
dovedeşti c-o ai deplin,
ci trăind în ea cu fapta
şi cu sufletul creştin.

Nume pot avea şi răii
şi se pot făli că-l au,
însă pilda şi trăirea,
şi sfinţirea vieţii n-au!

Dacă ştim că neascultarea
e din primul nesupus
ştim că ea blestemul morţii
şi osândei l-a adus.

Duh al Ascultării Sfinte
ce-Adevărul ni l-ai dat,
drumul sfânt lăsat de Tine
fă-ni-l dulce şi umblat,

Dă-ne rodul ascultării
scump şi dulce, şi smerit
fără care niciodată
n-a fost nimeni mântuit!

Traian Dorz, Cântări de drum

Biruinţa omenească totdeauna înjoseşte
şi adeseori aduce pierderi de ne-nlocuit.
Biruinţele Credinţei totdeauna dau nălţare
şi-aduc bogăţii de haruri
şi în om,
şi în mulţimi.

Biruinţa urii lumii asupreşte şi ucide,
Biruinţele Iubirii bucură şi nalţă tot…
Biruinţa omenească e robie şi teroare,
Biruinţa lui Hristos e libertate
şi-Adevăr.

După orice biruinţă omenească-i decădere
şi mizerii,
deopotrivă pentru-nvinşi şi-nvingători –
După orice biruinţă a lui Dumnezeu e însă
înălţare,
bunăstare,
libertate
şi progres.

Biruinţa omenească are temelie ura
şi se nalţă pe durerea şi pe jertfele altora.
Dar a lui Hristos îşi are temelie-n veci Iubirea
şi se nalţă prin iertare
doar pe propria-I Jertfire.

Biruinţa lui Hristos e Duhul şi Învăţătura,
Adevărul şi Iubirea,
ambele de neînvins,
ele-s fericirea noastră
şi a fiecărui suflet
din poporul fără număr de „învinşi“
învingători. (Traian DORZ)