b'LOGOS — Comori Nemuritoare

Cât se tot vesteşte astăzi
şi cu tot mai larg ecou,
în zadar sunt toate-toate
fără naşterea din nou.
Poate să se spună-oricâte
frumuseţi ce sunt sau nu-s,
orişicâţi le spun, zadarnic,
fără naşterea de Sus!

Cât de bine-ar fi, nu-l poate,
cât de mult ar fi, e greu;
în zadar sunt toate fără
naşterea din Dumnezeu!
Nimeni n-a ajuns vreodată
al evlaviei erou,
nici moştenitor al Slavei
fără naşterea din nou.

Însuşi Dumnezeul Veşnic
în Cuvântul Său a spus
că în Cer nu intră nimeni
fără naşterea de Sus.
O, chemaţi la mântuire,
dar spuneţi oricui mereu
că n-o are nimeni fără
naşterea din Dumnezeu!

Traian Dorz – Cântările din urmă

Pr. Iosif Trifa, Vântul cel ceresc

Vântul cel ceresc face naşterea din nou.
Lucrarea Duhului Sfânt e o lucrare tainică. Biblia ne arată această lucrare în multe asemănări şi icoane (simboluri). Între acestea este şi asemănarea lucrării Duhului Sfânt cu vântul. Este cea mai potrivită, e o asemănare de sorginte dumnezeiască. Trebuie să ştim aici că pentru cuvintele „duh“ şi „vânt“, în limba greacă (limba în care s-a scris Noul Testament), se foloseşte acelaşi cuvânt. În greceşte, „duhul“ şi „vântul“ e acelaşi cuvânt. Nu e la întâmplare această potrivire de cuvinte. Prin această amestecare de cuvinte, Dumnezeirea – Care în chip nevăzut a făcut amestecul limbilor de la Babilon – s-a îngrijit şi aici să ne dea cel mai potrivit simbol, cea mai potrivită asemănare despre lucrarea Duhului Sfânt: asemănarea cu vântul. Aceasta asemănare a folosit-o şi Mântuitorul în acea tainică noapte când a stat de vorbă cu Nicodim despre tainele împărăţiei lui Dumnezeu şi ale mântuirii sufletului.
„Drept răspuns Iisus i-a zis: «Adevărat, adevărat îţi spun că dacă un om nu se naşte din nou, nu poate să intre în împărăţia lui Dumnezeu».
Nicodim I-a zis: Cum se poate naşte un om bătrân? Poate să intre el a doua oară în pântecele maicii sale şi să se nască ?
IIisus i-a răspuns: Adevărat, adevărat îţi spun că dacă nu se naşte cineva din apă şi din Duh, nu poate să intre în împărăţia lui Dumnezeu. Ce este născut din carne este carne, ce este născut din Duh este duh.
Nu te mira că ţi-am spus: Trebuie să vă naşteţi din nou. Vântul suflă încotro vrea şi-i auzi vuietul, dar nu ştii de unde vine şi încotro merge; Tot aşa este cu oricine este născut din Duhul“ (Ioan 3, 1-8).
Mântuitorul îi vorbea lui Nicodim despre taina cea mare a naşterii din nou, prin suflarea Vântului ceresc al Duhului Sfânt. Dar Nicodim nu înţelegea această taină a renaşterii sufleteşti, aşa cum nu o înţeleg nici creştinii de azi.
Nicodim era un mare cărturar şi totuşi nu înţelegea ce înseamnă a te naşte de Sus, a te naşte din nou. Nicodim era înconjurat de cărţi şi tot nu pricepea această învăţătură.
Da! Da! pentru că naşterea de Sus e o taină ce nu se poate învăţa din cărţi. Naşterea din nou e puterea, e harul şi darul ce se pogoară de Sus, de la Duhul Sfânt. Acest dar şi har e ceva ce nu se poate spune cu vorba. Este ceva – cum a zis Iisus – ca vântul ce suflă de unde nu ştii. Este ceva ca roua ce nu ştii de unde iese, noaptea, şi adapă pământul. Este ceva ca aluatul care, într-o noapte, poate dospi un sac întreg de făină.
Naşterea de Sus este o putere cerească ce se pogoară în sufletul omului şi face o schimbare radicală, o schimbare din temelii în viaţa lui.
Mă tem că mulţi nu mă vor înţelege. Voi preciza – pe scurt – această învăţătură. Naşterea din nou, despre care vorbea Mântuitorul cu Nicodim, este Taina cea mare a Botezului prin care ne naştem din nou, prin apă şi prin Duh. | Continuare »

Traian Dorz, Cântări de Sus

Ascultă când Hristos te cheamă,
chiar dacă-ţi pare-acuma greu,
de-asculţi, curând îţi vei da seamă
cum se va uşura mereu.

Când simţi că inima-ţi slăbeşte
şi paşii-ţi tremură urcând,
priveşte la Hristos, priveşte
şi roagă-te cu foc, crezând.

Cu cât te sui lăsând în urmă
păcatul, – mai uşor te sui,
simţind că tot mai slab te scurmă
ispita şi chemarea lui.

O, vino când Hristos te cheamă
pe urma Lui încrezător,
simţi-vei mai puţină teamă,
cu orice pas, sui mai uşor.

Curând ajungi apoi şi starea
de har înalt şi fericit
să vezi c-ai isprăvit cărarea
şi răul a rămas zdrobit.

Ce plin de fericire-odată
în Cer cânta-I-vei necurmat,
că-n sfântă calea Lui curată
şi tu-ai pornit când te-a chemat!

Iubire, dă-ne harul
ce încă nu-l ştim noi:
în stare ca vrăjmaşul
să-l scoată din noroi,
să-l spele, să-l sărute,
să-l pună-n loc de sus;
Iubire dă-ne harul
din Duhul lui Iisus!

Lumină, dă-ne harul
ce încă noi nu-l ştim:
spre orice suferinţe
cereşte să privim,
să fericim calvarul
chiar cel mai dureros;
Iubire, dă-ne harul
din Crucea lui Hristos!

Putere, dă-ne harul
ce noi nu-L ştim acum:
nebănuita Slavă
din cel mai aspru drum,
eternul imn al jertfei
sublimului apus;
Iubire, dă-ne harul
din slava lui Iisus.

Traian Dorz, Cântări nemuritoare