b'LOGOS — Comori Nemuritoare

Dacă rodul tău nu-ntrece
vremea-n care ai trăit,
gol vei merge-n veşnicie,
greu vei plânge la sfârşit.

Dacă plânsul tău nu-ntrece
râsul tău cel vinovat,
starea ta-i tot sub osânda
şi trecutul, neiertat.

Dacă ruga ta nu-ntrece
de-nălţimea ta mai sus,
în zadar ţi-e osteneala,
gol întorci, cum gol te-ai dus.

Dacă fapta ta nu-ntrece
cu ceva al tău cuvânt,
viaţa ta-i deşertăciune
şi-alergare după vânt.

Dacă mila ta nu-ntrece
mila unui fariseu,
n-ai să vezi în veci lumina
cerului lui Dumnezeu.

Dacă viaţa ta nu-ntrece
pe-a unui necredincios,
tu nu eşti spre bucuria,
ci spre-ocara lui Hristos!

Traian Dorz, Cântări Nemuritoare

Traian Dorz, HRISTOS – PUTEREA APOSTOLIEI
(din Meditaţii la Apostolul din Duminica a 33-a după Rusalii)

Răul nu este din Dumnezeu, ci este din voinţa răului însuşi. Pe satan nu Dumnezeu l-a făcut rău, ci el însuşi s-a făcut pe sine rău. Pe Lucifer, la început, Dumnezeu l-a făcut bun, luminos şi curat şi i-a dat o misiune strălucită, frumoasă şi binecuvântată, în ascultare şi credincioşie faţă de Dumnezeu, Făcătorul lui, ca şi tuturor celorlalte creaturi alese ale Sale. Dar, în loc să-şi împlinească slujba cu ascultare şi supunere faţă de Domnul Dumnezeu, el, care era un Luceafăr, s-a făcut un Lucifer, el, care era bun, s-a făcut rău. El, care trebuia să fie supus, s-a răzvrătit împotriva Celui ce l-a făcut bun. Şi, după ce s-a făcut rău, a mai luptat cu toată râvna şi ura ca să mai facă şi pe alţii ca el. Toţi îngerii care l-au urmat pe satan au devenit draci, plini şi ei de aceeaşi ură harnică şi blestemată împotriva lui Dumnezeu.
E uimitor cât de harnic este răul. La început a fost un singur diavol, dar ce curând acesta unul a mai câştigat de partea lui pe atât de mulţi! Acum Cuvântul Sfânt al lui Dumnezeu ne înştiinţează cu toată puterea să ne îmbrăcăm cu toată armătura lui Dumnezeu, ca să putem ţine piept împotriva uneltirii diavolilor… împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului… împotriva duhurilor răutăţii (Efes 6, 11-20). | Continuare »

Vestea trecerii la Domnul a dragului nostru Părinte Iosif m-a intrigat şi am plâns mult de durere.
Sufletul mi se frânge şi totuşi nu puteam crede cum s-ar putea să înghită pământul pe cel mai ales om al Domnului şi iubit al inimii mele.
Nu-mi puteam închipui să văd pe părintele meu scump în sicriu, fără viaţă, pentru că prea era adâncit în inima mea şi niciodată n-aş fi putut să nu-l iubesc.
Ţara întreagă este îndoliată şi toţi cei ce l-au iubit plâng de durere.
Pentru că el ne-a iubit şi ne-a fost părintele bun, arătândune calea cea adevărată la Domnul Iisus cel răstignit.
S-a stins un om, dar el trăieşte în sufletul a peste 100 de mii de oameni renăscuţi de el la o viaţă nouă. S-a stins un străjer care veghea la temelia vieţii noastre, dar el trăieşte între noi, cei treziţi la o viaţă nouă.
S-a stins cel ce 15 ani de zile n-a încetat a ne învăţa legea Domnului şi căile Lui. S-a stins gornistul nostru scump, care a sunat din trâmbiţa Evangheliei în valea plângerii, la al cărui glas ne-am trezit.
S-a stins cel mai mare binefăcător al sufletelor noastre şi al nostru, pentru că numai prin el noi cunoaştem pe Domnul şi viaţa trăită cu El.
Pentru noi, el a fost un tată scump, pentru că ne-a născut la o viaţă nouă. Pentru noi a fost preotul ales al Domnului, preotul care şi-a făcut datoria, umplând bisericile cu fii pierduţi şi făcând din noi biserici vii pentru Domnul.
Pentru acestea noi plângem de durere, că nu mai e cu noi în viaţă. L-am pierdut, dar totuşi îl avem. Plângem că nu-l vom mai vedea între noi, dar în acelaşi timp ne bucurăm, pentru că el trăieşte în fiecare din noi.
Iubiţilor fraţi, dragul nostru părinte Iosif ne-a iubit mult cât a fost între noi; a suferit pentru noi mult. În faţa jertfei părintelui nostru drag, trebuie să ne înnoim legământul că nu vom da înapoi, nu vom părăsi lupta, ci vom merge pe calea pe care a mers el, pe urmele lui, că şi el a mers pe urmele Domnului.
Iubitul nostru părinte! Noi, pe care ne-ai iubit şi pentru care te-ai jertfit, nu te vom uita niciodată Vom şti să-ţi urmăm sfaturile şi să mergem pe calea pe care ne-ai pornit, pe Calea Domnului, căci este calea cea adevărată. Vom şti să-ţi cinstim memoria şi să venim cu flori la mormântul tău, să cântăm cântări de laudă Domnului.
Domnul să te învrednicească de fericirea cea veşnică pentru care ai luptat şi te-ai jertfit în viaţă… Iar nouă, celor rămaşi, Domnul să ne ajute să biruim păcatul; şi când ne va chema la El, să ne putem întâlni în fericirea veşnică – amin.

I. V. Lazăr

Fraţi ostaşi din largul ţarii, înălţaţi o rugăciune
Pentru cel ce ani de-a rândul ne-a trimis merinde bune;
Pentru cel ce cu ochi umezi şi cu mâinile plăpânde
A scris predici minunate pentru suflete flămânde.

Dumnezeu să-l odihnească
Sus în Patria Cerească,
Iară noi, cât vom trăi,
Mereu îl vom pomeni!

De pe patul morţii sale ce ţinea loc de amvon,
Ştiţi, ne-a strigat cu putere: „Hai, fugiţi de faraon!
Hai, fugiţi de calea largă, de petreceri de beţii
Şi veniţi la Domnul nostru, că-i noian de bucurii.

Dumnezeu să-l odihnească
Sus în Patria Cerească,
Iară noi, cât vom trăi,
Mereu îl vom pomeni!

Iată, azi, cu ajutorul Domnului Iisus Hristos,
Am pornit la lupta sfântă pentru-n ideal frumos.
Cântă azi în ţara noastră mii şi mii de păsărele
Pentru Comandantul nostru, pentru Cel mai sus de stele.

Dumnezeu să-l odihnească
Sus în Patria Cerească,
Iară noi, cât vom trăi,
Mereu îl vom pomeni!

Iar acum când scumpul nostru a plecat la Tine sus,
Răsplăteşte-i Tu, Stăpâne, răsplăteşte-i Tu, Iisus!
Şi ajută-ne, o Doamne, zi de zi să Te vestim,
Şi ca părintele nostru, pentru Tine să murim.

Dumnezeu să-l odihnească
Sus în Patria Cerească,
Iară noi, cât vom trăi,
Mereu îl vom pomeni!

I. Tudusciuc