b'LOGOS — Comori Nemuritoare

Sfârşit în suferinţi şi-n munci,
cu lacrimile-n gene,
eram când m-ai găsit atunci,
căzut, Samaritene!
M-ai ridicat milos din drum,
pe-asin m-ai pus la Tine,
iar eu, plângând, Ţi-am spus:
„De-acum, fă orice vrei cu mine!“

Uitat de toţi şi chinuit,
am plâns apoi departe,
Tu însă iarăşi ai venit
şi m-ai scăpat din moarte.
M-ai prins de mână şi mi-ai spus
să Te urmez pe Tine,
eu Te-am urmat mereu supus:
„Fă orice vrei cu mine!“

Târziu, într-un spital, uitat,
zăceam în chinuri grele
şi numai Tu m-ai cercetat
în chinurile mele.
La Sânul Tău iubit m-ai strâns,
durerea să se-aline;
înviorat, Iisuse-am plâns:
„Fă orice vrei cu mine!“

| Continuare »

Dacă scriind puţin umplut-ai cu hrană bună sacii goi,
dacă din buna vistierie scoţi pietre scumpe, vechi şi noi,
dac-ai fost pom lângă izvoare cu dulce rod la vremea lui,
atunci mai nalt şi mai puternic vei străluci cu cât apui.

Dac-ai putut iubi vrăjmaşul cu toată inima iertând,
dac-ai putut s-ajuţi săracii mereu, cu glasul cel mai blând,
dac-ai ştiut tăcea la vreme, dac-ai ştiut vorbi cu miez,
atunci, cu cât te-ascunzi mai tare, cu-atât mai luminos te vezi!

Dac-ai putut cu cele slabe să biruieşti pe cele tari,
dac-ai trudit spre roada bună crescând frumoşi şi drepţi lăstari
şi dacă slujba-ncredinţată smerit şi harnic ţi-ai plinit,
atunci în Veşnicele Corturi ţi se va spune: «Bun venit!» (Traian DORZ)

S-alergăm cu stăruinţă
către ţinta mântuirii,
ca s-ajungem la cununa
şi la slava răsplătirii.

S-alergăm, s-alergăm, s-alergăm,
să veghem, să muncim, să luptăm,
că-n curând Domnul Sfânt ne va da
plata Sa, Ţara Sa, slava Sa.

Urmele pe care mergem
sunt frumoase şi curate,
ele către cer ne-ndeamnă,
de Hristos ne sunt lăsate.

Pe aceste urme sfinte
ne-au mers fraţii şi părinţii,
şi eroii, şi martirii
spre Cununa Biruinţii. | Continuare »

Traian DORZ

Cu Tine-am învăţat să duc
frumoasa-mi cruce cu răbdare,
să izvorăsc şi să usuc
sfinţite lacrimi dulci şi-amare;
şi greul jug să-l port cântând,
şi toate să le fac mai bine,
nimic să nu simt greu nicicând,
– Iisus, ştiu numai de la Tine.

Cu Tine-am învăţat să cânt,
psaltire mi-am simţit fiinţa,
spre cerul drag, cu dorul sfânt
mereu mi-ai îndemnat credinţa;
durerea şi iubirea Ta
mi-au fost a’ harfei corzi senine,
tot ce-am putut mai sfânt cânta,
– Iisus, ştiu numai de la Tine.

Cu Tine-am învăţat să cresc
în orice loc un pom şi-o vie,
să văd ieşind izvor ceresc
din orice stâncă de pustie;
să văd uscatul loc rodit,
să-l simt ca frate pe-orişicine,
să cred etern tot ce-am trudit,
– Iisus, ştiu numai de la Tine.

Traian DORZ

Nu-i Crucea mit
– e-un sfânt altar
şi-un nesfârşit
izvor de har,
e-n Taina ei un negrăit
şi-un nesfârşit
izvor de har!

Nu-i numai lemn,
– e-avânt şi steag,
divin îndemn
spre Ţelul drag,
e-n Jertfa de pe Sfântul Lemn
divin îndemn
spre Cerul drag.

Nu-i doar simbol
– e-un fapt măreţ,
Cuvântul-sol
al Noii Vieţi,
e-n glasul ei chemând, ocol,
Cuvântul-sol
al Noii Vieţi.

Nu-i Crucea mit
– ci-adevărat
şi-n veci slăvit
temei curat.
E-n chipul ei prealuminat
în veci slăvit
temei curat!

Încrede-te-n Lumină, chiar dacă-ţi arde-amar
paragini cangrenate din putredul hotar
şi las’ să-ţi răscolească prin tot ce ai ascuns,
ea arde numai bezna pe unde ţi-a pătruns!

Încrede-te-n Dreptate cu-atât mai mult cu cât
condamnă şi la tine ce-i veşted şi urât,
pe cumpăna ei sfântă aşază-ţi ceas cu ceas
tot ce împarţi la alţii prin fapte şi prin glas.

Încrede-te puternic în Adevăr oricând,
dar şi mai mult în vremea când mustră necruţând,
nu-i lepăda-ndrumarea şi nu-l strâmba voit,
căci tot ce el condamnă e putred şi greşit.

Încrede-te-n Iubire, chiar dacă numai plâns
şi numai jale-ţi pare pe urma ei c-ai strâns,
căci unde-i arde rugul rămâne loc sfinţit,
desţelenit şi vrednic spre rod desăvârşit!

Traian Dorz, Cântări de drum

Traian DORZ

Inimă rănită,
inimă străină,
pururi chinuită
de-a ta multă vină,
plânge-ţi pururi chinuită
a ta multă vină
şi din faţă, şi din spate
te lovesc pe tine
mâini duşmane, mâini pătate,
mâini de ură pline
– să le rabzi, tăcând, pe toate,
chiar de ură pline…
Inimă rănită,
inimă umilă,
pururi chinuită,
fără nici o milă;
nu striga când n-ai pe nimeni
să-ţi arate milă
sângeră prin mii de rane
printre spini şi cuie,
dar nu plânge, de prigoane,
altui nimănuie,
numai Domnului Îi spune,
şi-altui nimănuie… | Continuare »

Traian DORZ

Ce mult îmi pare c-am trăit, ce ani se adunară
de când tot sui şi sui, şi sui cu-această grea povară;
părintele meu sfânt e mult mai tânăr decât mine,
sunt patruzeci de ani de când e dus şi nu mai vine.

Toţi fraţii mei mai mari s-au dus pe rând în veşnicie
şi toată munca mi-au lăsat, şi tot calvarul, mie;
ogorul lor lucrat frumos şi-a împlinit belşugul,
al meu e tot ne-nsămânţat – nici n-am sfârşit cu plugul.

Ce grei îmi par şi azi că-mi trec, uscaţi şi aspri, anii
de când tot stau şi-asud, şi plâng, şi gem în Ghetsimanii;
dorm tot mai mulţi în jurul meu şi mişună de iude,
iar Tatăl cerul Şi l-a-nchis, de nu mă mai aude.

Iubirea mea s-a strâns de frig şi plânge-acum departe,
prin suflet şi prin trup îmi trec fiori de foc şi moarte,
oştiri de duhuri negre vin, luptând să mă zdrobească,
iar dragul înger nu-l mai văd venind să mă-ntărească.

Sudori de sânge-mi cad în praf şi cupa e amară,
ce singur sunt şi câţi vrăjmaşi puternici mă-nconjoară!
O, vino, înger preaiubit, întârziat departe,
dă-mi braţul tău, ca, fericit, să merg frumos
spre moarte!…

Traian DORZ

Până n-ai ajuns la Ţintă, teme-te şi mergi mereu!
– orice lene poate face să te pierzi de Dumnezeu.

Până n-ai sfârşit lucrarea câtă ţi s-a rânduit,
teme-te de odihnire, ea-ţi dărâmă ce-ai zidit.

Până n-ai învins în toate luptele pe-ai tăi vrăjmaşi,
teme-te ce-ţi poate face chiar şi cel mai slab ce-l laşi.

Până nu ţi-ai strâns tot rodul care-ţi trebuia cules,
teme-te, căci lenevirea pierde chiar pe cel ales.

Până n-ai suit tot drumul crucii tale cu Hristos,
teme-te şi mergi cu grijă: – orice pas e-alunecos!

Până n-ai trecut prin moarte fericit la sfinţii drepţi,
teme-te mereu şi luptă, – poţi cădea când nici te-aştepţi.