b'LOGOS — Comori Nemuritoare

Când sunat-a Deşteptarea
glasul goarnei desluşit,
ne-am sculat din somnul morţii,
din păcate ne-am trezit
şi prezenţi la datorie,
legământ ceresc am pus
că vom fi ostaşi ai Crucii,
luptători ai lui Iisus.
Domnul ne-a chemat la luptă,
noi, pe El luându-L scut
şi luându-L Steag şi Ţintă,
lupta Sfântă-am început.
Prin credinţă şi iubire
noi am biruit mereu,
căci suntem ostaşii Crucii
şi cu noi e Dumnezeu.

Lupta Domnului e sfântă,
sfânt e Ţelul ce-l avem,
voluntari luptăm în oaste,
voluntari pe veci ne vrem.
Steagul biruinţei noastre
să se nalţe tot mai sus,
să răsune mai puternic
imnul slavei lui Iisus.

Lupta-i grea, duşmanu-i tare
sub loviri noi sângerăm,
dar când Domnul Scut ne este,
nu ne temem, ci luptăm.
Vrem să mergem pân’ la capăt
credincioşi prin orice greu,
vom învinge, vom învinge,
căci cu noi e Dumnezeu.

Traian Dorz, Cântări luptătoare

Când Domnul cheamă, tu răspunde:
– Da, Doamne, vreau a Te-asculta,
nu vreau mai mult a mă ascunde,
ci vin şi-ascult chemarea Ta!

Ajută-mi, Domnul meu,
să-mi plâng păcatul greu,
să pun cu Tine legământ
pân’ la mormânt!…

Când Domnul suferă pe Cruce
pentru păcatul tău cel mult
şi El te vrea pe calea-I dulce,
tu spune-I: Doamne, vreau s-ascult!

Când Domnul spune: – Lasă toate,
ia jugul Meu şi Crucea Mea
şi vin’ pe urmele-Mi curate,
tu spune-I: Doamne, vreau aşa!

Şi-atunci, când Domnul o să vină
în Slava Sa, cu sfinţii Lui,
vei fi cu El şi tu-n Lumină,
dacă acum tu vii şi spui:

Ajută-mi, Domnul meu,
să-mi plâng păcatul greu,
să pun cu Tine legământ
pân’ la mormânt!…

Traian Dorz, Cântarea Biruinței

Poate cine știe dacă vreodată se va mai întampla ca ziua adormirii întru Domnul a înaintașului nostru drag, fratele Traian Dorz să cadă în Zi de Rusalii, în Praznicul fericit al Oastei Domnului, Praznic în care îl sărbătorim și pe Părintele nostru drag, Iosif Trifa, întemeietorul pământesc al Oastei Domnului.
Până acum fiecare a avut sărbătoarea lui. Acum, amândoi vor a fi sărbătoriți în Ziua Oastei, sub umbrirea Sfântului Duh, când Duhul Sfânt pogoară peste cinstirea amândurora…
Fratele Traian Dorz s-a născut pentru Domnul într-o zi de Rusalii și iată, după atâția ani, și nașterea sa pentru cer cade în zi de Rusalii… ca un curcubeu de lumină ce străbate peste ani și încunună viața și jertfa sa pe acest pământ.
Părintele Iosif a numit Rusaliile sărbătoarea Oastei. Duhul Sfânt i-a fost făgășuitor la întemeierea ei și apoi pe tot parcursul vieții sale tot sub umbra Duhului Sfânt a trăit și s-a jertfit.
Iată acum cei doi mari inaintași sunt sărbătoriți și cinstiți împreună, în ziua Pogorârii Sfântului Duh, precum împreună și-au împletit viața lor cu viața Oastei Domnului, cât au trăit.
Dar noi?
Ce mai înseamnă pentru noi Sărbătoarea de Rualii?
Doar o plimbare până la Cimitirul Dumbrava?
Doar o adunare mare pe țară?
Pogorârea Duhului Sfânt este chintesența ideologiei Oastei Domnului. Este ființa Oastei. Duhul Sfânt este inițiatorul și călăuzitorul ei.
Un ostaș al Domnului este ostaș atâta vreme cât stă sub umbrirea Duhului Sfânt. În rest, e ostaș cu numele… | Continuare »

Vorbirea fratelui Leon Andronic de la adunarea de Rusalii de la Sibiu – 2 iunie 1985

În Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin.
Slăvit să fie Domnul, fraţilor!
Mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, Care ne-a învrednicit astăzi, în ziua Praznicului Oastei, să fim în jurul acestui mormânt scump, al acestui mormânt care nu va fi uitat în veac de poporul român, popor care, la trâmbiţa care a început de şaizeci şi trei de ani să sune desluşit spre trezirea neamului nostru la o viaţă nouă cu Hristos, a alergat pe toate meleagurile ţării acesteia cu râvna şi dragostea pe care Domnul Iisus le-a semănat în el prin acest om al lui Dumnezeu, prin acest prooroc. Nu se naşte în fiecare zi câte un prooroc, ci la zeci de ani şi la sute de ani chiar.
Glasul acestui trâmbiţaş a sunat atât de puternic, încât s-a auzit în toată ţara şi peste hotarele ţării noastre [îndemnul] să nu ne mulţumim cu viaţa formalistă în care ne-am trezit, cu datinile şi obiceiurile strecurate în mijlocul nostru de la păgânii care s-au amestecat şi au venit în creştinism cu sarsanaua lor de păcate. [Iar creştinii au ajuns] aproape să le sfinţească şi să spună toţi: „Aşa am apucat! Aşa ne-am pomenit! Aşa am văzut la părinţii noştri şi la bunicii noştri! Cum veniţi voi acum să stricaţi obiceiurile şi datinile noastre?”.
O, dragii mei, dacă Părintele Iosif a avut o deviză în viaţa lui, deviza cea mai scumpă a fost să împroprietărească ţara noastră cu Biblia, cu Cuvântul lui Dumnezeu, cu Sfânta Scriptură, care a luminat mii, zeci de mii şi sute de mii de suflete şi le-a scăpat de iadul întunecat.
Ce măreaţă lucrare! Dar şi ce vrăşmaş puternic! Însă nu-i mai tare vrăşmaşul (aşa cum s-a cântat în cântare) decât puterea lui Dumnezeu prin care, în Numele Domnului, îl tăiem în bucăţi şi mergem înainte pe calea pe care ne-au trasat-o înaintaşii noştri.
Ce minunat a vorbit şi fratele Arcadie despre pilda acestui om al lui Dumnezeu care străluceşte în inimile noastre ca un luceafăr luminos ce ne duce la Hristos!
Fraţilor dragi, am venit la acest mormânt să reînnoim legământul. Dacă acum zece, douăzeci, treizeci, cincizeci de ani am pus un legământ în faţa lui Dumnezeu, în faţa fraţilor, în faţa acelor care ne-au îndemnat să ne predăm şi noi Domnului, astăzi să înnoim acest legământ lângă mormântul Părintelui Iosif şi din nou, cu noi puteri, să pornim la luptă, ca să putem birui păcatul. Cei care aţi citit cartea Ce este Oastea Domnului aţi văzut acolo harta României mari, iar în mijlocul ei, un bolovan mare numit „păcatul”. Şi câţiva fraţi ostaşi, din răsputerile lor, pun umărul şi braţele lor şi caută să-mpingă, să-l scoată afară din hotarele ţării. Aceasta-i deviza Oastei Domnului: să scoatem păcatul din viaţa noastră proprie, din familia noastră, apoi din cei din jurul nostru, cu care suntem în contact zilnic la serviciu, la munca noastră, şi apoi din toată ţara, cu toţi fraţii. | Continuare »